Clientul nostru, stapanul nostru!Malpraxisul in consilierea politica

 Cei care lucram si studiem in domeniul stiintelor politice (in genere al stiintelor sociale) stim ca, spre deosebire de multi oameni apartinand altor domenii, noi nu ne putem practica profesia decat in regimuri democratice. Ar trebui sa tinem partea democratiei macar din instinct de conservare profesionala. Altfel profesia noastra dispare, iar noi suntem amenintati, fie sa nu mai putem profesa, fie sa devenim  in corpore slugi ale unui regim dictatorial sau totalitar. Prin urmare, apararea drepturilor individuale, a statului de drept, a coexistentei regulii majoritatii cu drepturile minoritatilor (altfel avem de-a face cu tirania majoritatii), a pluralismului, separatiei puterilor devin conditii sine qua non, indiferent ca, in felul nostru, avem anumite preferinte ideologice: conservatorism, crestin-democratie, liberalism, socialism, feminism, ecologie. Neprotejarea nucleului tare al democratiei este curata sinucidere profesionala.

Ce se intampla atunci cand politologii au clienti privati? In principiu, nimic nu se schimba substantial, din punct de vedere deontologic. Un astfel de politolog se pliaza pe profilul ideologic al "clientului" (partid sau politician) si face servicii de consiliere, in limitele stiintei si deontologiei propriei profesii pe care se presupune ca le cunoaste.

Daca anumiti specialisti din Romania ar afla ca exista coduri profesionale, fapt care nu pare sa ii intereseze deloc, ar sti ca, indiferent pe cine ar avea drept clienti, ar trebui sa respecte cateva principii fundamentale.

 Exista limite etice, general admise in privinta devotamentului fata de client sau a aplicarii devizei  "Clientul nostru, stapanul nostru!". Pentru ca profesionistii sa fie responsabili, trebuie sa fie liberi moral (autonomi). Ei trebuie sa actioneze in limite legal permise si moral corecte, nicicum doar ca simplii executanti ai ordinelor clientilor. Au expertiza, au autoritate epistemica, discernamant profesional. Nu sunt "soldati" la ordin. Cu anumite exceptii, un profesionist isi poate refuza clientul. Profesionistul actioneaza pentru scopurile clientului, are autoritate profesionala. De regula, clientul nu este suficient informat, nu are experienta si nu poate decide in deplina cunostinta de cauza intr-un domeniu pe care il cunoaste eventual pur amatoristic. De aceea profesionistul este obligat sa il impiedice sa greseasca, ori de cate ori ii sta in putinta. In caz de conflicte majore sau repetate cu nucleul tare al normelor profesiei sale, profesionistul are datoria morala sa isi retraga serviciile.

 Cand Gigi Becali l-a angajat pe politologul Dan Pavel am considerat acest lucru firesc. Era un caz mai rar de recunoastere a nevoii de specialist din partea unui cetatean care dorea sa devina politician. Cand, in campania electorala din 2004, Gigi Becali a avut derapaje, mi-am spus din nou ca formarea politica a unui adult neinstruit este dificila. Dar au trecut anii. Ceea ce vad acum este de cu totul alta natura, anume relatia client-profesionist a suferit o rasturnare dramatica. Gigi Becali nu a devenit nici mai democrat, nici mai "politolog", in schimb, consilierul sau, politologul, a devenit mai Gigi sau, cu o sintagma deja consacrata: Dan Pavel s-a becalizat. Nu este singurul. Are deja un "frate" in persoana lui Alex Stoenescu. Acesta a participat la emisiunea din 30 noiembrie 2006 de pe postul  B1 TV pe tema simbolurilor religioase in scolile publice. Emisiunea a fost un regal in exhibarea publica a procesului de becalizare prin care trece istoricul. Show-ul, dominat de figura emblematica a Patronului Becali, ar putea constitui un excelent studiu de caz despre un spatiu public chintesential primitiv, grobian, antidemocratic si vulgar, cu protagonisti care dau la o parte bunul simt ca sa intre in gratiile vedetei si un public perfect coerent cu cel care ii aplauda pe mineri in 1990. Pentru un politolog, cazul, in sens etic, imi pare insa mult mai serios.

