De același autor
De obicei, când se publică sondaje de opinie privind instituţiile în care românii mai au încredere, Armata şi Biserica se află la loc de cinste, ceea ce dă seamă de starea socială atât de departe de democraţie a României reale.
Practica pseudodemocratică de la noi a reuşit, în douăzeci de ani, să submineze orice urmă de respectabilitate a instituţiilor cu adevărat caracteristice democraţiei moderne.
Preşedinţia a debutat în România cu Nicolae Ceauşescu şi a continuat cu Ion Iliescu, ceea ce nu a contribuit în mod semnificativ la creşterea prestigiului românesc al acestui tip de instituţie. Parlamentul postdecembrist a fost lansat la apă după reţeta CPUN-ului, din care nu a reuşit multă vreme să iasă. Justiţia a funcţionat şi funcţionează ca stat în stat, după propriile reguli pe care ea le face, ea le desface; îşi stabileşte singură salariile, pensiile, sporurile, în genere reuşeşte să stabilească singură regulile jocului, toate acestea în condiţii de ineficienţă cronică a actului de justiţie: procesele zac prin tribunale cu anii, cuvântul „corupţie“ este pe buzele multora dintre cei care au de a face cu tribunalele.
Armata, ca instituţie, şi militarii, categorie profesională, au fost în ultimii douăzeci de ani la adăpost. Piepturile comentatorilor televizaţi se umflă patriotic şi corect politic atunci când pomenesc de „onoarea militară“, de jertfa pentru patrie şi de sfânta misiune a Armatei române. Bugetul armatei a fost întotdeauna dintre cele mai importante: întâi, pentru că, nu-i aşa, „Armata fusese cu noi“ în decembrie 1989, apoi pentru că ne tot pregăteam să aderăm la NATO.
Ceea ce s-a modificat în ultima vreme au fost solidarităţile dintre bresle: Armata, SRI, Ministerul de Interne şi-au găsit brusc afinităţi pe care nu şi le bănuiau şi s-au unit într-o bătălie comună pentru păstrarea unor beneficii date de statutul lor privilegiat: pensiile. Foştii securişti au devenit brusc militari respectabili.
Reducerea pensiilor ar trebui să fie ultima resursă bugetară a unui guvern responsabil, pentru că loveşte în categoria cea mai dezarmată: cum faci, bătrân sau bolnav, să-ţi suplimentezi veniturile reduse de stat? În plus, aşa cum este ea concepută, pe acel mult lăudat principiu al contributivităţii despre care Emil Boc ne-a tot vorbit anul trecut, pensia e un drept pentru care fiecare cotizează. Faptul că fondul de pensii e falimentar e vina mizerabilului şi fraudulosului gestionar care e statul, şi nu a bietului pensionar, care-şi vede dat peste cap fragilul echilibru microbugetar. Or, taloanele de pensie ale lunii ianuarie a anului 2011 - acela despre care atât preşedintele, cât şi premierul spuneau, în urmă cu o lună, că va fi mai bun - au arătat negru pe alb o scădere de 10-15%. Nu numai la pensiile militarilor, deşi despre ei se vorbeşte la televiziunile de ştiri, ci la pensii în genere. Fără explicaţii, fără avertismente şi fără tapajul mediatic pe care îl fac militarii.
Dar pensiile militarilor nu intră cu totul în acest raţionament. Salariaţii Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, ai SRI şi ai SIE nu au intrat până acum în logica simplă a contributivităţii, pentru simplul fapt că instituţiile militarizate nu au plătit niciodată contribuţii, ceea ce avea drept consecinţă logică alocarea drepturilor - multe dintre ele, extrem de substanţiale - pe principii diferite de ale pensiilor „de rând“. Pentru remedierea acestei situaţii, anul trecut guvernul a emis Hotărârea 735/2010 privind recalcularea pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare. Se cerea tuturor celor 155.000 de rezervişti MApN, MAI, SRI şi SIE întocmirea unui dosar cu adeverinţe privind veniturile obţinute în anii de activitate, pe baza cărora ar fi trebuit să le fie recalculate contribuţiile şi pensiile. Potrivit estimărilor de atunci, ar fi existat pensionari în cazul cărora drepturile ar fi crescut în urma recalculării, versiune susţinută de altfel la jumătatea lui septembrie 2010 şi de ministrul Apărării, Gabriel Oprea.
Problema tehnică de care s-a izbit realizarea practică a recalculării pensiilor militarilor a fost de două tipuri. Primul, pensionarii care ar fi vrut să-şi depună acest dosar, dar care nu s-au putut încadra în termenul dat, anume 28 decembrie 2010. Al doilea tip a fost cel al pensionarilor care au contestat în instanţă HG 735/2010 şi care au avut şi câştig de cauză, cum este de pildă cazul Curţii de Apel din Cluj, reonfirmată în verdictul său de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ca un corolar al confuziei generale a venit incapacitatea birocraţiei de resort de a prelucra chiar şi datele deja primite de la pensionarii conştiincioşi care au depus dosarele cu pricina, ceea ce face că în prezent s-a finalizat recalcularea a aproximativ 10% din totalul drepturilor celor vizaţi de hotărârea de guvern.
Consecinţa, vizibilă pe talonul de pensie primit de militarii pensionari în urmă cu câteva zile, este scăderea, în anumite cazuri dramatică, a drepturilor cuvenite, chiar şi în cazul celor care şi-au depus dosarele, cu toate că pentru ei s-a promis returnarea diferenţelor în cazul stabilirii ulterioare a unor sume cuvenite mai mari.
Conform statisticilor date publicităţii, după recalculare nu scad pensiile sub 3.000 de lei acordate pentru vârstă şi vechime complete, ceea ce expune la scădere o întreagă categorie de pensionari cu carieră incompletă, retraşi înainte de vârsta legală, în valurile de reformă a armatei făcute în previziunea aderării la NATO. De aceea, reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă Disponibilizate (SCMRD) vorbesc deja de aproximativ 100.000 de militari care intenţionează să dea statul în judecată după ce vor primi deciziile cu noile pensii, cu şanse mari de câştig, susţin ei.
Justiţia a început deja să tranşeze în favoarea reclamanţilor, lucru la care se pricepe foarte bine, pentru că a ştiut să-şi pună la adăpost propriile privilegii în acelaşi mod.
Mass-media au început propria bătălie pentru apărarea „demnităţii Armatei“. Poate această demnitate se aplică celor câteva detaşamente care-şi pun cu adevărat viaţa în pericol în Afganistan sau pe alte teatre reale de luptă. Dar toate emisiunile de ştiri şi comentarii, puse cap la cap, nu vor putea demonstra în ce anume stă demnitatea unui pensionar SRI - fosta Securitate - care şi-a dedicat viaţa slujirii patriei şi partidului întru propăşirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, sau a unui fost slujbaş DIE, care era trimis în misiuni prin ambasade ca să dea rapoarte privind diaspora românească. Acreditarea ideii ceauşiste, din ce în ce mai frecventă, că Securitatea era o instituţie patriotică, în slujba poporului român, e mai periculoasă decât două crize economice la un loc. Asociindu-se cu asemenea „patrioţi“, Armata ar trebui să fie mai circumspectă, dacă doreşte să-şi păstreze galoanele. //
Taguri: militari, pensionari, rezerva, MAI, securisti.
