Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Cianura face legea la Rosia Montana
2006-11-10
1

STEFANIA SIMION*

Slabiciunile autoritatilor favorizeaza proiectul Gabriel Resources

 

in luna aprilie a anului 1997, o scrisoare a Bursei din Vancouver punea in alerta autoritatile romane, carora le solicita informatii despre o companie miniera cu actiunile tranzactionate la aceasta bursa - Gabriel Resources Ltd. cu sediul in Denver, Colorado. Din informatiile detinute de Bursa din Vancouver, Gabriel Resources detinea mina de la Rosia Montana in asociere cu societatea de stat Regia Deva, intentia responsabililor bursei fiind sa afle de la autoritatile romane validitatea informatiilor lor. La acea data, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, Mihail Ianas, se adreseaza superiorilor lui din Ministerul Industriilor si Comertului, condus de Calin Popescu Tariceanu, solicitandu-i acestuia sa investigheze cine a aprobat constituirea unei societati mixte in care este inclusa mina de la Rosia Montana si daca Gabriel Resources a adus intr-adevar o contributie echivalenta cu 80% din valoarea capitalului. Acesta ii solicita, de asemenea, ministrului Tariceanu ca, in cazul in care informatiile Bursei din Vancouver nu se adeveresc, sa fie informat asupra situatiei reale, iar in cazul in care societatea mixta este intr-adevar constituita, atunci sa inceteze orice ajutor de stat pentru mina Rosia Montana. Ministrul Tariceanu nu intarzie sa raspunda, aducandu-i acestuia la cunostinta ca "o astfel de companie nu s-a constituit si nici o investigatie in acest scop nu este necesara (...) Romania este deschisa oricaror investitori straini care doresc sa aduca in tara capital si tehnologii performante, mai ales in domeniul minier, si ne afirmam toata disponibilitatea de a sprijini orice actiuni de cooperare cu parteneri straini, cu conditia respectarii stricte a legislatiei romane"(1).

 

Licenta secret de serviciu

 

De aici, un drum fara sincope pana la detinerea de catre S.C. Rosia Montana Gold Corporation S.A. a unei licente de exploatare pentru perimetrul Rosia Montana si a unei licente de explorare pentru perimetrul Bucium. In iunie 1997, Calin Popescu Tariceanu comunica Agentiei pentru Resurse Minerale acordul sau pentru asocierea intre Gabriel Resources si RAC Deva, asociere care va purta numele de S.C. Rosia Montana Gold Corporation S.A. (RMGC). Managerul general al Gabriel Resources, Frank (Vasile) Timis, este consultantul Partidului Democrat pentru intocmirea proiectului Legii Minelor 61/1998, al carei scop declarat este acela de a promova si reglementa investitiile straine in sectorul minier din Romania. RAC Deva, cu numele schimbat in Minvest Deva, primeste din partea Agentiei pentru Resurse Minerale licenta de concesionare si exploatare a minereurilor din perimetrul Rosiei Montane, avand calitatea de titular, iar RMGC afiliat. Licenta este ulterior transferata de la Minvest Deva catre RMGC, in octombrie 2000. Ambele Hotarari de Guvern pentru aprobarea, respectiv transferul licentei, sunt semnate de Radu Berceanu, ministru al Economiei si Industriilor, la vremea respectiva. Probabil printr-o coincidenta, Mihail Ianas devine administratorul pentru Romania al companiei Regal Petroleum, al carei manager general este Frank Timis.

Ceea ce s-a pierdut insa pe parcurs a fost "conditia respectarii stricte a legislatiei". Continutul acestei licente, care este practic un contract intre statul roman si operatorul minier respectiv, prin care acestia negociaza si isi asuma reciproc obligatii, a ramas necunoscut publicului pana in ziua de azi. Licenta este detinuta de catre Agentia pentru Resurse Minerale si apare ca fiind clasificata drept secret de serviciu. Titularul RMGC sustine faptul ca intelegerea de la baza transferului este aceea ca, in baza acestei licente de exploatare, Minvest sa isi continue activitatea de exploatare de la Rosia Montana, iar RMGC sa desfasoare activitati de explorare(2) si de dezvoltare a proiectului nou. Cu toate acestea, in baza unei licente de exploatare nu se pot desfasura activitati de explorare. Atat vechea Lege a Minelor 61/1998, cat si noua Lege a Minelor 85/2003 prevad explorarea si exploatarea ca activitati miniere distincte, pentru care se obtin licente de concesiune disctincte (in baza unor documentatii distincte). Aceasta indica faptul ca la baza transferului de licenta a stat o cauza ilicita - eludarea de catre RMGC a prevederilor legale privind obtinerea dreptului de a desfasura activitati de explorare la Rosia Montana (adica obtinerea, prin licitatie publica, a unei licente de explorare).

In 2001 RMGC intocmeste primul studiu de fezabilitate pentru mina propusa la Rosia Montana si propune o exploatare de suprafata in patru cariere deschise (Cetate, Carnic, Jig-Vaidoaia si Orlea), cu o capacitate de productie de 20 milioane de tone de minereu procesat anual. Studiul de fezabilitate arata ca singura metoda profitabila economic pentru procesarea minereului aurifer este folosirea cianurilor, peste 200.000 de tone. Suprafata totala acoperita de proiect ar fi de 1.600 hectare de teren, dintre care 722 hectare ar fi acoperite de carierele de extractie si 700 hectare de iazul de decantare in care ar fi depozitate sterilele incarcate cu cianuri si metale grele rezultate de la uzina de procesare. Pentru a realiza aceasta operatiune, trebuie stramutate 958 de familii si distruse 10 biserici si 12 cimitire. Conform studiului de fezabilitate, primul lingou de aur urma sa fie produs in 2004.

Aceasta insemna insa ca o serie lunga de autorizatii, permise si acorduri trebuiau obtinute intr-un interval scurt de timp si fara posibilitatea unui refuz. Ceea ce inseamna, de asemenea, ca zona Rosia Montana trebuia "blocata" - imunizata impotriva oricarei initiative economice alternative, care ar fi spulberat mitul minei Rosia Montana ca fiind singura solutie economica viabila pentru zona. In iulie 2002, Consiliul Local Rosia Montana voteaza Planul Urbanistic General pentru Comuna Rosia Montana si Planul Urbanistic Zonal pentru Zona de Dezvoltare Industriala Rosia Montana Gold Corporation. 1.600 hectare de teren, care inseamna 4 sate din comuna Rosia Montana, sunt declarate zona industriala exclusiv rezervata proiectului minei de aur, din care populatia trebuie stramutata pana in iulie 2004. De atunci, daca un cetatean ce locuieste in aceasta zona industriala doreste sa deschida pe proprietatea sa o pensiune turistica, un magazin sau orice fel de investitie, ii va fi refuzat orice demers de autorizare. Explicatia: "pe proprietatea dvs., conform Planului de Urbanism General, sunt interzise functiunile de locuire si social-culturale"(3) sau, alternativ, "doriti sa amplasati o constructie care nu este compatibila cu functiunea de baza a zonei"(4).

Planurile de urbanism, finantate integral de catre RMGC, au fost votate cu incalcarea grava si evidenta a reglementarilor privind urbanismul, administratia publica locala, protectia patrimoniului cultural si cu incalcarea grava a dreptului garantat constitutional la libera initiativa economica. Din cei 13 consilieri locali care au votat hotararile, 8 se aflau in conflict de interese, deoarece ei insisi sau sotiile lor erau angajati ai RMGC. Legea administratiei publice locale ii interzice unui consilier sa ia parte la deliberare si la adoptarea hotararilor daca, fie personal, fie prin sot, sotie, sau rude pana la gradul al patrulea inclusiv, acesta are un interes patrimonial in problema supusa dezbaterilor Consiliului Local(5). Hotararile de Consiliu Local adoptate in situatiile de mai sus sunt nule de drept. Mai mult decat atat, monumentele istorice si de arhitectura, precum si vestigiile arheologice de interes national, declarate ca atare prin Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului national, au fost de asemenea incluse in aceasta zona industriala. Or, imediat dupa intrarea in vigoare a acestei legi, Consiliul Local Rosia Montana avea obligatia de a finanta, elabora si vota un plan urbanistic zonal pentru zonele protejate din Rosia Montana, care sa asigure protectia galeriilor miniere unice romane si pre-romane din masivele Carnic si Orlea si a centrului istoric Rosia Montana, ce gazduieste casele de patrimoniu din secolele XVIII-XIX.

 

Patrimoniu arheologic si istoric

 

Mai ramaneau de gasit "solutii" rapide si ingenioase pentru a anula statutul de protectie al vestigiilor arheologice si al bunurilor de patrimoniu pe care le gazduieste Rosia Montana, dat fiind ca legea interzice amplasarea oricaror constructii pe terenuri protejate din punct de vedere arheologic si istoric. De aceasta data, in ajutorul RMGC a venit Ministerul Culturii si Cultelor, alianta din care a luat nastere controversatul program de cercetare arheologica Alburnus Maior. Programul este finantat integral de catre RMGC, cu suma declarata de 8 milioane de dolari.