 Imediat dupa acest episod sfasietor de linsaj moral si intelectual al celor care isi permit luxul periculos al minoratului, in articolul intitulat  Intre "political correctness" si "moral idiocy" publicat in cotidianul Ziua din 4 decembrie 2006, Dan Pavel comenteaza problema insemnelor religioase in scoli intr-un limbaj si un stil demne de discipolul sau, proband pe deplin ca ii pasa prea putin de prevederile legale, de drepturile minoritatilor si drepturile individuale, de faptul ca un politolog opereaza cu doua nivele de analiza: unul descriptiv si unul normativ. Daca cel dintai nivel releva cum stau lucrurile, cel de-al doilea raspunde la problema: cum ar trebui sa stea daca am dori sa respectam statul de drept, drepturile individuale si drepturile minoritatilor. Iata care sunt principalele "teze" ale unuia dintre cei mai cunoscuti politologi ai Romaniei: Un grupuscul de "prosti, inculti sau dogmatici" care se pronunta "in numele unei minoritati inventate" au sprijinit "aberanta recomandare" a CNCD pentru utilizarea insemnelor religioase in scolile publice exclusiv la orele de religie. Intreaga actiune este "o conspiratie a prostilor". De ce oare sunt acesti oameni prosti? "Politologul" le sugereaza ca sunt incapabili sa se adapteze la curentul principal. Eu, una, am inteles ca nu stiu sa fie oportunisti. Stim prea bine, scrie Dan Pavel, ca la revolutie "s-a iesit cu crucea si icoana", ca "Biserica este singura reduta etica a moravurilor" (sic!). Sustinatorii petitiei au fost suficient de prosti sa nu tina cont de ofensa pe care o aduc "sensibilitatii religioase" si, uite asa, s-au trezit bine taxati de toata lumea care conteaza: de reprezentantii cultelor, cum le zic cei infierati pentru "corectitudine politica", el le zice la toate "Biserici" (?!), de catre reprezentantii "adevaratei societati civile". Pe scurt, oricine doreste o impartialitate a statului in raport cu credintele religioase si nereligioase ale oamenilor sau politici de egalitate de sanse in exprimarea religiozitatii sau nereligiozitatii frizeaza "comportamente NKVD-iste", se aseamana celor care au condus prin actiunile lor la milioane de morti in Gulaguri, cert este "moral idiot" si, bineinteles, locul comun: este comunist. In final expediaza propria solutie pe care era mult mai civilizat si mai profesional sa o argumenteze si realmente merita discutata: "fiecare comunitate ar trebui sa decida ce face cu icoanele, fiecare scoala in parte (prin consiliile parintilor sau adunarile elevilor)". Dar de ce sa dezvolti argumente cand, probabil, nu asta voia sa auda Becali si nici cei carora criticile si argumentele rationale le produc alergii si prefera abordarile emotionale, batjocoritoare, insultatoare, urlatul la adversarul de idei?

In calitatea sa de politolog, Dan Pavel a pus un umar serios la legitimarea numarului II in sondajele politicienilor: "Razboinicul Luminii", cu accese de "Luceafarul Huilei" si enunturi din recuzita Capitanului. Daca Dan Pavel avea alta profesie, nu discutam cazul. Dar el este politolog, coleg de breasla, iar felul in care procedeaza se numeste, in termeni etici, malpraxis. Cum insa Dan Pavel, dupa cum el insusi scrie, nu stie ca in viata publica exista alta instanta morala in afara celei religioase, in acest caz, moralitatea profesionala, presupun ca nu se va sensibiliza la un asemenea argument. Insa o consiliere care sfideaza regulile elementare ale profesiei devine periculoasa. Este ca si cand un inginer constructor ar sfida regulile de rezistenta ale unei cladiri ca sa satisfaca nevoia de profit pentru propriul lui client. O asemenea cladire ar putea sa-i ucida ulterior pe locatari. Cand politologii dau apa la moara unor clienti politicieni sau partide care au prea putin de-a face cu regulile democratice, ei adopta neconditionat punctul de vedere al clientului, contribuind in astfel de cazuri la subrezirea rezistentei cladirii numite democratie si stat de drept si, odata cu aceasta, a propriei profesii. Deocamdata, asemenea practici nu pot fi sanctionate in comunitatea politologilor, tocmai fiindca aceasta, la fel ca multe alte comunitati profesionale din Romania, nu se coaguleaza normativ si nu face inca din etica un reper vital al practicarii profesiei.