Ce-i doresc guvernului Boc

Niciodata, din 1990, nu cred sa fi existat vreun guvern al Romaniei care, inca inainte de a fi votat de parlament, sa fie criticat si condamnat de aproape toata lumea si cam pentru toate motivele posibile. Pana la aceste alegeri, macar o parte a publicului si a presei - cei care sustinusera tabara castigatoare in alegeri - se aratau increzatori, multumiti, daca nu chiar entuziasti de perspective. Iar parte dintre ceilalti - ma refer la comentatorii mai seriosi - se abtineau macar cateva saptamani de la critica.
Guvernul Boc nu are parte de nicio perioada de gratie si de nimeni care sa-l priveasca cu simpatie. Deloc anormal: printre votantii PD-L si cei ai PSD exista sentimentul unui compromis relativ impur si cu consecinte imprevizibile. Adversarii lui Traian Basescu cred ca acesta si-a subordonat PSD si spumega. Simpatizantii lui Basescu se tem ca presedintele - si politicile sale - au ajuns ostatecii PSD si ofteaza. Unii se tem ca noua majoritate se va poticni repede si se va destrama, dupa modelul Aliantei D.A. Acestia se uita ingrijorati la cursul de schimb. Altii - care pretind ca libertatea e in pericol - se tem ca majoritatea, dupa modelul FSN originar, va fi prea puternica si va marginaliza o opozitie minora ca pondere, a PNL si UDMR. Frustrarea e mare in toate taberele din toate motivele posibile, ceea ce inseamna si ca - orice ar face - guvernul Boc nu va multumi nici macar majoritatea pe care se sprijina si electoratul acesteia. Un sentiment acut de instrainare de politica - deja existent - risca sa se accentueze in viitoarea perioada.
Chiar cei care nu contesta ratiunea acestui guvern si a aliantei PD-L-PSD sunt ingrijorati cu privire la caracterul si competenta multora dintre cei care vor fi ministri. Dintre acestia, unii par imbatraniti in rele, altii sunt tineri cu calitati ce abia trebuie sa fie verificate. Marea tema a luptei impotriva coruptiei pare compromisa cu d-l Catalin Predoiu, smuls de la liberali si resetat ca ministru al Justitiei, probabil pentru flexibilitatea sa fata de seniorii momentului, pentru a nu spune mai mult. Tema reformei administrative nu pare plauzibila cu d-l G. Oprea, iar aceea a reformei innoitoare din invatamant pare o gluma cu "vechea" Ecaterina Andronescu. Frustrarea publicului e alimentata si de imposibilitatea deja recunoscuta de a sustine multe dintre promisiunile electorale - cum ar fi marirea salariilor profesorilor cu 50%. PSD, care a propus legea, si PD-L, care a sustinut-o vocal in campania electorala, vor deconta acum pretul demagogiei. Apararea lor a apucat deja pe linia bine cunoscuta: de vina este proasta gestiune a guvernului liberal si criza economica. Guvernul liberal are multe pacate, dar nu trebuia sa citesti ultimele statistici pentru a-ti fi da seama, din timp, ca economia nu va putea sustine in 2009 propunerile exorbitante de campanie.
Cel mai simplu ar fi sa prezicem ca acest guvern de conjunctura, scuturat vehement de critici inca inainte de a se naste, guvern eterogen si format din oameni care s-au obisnuit sa-si fie adversari, si nu aliati, nu va dura mai mult de un an, pana la alegerile prezidentiale. Daca Traian Basescu va castiga un nou mandat, democrat-liberalii se vor simti puternici si vor voi sa determine prabusirea guvernului si alegeri anticipate. Daca, dimpotriva, Basescu nu va ramane presedinte, pesedistii vor incerca, ei, sa-i puna in minoritate pe aliati, profitand de faptul ca au un om la Cotroceni.
De fapt, ar fi normal si bine sa se intample astfel. O coalitie dreapta-stanga e o exceptie, care e rezonabila numai in momente de criza si pentru a evita ce-i mai rau. Dar exceptia nu trebuie sa dureze prea mult, iar lupta politica fireasca in democratie va trebui reluata destul de curand. Intr-un fel, cel mai sinistru ar fi ca acest guvern si aceasta coalitie ad hoc sa traiasca patru ani incheiati, repetand performanta de trista supravietuire a guvernului Tariceanu II. Si, cunoscand bine oportunismul si dorinta de putere a politicianului roman, nici nu e imposibil! De aceea, cea mai buna si autentica urare pe care i-am putea-o adresa guvernului Boc ar fi ca, gestionand onorabil criza economica (pe care n-o va putea evita) si respecand macar minimal angajamentele privitoare la lupta anticoruptie, sa cada imediat dupa alegerile prezidentiale din 2009!