Condamnarea comunismului

Anul electoral 2009 a adus cu sine mai vechile teme de atac asupra preşedintelui Traian Băsescu. Condamnarea comunismului – ni se spune din nou – nu ar fi fost decât un gest electoral cinic şi fără consecinţe, ignorându-se cu aceeaşi orbire şi rea-credinţă faptul că, imediat după momentul decembrie 2004, preşedinţiei i s-a cerut în mai multe rânduri, din zona societăţii civile, a AFDPR şi a unor personalităţi proeminente, un act de despărţire de trecutul totalitar.

În primăvara anului 2006 s-a creat o masă critică şi astfel a apărut CPADCR, care a definitivat Raportul final la sfârşitul lui noiembrie 2006. Gestul preşedintelui României, de condamnare a regimului comunist ca ilegitim şi criminal, prin discursul ţinut în parlament la 18 decembrie 2006, nu a rămas fără consecinţe. Mesajul prezentat în faţa Camerelor reunite, act oficial al statului român, publicat în Monitorul Oficial, a fost invocat cu succes în instanţele de judecată de către avocaţi reprezentând interesele unor cetăţeni care solicitau reconstituirea dreptului de proprietate. În plus, începând de la finele lui 2006, justiţia a pronunţat tot mai multe sentinţe prin care au primit despăgubiri cei care au reclamat compensaţii morale şi materiale pentru suferinţele îndurate din cauza brutalităţii aparatului represiv comunist.

În paralel, Traian Băsescu i-a omagiat pe cei care au rezistat sub dictatură şi au suferit de pe urma sistemului comunist, atrăgând atenţia instituţiilor responsabile că au datoria să finalizeze acele dosare privind represiunea din timpul evenimentelor din decembrie 1989. Raportul final recomanda atât „desfiinţarea prin lege a condamnărilor emise pe baza unor articole cu caracter politic făcând parte din codurile penale (comuniste)“, cât şi recunoaşterea de către justiţie a ilegalităţii măsurilor represive. Prin Legea nr. 221 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 – adoptată de parlament la 2 iunie 2009 şi promulgată de preşedinte (Monitorul Oficial, nr. 396 din 11. 06. 2009) – s-au creat premisele pentru ca asemenea revendicări cu caracter reparatoriu să fie satisfăcute.

Evident, este doar un pas. Punerea în practică a multora dintre recomandările din Raport nu ţine de preşedinte şi a întâmpinat opoziţia unei bune părţi a clasei politice. Printre consecinţele cele mai vizibile ale gestului politic din 2006 s-au numărat desecretizarea şi accesul la arhivele Securităţii, la CNSAS fiind predate aproximativ două milioane de dosare, la intervenţia directă a preşedintelui. Beneficiind de sprijinul lui Traian Băsescu, Dorin Dobrincu – directorul general al Arhivelor Naţionale, fost expert al CPADCR – a continuat reforma iniţiată în iulie 2007 şi care a permis cercetătorilor accesul liber, total şi egal la numeroasele documente ale comunismului românesc, inclusiv la dosarele Secţiei Cadre. Apariţia manualului pentru liceu (O istorie a comunismului din România, rezultat al colaborării dintre IICCR şi CPCADCR), precum şi a volumului Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej 1945-1965 este un alt efect de durată din perspectiva asumării trecutului totalitar.