Continuarea extinderii NATO spre Est:miza Summit-ului de la Bucuresti

Cand, in 2006, la Riga, membrii NATO au ales Bucurestiul si nu Lisabona pentru urmatorul summit al Aliantei Nord-Atlantice, extinderea spre Est se contura ca principal punct pe agenda intalnirii la varf. In 2006, prognozele privind evolutiile politice din Georgia si Ucraina erau mai optimiste, situatia din Afganistan nu se degradase atat de mult, iar relatia cu Rusia nu intrase intr-un blocaj. La acea data, nici Alianta, in intregul ei, nu concepuse o politica suficient de coerenta fata de Ucraina si Georgia. Abia in ultimele luni s-a cristalizat proiectul acordarii Membership Action Plan (MAP - Planul de Actiune pentru Aderare), care sa pregateasca cele doua foste republici sovietice pentru integrarea in Alianta Atlanticului de Nord, insa fara sa existe garantia ca vor fi admise. Astfel de planuri de actiune au fost oferite tuturor statelor, in scopul de a le pregati pentru integrarea in Alianta. MAP era maximum la ceea ce putea sa spere Ucraina si Georgia de la Summit-ul de la Bucuresti.

Membrii Aliantei sunt acum mai divizati ca alta data, in privinta viitorului extinderii spre Est. De altfel, nici extinderea din Balcani nu este decisa, aderarea unei singure tari (Croatia) sau a trei tari (Croatia, Albania, Macedonia) fiind variante la fel de posibile.

 Marea miza a Summit-ului de la Bucuresti n-o reprezinta extinderea NATO in Balcanii de Vest, desi pentru intreg Sud-Estul Europei este o decizie fundamentala care va transforma "butoiul de pulbere", cum au fost denumiti Balcanii, intr-o zona a democratiei, tolerantei si prosperitatii, integrata in Occident. Nu. Marea miza o reprezinta acordarea Planului de Actiune pentru Aderare Ucrainei si Georgiei. Chiar daca invitatia de a face parte din structurile NATO va intarzia inca multi ani de acum incolo, Ucraina si Georgia trebuie sa aiba clara perspectiva integrarii in lumea euroatlantica si sa stie exact ce reforme trebuie sa faca pentru a ajunge acolo. Faptul ca elitele, mai ales in cazul Ucrainei, nu s-au pus de acord asupra orientarii tarii, spre Occident ori spre Rusia, ca opinia publica nu sustine aderarea la NATO sunt date fundamentale care insa nu trebuie sa impiedice NATO sa ofere Ucrainei perspectiva integrarii in structurile occidentale. Lupta impotriva coruptiei, reamenajarea sistemului de putere prin modificarea Constitutiei, reforma clasei politice, reformarea armatei, serviciilor secrete, serviciului diplomatic sunt pasi care vor fi facuti mai repede doar daca va exista perspectiva aderarii Ucrainei la NATO. La fel si in Georgia, deficitul de democratie, nationalismul xenofob, violenta din viata publica, implicarea serviciilor secrete in politica vor fi remediate doar daca elita de la Tbilisi va primi un calendar al reformelor de la Summit-ul NATO de la Bucuresti. Si inca ceva: trebuie mult mai multa rabdare cu Ucraina si Georgia, pentru ca rezistenta de care se va lovi procesul de modernizare va fi proportionala cu segmentul din elita acestor doua tari care va prefera sa ramana langa Rusia, pentru putere si bani, decat sa riste pierderea pozitiilor dominante, in urma unor reforme care ar schimba principiile care guverneaza establishment-ul.

 Declaratiile contradictorii in privinta extinderii spre Est facute de membrii NATO nu se datoreaza interpretarii diferite a capacitatilor autoritatilor de la Kiev si Tbilisi de a pune in practica reformele necesare aderarii, ci dificultatii NATO de a concepe o politica comuna si coerenta a tuturor membrilor sai fata de Rusia. Pretentia ca Planul de Actiune pentru Aderare pentru Ucraina si Georgia ar submina proiectul imbunatatirii relatiilor Occidentului cu Moscova, in contextul schimbarii presedintilor la Kremlin, este ridicola si tine seama doar de interesele egoiste, pe termen scurt, ale unor cancelarii occidentale.

 Interesul fundamental al Occidentului este sa contribuie la democratizarea spatiului ex-sovietic si la integrarea lui in lumea sa de valori si reguli. NATO are de jucat un rol in acest proces, dar nu unul militar, ci eminamente politic. Devenind povesti de succes, Ucraina si Georgia pot fi modele pentru Belarus si mai ales Federatia Rusa, dar si pentru Armenia, Azerbaidjan si republicile din Asia Centrala. Dar pentru ca Ucraina si Georgia sa devina povesti de succes, Occidentul trebuie sa investeasca bani, energie, sa le acorde mult timp si sa aiba rabdare cu ele. Este deopotriva in interesul Occidentului si al Rusiei ca acest proces sa inceapa la Bucuresti, prin adoptarea Planului de Actiune pentru Aderare.