Constituţie şi republică sau despre lecţia americană

Una dintre prejudecăţil pe care le vehiculează discursul public românesc postdecembrist priveşte natura eminamente tehnică şi ezoterică a ordinii constituţionale. În această lectură, a cărei origine se află în intenţia prezervării monopolului interpretativ de către o castă modelată în deceniile de regim comunist, legea fundamentală devine un obiect la care raportarea urmează să se realizeze exclusiv în termenii unei analize de natură pozitivistă, punând între paranteze contextul politic al instituţiilor şi suspendând orice referire la contribuţiile pe care le pot avansa ştiinţa politică sau istoria ideilor. Consecinţa acestor ipoteze de lucru este blocarea întregii dezbateri relative la Constituţie într-o fundătură metodologică, marcată de o propensiune sterilă pentru comentariul apter de text. Ideile sunt refuzate în numele unei ortodoxii intelectuale care nu este decât un alt nume pentru încremenirea în gramatica şi vocabularul educaţiei juridice totalitare.

În acest context, ce încurajează parohializarea şi descurajează deschiderea către alte sisteme de drept, constituţionalismul comparat devine un referent pe care nu îl putem elimina din ecuaţie. Miza este una de lungă durată şi ambiţioasă. Anume, aceea de a identifica ethosul care să poată revigora, la rândul său, regimul constituţional românesc, racordându-l la curentul de idei care se confundă cu marele trunchi al libertăţii. Lecţia constituţionalismului comparat este şi una de natură metodologică, de vreme ce legea fundamentală încetează să mai fie analizată în turnul de fildeş al castei juridice, pentru a fi redată unui mediu mai larg şi făcută inteligibilă masei de cetăţeni ce alcătuieşte naţiunea.

Din această perspectivă, demersul lui Cătălin Avramescu, acela de a imagina un comentariu la Constituţia Statelor Unite, conţine o dublă provocare. Pe de o parte, articularea unei alternative metodologice şi conceptuale la tipul de exegeză constituţională dominant pe piaţa românească a ideilor. Şi este, pe de altă parte, tentativa unui filosof politic de a explora un teritoriu care se află la intersecţia dintre construcţia ideologică şi cea legal-instituţională a republicii americane. Ceea ce se naşte este anatomia unei evoluţii spectaculoase, ca şi o pledoarie, fermă şi erudită, pentru diseminarea valorilor pe care se ridică edificiul republicii de peste Atlantic.

Accentul pus pe constituţionalism, ca set de valori şi de proceduri, iar nu pe dreptul constituţional în sens restrâns şi continental, nu este întâmplător, în cazul analizei lui Cătălin Avramescu. Unicitatea republicii americane este dată de maniera fecundă în care dialogul intelectual a fost motorul unei evoluţii juridice inovatoare şi atente la mutaţiile de adâncime ale societăţii. Mitul rigidităţii Constituţiei americane este infirmat la o lectură atentă, de vreme ce fiecare dintre amendamentele adoptate în cele două secole este parte dintr-un angrenaj care regândeşte şi remodelează constituţionalismul. Negocierile succesive propun noi căi de evoluţie legală, iar compromisul întreţine, permanent, un gust public pentru dezbaterea liberă a marilor chestiuni de societate.

Din acest unghi de abordare, ceea ce frapează în cazul american este rapida constituire şi impunere a unui patriotism sudat în jurul Constituţiei. Liantul oferit de legea fundamentală explică soliditatea unei construcţii care nu a încetat, de la fondarea sa, să se întemeieze pe un flux impresionant de colonişti şi imigranţi. Sfidarea pe care o formulează republica americană ţine de capacitatea legilor şi Constituţiei de a imagina cadrul în interiorul căruia autonomia individuală să se întâlnească cu sensul fecund al comunităţii. Libertatea este, în această linie de abordare, un reper cotidian, care nu are nicio încărcătură ezoterică sau abstractă. Moştenirea genezei constituţionale din secolul XVIII este de regăsit în această energie cu care o întreagă naţiune se dedică proiectului de organizare societal. Ideile sunt parte a fluxului vital al comunităţii.

În acelaşi timp, lecţia americană este inseparabilă de un scepticism salutar - viziunea asupra mecanicii separaţiei puterilor o completează pe cea asupra naturii umane înseşi. În locul încrederii oarbe, de extracţie iacobină, în perfecţiunea umană ca îndreptar politic, Părinţii Fondatori vor aşeza o sănătoasă rezervă intelectuală. Natura căzută, imperfectă a umanităţii impune cu necesitate aranjamentul constituţional, astfel încât tentaţia umană către autoritate absolută să fie blocată de jocul instituţiilor. Atât de simplă în aparenţă, ipoteza americană este virtualmente inexportabilă în alte spaţii culturale. Paradoxal, ataşamentul faţă de stabilitatea instituţională se naşte pe solul scepticismului epistemologic. Ordinea constituţională nu vizează atingerea unei perfecţiuni inaccesibile umanităţii, ci are ca obiectiv, modest şi limitat, păstrarea unui cadru de echilibru care să domolească patimile umane imoderate.

Cazul american este paradigmatic pentru reuşita încercării de a da moderaţiei o expresie constituţională. Separaţia puterilor este şi o punte către lunga tradiţie a guvernământului mixt. Senatul Republicii îşi datorează profilul acestei ambiţii de a emula trecutul republican, eliminând riscul oricărei tiranii. Referinţele obsesive la istoria antică din The Federalist Papers pot deconcerta doar spiritele needucate şi oarbe. Republica americană se naşte în interiorul unui efort de a injecta în instituţiile antice ceva din libertatea modernilor. Limitarea arbitrariului, pluralismul religios, moderaţia sunt parte din această strategie de pacificare a comunităţii. Neutralitatea ideologică a statului este dublată de încurajarea unui ataşament vibrant pentru cauza libertăţii.

În acelaşi timp, arheologia intelectuală imaginată de Cătălin Avramescu expune rădăcinile seculare ale unor opţiuni constituţionale. Revoluţia americană, atât de afină revoluţiilor olandeză şi engleză, este, înainte de toate, afirmarea drepturilor istorice în faţa arbitrariului statului omnipotent. Oricât de sofisticată, Constituţia americană nu este un produs imaginat în laboratorul filosofic de extracţia franceză. Lungile dezbateri ce îi acompaniază naşterea dovedesc până la ce punct elita americană este străină de pulsiune utopică şi egalitară franceză. Moderaţia înseamnă, înainte de toate, acceptarea imposibilităţii zidirii cetăţii perfecte. Compromisul decurge din această premisă a moderaţiei.

Republica americană pune în faţa celor de astăzi provocarea întemeierii unei ordini fondate pe drept, iar nu pe suveranitatea pasiunilor individuale. Dincolo de aranjamente instituţionale punctuale, ceea ce contează, în economia duratei istorice, este ethosul american, acea combinaţie savantă de încredere în comunitatea de cetăţeni şi prudenţă în relaţia cu statul. Un stat care să servească, iar nu un stat încurajând servitutea individuală: iată legatul pe care, astăzi, îl putem revendica, la rândul nostru. Pe acest drum al descoperirii libertăţii, cartea lui Cătălin Avramescu este un îndreptar esenţial şi o iniţiere în arta guvernării moderate. //

// Constituţia Statelor
     Unite ale Americii
// Traducere,
     comentariu şi
     adnotări de Cătălin
     Avramescu
// Editura Humanitas,
     Bucureşti, 2010