Acest program a fost criticat acerb in randul comunitatii arheologice nationale si internationale, deoarece obiectivul fixat al acestuia a fost obtinerea descarcarii de sarcina arheologica a Rosiei Montane, si nu valorificarea rezultatelor cercetarilor, in sensul de protejare a acestora si includere in circuitul turistic. Conform Legii 378/ 2001, privind protectia patrimoniului arheologic, este evident ca descarcarea de sarcina arheologica nu se obtine obligatoriu in virtutea finantarii cercetarilor, ci in functie de rezultatele cercetarii, investitorul trebuind sa aiba in vedere si modificarea proiectului ca urmare a rezultatelor deosebit de importante obtinute. In urma cercetarilor, au fost descoperite vestigii unice in Europa, galerii romane si dacice (Masivul Carnic), necropole, temple romane, altare votive, termae, instalatii romane de pompare a apei, un mausoleum datat din secolul II d.Ch. Cu toate acestea, pentru Rosia Montana au fost eliberate de catre Ministerul Culturii si Cultelor nu mai putin de 5 certificate de descarcare de sarcina arheologica(6). Cele mai spectaculoase descoperiri raman cele din Masivul Carnic, cercetat de catre echipa de arheologi francezi condusa de dr. Beatrice Cauuet de la Universitatea din Toulouse. Acestia concluzioneaza in raportul lor arheologic pentru Masivul Carnic: "in Carnic, retelele miniere antice (de pe vremea dacilor, identificate ca atare pentru prima oara, si de pe vremea romanilor) raman de o coerenta uluitoare si intr-o stare de conservare remarcabila...".

In decembrie 2003, are loc sedinta Comisiei Nationale de Arheologie, in urma careia s-a eliberat un aviz favorabil pentru descarcarea de sarcina arheologica a Masivului Carnic. "Autorul sapaturilor din subteran, doamna Beatrice Cauuet, propune descarcarea unei zone din subteran", isi incheie prezentarea catre comisie Paul Damian, coordonatorul Programului Alburnus Maior si directorul Muzeului National de Istorie, in totala contradictie cu concluzia arheologilor francezi. Ministerul Culturii elibereaza certificatul de descarcare respectiv in ianuarie 2004.

La scurt timp dupa emiterea sa, acest certificat a fost insa atacat in instanta de catre Asociatia Alburnus Maior(7). De aceasta data, RMGC urma sa vina in ajutorul Ministerului Culturii, intervenind in cauza pentru a sustine ca "certificatul de descarcare trebuie mentinut, deoarece a finantat intocmirea documentatiei si ar fi prejudiciata prin pierderea spatiilor de exploatare". Suspendat initial de Curtea de Apel Alba, certificatul a fost ulterior anulat de aceasta instanta, reprezentand o decizie fara precedent in domeniul protectiei patrimoniului cultural. Dat fiind ca "distrugerea a trei masive si a unei parti din Masivul Carnic este incompatibila cu caracterul si interesul arheologic al bunurilor descoperite in subsolul cercetat doar partial" si dat fiind ca "integritatea acestor bunuri de valoare inestimabila va fi afectata indubitabil prin dreptul de exploatare conferit societatii interveniente (...), paratul era dator sa obstaculeze orice activitate care ar provoca degradarea patrimoniului arheologic de interes european", se arata in sentinta de anulare(8) a certificatului. Curtea a concluzionat ca, prin emiterea certificatului de descarcare, Ministerul Culturii si-a incalcat obligatiile pe care le are prin Conventia Europeana pentru Protectia Patrimoniului Arheologic (La Valetta, 1992) - acelea "de a dispune masuri susceptibile de a favoriza conservarea integrala a ansamblurilor istorice si a patrimoniului mobiliar al acestora, prin mentinerea integritatii intregului ansamblu si prin inscrierea in inventar a bunurilor descoperite". RMGC si Ministerul Culturii au atacat impreuna decizia si, datorita unei chestiuni ce tine de dezbaterea din prima instanta, au obtinut rejudecarea cauzei. in momentul de fata, acesta se afla pe rolul Curtii de Apel Brasov, asteptandu-si prima infatisare. Certificatul este insa suspendat si desfasurarea oricarei activitati miniere in Masivul Carnic ar fi o infractiune, pedepsita conform legii penale. intre timp, in cadrul unei actiuni in instanta distincte, Alburnus Maior a reusit sa demonstreze faptul ca decizia Comisiei Nationale de Arheologie si decizia Ministerului Culturii nu s-au bazat pe propunerile arheologilor francezi, ci pe opiniile neavizate ale lui Paul Damian. "Raportul arheologic intocmit de intimatul Paul Damian cuprinde in mod evident doar opiniile acestei persoane si sunt intr-o vadita contradictie cu observatiile misiunii arheologice franceze (...) Acesta are dreptul la o opinie, chiar daca e formulata cu rea-credinta si chiar daca prin aceasta se sprijina in mod direct sau indirect interesele economice ale unei corporatii internationale care are ca scop exploatarea aurului in acea zona", se arata in sentinta instantei(9).

O alta actiune(10) in instanta vizeaza anularea licentei de exploatare transferate catre RMGC, dar in baza careia s-au desfasurat activitati miniere de catre Minvest Deva pana in iunie 2006. Pentru activitatile sale miniere din Masivul Carnic, Minvest nu a solicitat si detinut niciodata un act de reglementare din punct de vedere al protectiei mediului (acord sau autorizatie de mediu). Societatea a fost sanctionata de numeroase ori pentru exploatarea fara acord/autorizatie de mediu, iar potrivit Legii Minelor 85/2003, autoritatea competenta (Agentia pentru Resurse Minerale) anuleaza licenta titularului sanctionat contraventional atunci cand constata ca nu isi respecta termenii si conditiile privind inceperea activitatilor miniere (conditia extrem de importanta fiind insasi detinerea unei autorizatii de mediu). Chiar RMGC recunoaste ca "exista un risc semnificativ ca desfasurarea de catre Minvest a lucrarilor sale miniere fara toate aprobarile si autorizatiile necesare va angaja responsabilitatea RMGC si va duce la terminarea licentei"(11). Desi Agentia pentru Resurse Minerale a fost notificata in privinta tuturor acestor sanctiuni, aceasta a refuzat sa se conformeze prevederilor legii minelor, iar cazul se afla inca pe rolul Curtii de Apel Bucuresti.

 

Autorizatia de mediu

 

Procedura de autorizare cea mai mediatizata, aceasta si datorita participarii autoritatilor de mediu si a publicului din Ungaria, ramane procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Aceasta a inceput la scurt timp dupa numirea unui nou ministru al Mediului, Sulfina Barbu, care imediat dupa preluarea functiei sale declara despre Rosia Montana in presa din Romania ca "nu voi da nici un aviz ce poate afecta mediul (...) a trecut momentul cand trebuia sa inchidem ochii numai pentru ca veneau bani"(12).

Sunt multe motivele pentru care evaluarea impactului asupra mediului pentru mina Rosia Montana in sine este ilegala. in primul rand, aceasta evaluare de mediu vine intr-o faza mult prea avansata a proiectului, faza in care a fost stramutata deja o parte a populatiei locale, in care zona Rosia Montana a fost deja descarcata de sarcina arheologica si in care studiile de fezabilitate au fost deja intocmite. Or, evaluarea impactului asupra mediului este reglementata ca fiind o evaluare a impactului global al proiectului, ce vizeaza si impactul asupra bunurilor de patrimoniu, asezarilor umane si sanatatii oamenilor. Evaluarea de mediu se face, de asemenea, in etapa de studiu de pre-fezabilitate, cand optiunile sunt deschise, caci numai dupa stabilirea parametrilor de mediu la care o exploatare poate functiona se stabileste daca acestia sunt fezabili sau nu din punct de vedere economic.

Nimic nu ar putea insa descrie mai bine atitudinea Ministerului Mediului fata de proiectul minei de la Rosia Montana decat o confruntare recenta dintre membri ai societatii civile si reprezentanti ai ministerului. Cu putin timp inainte de inceperea perioadei de dezbateri publice pe marginea studiului de impact asupra mediului, depus de RMGC, Ministerul Mediului este acerb criticat de societatea civila ca procedura pe care o conduce este ilegala, neavand la baza documentatia necesara evaluarii impactului de mediu. Mai precis, este vorba de lipsa documentatiei din punct de vedere urbanistic (certificat de urbanism valabil si planuri de urbanism actualizate pentru Rosia Montana, Abrud, Campeni si Bucium), cerandu-i-se sa anuleze aceasta procedura.

 "Povestea" cuceririi Rosiei Montane s-ar fi putut incheia de mult. Un scenariu aproximativ clasic si o linie dreapta ce descrie traseul unei societati postcomuniste, in care chestionarea mitului bunului investitor strain este etichetata drept fie reminiscenta comunista condamnabila, fie trend antiglobalizator stangist ce se opune progresului in general si un guvern slab care se teme in primul rand de ideea de justitie si respectarea drepturilor si intereselor celor pe care ii reprezinta.

Daca nu s-a incheiat, iar Rosia Montana se afla in prezent printre cele mai mediatizate probleme de mediu si sociale din Romania si departe de un verdict final, tine la origine nu de respectarea legii de catre guvernul roman si de grija sa de a pastra mostenirea culturala si naturala, ci de refuzul simplu si raspicat al unor persoane care au avut curajul de a afirma ca exista oameni si lucruri ce nu se pot cumpara cu bani. Ei sunt localnicii din Rosia Montana, peste 300 de familii, care nu doresc sa isi instraineze casele, bisericile, cimitirele si padurile, pentru a face loc minei propuse la Rosia Montana, si care s-au organizat in Asociatia Alburnus Maior.

