Crin și Spiritul lumii

Antonescu și-a dat seama că, limitând drastic puterile președintelui, o viitoare Constituție nu pe vechiul inamic, Traian Băsescu, îl va lovi, ci pe el, pe Crin însuși: devenit președinte, după promisiunea partenerului de USL, el nu va mai avea alt rol decât să agațe decorații și să țină discursuri înflăcărate de ziua națională.

În mod surprinzător s-a trezit! Cine? „Cel care doarme“, adică Crin, m-ați înțeles. După un somn lung, nu știm dacă și înviorător, s-a în­tâmplat minunea: Crin s-a trezit, ba chiar a și grăit, după ce s-a frecat la ochi! Ce a zis? Cică nu-i mai place o Constituție parlamentară, așa cum susținuseră și el, și partidul lui de multă vreme și în mod constant; de asemenea, a zis că președintele ar trebui să-și păstreze principalele prerogative pe care le are și azi în domeniul po­liticii externe, al serviciilor secrete și al nu­mi­ri­lor din sistemul juridic; că, desigur, în asemenea condiții, el trebuie ales de popor; mai ales, a su­bliniat cel brusc deșteptat, puterea executivă tre­buie să rămână divizată între președinte și pre­mier, că, vedeți dumneavostră, e riscantă acu­mularea de putere la un singur om și care nici măcar nu e ales în mod direct în funcție, pre­cum primul ministru. Bună dimineața, Crin!

Va să zică, șeful național al liberalilor naționali a înțeles – greu dar, sperăm, sigur – că, dacă lu­crurile merg după voia lui Ponta, acesta va de­ți­ne în curând, și anume în mod constituțional și practic, toată puterea executivă. De asemenea, prin intermediul majorității parlamentare, va avea și foarte multă putere legislativă. Cât despre ser­viciile secrete și procuratură, și pe acestea le va obține – tot constituțional și practic. Și Crin s-a speriat! „Cum adică, și-o fi spus buimac încă, să mă duc degeaba la Cotroceni? Nici măcar, vai, nu se doarme comod în paturile de acolo – o știu prea bine de astă-vară!“

Așadar, Antonescu și-a dat seama că, limitând dras­tic puterile președintelui, o viitoare Cons­ti­tuție nu pe vechiul inamic, Traian Băsescu, îl va lovi – acesta nu mai are oricum decât mai puțin de doi ani de mandat – ci pe el, pe Crin însuși: devenit președinte, după promisiunea par­te­ne­rului de USL, el nu va mai avea alt rol decât să agațe decorații și să țină discursuri înflăcărate de ziua națională. Oricât i-ar plăcea în­de­let­ni­cirea amintită, pesemne că e prea puțin, mai ales pentru cineva al cărui apetit pentru puterea personală, exercitată discreționar, s-a vădit clar în politica teroristă pe care o duce de destulă vreme în interiorul PNL. Ideea asta, a sinuciderii politice, cred, i-a stricat somnul binecuvântat, ca o piuneză uitată în saltea. În plus, poate a pri­mit și un ghiont de la marele său aliat, Dan Voi­culescu. Acesta nu doarme deloc în ultimul timp, ci se zbate ca peștele ca să scape de plasa proceselor sale: ba fuge din parlament, ba vine înapoi, ba cică e senator, ba totuși nu e, ba mai trage o salvă televizată în procurori, ba o alta în CSM, o alta în judecători, doar-doar o scăpa la loc în baltă... „Toate bune, dar dacă «pisicul» tră­dează?“, și-o fi spus bătrânul pește din plasă. „Deja miorlăie suspect. Pact cu dictatorul a încheiat, pact cu ungurimea așijderea; dacă iese rău cu justiția în raportul MCV, o va scoate de măgar pe biata fată, pe Mona; în general, el se dă drept băiatul bun și, încet-încet, go­go­ma­nii încep să-l creadă, oricât s-ar spe­ti dragii de Badea și Gâdea. Acum se pune bine și cu Franța, pro­mi­țând să trimită brava noastră oaste tocmai în fundul Africii... Pe scurt, situațiunea devine nașpa, așa că mai bine îl trezesc pe ăsta...“

Nu garantăm pentru autenticitatea acestor dialoguri interioare. Dar s-o spunem clar.

Motivele schimbării bruște de ati­tu­dine a lui Crin Antonescu în privința tipului de Constituție pot fi oricât de impure - și sunt astfel. Totuși tre­buie, cred, să susținem această în­torsătură de situație. O Constituție de tip pur parlamentar, în condițiile din România, cu clasa noastră po­litică și mai ales croită în mod direct pentru a-l satisface pe Victor Ponta, este un act de somnambulism politic. (Uitați-vă la Ungaria și la celălalt Vik­tor!) Spre deosebire de Crin, al nos­tru Victor este un om inteligent și abil. Spre deosebire de Dan, Relu, Mona etc., e mult mai realist, în­țelegând bine contextul european și internațional și știind că opoziția fățișă față de UE este dezastruoasă și că flexibilitatea felină și dublul dis­curs sunt cu mult preferabile. Are un bun control al discursului public. Are și un fel de carismă. Din păcate, e profund viciat moral, așa cum cel mai bine a arătat-o afacerea cu pla­giatul, dublată de refuzul său de a renunța la titlul de doctor. Iar asta ar putea fi numai partea vizibilă a unui aisberg de insondabilă perfidie.

A da unui asemenea om, inteligent și perfid, o putere uriașă pe care ni­meni în România nu a mai avut-o de la Ceaușescu încoace ar fi un pericol grozav. De aceea, orice împotrivire – fie și sosită din partea unui lumpen-liberal precum Crin – ar trebui sa­lu­tată, deși știm perfect cât de ipocrită este. N-avem încotro în acest mo­ment de vacuum, aproape, al opo­ziției parlamentare: în disperare, tre­buie să ne bizuim, vorba lui Hegel, și pe „viclenia istoriei“: uneori, o ca­uză bună și dreaptă e susținută, din motive egoiste, de cei mai nedemni de ea; astfel Spiritul lumii își croiește calea prin istorie...

- Hai, nu adormi la loc, Crin! Te caută Spiritul lumii! //