Cele mai bune afaceri

Sa incercam, de dragul argumentului, sa ignoram zgomotul si furia starnite de politicieni pe tema dosarelor instrumentate de DNA si inaintate comisiei speciale de la Cotroceni. Coroborate cu informatiile obtinute de presa, aceste dosare nu demonstreaza altceva decat consecintele lipsei de vointa politica din partea politicienilor romani in privinta separarii functiei publice de interesele de afaceri ale demnitarilor. Este adevarat ca relatia dintre politica si afaceri este una delicata in toate sistemele politice, inclusiv in democratiile occidentale cu traditie, dar, tocmai de aceea, acolo chestiunea conflictului de interese a fost reglementata de-a lungul anilor. In consecinta, cazurile de conflict de interese si coruptie sunt exceptia, si nu regula, iar atunci cand ele sunt descoperite duc invariabil la demisia sau demiterea celui aflat in culpa. Arareori astfel de personaje se bucura de sprijinul neconditionat al sefului guvernului, ca la noi, in ultimii 18 ani. Imaginati-va, de pilda, cum ar fi privit in Marea Britanie cazul ministrului Paul Pacuraru, cel care a obtinut de la colegul sau de partid din Gorj, Ilie Morega, importante contracte de formare profesionala pentru firma fiului sau Mihnea. Vom spune doar ca un ministru apropiat de fostul premier Tony Blair, Peter Mandelson, a fost nevoit sa demisioneze rapid cand s-a aflat ca a telefonat la Home Office pentru a se interesa de soarta unei cereri de cetatenie depusa de un om de afaceri indian. Dupa regulile britanice, atat Paul Pacuraru, cat si Ilie Morega ar fi parasit imediat functiile pe care le ocupa. Stim bine ca la noi asa ceva este de neconceput! Mai mult, primul ministru acuza DNA ca ar fabrica dosare ministrilor liberali. Cercetand cu obstinatie cazul Pacuraru, presa a aflat ca firma sa si-a dublat profitul din momentul in care patronul a devenit ministru. Mergand si mai departe, il gasim pe domnul Pacuraru pe lista neagra a Coalitiei pentru un Parlament Curat, care-l acuza ca si-a folosit pozitia de senator pentru a capusa combinatul Sidex Galati prin firma Eurocom.

Nu insistam asupra cazului Pacuraru pentru ca am avea o problema personala cu ministrul PNL, ci doar pentru ca reprezinta un caz tipic, care ilustreaza elocvent modul in care oamenii politici, parlamentari sau ministri, au profitat de pe urma demnitatilor detinute pentru a se imbogati. Secretul “succesului” in afaceri a fost legislatia lacunara, care a permis perpetuarea conflictului de interese in toata perioada tranzitiei. In 2003, sub presiunea Uniunii Europene, guvernul Nastase a facut o incercare timida de reglementare a conflictului de interese si sanctionare a faptelor de coruptie, dar nu a mers atat de departe incat sa rupa complet cordonul ombilical dintre politica si afacerile private, caci bine se stie ca din politica s-au nascut cele mai profitabile afaceri. Printre altele, desi i-a oprit pe politicieni sa detina functia de administratori ai companiilor private, le-a permis sa ramana actionari. Astfel, dupa alegerile din 2004, ne-am trezit cu un guvern in care patru ministri, printre care atat premierul cat si ministrul de Finante de atunci, Ionut Popescu, detineau importante portofolii de actiuni. Prin perdeaua de fum a scandalurilor politice artificiale din ultimii trei ani de abia daca ne mai amintim ca in 2006 premierul a obtinut o suma de ordinul zecilor de mii de euro pe o asa-numita “actiune de aur” si ca averile ministrilor au sporit. Este insa firesc ca averea ministrilor sa sporeasca in perioada mandatului? Intr-un sistem politic bine reglementat la capitolul conflictului de interese, acest lucru nu este firesc. Evident, la noi este tocmai pe dos.

Alt “model de actiune” in sfera politica-afaceri a fost transferul afacerilor banoase pe numele copiilor. Cazul cel mai cunoscut este al presedintelui PC, Dan Voiculescu, care a pasat administrarea firmelor celor doua fiice, astfel incat, pe hartie, omul politic nu se afla in niciun fel de conflict de interese. Daca tot vorbim de Dan Voiculescu, sa ne amintim ca acesta a primit importante sume de la guvernul Nastase pentru dotarea postului de televiziune Antena 1 si ca in 2004 era dator la stat, desi primise de la guvern contracte de publicitate de zeci de milioane de dolari. Si sub actualul guvern firmele familiei Voiculescu au prosperat datorita afacerilor cu statul: potrivit dezvaluirilor presei, valoarea contractelor de energie obtinute de Grivco in perioada 2004-2006 cu Complexul Energetic Rovinari, Termocentrale Craiova si Nuclearelectrica depaseste 65 de milioane de euro. Colegul de partid al domnului Voiculescu, George Copos, a reusit si el sa obtina, cat a fost vicepremier, un teren pentru Clubul Rapid si participarea la administrare a Hotelului Hilton.

Lista afacerilor profitabile ale membrilor guvernului si a parlamentarilor ar putea continua la nesfarsit. Poate ca istoria ei din 1990 incoace ar merita o carte, dar ne indoim ca s-ar incumeta cineva s-o scrie. Nu o vom putea deci epuiza intr-un articol. Pentru a ilustra insa rafinamentul la care s-a ajuns in prezent in valorificarea functiei publice in beneficiul intereselor private, vom cita doar “afacerea Posta Romana”, in care statul, prin Posta Romana, subevalueaza cu buna stiinta un teren de pe Calea Victoriei in beneficiul unei firme private - nu al unei firme oarecare, desigur, ci al uneia care nu este departe de membrii guvernului. Mai adaugam si faptul ca legalitatea avizului Ministerului Justitiei pentru scoaterea terenului din proprietatea publica a statului face obiectul cercetarilor DNA. Si acest gen de tranzactie are antecedente, daca ar fi sa ne amintim doar de terenul detinut de SNTR in zona Baneasa, evaluat la o suma derizorie cu prilejul privatizarii.

Se vede limpede ca in Romania cele mai bune afaceri sunt cele pe care fie oamenii politici, fie oamenii de afaceri protejati de ei le fac cu statul. Faptul ca aceleasi afaceri sunt nu numai ilegale, ci si cele mai paguboase pentru contribuabil nu pare sa deranjeze deocamdata niciun demnitar.