 

*Stefania Simion este voluntar in Asociatia Alburnus Maior din 2002 si membru al campaniei Salvati Rosia Montana. Din 2005 ea coordoneaza demersurile legale ale asociatiei.

 

1. Adresa Ministerului Industriei si Comertului nr. 181.330/21.05.1997 catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale

2. Intre 1997-2004 RMGC a efectuat la Rosia Montana activitati de explorare pentru identificarea zacamantului de aur si argint

3. Adresa Consiliului Local Rosia Montana nr. 7862/5.12.2003 catre Eugen David

4. Adresa Consiliului Local Abrud nr. 4175/ 18.11.2002 catre Dragan Ileana

5. Legea 215/2001, art. 47

6. Acte administrative prin care se anuleaza statutul de protectie anterior instituit asupra unui teren si prin care acest teren se reda circuitului uman

7. Asociatia Alburnus Maior este o organizatie nonguvernamentala cu sediul in Rosia Montana, constituita in 200 de localnici care se opun proiectului minei de la Rosia Montana din considerente sociale, de mediu, economice si culturale

8. Sentinta civila 151/2005 a Curtii de Apel Alba-Iulia

9. Sentinta penala 1661/21.07.2006 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti

10. Actiune introdusa de catre Alburnus Maior si Centrul pentru Resurse Juridice Bucuresti

11. Fisa anuala de informare, Gabriel Resources, 8 martie 2005

 12. Cotidianul nr. 296/8 ianuarie 2005; http://www.cotidianul.ro/index.php?a=1880&shift=1

 

 

STEPHANIE ROTH*

Un Gabriel fara masca

 

S-a scris mult despre Rosia Montana si asta de multi ani. Scandaluri, coruptie, nelegalitati, expropriere, cianura, distrugerea unor vestigii arheologice unice, a unor biserici si a unui patrimoniu cultural si natural remarcabil, pentru setea de aur; carora Gabriel le raspunde acum insa prin reclame care sunt atat de "inteligente", incat te-ar putea face sa crezi ca nu la o mina deschisa pe baza de cianuri se face reclama, ci la un nou parc natural sau la un proiect de construire de locuinte ecologice. Cand o companie care isi promoveaza un produs vorbeste de orice altceva in afara de acel produs, atunci poti sti ca ceva este foarte in neregula. Acesta este si cazul Gabriel Resources. Scopul exercitiilor lor de publicitate este, asadar, de a vorbi de orice numai de mina lor nu, in acelasi timp discreditand si minimalizand pe cei care isi exprima ingrijorarile - opozitia: Alburnus Maior, Greenpeace, Academia Romana etc. Mesajele mai subtile sau mai intelectuale ale lui Gabriel vor sa te faca sa vezi totul ca pe un "conflict" intre grupuri de "interese" si, bineinteles, ca Gabriel este cel cinstit si cel bun, cu nici un interes materialist. Cu toate acestea, adevaratele aspecte, acelea despre care Gabriel nu vrea ca publicul sa afle, se refera la cu totul altceva.

 

 Mina si rastalmacirea  Gabriel 

 

La Rosia Montana, compania miniera canadiana junior Gabriel Resources doreste sa deschida cea mai mare mina de aur de suprafata din Europa. Va fi enorma. Pentru activitatea de extractie, poti lua ca exemplu cariera Rosia Poieni, multiplicata de sase ori. Cat despre iazul de decantare care contine cianuri, imagineaza-ti 454 terenuri de fotbal ca sa ai o vaga idee asupra dimensiunii lacului. Pe langa acestea vor fi uzine de procesare, depozite de explozibili si multe altele. In plina productie, se vor excava aproape 26 de milioane de tone de minereu si roca sterila pe an. Aceasta inseamna 500.000 tone/saptamana = 70.000 tone/zi. Daca se utilizeaza camioane de 150 de tone, atunci se vor face 1.000 de drumuri in fiecare zi (50% pline, 50% goale), un drum de camion la fiecare 1,5 minute (operatiune continua). Pentru a separa aurul de minereu, compania va trebui sa foloseasca peste 13 milioane kg de cianura in fiecare an, de-a lungul unei durate de viata a minei de 15 ani.

Iazul de decantare cu barajul sau inalt de 185 metri va fi situat la aproximativ 2 km de orasul Abrud. Gata cu viata senina, frumusetea neatinsa, copiii zambitori, muzeele si monumentele protejate de care, potrivit reclamelor lui Gabriel, localnicii si turistii deopotriva se vor putea bucura la Rosia Montana odata ce mina este activa. Si nu, nici nu se pune problema ca mina de aur va distruge galerii miniere romane, biserici, cimitire, monumente si toate acele lucruri pe care oponentii le pretind pe ton emotional. Nici o biserica, galerie romana sau monument din Rosia Montana sau din jurul ei nu vor putea rezista alaturi de aceasta mina. Contemplati diferenta.

Acestea nu sunt insa decat varful icebergului de probleme. Sunt inca multe altele, care variaza de la stabilitatea tehnica a minei, la asigurarea in caz de accident, la baza "stiintifica" a proiectului, folosirea apei brute, generarea de ape acide, efecte potential transfrontaliere etc., de care Gabriel nu vrea neaparat sa stiti. In schimb, reclamele si rezumatul fara caracter tehnic al studiului lor de impact vor sa te faca sa crezi ca poti avea incredere in ei, ca sunt responsabili social si fata de mediu, ca aplica cele mai inalte standarde si ca, practic, toata Romania ar trebui sa fie mandra si recunoscatoare fata de acest investitor strategic care va scoate Rosia Montana din haos si mizerie (cum ar fi toaletele din curte) pentru a o calauzi spre ordine si bunastare. Reprezentatia se desavarseste printr-o aparitie TV "inteligenta" si in acelasi timp "hotarata" a lui Alan Hill, CEO al Gabriel, care strange mainile minerilor in timp ce proclama venirea unei Lumi Noi.

Unii localnici pot ramane, altii trebuie sa plece. Dureros poate, dar in acelasi timp un "sacrificiu" compensat cu dolari Gabriel. Potrivit legii, toti cei ce locuiesc in vecinatatea minei sau a iazului de decantare trebuie sa plece. Necazul este acela ca sunt localnici care fie pur si simplu nu vor sa se mute, fie, inca mai rau, nu vor nici mina lui Gabriel. Sunt in majoritatea lor agricultori de subzistenta care vor sa isi pastreze pamantul, casele si localitatea, pentru ca aici isi au radacinile. Multe dintre ingrijorarile si argumentele lor sunt sprijinite de institutii cum ar fi Academia Romana, bisericile si numeroase organizatii ale societatii civile.

Strategia este de a vehicula atat de mult cliseul "vorbim despre tot, dar numai de mina nu", incat toata lumea uita ca de fapt vorbim despre o mina. Si pe cand "conflictul" cliseizat se acutizeaza in exterior, titularul proiectului incearca sa isi accelereze procedurile de aprobare pentru mina sa murdara pe coridoarele luarii deciziei. Aceasta s-a intamplat in septembrie 2006, cand responsabilul Gabriel a incercat sa obtina o procedura simplificata si deci rapida de avizare de mediu pentru planurile de urbanism aferente minei. Intr-un final, au dat gres, pentru ca "opozitia" a formulat o contestatie catre autoritatile de mediu care erau cat pe ce sa aprobe procedura simplificata. Si cu presiunea dinspre Bruxelles si Budapesta, totul a cazut. Vestea trista este ca autoritatile erau gata sa se incline in fata lui Gabriel, vestea buna este ca planurile de urbanism vor fi acum evaluate conform procedurii corecte si ca asta, la randul sau, va da Gabriel cu doi ani inapoi. Acordul de mediu pentru proiectul minei este conditionat de avizul de mediu pentru planurile de urbanism aferente minei.

Pentru o intelegere mai buna a complexitatilor proiectului minei Rosia Montana, cateva mituri trebuie spulberate. Scopul lui Gabriel nu este acela de a fi binefacatorul benevol al Rosiei Montane, ci de a-si satisface actionarii. Atata tot. Si acestia nu au decat un interes: acela de a vedea valoarea monetara a cresterii actiunilor lor. Cum se intampla acest lucru?  Gabriel are actiunile tranzactionate la Bursa de la Toronto si actiunile scad si cresc in functie de cerere. In mod ciudat, oferta este din plin. Daca tu, Gabriel, ai stiri bune de anuntat - cum ar fi ca ai primit o aprobare sau alta, ca atatia si atatia oameni s-au mutat, ca presedintele X il iubeste pe Gabriel si asa mai departe, atunci aceasta creste increderea in fezabilitatea proiectului tau si face ca cererea si pretul actiunilor tale sa creasca. Cu cat creste pretul actiunilor tale, cu atat mai fericiti sunt investitorii tai.

