Certuri, scandaluri, diversiuni

Ultima săptămână a lunii martie ne-a plasat într-o primăvară a vrajbei: în loc să se împace unii cu alţii, cum se cuvine în Postul Mare, fruntaşii pesedişti s-au stuchit în faţă mai rău ca mâţele. În consecinţă, PD-L a avut o săptămână mai liniştită, spre deosebire însă de preşedintele Băsescu, care nu a putut evita să cadă în capcana diversioniştilor.

După ce a scos fum pe nări timp de două săptămâni împotriva negocierilor guvernului cu FMI, săptămâna trecută, Mircea Geoană s-a potolit brusc şi a acceptat acordul de împrumut cu UE şi cu instituţia de la Washington. Sindicatele, pilotate ca de obicei de PSD, au protestat însă cu zel, aşa cum au făcut-o şi pe vremea când guvernul Văcăroiu sau guvernul Radu Vasile negociau cu Fondul. Cu ceva mai mult spor au protestat, însă, împotriva lui Mircea Geoană Ion Iliescu, Miron Mitrea şi Adrian Năstase, fiecare în felul lui: unii au fost iritaţi de manevrele sale preelectorale, alţii au înţeles să profite de scandalul de la DGIPI, dar toţi au de fapt drept miză controlul asupra partidului.

Iniţial, ostilităţile au fost provocate, săptămâna aceasta, de pretenţia lui Cozmin Guşă, ajuns consilier personal al liderului PSD, de a obţine pentru hiperactiva Lavinia Şandru un loc pe listele PSD de candidaţi la europarlamentare. Asemenea afront a fost însă de neconceput nu numai pentru Ion Iliescu, cel care l-a numit pe Cozmin Guşă recent „străinaş“ şi mai de mult „lichea“, ci şi pentru Adrian Năstase, care a demisionat din comisia de evaluare a candidaturilor la europarlamentare, pentru că se întâmplau prea multe lucruri despre care nu avea cunoştinţă. Apropiata sa, Rovana Plumb, preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD, a fost mai puţin diplomată, recomandându-i Laviniei Şandru să urmeze exemplul Elenei Băsescu şi să candideze ca independentă.

Este clar că Mircea Geoană a dat mâna cu SOV pentru a trece puntea spre o poziţie bine consolidată de lider politic naţional, conştient fiind că partidul, fragmentat până la rupere, nu-l va susţine niciodată în întregime, iar duşmanii săi sunt redutabili: după congresul PNL, domnul Iliescu l-a lăudat ostentativ pe Crin Antonescu, iar Miron Mitrea s-a declarat, zilele trecute, dispus să-i ia locul în fruntea partidului, dacă ar avea loc un congres. Prima salvă a atacului domnului Mitrea fusese deja lansată pe blogul personal, unde fostul vicepreşedinte PSD constata trist că „grupurile de interese au devenit mai importante decât baza partidului“, iar „combinatorii au început să ia locul competenţilor“.

Pentru cine nu a priceput cine sunt combinatorii, Miron Mitrea a explicat, cu prilejul izbucnirii scandalului de la DGIPI, că Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc au fost cei care au încercat toate manevrele posibile pentru a-şi impune un apropiat în fruntea acestui serviciu secret, „ca să obţină informaţii pentru PSD“. Împreună cu secundul său Liviu Dragnea, Miron Mitrea a speculat nemulţumirea liderilor locali faţă de reducerea fondurilor bugetare şi tergiversarea numirii în funcţii a oamenilor lor, sugerând că ar fi vorba de o carenţă a lui Mircea Geoană, preocupat exclusiv de candidatura sa la prezidenţiale. Jucând cartea orgoliului de partid, Miron Mitrea – cel care a militat pentru intrarea la guvernare – constata la Realitatea TV că „pesediştii nu sunt obişnuiţi să fie parteneri de rangul doi într-o coaliţie“.

La rândul său, Liviu Dragnea regreta, în ediţia online a Cotidianului, faptul că PSD a ales MAI în loc să aleagă Transporturile şi Finanţele, sugerând că decizia a fost luată din interesul unora de a pune mâna pe un serviciu secret. Nu putem să nu fim de acord cu domnul Dragnea: Vasile Blaga ar fi fost un excelent ministru de Interne şi Mihai Tănăsescu un excelent ministru de Finanţe. Se pare însă că domnul Geoană se fereşte de oamenii excelenţi din propriul partid, ca nu cumva să-l eclipseze şi, în plus, s-a lăsat şi el furat de obsesia serviciului secret.

Drept pedeapsă, DGIPI (fosta unitate 0215, devenită apoi 0962) s-a dovedit o bombă care i-a explodat în faţă atunci când directorul ei, Cornel Şerban, numit în funcţie de un ministru PSD, a fost ridicat de DNA sub acuzaţia de favorizare a infractorului şi trafic de influenţă. De acest scandal complex se ocupă pe larg colegii mei; aici vom observa doar încercarea disperată a domnului Geoană de a-i pasa răspunderea premierului Boc, care ar fi semnat numirea lui Cornel Şerban „ca primarul“. Totodată, Realitatea TV – instruită probabil de Cozmin Guşă – s-a străduit din răsputeri să-l asocieze pe preşedintele Traian Băsescu ba cu afacerile lui Puiu Popoviciu, ba cu ofiţerii cercetaţi penal, într-o campanie de imagine cu parfum de diversiune.

Preşedintele ar fi putut depăşi momentul, căci ulterior s-a dovedit că fratele său nu este asociat nicăieri cu domnul Popoviciu, iar Ioana Băsescu şi-a cumpărat cu bani gheaţă apartamentul din Băneasa, dar s-a trezit apărându-l în public pe dubiosul investitor şi a căzut astfel singur în capcană.

Pe acelaşi calapod diversionist a fost construită, tot în cadrul trustului Realitatea-Caţavencu, şi falsa dezbatere asupra devansării alegerilor prezidenţiale în luna iunie, odată cu europarlamentarele. Ideea circula pe bloguri mult înainte de editorialul lui Robert Turcescu din Cotidianul, dar fusese abandonată de PD-L pentru că: 1) se ştia că PSD i se va opune şi 2) varianta demisiei preşedintelui pentru a forţa alegeri înainte de termen ar fi fost primită prost de electorat – pe bună dreptate. De altfel, în afară de Radu Berceanu care, solicitat de Realitatea FM, a calificat ipoteza ca „o idee interesantă“, niciun membru marcant al PD-L nu s-a implicat în această dezbatere.

Adăugând că, în momentul lansării ideii cu pricina, trecuse deja data la care preşedintele ar fi trebuit să demisioneze pentru ca prezidenţialele să poată fi reprogramate fix pe 7 iunie, conchidem că am avut de a face cu o diversiune menită probabil să sugereze că Traian Băsescu ar fi obsedat de putere şi speriat de concurenţa lui Mircea Geoană şi a lui Crin Antonescu. Imaginea este falsă: nu cei doi sunt adversarii reali ai preşedintelui, ci mogulii care-i pilotează, cu vastele grupuri de interese din spatele lor. Iar mogulii sunt într-adevăr redutabili.