CNA la mutare cu negrele

Brindusa Armanca 05.02.2013

De același autor

Publicarea unor referiri la presa din România în raportul MCV din ianuarie 2013 a produs mari frământări în zona propagandistică a mass-media.

În 8 noiembrie 2012, cinci membri ai Con­si­li­u­lui Național al Audiovizualului au dat pu­bli­ci­tății o opinie separată privind refuzul ma­jo­ri­tății CNA de a lua decizii clare împotriva An­tenei 3 care derula campanii năucitoare de maculare a unor membri CSM și CCR. „A fost încălcat astfel dreptul la propria imagine al jude­că­toarelor Curții Constituţionale Iulia Motoc și Aspazia Co­jo­caru, al judecătoarelor Alina Nicoleta Ghica și Oana An­dreea Schmidt-Hăineală și al judecătorului Cristi Danileț de la Consiliul Superior al Ma­gistraturii“, preciza documentul semnat de Ioan Onisei, pe atunci vicepreședinte CNA, Nar­cisa Iorga, Gelu Trandafir, Mircea Valeriu Deacă, Valentin Alexandru Jucan, precizând că „libertatea de expresie și demersurile jur­nalistice în interes public justificat nu au nicio legătură cu felul în care au fost purtate aces­te campanii, fără respectarea legii, a eticii și codurilor profesionale... Faptul că nu au fost aplicate sancțiuni nu înseamnă că abaterile nu au existat, ci doar că CNA, prin votul unor membri, legitimează și încurajează repetarea și multiplicarea unor astfel de abateri de la lege“. Președintele ANI, Horia Georgescu, s-a adăugat șirului de șefi de instituții scuipați fără drept de apărare de mer­cenarii trustului Intact. N-au fost scutiți nici membrii CNA neafiliați USL.

Publicarea unor referiri la pre­sa din România în raportul MCV din ianuarie 2013 a produs mari frământări în zona pro­pagandistică a mass-media: cin’ să fie? cin’ să fie? trustul care „exercită presiuni ne­jus­tificate și acte de intimidare... asupra sistemului judiciar și a instituțiilor im­plicate în combaterea corupției“, cum zice MCV. Ponta a găsit urgent o soluție penibilă și des­calificantă, dar pe placul lui Felix, arătând cu degetul spre Evenimentul Zilei, APTR și-a ri­dicat iar poalele în cap adresându-se Comisiei Europene în apărarea Antenelor, încercând să convingă că lăturile în cap sunt critică pură, iar libertatea presei include propaganda, min­ciuna și mercenariatul, iar pe seară, ca un co­rolar, Gâdea și Radu Tudor au executat un nou episod din campania de linșaj, de data aceas­ta împotriva unor jurnaliști și lideri de opinie ca Ion Cristoiu, Dan Tăpălagă, Monica Macovei etc.

Întrebat de jurnaliști, Barroso a întărit faptul că pentru Bruxelles libertatea presei e sfântă, dar derapajele ei românești produc îngrijorare. CNA, prin opinia separată a minorității, pusese deja degetul pe rană, CCR, CSM, cetățeni și ­organizații au semnalat cine ne face de ocară presa în Europa. OSCE a spus direct că „un exem­plu clar de manipulare politică a presei este trustul Intact. Dar de aici înainte? CNA rămâne în continuare pasiv? Amenzile re­pe­tate încasate de Antene, deși mereu di­mi­nu­ate prin forța de vot a USL în CNA, care le pla­sează pe locul 2 după OTV în Topul pe 2012, rămân gesturi simbolice, cu atât mai mult cu cât de acum înainte nici nu mai trebuie plă­tite, ci se poate merge direct în justiție, așa cum a decis guvernul prin ordonanță la sfâr­șitul anului trecut? Dar valorile, dar principiile și normele legale încălcate, asupra cărora toc­mai CNA e pus să vegheze? „Nu au fost res­pectate prevederile legale privind principiul «audiatur et altera pars», principiul inf­or­mării corecte a publicului, care presupun con­fruntarea și echilibrul unor puncte de vedere aflate în opoziție, distincția între fapte și opi­nii. Astfel, au fost aduse prejudicii grave de imagine unor persoane și instituții fun­da­men­tale ale statului care nu puteau fi reparate prin dreptul la replică. Pe de altă parte, pu­blicul a fost privat de formarea unei opinii libere cu privire la faptele prezentate“, se ară­ta în opinia separată a celor cinci membri CNA, rămași trei, într-o opoziție firavă la o majoritate-beton, aidoma parlamentului.

Laura Georgescu, noua președintă a CNA, a pornit în mandat cu ceva ambiții: s-a închis OTV, se inițiază modificări la Legea au­dio­vi­zualului, s-a pornit o petiție online „Interesul public mai presus de gustul publicului“, aceas­ta din urmă o inițiativă populistă (sau PR ne­costisitor?) pentru o autoritate învestită cu pu­teri decizionale și cu înalt rang de instituție autonomă. Se vor introduce sancțiuni pentru ingerințele editoriale și cenzură? Sau, o su­gestie a Alinei Mungiu, se va propune in­ter­dicția de a deține organizații media pentru oa­menii politici? Deocamdată, șefa CNA are de rezolvat o problemă mititică din propria ogra­dă: Christian Mititelu, membru CNA, se află în incompatibilitate. CNA e la mutare. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22