Crestin-democratia si "baleiajul la dreapta"

Doctrina populara are in Romania doua variante: una este cea parlamentara, reprezentata, poate s-a uitat, de Partidul Democrat, si una extraparlamentara, mai difuza dar nu neaparat mai vaga, pe care si-o revendica multe, din ce in ce mai multe formatiuni politice.

Despre prima varianta, cea parlamentara, nu o sa vorbim astazi foarte mult. Nu pentru ca nu ar fi interesanta, macar prin splendida ei absenta. Partidul Democrat a trecut in urma cu un an, cu surle si trambite, prin forurile lui de conducere o motiune populara, de care toata lumea, inclusiv cei care au promovat-o, par sa fi uitat in clipa imediat urmatoare adoptarii ei. Doctrina populara este pentru acest partid un fel de haina de vreme rea, pe care o scoate cu nu prea mult entuziasm, silit de imprejurari. Ca orice haina de veme rea, nu e niciodata pe masura. Dar o poarta, pentru ca prinde bine si, in plus, e foarte, foarte la moda.

De acest ultim aspect au incercat sa profite multi alti calatori politici. (Sintagma e parca mai sugestiva decat cea a "migratorilor politici", pentru ca, de obicei, migratia, cel putin la pasari, se petrece exclusiv intre doua puncte atent stabilite. La calatorii politici lucrurile nu stau chiar asa.) Versantul popular extraparlamentar devine, din aceasta perspectiva, si mai captivant decat cel cu voce in Legislativul Romaniei.

Ne amintim cum prin februarie anul acesta, la jumatate de an dupa demisia din PSD, Ioan Talpes a inceput sa-si croiasca un drum pe cont propriu, tarand dupa sine povara mandatului de senator independent. Prea grea ca s-o poarte de unul singur, Ioan Talpes si-a spus ca ar putea schimba avantajele unui mandat parlamentar cu o proaspata si respectabila(?) identitate, cea de membru al PPCD. Zis si facut. Numai ca o parte din PPCD ("aripa Caramitru", s-a spus la vremea respectiva) s-a opus primirii in partid a fostului istoric din subordinea lui Ilie Ceausescu. Asa s-a facut ca Ioan Talpes, desi a facut atunci o fotografie cu Angela Merkel, care-l avea la dreapta pe Gheorghe Ciuhandu, a fost nevoit sa gaseasca alte debusee pentru stingerea dorintei de crestin-democratie, trezite - tarziu, dar mai bine decat niciodata - de ecourile ereditatii. Pentru ca Ioan Talpes isi adusese aminte de bunicul sau, vechi taranist, primar inainte de razboi.

Astfel ca, la jumatatea saptamanii trecute, acelasi Ioan Talpes a anuntat crearea unei noi formatiuni politice de orientare "populara si crestin-sociala". Uniunea Populara Social Crestina (UPSC) pleaca, potrivit declaratiei date publicitatii cu aceasta ocazie, de la "problemele reale ale oamenilor" si isi propune sa promoveze, atunci cand ii va veni vremea, desigur, in toate structurile administrative numai persoane competente. Partidul va avea, cum s-ar fi putut altfel, o politica populara si o "viziune crestin-democrata". Fostul director al SIE intre 1992 si 1997 se alatura in acest fel unei triste pleiade de intreprinzatori politici care imbraca aceeasi haina - de vreme rea - a crestin-democratiei in speranta obtinerii marelui loz fluturat de Partidul Popular European, care-si cauta formula convenabila de asezare in Romania. Colegii de "pista" ai lui Ioan Talpes nu sunt nici ei, in marea lor majoritate, mai onorabili. Gigi Becali, care si-a adaugat recent "crestin-democratia" la coada titulaturii partidului, ori Dan Voiculescu si ai sai umanisti reconvertiti la "conservatorism", inscrisi si ei in aceeasi cursa.

Toate aceste personaje au ceva in comun. Si nu despre crestin-democratie este vorba. De cativa ani incoace, intreprinzatorii politici romani au inteles ca epoca Iliescu s-a terminat. Odata cu ea, teroarea religioasa in fata "dreptei". Nu numai ca dreapta a devenit un concept frecventabil; mai mult decat atat, in spatele ei fosnesc placut fonduri europene. Cu instinctul de supravietuire care le este propriu, activistii de toate felurile - denumiti astfel in lipsa de ceva mai bun - s-au reorientat rapid, urmand de altfel si o oarecare sensibilizare la discursul de centru-dreapta, in randurile electoratului obosit partial de esecurile politicilor sociale ale guvernarilor mai mult sau mai putin iliesciene. "Baleiajul la dreapta" este cheia supravietuirii politice - explica deunazi un lider conservator motivele pentru care, in opinia sa, partidul lui Dan Voiculescu nu s-a scufundat deja odata cu izbucnirea scandalului "Felix".

PPCD-ul este, inca o data, un caz aparte. Mergand din rau in mai rau dupa iesirea de la guvernare si din parlament, PPCD are de gestionat acum o criza cronica de inspiratie, lideri si, de ce sa nu o spunem, de discernamant. Ultimul act debusolarii ex-taraniste s-a consumat la sfarsitul saptamanii trecute, cand filiala Bucuresti a PPCD l-a ales presedinte, cu o larga majoritate de voturi, pe Aurelian Pavelescu, deja vicepresedinte al formatiunii, desi statele sale in partid nu sunt foarte vechi. De altfel, proaspatul presedinte de filiala nu se poate lauda cu state vechi in nici una din formatiunile pe care le-a tranzitat (liberali la inceputul anilor ’90, apoi Noua Dreapta, democrati, PIN si actualmente PPCD), fapt care arunca anumite umbre de indoiala asupra fortei convingerilor sale crestin-democrate, afirmate altfel cu tarie pe ecran, intr-o dezbatere televizata cu Ioan Talpes.

Cu asemenea reprezentanti, crestin-democratia romaneasca nu are sanse sa devina prea curand o doctrina in adevaratul sens al cuvantului. Ea este, deocamdata, un vesmant pare-se confortabil pentru tehnica "baleiajului la dreapta".