 Gabriel nu este o institutie de caritate. Este o companie miniera care vrea sa faca mult profit. Parte din profit este si scaderea pe cat de mult posibil a costurilor in timpul prepararii, constructiei, operarii si inchiderii. Motivul pentru care Gabriel vorbeste despre dezvoltare, guvernare corporatista, durabilitate si securitate este ca toate sunt cuvinte-cheie importante. In acelasi timp, cu cat un proiect este mai controversat, cu atat trebuie sa faci mai mult din ceea ce se numeste "diminuarea impactului". Ideea din spatele acestui concept este ca, atunci cand ai o problema, cateodata nu o poti rezolva, aceasta din multe motive, printre care si acela ca poate fi prea scump sau prea dezavantajos. Si atunci vii cu o masura de diminuare a impactului, care functioneaza ca un machiaj ce acopera o pata neplacuta. In cazul Rosia Montana, petele neplacute sunt, printre altele, distrugerea arheologica, distrugerea monumentelor istorice, "chestiunea" cianurii, stramutarea involuntara, potentiala expropriere, mina insasi. Si atunci, masurile pe care le aplici sunt: un Plan de Management Arheologic, un Plan de Management Cultural, un Plan de Management al Cianurii, un Plan de Management Social, un Plan de Actiune pentru Relocare si Stramutare si un Plan de Inchidere a Minei. Faci o suma a problemelor pe care le ai si apoi propui o compensare (plan de management) in termeni de marime sau de efecte, sau ambele. Entitatea care trebuie sa autorizeze acea masura de diminuare o accepta sau o refuza, ori propune o masura de diminuare de dimensiuni mai mari.

Robert E. Moran, un hidrolog recunoscut mondial, expert pe probleme de minerit si cianuri, dupa ce a evaluat partile relevante din raportul EIM al Gabriel, a concluzionat ca avem de-a face cu o Stiinta Surogat si ca un asemenea proiect nu s-ar aproba in locatii similare in SUA sau Europa(1). Cand si-a prezentat concluziile, acesta a explicat ca orice studiu de impact care pretinde "adevaruri" este nedemn de incredere prin definitie. Potrivit lui Moran, evaluarea lui Gabriel face parte din aceasta categorie. Evaluarile de incredere si obiective isi bazeaza concluziile pe studii de caz aplicate si pe experiente. Pentru a scoate in evidenta cateva dintre riscurile asociate cu tehnologia moderna de lesiere cu cianura, trebuie, asadar, sa analizam exemple relevante pe plan international.

 

Mitul aurului

 

Aurul este un mit. Are valoarea pe care suntem colectiv de acord ca o are. Pe timpuri pretuit ca metal sacru, aurul produs la minele de aur deschise pe baza de cianuri nu mai are nimic in comun cu maretia de care altadata dadea dovada; este riscant si poluant si, in esenta, un proces chimic. Pentru multi a devenit un blestem. Industria extragerii aurului se autoreglementeaza si, odata ce o mina este deschisa si activa, guvernele au prea putina putere sau deloc pentru a interveni sa remedieze situatia. Poate de aceea companiile miniere, cu putine exceptii, inca scapa nepedepsite in urma accidentelor ce implica scurgeri de cianura, mercur etc. Unul dintre motivele pentru care se stie foarte putin despre efectele cianurii si ale co-produsilor ei eliberati in mediu in urma unui accident este acela ca cea mai mare parte a cercetarii stiintifice este traditional finantata de industria miniera. Scopul acestor studii este evident. Ele trebuie sa arate ca nu cianura, ci alte probleme, nelegate de minerit, au provocat tot dezastrul. Si cel mai bine este ca poti gasi experti care sa-si puna semnatura pe aceste studii. Pentru a produce aur, operatorii folosesc cantitati enorme de resurse finite cum ar fi apa, sol etc., insa cel mai adesea costurile pentru folosinta lor raman necontabilizate. Cum ramane de multe ori si poluarea acestor resurse in cazul unui accident sau la inchiderea unei mine. Daca o companie miniera ar fi obligata sa plateasca pentru adevaratul cost al unei mine, atunci nici o mina de aur n-ar mai fi economic fezabila la actualul pret al aurului. O licenta de concesiune pentru o mina de aur este in esenta un soi de schimb legalizat  intre un guvern care vrea sa genereze venituri si cateva locuri de munca si o companie miniera care vrea sa faca profit.

Mineritul poate genera venituri, insa are o contributie minima la bunastare. Numai un exercitiu de gandire: aurul s-a extras de la Rosia Montana, din Romania, din Africa si America de Sud de foarte multi ani. Cum se face totusi ca tarile si zonele unde sunt amplasate aceste mine sunt adesea sarace si dezavantajate? Peste 70% din productia globala de aur vine acum din tari in curs de dezvoltare. Aceasta nu pentru ca tarile industrializate nu au aur, ci pentru ca este mai dificil sa atingi anumite profituri si sa respecti in acelasi timp standarde mai mari de protectie a mediului. Ideea este ca bunastarea nu se afla acolo unde este si mina de aur. De exemplu, exista aur in Muntii Padurea Neagra din Germania. Din punct de vedere strategic guvernul a decis insa ca peisajul si potentialul sau de a genera venituri din turism si alte activitati sunt mai importante decat veniturile generate de o unica afacere in minerit.

In anii 80’ si ‘90, tarile africane sub-sahariene au implementat programe de reforma structurala cu scopul de a atrage companii miniere. Investitiile straine in sectorul minier au crescut. Daca in 1991 in Africa se inregistrau 4% din cheltuielile globale in programe de explorare, in 1998 acestea au crescut la 17,5%. Intre 1990 si 1997, investitiile in minerit s-au dublat in Africa Sub-Sahariana. "Desi investitiile straine in sectorul minier au luat avant, eradicarea saraciei nu s-a produs. S-a creat intr-adevar un mediu propice investitiilor, insa problemele de dezvoltare, protectia mediului si sanatate au fost marginalizate si ignorate"(2).

Exploatarea aurului la scala larga presupune folosirea intensiva a capitalului si nu a fortei de munca. Global, numarul de oameni angajati in minerit propriu-zis este in scadere, date fiind progresele tehnologice si cresterea productivitatii. Numarul efectiv de locuri de munca create este destul de redus in comparatie cu marimea veniturilor generate. Potrivit lui Pegg "a fost estimat ca mina de aur Sadiola (Mali) a creat un loc de munca la fiecare 700.000 de dolari investiti, in timp ce la mina Randgold (Mali) au fost create 127 de locuri de munca, adica un loc de munca la fiecare 1,23 milioane de dolari investiti"(3).

 

Adevaratul pret al aurului

 

Cand o mina ajunge sa fie functionala, daunele se vor adauga distrugerilor initiale. Cea mai mare mina de aur din lume, mina Grasberg din Indonezia, nu este inchisa nu pentru ca ar fi in continuare profitabila, ci in primul rand pentru ca nimeni nu poate acoperi costurile de inchidere.

Odata ce muntii vor fi aruncati in aer si minereul va fi scos la suprafata, acesta trebuie procesat pentru a extrage mineralele. Procesarea poate si ea varia, insa va genera la randul ei imense cantitati de deseuri. Cantitatea de metale ce poate fi recuperata, chiar si din minereuri cu concentratie mare, reprezinta in general doar o fractiune infima din masa totala a acestuia. Cantitatea de deseuri creata pe unitate de metale recuperate tinde sa creasca, deoarece rezervele de minereu bogat s-au epuizat, iar industria se indreapta catre rezervele cu minereu in concentratie scazuta. In mineritul de aur, se estimeaza ca doar 0,00001% aur se recupereaza din minereu. Restul inseamna deseuri. Cu alte cuvinte, acest lucru inseamna ca producerea unei simple verighete creeaza aproximativ 20 tone de deseuri, in principal toxice.

Cianura ucide. O doza de cianura de marimea unui bob de orez poate fi fatala oamenilor; o concentratie de cianura de 1 microgram la un litru de apa poate fi fatala pentru pesti. Accidente mortale au fost consemnate ca urmare a unor deversari de cianura la mina Kutmor din Kirghizstan. Statul Montana, din Statele Unite, a interzis lesierea cu cianura in stiva pentru minele nou deschise. Lesierea cu cianura in stiva a fost interzisa si in Republica Ceha. Desi cianura distruge ecosisteme pe termen scurt, unii dintre poluantii ce rezulta din mineritul aurifer produc probleme si mai grave, pe termen lung. Romania, sau contribuabilul roman trebuie acum sa acopere pagubele produse de accidentul cu cianuri din 2000 de la Baia Mare, produs la o uzina de procesare a companiei romano-australiene Aurul. Dupa accident, Aurul si-a declarat falimentul, a revenit apoi asupra deciziei si a reintrat in functiune, ca astazi sa fie inchisa, falimentul fiind declarat definitiv. Mina lui Gabriel va fi de aproximativ sapte ori mai mare decat uzina Aurul, iar cianurile ce urmeaza sa fie folosite la Rosia Montana prezinta aceleasi riscuri ca si cele folosite la Baia Mare.

Mercurul este un produs secundar al mineritului aurifer. La Rosia Montana, aproximativ 156 kg de mercur vor fi produse pe an, sau 2.340 kg pe intreaga durata de viata a minei. Aceasta excluzand emisiile de mercur in aer, care se degaja din instalatia de topire. In ianuarie 2000, dintr-un container al unui camion de la mina de aur Yanacocha, din Peru, s-au varsat 150 kg de mercur, pe un drum de 43 km care trecea prin 3 orase. 925 de persoane au fost afectate de aceasta deversare; 400 dintre ele au fost intoxicate cu mercur si peste 130 au fost spitalizate. In schimbul intelegerii de a nu da compania in judecata, unele dintre victime au primit mici compensatii in numerar si asistenta medicala. Cu toate acestea, multi dintre localnici continua sa acuze probleme de sanatate, iar unii dintre ei au incercat sa dea in judecata compania Newmont, in Statele Unite. Yanacocha, situata la o mare altitudine in Anzi, este cea mai profitabila mina din America Latina si a doua ca marime din lume.

