Corina Cretu va fi audiata saptamana viitoare in comisiile din Parlamentul Romaniei

T.d. | 16.09.2014

Pe aceeași temă

Corina Cretu, propunerea Romaniei pentru portofoliul comunitar pentru Politici Regionale, va fi audiata peste o saptamana in comisiile reunite pentru afaceri europene. Anuntul a fost facut, marti, de presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, conform Mediafax.

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului Romaniei a analizat, în şedinţa de marţi, o scrisoare a premierului Victor Ponta prin care acesta informează asupra atribuirii, în cadrul Comisiei Europene, a portofoliului pentru Politici Regionale pentru Corina Cretu şi solicită audierea acesteia în comisiile de specialitate.

La finalul şedinţei Birourilor reunite, Tariceanu a menţionat că au existat ”câteva mici discuţii” privind acest subiect şi s-a dat termen de o săptămână pentru audierea în comisii a Corinei Creţu.

Astăzi, reprezentantul PDL a invocat faptul că procedurile legale nu au fost respectate. Cutuma care s-a instalat la nivelul tuturor ţărilor europene presupune o informare prealabilă discretă şi o discuţie discretă între prim-ministru şi preşedintele Comisiei Europene, în cazul de faţă premierul Victor Ponta cu preşedintele CE, Jean Claude Juncker, în baza căreia premierul îi face câteva propuneri”, a spus Tăriceanu.

CITESTE SI: Corina CREŢU a fost desemnată oficial COMISAR EUROPEAN pentru POLITICĂ REGIONALĂ

Presedintele Senatului a spus că, în acest sens, la nivelul membrilor Comisiei Europene trebuie să se respecte echilibrul şi proporţionalitatea cu grupurile politice, familiile politice din Parlamentul European şi, de asemenea, trebuie să se păstreze un anumit raport între reprezentarea femeilor şi a bărbaţilor.

Preşedintele Comisiei are un mandat destul de complicat pentru a reuşi să pună în acord toate aceste lucruri şi cu (...) ponderea ţărilor care solicită anumite poziţii. Abia după ce preşedintele Comisiei îşi dă acceptul cu privire la nominalizare acest nume poate fi făcut public, pentru a nu expune în mod inutil persoane care ar putea fi refuzate, nu pe criteriul profesional sau politic, ci pentru simplul fapt că nu respectă aceste condiţionalităţi pe care preşedintele Comisiei trebuie să le respecte în momentul în care merge în faţa Parlamentului”, a explicat preşedintele Senatului.

Au existat două propuneri, preşedintele Comisiei a acceptat propunerea referitoare la Corina Creţu, comisar pentru Politici Regionale, şi din acest moment este normal să se intre în procedura internă, adică audierea în faţa comisiilor pentru afaceri europene din cele două Camere”, a continuat Călin Popescu Tăriceanu.

CITESTE SI: Jean-Claude Juncker: Intentionez sa schimb portofoliile intre ele, daca am impresia ca unui comisar i s-ar potrivi alt portofoliu

Tariceanu a evitat sa spuna daca va exista un vot in plentul Parlamentului, acesta afirmand ca: “În momentul de faţă am stabilit numai la nivel de comisie”, arata sursa citata.

Comisia Europeană a prezentat oficial, săptămâna trecută, componenţa Executivului european propus de Jean Claude Juncker, în care Corina Creţu este comisar european pentru Politică Regională.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22