Cetăţeni şi consumatori

Se aliniază flancurile, se configurează taberele, se adună oşti risipite, basmele sunt somate să devină realitate, în vreme ce broaştele râioase înghiţite de politicieni devin delicioase sub comandamente de realpolitik. Sunt scoşi din rezervaţii peşti graşi, gata să-şi depună icrele otrăvite, la comandă, fie şi într-o căniţă de apă rămasă necolorată politic, sub flamura generoasă a principiilor, a pluralismului, a imparţialităţii. Se fac calcule, sondaje de casă pentru a vedea „cum stăm pe bune“. Sau sondaje de ieşit în lume pentru a intimida adversarul şi a-i vrăji pe nehotărâţi. Legea electorală e pusă din nou în cauză şi va fi modificată în favoarea celui care are pâinea şi cuţitul în parlament, la fel cum s-a întâmplat şi în trecut, când ceilalţi erau la putere. Duelurile verbale se înteţesc, dar nu sunt decât ingenue repetiţii ale omorurilor ce urmează să se producă pe platourile televiziunilor „de ştiri“, acolo unde de ani buni se face politica în România. (Deocamdată, angajaţii acestor televiziuni scobesc agasant prin vieţile Ceauşeştilor. Întrucât s-a dovedit că operaţiunea aduce rating, nemulţumirile nostalgicilor vor fi ţinute astfel la foc mic, spre a fi adjudecate şi dirijate, când va fi cazul, spre o anume căsuţă de ştampilat pe buletinul de vot.) Şi mai ales se adună bani. O Lege a partidelor politice din care ne-am putea face o idee cine, cât şi pentru cine cotizează, eliminând practica „investiţiilor“, urmate de deconturi de la buget, nu intră în vederile niciunui combatant, fie că e la putere sau în opoziţie.

2012 e anul alegerilor, nu doar în România, ci şi în Franţa, Statele Unite. Dar în România ele deja încep să capete culoarea locală a unei ciomăgeli, pe uscat, în aer şi pe apă, despre care mulţi ameninţă că va fi cu mult mai crâncenă decât tot ce ne-a fost dat să trăim până acum.

2012 este, în continuare, şi anul crizei cu o mie de feţe hidoase. Competitorii politici aflaţi la putere au de luptat cu stigmatele austerităţii, dificil de ambalat în beneficii viitoare pentru numărul în creştere al „indignaţilor“. Vocile opoziţiei au liber la cele mai aspre critici la adresa puterii, la promisiuni de redresare miraculoasă, dar, pentru cei lucizi, şi la mari îngrijorări legate de contextul internaţional, mai deloc încurajator.

2012 este însă şi anul sfârşitului lumii. Dan Diaconescu, proaspăt competitor politic, îngrămădeşte pe micul ecran două mesaje cel puţin contradictorii, cu care însă electoratul Elodiei nu pare că-şi bate capul: „votaţi în 2012 PPDD“ şi „în 2012 vine sfârşitul lumii“.

O dată la patru ani, politicienii, indiferent de doctrină, ideologie, partid, uniune, alianţă, mişcare, se întorc cu faţa la electorat, practicând ample şi contorsionate exerciţii de seducţie care au ca scop final urna din secţiile de votare. Nu este altfel nici în alte părţi ale lumii. Dar în alte părţi ale lumii, exerciţiul democratic şi relaţia politicienilor cu electoratul au creat un comportament contractual al părţilor în care fiecare îşi judecă şansa, în termeni de politici publice ofertate, ce urmează a fi alese sau respinse de către electori, într-o cât mai mare cunoştinţă de cauză. Campaniile electorale sunt, mai întâi de toate, întreceri la scenă deschisă între ofertele acestor politici publice, articulate în programe de stânga sau de dreapta, lăsate la libera alegere a cetăţenilor. Contează, bineînţeles, şi reputaţia, credibilitatea, persuasiunea, şarmul celor care se străduiesc să le promoveze.

Ce observăm în România? De la un ciclu electoral la altul, politicienii îşi tratează electoratul ca fiind alcătuit nu din cetăţeni, ci din consumatori. Şi nu mă refer aici doar la pungile, găleţile, puii congelaţi, canadienele cu sigle de partid, împărţite şi, din păcate, acceptate, dar şi la aşa-zisele politici publice scoase pe piaţă în chip de oferte electorale şi care vor avea puţin de a face cu realitatea următoarei guvernări. Politicienii s-au învăţat să creadă că alegătorii pot fi prostiţi şi cumpăraţi o dată la patru ani cu politicile, la rându-le prosteşti. După ce se văd „la butoane“, câştigătorii scrutinului îşi amintesc că e criză, că moştenirea e grea, că deconturile din campanie trebuie operate, că electoratul poate să mai aştepte. Aşa se face că, în 22 de ani, cu alternanţe democratice la putere, nu avem nici drumuri, nici spitale, nici şcoli, nici economie, nici justiţie. Dar nu are a face, pentru că, la următoarele alegeri, nu îi va trage nimeni la răspundere pe politicieni, urmând ca ei să vândă şi să cumpere, din nou, la vedere, marea cu sarea, fie că e vorbade PDL, de USL, PPDD ş.a.m.d. //

Citeste si despre:

Cuvinte cheie: pluralism, impartialitate, deconturi bugetare, competitori politici, context politic