 Newmont insista ca a fost un bun "cetatean corporatist" al regiunii Yanacocha. Pretinde ca a creat locuri de munca in zona si a ajutat la construirea de scoli si clinici. Multi localnici din zona sunt insa ingrijorati. Unii dintre ei acuza compania de adancirea saraciei in regiune prin cresterea inflatiei locale si dezradacinarea oamenilor de pe pamanturile lor. Multi dintre ei sunt ingrijorati de folosirea cianurilor in extragerea aurului din minereu. Ei se tem ca aceasta a contaminat apa, imbolnavindu-le animalele. Se tem si de substantele care se gasesc in muntii de steril si care sunt purtate de vant in casele lor. De la accidentul cu deversarea de mercur, Newmont a propus extinderea minei in Muntii Quilish, unde se afla o sursa de apa pentru cei 100.000 de locuitori ai orasului Cajamarca si din imprejurimi. In aprilie 2003 mii de oameni s-au adunat in piata centrala din Cajamarca sa protesteze impotriva extinderii minei. Din acel moment Newmont a renuntat la planul sau de exploatare in Muntii Quilish.

Scurgerea de ape acide este cel mai important impact negativ asupra mediului, asociat extragerii aurului. Aurul, cuprul, argintul si alte metale pretioase se gasesc adesea in interiorul rocilor bogate in minerale sulfuroase. De regula, orice roca cu un continut mediu de sulfuri de peste 1,2% genereaza ape acide. La Rosia Montana continutul sulfuric mediu este de 1,9%. Activitatea de extragere expune roca unor elemente cum ar fi apa, aerul, pentru prima oara dupa ce a fost formata. Dupa ce sunt deschise, sulfurile sunt expuse la oxigen si apa. Rezultatul este o reactie chimica care produce acid sulfuric, un component al ploilor acide. In comparatie insa cu ploaia acida, acidul in steril este de 20 pana la 300 de ori mai concentrat. Scurgandu-se din steril, acidul elibereaza din roca diferite metale cum ar fi arsenic, cadmiu, mercur sau plumb. Daca aceste metale nu sunt periculoase in roca, odata ce sunt eliberate devin foarte toxice pentru foarte multe specii, inclusiv pentru oameni.

 

Cum provoci schimbarea...

 

Spre deosebire de mediul inconjurator, oamenii pot sa isi faca vocea auzita. Oriunde ne-am uita, fie in Ghana, Peru, Argentina sau Bulgaria, Kirghizstan, Filipine, Papua Noua Guinee, Papua de Vest si Romania, populatii indigene, fermieri sau comunitati locale afectate de exploatari miniere nu sunt dispuse sa accepte un troc al carui cost real ei ajung sa il plateasca.

Opozitia fata de exploatarile distructive de aur se va amplifica pana cand schimbarea va avea loc. E nevoie de modificari drastice, dat fiind pretul pe care il platim pentru extragerea aurului, prin pierderea unor resurse inca mai valoroase si scumpe cum ar fi pamantul, padurile si apele. Companiile miniere constientizeaza foarte bine acest fapt. Schimbarea insa presupune costuri pentru companii, pe care acestea le vor eluda incercand sa ascunda crimele pe care le comit prin alegerea unor optiuni mai ieftine. Asa-numitul concept de "licenta sociala" este un exemplu popular si elocvent. Principiul pe care aceasta il presupune e de a-i intreba pe oameni daca isi doresc mina sau nu. In esenta, aceasta este o idee laudabila. Companiile miniere care pretind ca detin o licenta sociala tind sa ii intrebe pe minerii disponibilizati daca isi doresc un loc de munca (si, in consecinta, si mina). Cu toate acestea, atunci cand localnicii organizeaza un referendum impotriva minei, companiile miniere si avocatii lor chestioneaza automat legalitatea referendumului si tind sa nu tina, efectiv, cont de el. Desi e de inteles ca oamenii isi doresc locuri de munca, acest fapt ar trebui sa nu fie folosit ca obiect de santaj pentru aprobarea unui proiect minier riscant. Acestea sunt doua probleme net distincte. Deloc surprinzator, guvernele tind sa nu intervina in astfel de situatii; rate ale somajului scazute sau in scadere sunt foarte populare in orice campanie electorala.

In ciuda cosmetizarilor, populatiile afectate sunt din ce in ce mai hotarate sa isi determine singure soarta. Unele dintre ele se adreseaza curtilor de justitie, altele lupta, altele conving, altele le fac pe toate. Metodele pot sa difere, dar argumentele lor impotriva unor exploatari distructive sunt aceleasi peste tot in lume. Societatea civila are de asemenea un cuvant mult mai mare de spus in procedurile de consultare cu publicul care duc la decizia in privinta aprobarilor de mediu. Si foloseste, tot mai intens, acest spatiu. Deloc surprinzator, companiile miniere incearca in mod disperat sa influenteze acest proces; din acest motiv au aparut reclamele, bannerele, conferintele, sponsorizarile, mesele rotunde, vizitele de informare platite si organizate de Gabriel, in timpul consultarilor publice. Uitati-va la rezultatul net al consultarilor pentru a vedea ca incercarile de cosmetizare ale lui Gabriel nu au functionat, nu functioneaza si nu vor functiona. 

Lumea trece prin transformari profunde si cetatenii cer tot mai insistent ca guvernele lor sa opreasca exploatarea unor resurse de care umanitatea nu are nevoie pentru a supravietui. Omenirea nu are nevoie de aur, dar are nevoie de apa, pamant si radacini, in comunitate si in familie. Transformarea este posibila si are loc in Romania; de exemplu la Rosia Montana. Daca credeti ca tot ce a fost scris pana aici e lipsit de sens si ca deci nici o schimbare reala nu poate avea loc, atunci priviti inapoi si uitati-va, prin prisma istoriei de pana azi, la prezent pentru a-l evalua, asa cum a facut-o antropologul canadian Margaret Mead: "nu va indoiti niciodata ca un grup de cetateni preocupati si hotarati pot sa schimbe lumea. De fapt este singurul lucru care intr-adevar a facut-o".

 

* Stephanie Roth este voluntar al Asociatiei Alburnus Maior si in campania Salvati Rosia Montana din 2002. In 2004 a castigat premiul Goldman Environmental Prize pentru contributia sa la salvarea Rosiei Montane

 

1. Evaluarea completa a lui Robert E. Moran privind raportul la studiul de impact Rosia Montana poate fi accesata la www.rosiamontana.ro

2. Scott Pegg, Mineritul si reducerea saraciei: Transformarea retoricii in realitate, Jurnalul pentru o productie mai curata, 14 (2006); p. 376-387.

3. Ibid.

 

 

AFRODITA IORGULESCU*

ALEXANDRU ISAIC-MANIU*

Argumente contra proiectului Rosia Montana Gold Corporation

 

 1. Compania Gabriel Resources Ltd., numita in continuare  Gabriel, infiintata in 1996, este o companie de "explorare si dezvoltare", nu de operare (adica de exploatare), care a facut explorari doar in Romania. Asocierea cu Minvest, in compania mixta Rosia Montana Gold Corporation S.A. (RMGC pe scurt), i-a permis obtinerea Licentei de exploatare nr. 47, fara a trece prin concurs public de oferta. Asocierea dintre Minvest, care a exploatat falimentar la Rosia Montana, si Gabriel, o companie fara experienta in minerit, care nici nu are ca obiect in profilul sau exploatarea, este un prim argument contra proiectului RMGC (Proiectul, pe scurt).

 2. "Nu avem resursele financiare sa construim mina la Rosia Montana" - se spune in Raportul Anual pe 2005 al lui Gabriel (2005AR), publicat in primavara lui 2006. "Nereusita in obtinerea finantarii suplimentare ar putea avea ca rezultat intarzierea sau amanarea indefinita a dezvoltarii pe mai departe a proiectului nostru, cu pierderea posibila a proprietatilor" - spune in continuare Gabriel. Iar daca ne uitam in urma la Rapoartele anuale ale lui Gabriel, observam ca Gabriel a avut permanent pierderi. Neincrederea in capacitatea financiara a companiei Gabriel este un alt argument contra Proiectului.

3. Gabriel prezinta 6 pagini de riscuri si incertitudini (in 2004AR, partea a II-a, pag. 9-14) pentru proiectul Rosia Montana. Dintre acestea, mentionam:

- "Gabriel are experienta limitata in exploatare." (pag. 12)

- "Gabriel este in competitie cu alte companii miniere, care au resurse financiare si tehnice substantial mai mari pentru achizitia de concesiuni minerale, precum si pentru recrutarea si retinerea unui personal calificat si cu experienta in industria miniera. Nu poate fi sigur ca va continua sa atraga si sa retina functionari buni si cu experienta." (pag. 12)

- "Rezervele estimate prezentate nu trebuie interpretate ca asiguratoare pentru viata minei (de 17 ani) sau pentru profitabilitatea operatiilor viitoare." (pag. 13)

- "Gradul de mineralizare ce va fi gasit cand se va trece la exploatare poate sa difere de cel indicat de rezultatele forarilor si aceste diferente ar putea fi substantiale." (pag.13)

- "Functie de pretul aurului sau al altor minerale produse, Gabriel poate decide ca nu este practic sa inceapa sau sa continue productia comerciala." (pag.13, 14)

Aceste riscuri pe care Gabriel le vede pentru proiectul sau - riscuri prezentate actionarilor doar in Rapoartele sale anuale pe anii 2003, 2004 si 2005 - reprezinta argumente foarte obiective contra Proiectului.

