Cine are dreptate cu acciza pe combustibil?

„Unde se duc banii din acciză?“ e o întrebare de Gâgă pe care cetăţenii sunt încurajaţi de ani de zile să o pună zadarnic: în bugetul general, unde să se ducă?

E foarte interesant cum ciomăgeşte Bă­ses­cu guvernul cu acciza pe combustibil, ca singur opozant de forţă al momentului, într-o bătălie politică pură. El sau PMP, mă rog; până la urmă, e tot aia, nu? La ce cocoşeală – scuzaţi calamburul, ire­presibil – s-a ajuns pe te­ma asta, nici n-ar mai tre­bui să-i zicem acciză, ci „acciz“, precum fraţii de peste Prut. Politicienii, in­clusiv Băsescu, sunt în drep^­­tul lor să facă cam­pa­nie, însă argumentul pre­şedintelui „reduceţi mai bi­ne cheltuielile în loc să măriţi acciza“ e o mare suceală. Asta, deoarece:

a) România s-a înţepenit de ani de zile la 31-32% PIB colectare la buget şi toată lu­mea, inclusiv preşedintele, a fost de acord în diverse ocazii că obiectivul e să adunăm mai mult; asta pare să fie una dintre pu­ţinele teme de consens. Dacă e să fim co­recţi, trebuie să recunoaştem că la scorul ăsta nu poţi face politici europene, nici in­frastructură, oricum ai da-o. Or, într-o ţa­ră cu instituţii de colectare slabe şi opinie publică împinsă de politicieni către isterie şi populism, mai lejer aduni bani cu im­pozite indirecte (TVA, accize) decât di­rec­te (impozit pe venituri, proprietăţi sau pro­fit). Problema practică e cum să co­lectezi mai mult, dar mai eficient şi mai echi­tabil, nu să tai otova cheltuielile de in­vestiţii, fiindcă prin definiţie ele ar fi „ale baronilor“. Preşedintele însuşi l-a criticat pe Ponta în ultimii doi ani când la rec­ti­ficări s-au redus cheltuielile de capital în favoarea celor sociale (vă amintiţi scan­dalul cu metroul din Drumul Taberei, deja întârziat faţă de grafic cu cel puţin un an?). Invers, marii critici de stânga ai lui Băsescu l-au înjurat că n-a tăiat suficient in­vestiţiile sub Boc, ci cheltuielile curente; vezi doamne, investiţiile erau ieri „ale lui Udrea“, aşa cum azi sunt „ale lui Dragnea“. Acum, că s-a sucit preşedintele, se contrazic şi ei tăcând chi­tic, că aşa e la noi: pro­pa­gandiştii pozând în analişti nu zic ceva corect pe fond şi în care să creadă (pro­babil, fiindcă nu cred în ni­mic sau habar n-au de su­biect), ci combat politic şi ipocrit, cum bine rezuma de­unăzi situaţia chiar Ponta: zic aşa nu că aş avea vreo părere, ci ca să fiu invers de­cât Băsescu.

b) Tăiatul de fonduri „de la Dragnea“ su­nă bine electoral, dar înseamnă reducere netă de investiţii, de vreme ce tot ce era risipit înainte pe la vreo patru-cinci mi­nistere separate, ca instrumente de fi­nan­ţare pentru administraţii locale (şi, în prin­cipal primării, nu doar consilii ju­de­ţene), s-a grupat în 2013 la MDRAP. (Vedeţi în Harta clientelismului de pe expertforum.ro cum arătau principalele şase instrumente şi cum au fost ele fo­lo­site clientelar în perioada 2004-2011.) Cu bune şi cu rele, cam ăştia-s banii. Chiar noi am spus că e mai bine să fie puşi la un loc, sub gestiune unitară, ca să poată fi folosiţi mai raţional. Acum ar fi mai util să cerem transparenţă maximă în alocarea lor teritorială (proiectele puse pe web, 2-3.000, câte sunt) ca să putem urmări cu toţii în ce măsură se respectă Normele me­todologice privind prioritizarea pro­iec­telor de investiţii publice, pe care gu­ver­nul cu propria mână şi le-a impus luna tre­cută prin HG, plus o dezbatere publică a impactului lor. Altminteri, nu-i un se­cret că, după cum bine zicea un coleg (nu un cap vorbitor TV, ci unul dintre puţinii analişti care mănâncă administraţie pe pâi­ne), există în special în plan judeţean şi local o criză de suprainvestire: nu în ra­port cu nevoile, ci în raport cu po­si­bilitatea proprietarilor investiţiilor, odată acestea terminate, de a asigura cheltuielile curente de operare şi întreţinere. Cu alte cuvinte, nevoia de infrastructură regională şi locală rămâne mare, dar s-a ajuns la „indigestie“ din cauza capacităţii scăzute de a absorbi în bugete ceea ce s-a făcut pâ­nă acum. Rezolvarea nu e simplă – adi­că nu e nici ca Dragnea, nici ca Băsescu – şi ce­re soluţii mult mai sofisticate decât da­tul cu parul, adică maximum de rafi­na­ment la care am ajuns noi în politici pu­blice, după ani de traininguri şi capacity building pe bani UE.

c) „Unde se duc banii din acciză?“ e o în­trebare de Gâgă pe care cetăţenii sunt în­curajaţi de ani de zile să o pună zadarnic: în bugetul general, unde să se ducă? Alo­carea acestor venituri ale statului în bu­getul pe 2014 se ştie, nu-i vreun secret: majoritar pe cheltuieli generale şi sociale, iar nu investiţii, deci mai curând cum a zis ministra de Finanţe, iar nu cum mint la TV Ponta, Şova sau Zgonea. Ceea ce nu exclude realocări ulterioare către in­fra­struc­tură, la rectificare, deci asta e de ur­mărit şi criticat, dacă nu se întâmplă, oda­tă ce s-a promis. A crea fonduri speciale cu destinaţia X (drumuri) e o proastă prac­tică bugetară ce nu ar garanta cu nimic calitatea sau cantitatea investiţiei, cum cre­de lumea.

În rest, Băsescu sau altcineva au tot drep­tul să vină cu argumente tangente la su­biect, precum efectul taxei asupra eco­no­miei; sau tâmpenia cu rambursarea a peste 50% din încasări către trans­por­ta­torii mari, evident dificil de gestionat, în condiţiile în care rambursările de la stat către firme sunt o veşnică problemă (de­ficit de personal, întârzieri etc.); sau fap­tul că guvernul minte reflex şi se con­trazice la vârf, pe relaţia premier-ministru de Finanţe.

* Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR)