Site-uri recomandate

Gourmet Gift - oferte cadouri de craciun corporate
TGG - usi interior
Adauga rapid anunturi gratuite de mica publicitate

Magazin online cu ceasuri de mana

---
Editorial | Editie scrisa
25.11.2004

Cealalta Romanie

de TANIA RADU 

565 afisari din 21.02.2013 | 1 comentariu

De cincisprezece ani, Romania isi reconstituie trecutul piesa cu piesa. Arheologie dureroasa, precum refacerea din bucatele a unei fotografii de familie, un puzzle in care se amesteca intotdeauna remuscari, nostalgii, frustrari, in care se acumuleaza premisele revanselor si neputintele ireparabilului. Si cum nu e un efort neaparat colectiv, constient si deci destinat sa fie reparator, ci mai mult rezultatul reactiilor individuale de preaplin, memorialistica deja publicata avantajeaza mai ales rescrierea istoriei prin recuperarea zonei interzise (experienta carcerala, mai nou si relatia cu Securitatea, asa cum este ea pastrata in dosarele de la CNSAS). Pe un alt palier, istoria e corectata si cu ajutorul istoriei mici (de la memoriile, jurnalele oamenilor politici, de stat si de cultura dintre cele doua razboaie, pana la istoriile orale ale banatenilor deportati). Se adauga aici marturii de alt tip acumulate in ultima vreme: cele trei carti semnate de Paul Cernat, Angelo Mitchievici, Ion Manolescu si Ioan Stanomir, plus istoriile orale publicate de Zoltan Rostas si de colectivele coordonate de Irina Nicolau, ca si de Sorin Stoica sau de sociologul Dan Lungu. Acest val aduce perspective multa vreme nescontate: de la cazuistica interbelica pana la cei care erau copii de scoala in ultimul deceniu al regimului Ceausescu.
Ce lipseste aproape cu desavarsire e insa experienta concreta a exilului. Si nu cea mediata de literatura sau de creatie in general (cartile scriitorilor romani din afara granitelor fiind de mult aparute), ci perspectiva romanului care pleca din tara fara sa spere ca se va intoarce candva prin opera lui, care nu lasa goluri in fisierele Bibliotecii Academiei, romanul in ale carui valize nu se ascundeau manuscrise nepublicate, ci mai nimicul strict necesar unei calatorii fara intoarcere. Intr-un fel, ceea ce ne lipseste este istoria mica a exilului, un corpus de texte echivalent celui adunat de Smaranda Vultur, Daniel Vighi, Viorel Marineasa & Co. de la deportatii din Baragan.
Cu cartea semnata de Ion Filitti* intram tocmai pe un asemenea teritoriu. Emigratie si calatorie. Un roman in Germania e o marturie de emigrant pur si simplu, de roman plecat in Occident la sfarsitul anilor saptezeci ca s-o duca mai bine, sa-si creasca baiatul departe de povara dosarului parintilor: o conditie asumata simplu, fara nici un fel de drapaje. Cele aproape 400 de pagini nu vadesc talent literar, dar mustesc de o ireductibila pofta de a povesti pas cu pas cum a fost. Motorul este constiinta clara ca experienta pe care a trait-o impreuna cu familia lui e una caracteristica multor romani si capabila sa-i invete ceva si pe cei care n-au parcurs-o direct. Ion Filitti e inginer. Avea 44 de ani cand a parasit Romania, in ajunul Craciunului din 1979. Pleca pentru ca, fiind nepotul istoricului si diplomatului I.C. Filitti, se vedea ingradit la fiecare pas de dosarul neconvenabil regimului. Avea un baiat de trei ani, o conditie materiala acceptabila pentru anii aceia, degradata insa de precaritatea care tocmai se instala in viata de fiecare zi (frigul din case, putinatatea alimentelor). Ceea ce-l impinge spre exil este limitarea drastica a perspectivelor profesionale si presiunea crescanda asupra libertatilor de expresie si de manifestare ale celui care nu traieste doar ca sa-si procure un pachet de unt si-o butelie.

Cartea e pur si simplu filmul parasirii Romaniei. De la scara vagonului de tren cu care plecau spre Paris (cu acte de emigratie in regula) pana incoace, la primii ani de pensie nemteasca. Douazeci si cinci de ani parcursi precum treptele urcatoare ale unei scari - pentru ca Ion Filitti se simte invingator si nu ezita sa o spuna. Totusi, nici urma de complex de superioritate. Omul stie ca a castigat si a pierdut in egala masura. A facut un calcul "nemtesc" si crede ca nu a gresit: "Lasam in urma oameni dragi si amintiri neplacute" - e comentariul pe peronul Garii de Nord, la plecare. "Aici puteam vorbi de libertate si bani, dincolo, in Romania, de preocupari intelectuale, lipsuri materiale si frica zilnica din cauza urmaririlor la care erai supus." - scrie mai tarziu, cand lucrurile deja au intrat pe fagasul stabilitatii. Cantareste necontenit sporul de demnitate pe care i-l aduce munca intr-o tara normala (cateva saptamani de Franta, apoi Germania, pentru tot restul vietii), dar si pierderea definitiva a unor valori esentiale. Descopera ca va ramane toata viata un emigrant, ca relatiile cu oamenii au cu totul si cu totul alte reliefuri, ca nu va mai regasi niciodata cu adevarat convivialitatea romaneasca si ca bunastarea poate fi dublata de obtuzitate si opacitate culturala. Pentru emigrantul roman, spune Ion Filitti, sansa se numeste... emigrantul roman: "emigrantul nu este acasa nici in tara in care locuieste, nici in tara de unde vine, ci este acasa numai intre emigranti ca el, cu care impartaseste aceleasi experiente, aceleasi necazuri si aceleasi bucurii ".
Ion Filitti nu scrie cu virtuozitate, dar priveste in jur cu umor si cu un fel de spirit critic jovial. Dupa descoperirea ca nu se vor putea niciodata topi in societatea nemteasca asa cum stiau s-o faca in cea din Romania, sotii Filitti nu cad nici in disperarea destararii, nici in autoghetoizare. Romanii cu care se vad - nenumarati prieteni din Romania, emigrati si ei cam in aceeasi perioada, stabiliti in mai toate tarile europene si, ca si familia Filitti, oameni cu carte buna de acasa - nu sunt nici mai buni, nici mai rai decat ne-am astepta. Mult detestatele si invariabil invocatele defecte ale exilului romanesc - dezbinarea in special - nu produc drame, pentru ca sunt acceptate in cunostinta de cauza: "Parasirea tarii, gest de curaj, protest declarat ne umplea in primele momente de satisfactie, de multumire; cu timpul insa, actiunea propriu-zisa pierdea din importanta. Faptul ne punea in situatia de a cauta justificari, de a gasi motive care sa ne satisfaca si sa ne usureze departarea de tara; in cautarea acestor justificari, fiecare era mai grozav decat ceilalti; reusitele noastre profesionale, relatiile noastre cu nemtii, parĂ lele de care dispuneam, ca sa nu mai vorbesc de stapanirea limbii, erau subiecte de laudarosenie declarate atat in ideea de a-i impresiona pe ceilalti, cat si din dorinta de a ne justifica in propriii ochi". Mici certuri, cateodata despartiri, barfe la chefuri ("ii stau hainele pe ea ca saua pe porc" - se comenteaza, de pilda, la un revelion de sexagenari multumiti si afurisiti) sunt tolerate fara a dramatiza. Singura exigenta: devotamentul, intrajutorarea care trebuie sa functioneze fara gres. Aici, experienta lui Ion Filitti ne ridica moralul: sprijinul pe care si-l dau (si-l dadeau?) reciproc emigrantii romani merge pana la sacrificii fratesti. Vazut de autorul acestei carti, exilul romanesc nu mai e cel faramitat, macinat de egoism si fanfaronada, asa cum l-au prezentat altii, ci o adevarata retea de oameni inteligenti, educati, constienti ca viata are o singura regula: razbesti sau pieri. Romanii despre care e vorba aici isi gazduiesc cu lunile prietenii proaspat emigrati, le dau primii bani, le cumpara primele haine, isi gasesc slujbe unii altora, isi "tin de cald" unii altora, recompunand, de cateva ori pe an, din toate colturile lumii, suetele bucurestene de altadata, cu sprit, sarmale si carnati. Intr-un cuvant, isi traiesc conditia cu luciditate si fara patetism. Este aici "o a doua Romanie", cum o numeste prefatatorul cartii, el insusi o silueta din tablou, de unde si semnatura: "Un personaj episodic al cartii".
Natura pozitiva, chiar pozitivista, Ion Filitti nu are naivitati. Amicii sai de emigratie nu fac obiectul unui cult. Printre ei sunt si trisori, si hahalere, taxate ca atare, scurt si fara reveniri. Un cuplu de fosti colegi de liceu ii atrag pe sotii Filitti intr-o cursa destul de riscanta (care le-a si determinat transbordarea din Franta in Germania) si se dovedesc a fi doi inchipuiti cam dezaxati, de nu cvasipenali, de vreme ce femeia incearca sa-i subtilizeze Ancai Filotti identitatea profesionala, recte diploma de medic oftalmolog. Portretul nu consuma prea multe cuvinte: in casa lor "totul iti da senzatia de cautat, mitocan instarit care iti arata ce a facut". Alt roman ii da de lucru inginerului proaspat sosit din tara, dar il plateste jumatate cat pe neamtul de la planseta alaturata. Nu scapa de besteleli nici romanii ramasi in tara, atunci cand sar peste cal, autoinvitandu-se. Ion Filitti are, de altfel, un adevarat of cu pretentiile fara acoperire ale celor ramasi acasa, fie ei rude sau cunoscuti. Suporta greu cand i se refuza dreptul la pareri politice despre Romania de dupa revolutie, doar pentru ca a parasit-o. Asta nu-l impiedica insa sa traiasca extrem de intens, de cald si tamaduitor intoarcerile acasa. Cea mai incarcata de afecte pare vizita facuta in '97, de Pasti, intr-un Bucuresti partial vindecat de dezastrul ceausist: masa "cu cas dulce, ceapa verde, rosii cu gust", spriturile luate pe balconul de bloc al prietenilor, regasirea gradinii parintesti din strada Icoanei, propria-i casa, unde ramasesera rudele, revederea cu prietenii, noaptea Invierii, cu sirurile de lumanari aprinse inaintand pe strazi. Noteaza fericit pretul ridichilor din Piata Amzei, observa intensitatea aceea speciala a vietii de familie - una din valorile pierdute odata cu emigrarea intr-o Germanie aseptica, dar prea rece dupa gustul sau. "Grozav se poarta Miclestii astia cu batranii" - comenteaza intr-o paranteza dupa o vizita in casa prietenilor, unde bunica octogenara e atent anturata si pusa in valoare.
In rest, viata pur si simplu: ciuda pe lipsa de politete a nemtilor, pe aroganta lor profesionala, dar si admiratie pentru relatia exceptionala a autoritatilor cu cetateanul sau pentru civilitatea la volan; avatarurile primelor injghebari domestice (Jerpi, Renault-ul prapadit cumparat pe datorie, primele mobile achizitionate... din strada); povestile de santier, perfecte inlocuitoare pentru clasica umilinta reclamata indeobste de emigranti (Ion Filitti a fost dirigintele unor santiere importante, precum cel al metrourilor din Frankfurt si Offenbach); aventurile tragi-comice cu fiscul german (Anca Filitti si-a deschis, la trei ani de la emigrare, propriul cabinet de oftalmologie); batrana dadaca a lui Ion Filitti, recuperata din Romania pentru micul Constantin; dar mai ales nesfarsitele, fericitele note de calatorie, vorbind despre vacante din ce in ce mai indepartate, pe masura ce finantele familiei se consolideaza.
Ion Filitti reprezinta, prin aceste insemnari, o experienta reconfortanta: o natura puternica, echilibrata, un exil voluntar, decomplexat, in care traumele ruperii de tara sunt compensate de conservarea spontana, neintrerupta a romanitatii, dincolo de vorbe, de ideologii si autovictimizari. A trai romaneste in Germania, iata un experiment util pentru viitorul multor romani si pentru confortul de mentalitate al unui neam pagubos de problematizant.

Ion Filitti, Emigratie si calatorie. Un roman in Germania, Ed. Paideia, 2004

 

Comentarii (1)

>>> ADAUGA COMENTARIU <<<

Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
Nume:
Email: (nu va fi publicat)
Comentariu:
  • 30.12.2009 | DRON SILVIU a scris:
    CONSIDER CA CHIAR DACA ROMANIA E UN BLESTEM CUM SPUNE CIORAN TREBUIE SA NE OCUPAM DE EA AICI LA NOI.

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
1

De acelasi autor

Privind din foișorul literaturii

Așa cum se citește în Anii romantici, atitudinea Gabrielei Adameșteanu reabilitează adevărul ...


Florina Ilis. Roboţii din lada de zestre

Florina Ilis este de felul ei lucidă și lipsită de emfază. Are natură reflexivă, nu inspirată. ...


Intelectualitate și „intelighenția“ (II)

Jurnal inedit este, probabil, ultimul bilanț făcut în scris de Monica Lovinescu. Consună perfect ...


Intelectualitate și `intelighenția` (I)

În fiecare cuvânt, Jurnal inedit este un decoct de Monica Lovinescu, unul „servit“ în stare ...


Bogatele pierderi

„Uneori casele supraviețuiesc, chiar dacă au fost dărâmate, chiar dacă au murit, la fel ...


Toate articolele (113)

Editorial

Editie scrisa | Alexandru Gussi

Sistemul şi alegerile prezidențiale

Teoretic, momentele electorale fac posibilă întâlnirea speranțelor alegătorilor cu capacitatea ...


Editie scrisa | Andrei Cornea

Între utopie și distopie

Care sunt „scopurile secunde“ ale lui Călin-Popescu Tăriceanu (prin noua propunere de suspendare ...


Editie scrisa | Andrei Cornea

Începe Europa să se trezească?

Chiar dacă sancțiunile economice vor lovi în mod egal Rusia și Occidentul, Rusia pierde și, ...


Editie scrisa | Andrei Cornea

Bătălia iluziilor

Ponta va fi președinte pe cinci ani – un om care a dovedit deja iresponsabilitate va conduce statul într-o ...


Editie online | Sabina Fati

Băsescu, dependența de Elena Udrea: romantism sau pragmatism?

Dacă acum 10 ani Traian Băsescu era omul care aduna în jurul lui elita intelectuală a țării, ...

Recomandarea editorilor