 4. Proiectul RMGC reprezinta o constructie artificiala, menita sa convinga investitorii cu bani sa investeasca. Actiunile lui Gabriel in Romania au o vadita tenta speculativa (scopul sau este cresterea valorii actiunilor sale la bursa pe seama vehicularii povestilor legate de aurul din Romania, de la Rosia Montana si Bucium). Dar cat de mult aur este la Rosia Montana?

- Gabriel anunta, de exemplu, in 1997 AR, la pag. 8: "A comprehensive scoping study carried out by an Australian mining consultant in January 1998 confirmed the inferred mineral resources of Rosia Montana to be 45 million tones with an average grade of 1,7 grams of gold per tone (...) The silver resource was estimated at 12,8 million ounces at a grade of 7 grams of silver per tone". In Rapoartele anuale ale lui Gabriel pe 2002, 2003, 2004 si in RPP, rezervele sunt de 218 milioane tone si concentratia este de 1,52 g/t Au si 7,47 g/t Ag si, brusc, in 2005 AR si in EIM, sunt mai mici: 215 milioane tone si respectiv 1,46 g/t Au si 6,9 g/t Ag.

- Regia Deva (actuala Minvest) anunta ca resursele la Rosia Montana, la 1 ianuarie 1995, contineau aproximativ 29 milioane tone minereu, cu o concentratie medie de 0,86 g/t aur si 10,64 g/t argint. (1997AR, pag. 8).

 Autoritatile publice din Romania au obligatia de a obtine si verifica datele reale privind proiectul RMGC, inainte de a decide asupra fezabilitatii tehnico-economice si a interesului public pentru realizarea acestuia (Legea Minelor 61/1998, art. 40 (c) si Legea minelor 85/2003, art. 55 (c)).

Daca datele anuntate de Gabriel sunt cele bune, se pune si intrebarea de ce Minvest a fost falimentara si a fost subventionata de stat atata timp?

In absenta unei confirmari autorizate a volumului rezervelor si a concentratiei de aur/argint la Rosia Montana, ne exprimam neincrederea in datele furnizate de Proiect.

 5. Se pune intrebarea naturala: daca RMGC (Gabriel), care este titularul licentei la Rosia Montana din 2000, nu a reusit sa faca eficienta exploatarea curenta, mica, de circa 400.000 tone minereu anual, cum va reusi sa faca eficienta exploatarea gigant, de 13 milioane tone minereu anual, prevazuta in Proiect?

 6. Explorarea facuta de Gabriel la Rosia Montana in cadrul Proiectului a inceput din 1997, deci de 9 ani, iar Legea Minelor (61/1998 si 85/2003) prevede ca o licenta de explorare se da pentru 5 ani plus inca maximum pentru 3 ani. Daca lui Gabriel i-au trebuit 9 ani sa tot exploreze (desi mare parte din informatii le avea deja, caci exista exploatarea curenta de mici dimensiuni si existau vechile galerii romane si medievale, de unde au prelevat probe), ce incredere putem avea in Gabriel ca va respecta graficul exploatarii propuse pe 17 ani?

 7. In decembrie 2004, autorizatia de mediu a Minvest pentru exploatarea de mici dimensiuni de la Rosia Montana a expirat, dar exploatarea a continuat, iar Licenta 47 nu a fost anulata. Aceasta este o dovada ca autoritatile abilitate nu stapanesc si nu gestioneaza problemele specifice care le revin. Neincrederea ca autoritatile din Romania vor fi in masura sa gestioneze corect un astfel de proiect este un argument forte impotriva Proiectului.

 8. Costurile de constructie a minei (pentru 2-3 ani), initial capital cost, necesare pentru a trece la exploatarea prevazuta in Proiect a celor 218 (acum 215) milioane tone minereu pentru cei 14 ani de viata a minei (adica 13 milioane tone minereu procesat in medie anual) au crescut de la 253 milioane USD in 2001 (2001AR, pag. 6), la 437 milioane USD in 2002 (2002AR, pag. 10) si la 638 milioane USD in 2006 (2005AR, pag. 14). Trebuie observat ca Gabriel a anuntat cresterile de capital in preajma celor doua incercari de obtinere a acordului de mediu pentru proiectul sau (prima incercare inceputa in septembrie 2002, retrasa in iunie 2003, a doua incercare inceputa in decembrie 2004, care continua si astazi), ca sa-i mareasca atractivitatea.

Nu numai costurile de constructie ale minei, dar si Proiectul intreg a fost revizuit de mai multe ori, pentru a putea fi acceptat de autoritatile romanesti. Pana si datele din RPP, lansat in decembrie 2004 ca prim document din procesul de obtinere a acordului de mediu, care prezinta Proiectul, difera nepermis de mult de datele din EIM, lansat in mai 2006.

Sa observam aici ca uzanta in evaluarea proiectelor de cercetare este ca intai ele sa verifice niste conditii de eligibilitate, dupa care se trece la evaluarea propriu-zisa. Daca s-ar proceda similar si cu proiectele cu riscuri mari, proiectul RMGC nu ar fi eligibil.

 9. Numarul locurilor de munca asigurate de Proiect, care se doreste de catre Gabriel a fi un argument in favoarea proiectului sau, este, de fapt, un argument contra Proiectului. RMGC afirma ca Proiectul va asigura 500-600 (560 in 2004AR, pag. 29) locuri directe de munca pe perioada celor 17 ani. Dar studiul pregatit de Independent Mining Consultants Inc. pentru RMGC in septembrie 2003 (www.gabrielresources.com) prezinta o medie de doar 217 locuri de munca pe perioada celor 17 ani de viata a minei plus un an premergator (si anume in medie 29 posturi personal salariat si 187 posturi pentru muncitori). Relocarea sau stramutarea a circa 2.000 de oameni (900 de familii) ca sa asigure locuri de munca doar la 217 (din care multi vor fi straini de zona) este un sacrilegiu.

Distrugerea terenurilor agricole si a padurilor, care ofera o sursa de venituri pentru populatia locala, va genera si mai multa saracie. In perioada 1997-1999 a avut loc prima restructurare a fortei de munca din minerit. Cei care au beneficiat atunci de pachetul financiar oferit in compensatie de guvern au devenit fermieri. Standardele lor de viata sunt relativ scazute, dar au suficient teren, animale, resurse forestiere pentru a-si hrani familiile si a-si asigura caldura in timpul iernii. Nu este greu de imaginat ce se va intampla cu majoritatea somerilor care vor fi privati de aceste resurse.

Problema mineritului in zona nu se rezolva prin proiectul RMGC, doar se amana cu 17 ani, cand va fi mult mai grava. Ce se va intampla dupa inchiderea proiectatei mine? Somaj total, intr-o zona distrusa pentru sute de ani, intr-o comunitate distrusa.

10. Proiectul Rosia Montana este un caz tipic de activitate principala care nu se bazeaza pe resurse procesate local si nu genereaza nici o activitate economica corelata. Din punct de vedere economic, asadar, pretentia RMGC ca Proiectul va avea un impact pozitiv asupra economiei locale si nationale este nerealista. (ASE)

Mai mult decat atat, existenta unei activitati miniere de asemenea proportii ii va descuraja pe alti potentiali oameni de afaceri sa investeasca in regiune. Pe langa minerit, regiunea are un potential semnificativ si imediat pentru o dezvoltare bazata pe turism (agroturism si turism cultural), precum si pentru activitati economice bazate pe cresterea animalelor etc.

Aceste activitati alternative nu pot fi dezvoltate intr-o zona in care mediul inconjurator (apa, sol, aer) va fi afectat in mod considerabil de activitatea de tip minier. Oricat de sigure ar fi masurile de protectie a mediului pe care le va aplica RMGC, nici un investitor si nici un turist nu-si va asuma riscul sa vina in apropierea unei mine de aur care utilizeaza cantitati asa de mari de cianuri (amintim ca pana acum la Rosia Montana nu s-a folosit cianura, aurul fiind extras la Baia Mare). A ignora acest aspect ar insemna o totala neintelegere a psihologiei investitorilor si a turistilor. (ASE)

Nu numai ca RMGC nu va aduce nici un beneficiu regiunii, dar va condamna o intreaga zona la saracire si aceasta pe termen lung.

11. Din 1999 pana la 1 martie 2006, Gabriel a obtinut prin emiterea de actiuni la bursa, in numele aurului de la Rosia Montana, 285 milioane dolari canadieni (2005AR, pag. 32). Din acesti bani, Gabriel a investit in Proiect, din 1997 pana la 30 iunie 2004, 102 milioane dolari SUA (RPP, pag. 5): in explorari, in plata diferitelor studii pentru Proiect, pentru achizitia - prematura, inainte de obtinerea aprobarii finale pentru Proiect - a terenurilor (proprietatilor) de la localnicii din Rosia Montana ce vor fi afectati de Proiect etc. Din acesti bani investiti, doar o mica parte sunt investitii directe, adica beneficii pentru Romania, caci majoritatea studiilor sunt facute de specialisti din afara si majoritatea echipamentelor sunt de import.

