Ciudatul congres

„Construcția de dreapta“, cum se spune într-o stupidă limbă de lemn, are, dacă te uiți bine, numai cusururi. Și totuși, este unica și marea șansă de a-l opri pe Ponta și PSD!

După atâta vreme de urmărit serpentinele po­liticii românești, capacitatea noastră de a re­ac­ționa s-a tocit destul de mult. Și totuși, nu putem să nu ne amuzăm măcar – dacă mai avem puterea – văzând cum inamicii jurați de până acum jumătate de an – PDL și PNL – în­cheie un congres de unire în vederea cre­ă­rii „marelui PNL“ peste câțiva ani, dar cu sco­pul imediat al promovării unui candidat comun la prezidențiale!

Și când te gândești că prin 2006 ideea acestui mare partid, sub sigla popularilor europeni, a fost respinsă cu indignare de PNL, care s-a consolat ani buni în brațele largi ale PSD! De câte necazuri, de câte scandaluri am fi fost scutiți, dacă vechea idee a lui Valeriu Stoica ar fi fost pusă în aplicare atunci! Dar, mai ales, câte progrese ar fi putut face România fă­ră războiul dintre cele două triburi ale drep­tei!

Iată-l acum și pe MRU lăsându-se „absorbit“ în PDL; foarte bine, dar nu ar fi fost mai în­țelept să fi intrat în PDL în 2012, scutindu-se și scutindu-ne de „ocolul“ inutil prin „Forța Civică“? Pe de altă parte, acum, la congresul „marii uniri“ au lipsit nu numai Valeriu Stoi­ca, care a dat de mult politica pe viticultură, dar mai ales Traian Băsescu, fără care PNL și PDL nu ar fi ajuns la putere în 2004. Și a lip­sit nu numai personal, dar și simbolic, atunci când din Deșteaptă-te, române s-a extras din nou, hoțește, strofa în care e vorba de „Traian“. Te întrebi: când ne vor schimba ma­nualele de istorie? Băsescu e aruncat în afa­ra jocului, ca și Boc, dar au lipsit și unii din­tre inamicii lor jurați, precum Tăriceanu, care își construiește o candidatură de „ie­pu­re“ pesedist la prezidențiale, cât și Crin An­to­nescu – acesta, presupun, fiindcă îi venea rău să-l vadă pe Johannis triumfând în locul său. Cât despre Elena Udrea, ea s-a grăbit în mod ipocrit să verse o lacrimă pe coșciugul PDL, care, vai, urmează să fie înghițit de PNL; cine o mai crede, după ce a părăsit PDL?

Așadar, lupta împotriva PSD se duce îm­preună cu foștii aliați ai PSD: chiar Johannis, aproape sigur candidatul unic al anunțatei „Alianțe Creștin-Liberale“, urma să fie pri­mul ministru al unui guvern PNL-PSD, dacă Mir­cea Geoană câștiga alegerile în 2009. În schimb, critică uniunea de azi vechii lup­tă­tori anti-PSD – în primul rând Băsescu, apoi PMP și chiar Monica Macovei, care încă n-a renunțat la candidatura ei „dizidentă“ și fără speranță. Și astfel, acuzațiile de trădare vin din direcții opuse: dar Ponta măcar are o lo­gică în a condamna unirea, care ar putea să-l priveze de președinție. Dar care e lo­gica PMP și a candidatului acestuia, Cris­tian Diaconescu, vechi membru și ministru PSD, apoi UNPR?

Da, „construcția de dreapta“, cum se spune într-o stupidă limbă de lemn, are, dacă te uiți bine, numai cusururi: abundă „transfugii“ printre șefi, bat palma cei care în 2012 sus­țineau tentativa de puci parlamentar și cei care o condamnau; se dezice de orice poate măcar aminti de Traian Băsescu și de ideea unei continuități cu acesta, nu are deocamdată un pro­gram clar, ba chiar și numele de „Ali­anța Creștin-Liberală“ e stupid, deoa­rece liberalismul e, prin definiție și is­torie, secular, fiind împotriva ames­tecului dintre politică și religie; în fi­ne, candidatul prezidențial principal, Klaus Johannis, face cea mai bună im­presie când tace. Totul e însăilat, ne­cumpănit, neașezat, dubios etic.

Și totuși, este unica și marea șansă de a-l opri pe Ponta și PSD! Iar miza, cum știe oricine, e uriașă, mai ales în actuala conjunctură internațională, cu o Rusie agresivă care încearcă să dez­bine America de Europa și Europa de ea însăși. Iar Ponta a dovedit nu­mai neclaritate, oportunism, osti­li­ta­te față de valorile occidentale și, mai ales, o tendință absolut îngrijorătoare de iresponsabilitate. Ponta nu trebuie să „treacă“!

Atuul lui este dezbinarea dreptei: da­că, de exemplu, vor candida din aceas­tă parte Johannis, Cristian Dia­conescu, Monica Macovei (ca in­de­pendentă), dar și „iepurele“ Tă­ri­cea­nu, există riscul – nu chiar mic după mine – ca Tăriceanu să intre în turul doi, deoarece celelalte voturi vor fi divizate, un scenariu pe care l-am mai văzut în 2000. Dar chiar și dacă finala se va juca între Johannis și Pon­ta, șansa primului stă numai într-o bună prezență la vot a electoratului anti-PSD: or, dacă el va fi până în ul­timul moment atacat dinspre rivalii de dreapta, această prezență nu se va realiza.

Știu, îmi veți zice cu privire la Jo­han­nis și „marea construcție de dreap­ta“: „ne-am săturat să alegem răul mai mic.“ Să înțeleg atunci că pre­fe­rați răul mai mare? //