Investitiile directe din investitia de capital initiala de 638 milioane USD sunt estimate doar la 12%. In plus, Minvest contribuie cu 18% la cheltuielile majorate de capital (chiar daca aceste cheltuieli sunt intarziate, deoarece ele vor fi recuperate la inceperea exploatarii).

Investitiile directe mici reprezinta un alt argument contra Proiectului.

 12. Cine a citit politicile (recomandarile) Grupului IFC al Bancii Mondiale, in special legate de stramutarea (adica primirea unui nou loc de teren si o casa la alegere) si relocarea (adica primirea unei compensatii banesti in schimbul proprietatii actuale) populatiei, a putut observa ca ele nu sunt respectate de proiectul RMGC. De exemplu, BM recomanda stramutarea, adica "teren contra teren", iar terenul nou sa fie cel putin echivalent cu cel pierdut, etc. Gabriel a facut pana acum doar relocari, in proportie de 45% deja, incepand din 2002, desi nu a primit aprobarea pentru Proiect. RMGC trebuia sa faca contracte de pre-cumparare, nu sa cumpere deja proprietatile oamenilor. Ce va face cu acele proprietati cand proiectul va fi respins? Atitudinea agresiva a lui Gabriel fata de locuitorii afectati de proiect este un alt argument contra proiectului.

 13. Pierderile de mediu pe care le va avea zona Rosia Montana si Muntii Apuseni in general sunt un alt argument major contra Proiectului. In mineritul aurifer, resursele naturale (Pamantul, Minereul, Padurile, Aerul, Apa) sunt intrari in sistem, iar iesirile sunt: Sterilul, Aurul, Eroziunea solului, Emisiile in aer, Poluarea apei. Folosirea si distrugerea resurselor naturale, cat si efectele distrugerii asupra mediului trebuie sa fie cuantificate in costuri pentru economia nationala. Evaluarea acestor costuri trebuie sa ia in consideratie: pierderea (temporara sau permanenta) a resurselor disponibile pentru alte utilizari, costul remedierii distrugerilor mediului, inclusiv reabilitarea carierelor, curatarea raurilor poluate de drenarea apelor acide etc. (ASE)

Costurile de remediere a distrugerilor mediului sunt uriase. Tinand cont de EIM, bugetul total pentru reabilitarea minei este de 70,9 USD pentru toata viata minei si include 44,3 milioane USD care sa fie cheltuiti in timpul inchiderii minei (anii 16-21).

Costurile de remediere a siturilor miniere au fost estimate de Agentia Americana pentru Protectia Mediului (United States Environment Protection Agency) intre 13,38 si 119,81 USD/metru cub. Costul total al inchiderii minei si de remediere a distrugerilor mediului la Rosia Montana este estimat la minimum 2,6 miliarde USD si maximum 17,73 miliarde USD.

14. Dezvoltarea economica si protectia mediului natural nu sunt neaparat in opozitie; ele pot fi compatibile in cadrul dezvoltarii durabile. Conceptul dezvoltarii durabile s-a consolidat sub egida ONU, incepand cu "Raportul Brundtland" (1987) si continuand cu Conferintele de la Rio (1992) si Johannesburg (2002). "Dezvoltarea durabila este acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului, fara a compromite abilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi".

Proiectul RMGC nu indeplineste obiectivele dezvoltarii durabile si intarzie cautarea unor solutii economice cu adevarat durabile pentru zona. Proiectul este opus conceptului de dezvoltare durabila, el produce un dezastru durabil, si acest lucru este un alt argument major contra Proiectului.

 15. Pierderile culturale sunt un alt argument contra proiectului. In concordanta cu Carta de la Venetia - Carta Internationala pentru Conservarea si Restaurarea Monumentelor si Siturilor - adoptata de ICOMOS in 1965, notiunea de monument istoric nu cuprinde doar opera arhitectonica singulara, ci si ansamblul arhitectonic urban sau rural care poarta marturia unei civilizatii particulare, a unei evolutii distincte sau a unui eveniment istoric. Nu se refera doar la opere mari de creatie, ci si la opere mai modeste, care in decursul timpului au capatat o semnificatie culturala. Este cazul monumentelor de la Rosia Montana si Abrud. (ASE)

 

Concluzii

 

Importanta culturala a zonei Rosia Montana este mult mai mare decat importanta economica a aurului ce a mai ramas in zona.

A face un proiect care exploateaza o resursa saraca de aur prin mutilarea muntilor, afectarea mediului, a comunitatii umane etc., pentru 18% din afacere, este pierderea cea mai vizibila pentru Romania.

Cu beneficiile aduse Romaniei prin acest Proiect nu vom fi mai bogati, dar generatiile urmatoare vor fi cu siguranta mai sarace, prin epuizarea resurselor, distrugerea reliefului si a mediului, distrugerea culturala si, nu in ultimul rand, prin distrugerea coeziunii comunitatii locale. Beneficiile mici pentru Romania ale acestui Proiect palesc in fata pierderilor si a riscurilor acestui proiect. (ASE)

Beneficiile substantiale potentiale care ar putea deriva din proiecte alternative - cum ar fi unul bazat pe agricultura si dezvoltarea turistica, unul de reconversie sociala, unul de declarare a zonei ca "Peisaj cultural evolutiv" si inscrierea ca atare in Patrimoniul UNESCO - sunt cele care ar trebui, cu adevarat, avute in vedere.

Aurul si situl arheologic necercetat inca la Rosia Montana pot sta foarte bine in pamant sa astepte vremuri mai bune, cand Romania isi va putea permite sa faca afaceri rentabile cu adevarat, cand dezvoltarea tehnicii va permite o exploatare nepoluanta si cand nivelul - mult scazut al coruptiei - va elimina suspiciunile legate de avizele date si va intari autoritatile publice.

 

Bibliografie

 

1997AR-2005AR, 1997-2005 Annual Report (Rapoartele Anuale ale companiei Gabriel Resources Ltd. pe anii 1997-2005, aflate pe site-ul

www.gabrielresources.com)

ASE, prof. dr. Paul Bran, responsabil comisie, Raportul Comisiei din Academia de Studii Economice, Bucuresti, privitor la probleme economice, financiare, sociale, de mediu si de durabilitate ale Proiectului minier Rosia Montana, Academica, Nr. 15, iunie 2003, Anul XIII, 152, pag. 57-69; www.acad.ro

EIM RMGC, Raportul la Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului, 33 volume, (mai 2006)

www.gabrielresources.com)

RPP RMGC, Raportul de Prezentare a Proiectului, dec. 2004,

(www.gabrielresources.com)

 

*Afrodita Iorgulescu si Alexandru Isaic-Maniu sunt profesori la Academia de Studii Economice din Bucuresti

 

 

DAN MERCEA*

Stramutare prin "liber consimtamant" sau implacabila expropriere

 

Compania miniera Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), titularul proiectului de la Rosia Montana, de exploatare la suprafata prin metoda cianuratiei, galopeaza. Goana companiei a fost si continua sa fie jalonata doar timid de autoritatile care vegheaza la respectarea interesului public. Proiectul presupune relocarea a 958 de gospodarii private pentru a face loc celei mai mari exploatari de acest gen din Europa.

Intrebarea fundamentala in privinta proiectului Rosia Montana este daca el reprezinta un demers de utilitate publica. Punctual, discutia asupra utilitatii publice se poarta pe marginea intentiei investitorului de a stramuta, respectiv reloca, toate gospodariile care se gasesc in perimetrul ce va fi afectat de proiect.

 Managementul Impactului Social - Raport Principal (2006) este schita viziunii pe care RMGC o are asupra acestui proces. In desisul de eufemisme, contradictii, estetizari cu care este intesat acest raport gasim, in substrat, un plan de inginerie sociala, demn de o alta epoca. Politica Gabriel Resources este aceea de a oferi localnicilor "bolnavi, imbatraniti si saraci" oportunitatea de a renunta la bruma de capital agonisit - locuinte, dependinte si terenuri agricole - si stilul lor de viata - desuet.

Acesti oameni care au trait, comparativ, sub-optim (in sub-dezvoltare, prin sub-zistenta, in sub-teran etc.) primesc acum oferta extinctiei. Motivul nu e altul decat "inadaptarea" lor la dinamica industriei extractive care la Rosia Montana va aduce "cele mai moderne tehnologii" pentru a extirpa patru munti, a defrisa 255 hectare de padure si a inunda o vale de 700 de hectare cu cianuri, metale grele si alte substante cu un continut toxic ridicat. "Consimtamant liber", "compensare", "relocare" sau "stramutare" sunt etapele unui proces inexorabil. Daca ni s-ar parea ca prima actiune presupune un act voluntar, o decizie emblematica pentru ceea ce inseamna "liberul arbitru", urmatoarele trei ajung sa ne contrazica fundamental presupunerea. Disonanta e deplina atunci cand ajungem sa citim enuntul din acelasi document: "exproprierea poate fi utilizata ca o ultima solutie intr-un numar restrans de cazuri, in care nu se poate ajunge la nici o intelegere".

 

Piata imobiliara atipica

 

Neintelegeri au aparut inca din anul 2000, an in care mai multi localnici si-au articulat indisponibilitatea de a parasi Rosia Montana, fortati de imprejurarea neasteptatei oportunitati. Ei si familiile lor, in numar de 300, s-au reunit in Asociatia Alburnus Maior. Asociatia reprezinta vointa acestor localnici de a-si apara gospodariile, lacasele de cult, cimitirele, patrimoniul cultural al localitatii si opozitia lor fata de distrugerea mediului inconjurator prin folosirea cianurilor pentru extragerea minereului aurifer.

Schema de stramutare, inclusa in planul de urbanism general, aprobat in 2002, a formalizat dezideratul companiei de a-si deschide drumul catre resursele din subteran. Strategia acesteia a pornit de la infratirea neavenita a standardelor romanesti pentru compensarea persoanelor care detin proprietati in arealul unei activitati ce poate fi desemnata ca fiind de utilitate publica, cu logica unei investitii imobiliare. Aceasta abordare a dus la o situatie in care cererea pe piata imobiliara era in acelasi timp unica, imperativa si implacabila. Aici urmau sa fie tranzactionate "liber" proprietatile celor interesati de transformarea patrimoniului lor imobiliar in numerar. In acest sistem pretul se confunda cu compensatia pentru relocare.

Alaturarea fortata dintre preturile de pe piata imobiliara atipica de la Rosia Montana si principiile care greveaza compensatiile in caz de stramutare sau relocare este si ea extrem de maligna. Daca ne insusim explicatia companiei conform careia acest proces a fost initiat "la cererea comunitatii" (Sorana Toma, O evaluare a planului de actiune pentru stramutare si relocare pentru Rosia Montana, 2006), ne ramane sarcina deslusirii urmatorului set de contradictii. Daca o anumita proportie din totalitatea proprietarilor doreste sa isi vanda proprietatile, de ce este ea compensata conform unor standarde care nu tin cont de cresterea preturilor pe care proiectul imobiliar al RMGC o aduce in zona?

Compania ar dori sa ne deseneze imaginea unei comunitati care se stramuta in noua vatra a satului, la Piatra Alba, si nu paraseste comuna, iesind pe pietele imobiliare care speculeaza pe marginea situatiei de la Rosia Montana. Satul, azi cat se poate de virtual, de la Piatra Alba, nu a reusit sa suscite interesul celor care s-au hotarat sa plece. Intr-un comunicat din iunie 2006, Goldul anunta ca doar 20 dintre proprietarii de la Rosia ar avea intentia sa se mute in noua vatra.

 

Fantoma exproprierii

 

 RMGC a simulat un proces de negociere echitabil, inserand insa inevitabil, in deliberari, spectrul exproprierii. Strategia de relocare si stramutare aminteste procedura de expropriere ca o alternativa la tranzactiile imobiliare fara sa explice insa cum poate proiectul minier sa fie clasificat drept unul "de interes public". Un simplu exercitiu de gandire pe marginea Legii 33/1994 ne duce la concluzia ca solutia exproprierii la Rosia Montana, in numele Goldului, e imposibila.

Sa presupunem ca se parcurg toate etapele pana la faza in care statul roman, singurul abilitat de lege, ajunge sa ii exproprieze pe proprietarii de la Rosia Montana. Anterior, ar trebui votata o lege in parlament prin care aceasta masura sa fie reglementata, dat fiind ca la Rosia Montana sunt 10 lacasuri de cult ce ar trebui, de asemenea, expropriate. Dupa expropriere statul roman ar trebui sa vanda companiei miniere proprietatile astfel dobandite. Aceeasi lege stipuleaza insa ca, in cazul in care statul roman ar avea intentia de a trece proprietatile acum aflate in domeniul public inapoi in mana unor persoane private, ar putea face acest lucru doar respectand dreptul de preemptiune al vechilor proprietari.

Ceea ce particularizeaza acest context este imperiul exproprierii. Compania nu isi permite un exercitiu de sinceritate: sa admita ca exista localnici care nu isi vor vinde proprietatile si ca, in consecinta, proiectul nu poate fi demarat. Legea exproprierii face teoretic imposibila incercarea companiei de a achizitiona acele proprietati care nu sunt de vanzare. Si aceasta chiar daca proprietarii ramasi ar putea fi expropriati de catre stat si acesta din urma ar reusi sa declare utilitatea publica a proiectului.

Majoritatea celor care au vandut a dorit sa plece din Rosia Montana. Decizia confirma lipsa de incredere pe care acesti oameni au avut-o in promisiunea companiei ca le va oferi locuri de munca bine platite sau ca interventia asupra "poluarii istorice" va elimina orice risc de mediu. Folosirea dinamitei - intre 20 si 60 de tone/zi - pentru dislocarea depozitelor de minereu, a 13 milioane de kilograme de cianura pe an, pentru procesarea lui, si respectiv depozitarea deseurilor intr-un enorm iaz de decantare nu au fost percepute ca oportunitati atractive pentru localnici.

Michael Cernea, sociolog, specialist al Bancii Mondiale pe probleme de stramutare involuntara, amintea intr-unul din studiile sale ca cei relocati pot fi comparati cu refugiatii din calea conflictelor militare (Riscul pauperizarii si reconstructia: un model pentru stramutarea populatiei si reconstructie, 2000). Ei abandoneaza un stil de viata familiar, iar cu compensatiile primite nu reusesc sa achizitioneze echivalentul proprietatilor vandute, deci nu pot trai ca agricultori de subzistenta, daca aceasta era principala lor ocupatie anterioara (prevalenta in zona este dubla-activitate, cultivarea pamantului insotita de o activitate remunerata; a se vedea Sorana Olaru, Dezvoltare durabila alternativa mineritului la Rosia Montana, 2006).

Plecand dintr-o zona monoindustriala, ca fosti mineri, ei nu fac fata dinamicii economiei din localitatile unde se stabilesc. Ca someri, lipsiti de terenuri pentru agricultura de subzistenta, devin in scurt timp paria comunitatilor in care s-au stabilit. Perceptia autodegradarii ajunge sa fie insotita si de marginalizarea lor. Morbiditatea care insoteste relocarile involuntare este consemnata atat in literatura (Cernea, 2000), cat si in realitatea de la Rosia. D.I., din satul Corna, 61 de ani, moare la doua luni dupa ce isi paraseste gospodaria. D.F., 71 de ani, isi vinde casa la insistentele copiilor si moare in urma unui atac cerebral, la sase luni dupa relocare. R.M. moare de cancer la stomac. Este unul dintre membrii fondatori ai asociatiei Alburnus Maior; se stinge in anul 2003. Lista lor e mult mai lunga.

Cu certitudine compania cunoaste foarte bine toate aceste riscuri care insotesc procesul de stramutare si relocare. In studiul sau de "management al impactului" social se face insistent referire la directiva 4.3. a Bancii Mondiale. Una dintre recomandarile cheie ale directivei este aceea ca planificarea stramutarii si a relocarii sa se faca in paralel cu evaluarea impactului asupra mediului, in nici un caz inainte. Evaluarea de mediu ajunge sa indice amplasamentul optim pentru stramutarea gospodariilor. Cu toate acestea, compania a inceput sa cumpere proprietati inca din 2002, a ales care va fi amplasamentul noului sat in 2003 si a depus studiul de impact asupra mediului in 2006. Invocarea celor mai inalte standarde este lipsita de o acoperire reala, in practica.

Chiar daca am incerca acelasi optimism pe care il traieste compania, in privinta dezvoltarii zonei ca urmare a proiectului, efortul mentinerii lui devine insuportabil atunci cand incercam sa ne imaginam ca el reprezinta unica solutie pentru o dezvoltare durabila. Planul de urbanism zonal desemneaza zona ca fiind exclusiv rezervata activitatilor industriale de minerit. In consecinta, nu pot fi emise autorizatii de constructie decat pentru instalatiile si cladirile asociate proiectului minier. Din iulie 2002 si pana astazi, orice initiativa de construire a unor facilitati socio-culturale, economice sau de locuinte este interzisa. In acest moment, se intrevede o amanare cu cel putin doi ani a proiectului, deoarece compania trebuie sa obtina un acord de mediu si pentru planul de urbanism zonal modificat. Comunitatea ramane astfel in continuare paralizata pana la acest nou termen.

Descumpanirea, dezolarea si resemnarea sunt jaloanele ce marcheaza drumul Goldului spre achizitionarea proprietatilor din perimetrul proiectului minier. Probabil aceasta este scurtatura care evita obstacolul declararii utilitatii publice. In mod insidios insa, Goldul ajunge sa distruga comunitatea si perspectivele ei, inainte ca evaluarea agregata a consecintelor acestui proiect sa fi fost realizata.

 

*Dan Mercea este membru al campaniei Salvati Rosia Montana din 2003. In 2005 a obtinut un MA in stiinte politice la Universitatea Central-Europeana (CEU). In ianuarie 2007 isi va incepe doctoratul in stiinte sociale la Universitatea din York, Marea Britanie.

TAGS :
Mai multe Suplimente
Comentarii
muscalu 2012-02-07
Sper ,din toata inima, ca toste eforturile celor care vor sa impiedice acest proiect, vor avea succes
Total 1 comments.
457
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori