prima pagina

C

e se intampla cand o ideologie bine intentionata si propaganda ei scapa de sub control? Pot exista situatii in care anumite demersuri inspirate de grija fata de mediu au rezultate dezastruoase? Care este semnificatia acestor cazuri? Poate excesul de zel al propagandei ecologiste si al politicilor publice inspirate de aceasta propaganda sa duca la catastrofe umanitare? Care este relevanta acestor situatii pentru felul in care evaluam miscarea ecologista? Sa privim la doua astfel de cazuri si sa vedem ce ne spun ele.

Malaria si DDT

Primul caz se refera la cresterea numarului de morti de malarie in tarile africane din cauza politicilor inspirate de lobby-ul ecologist de a interzice DDT (dicloro-difenil-tricloroetan), unul dintre cele mai eficiente si ieftine pesticide impotriva malariei. Datele sunt clare: conform cifrelor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, 40% din populatia globului este expusa riscului malariei - in special populatia din tarile sarace -, 500 milioane de oameni sunt infectati, iar 1 milion mor anual, din care 75% sunt copii africani sub 5 ani. Asta in conditiile in care DDT, utilizat pe scara larga, a reusit eradicarea malariei in tarile dezvoltate si a avut succese impresionante in celelalte. Aceasta eficienta a fost consfintita public: chimistul elvetian Paul Hermann Mueller castiga in 1948 Premiul Nobel in Medicina pentru ca descopera rolul DDT impotriva insectelor care raspandesc malaria (acest pesticid fusese sintetizat inca de la sfarsitul secolului XIX). Sri Lanka ilustreaza convingator functia benefica a DDT. In 1964 incepe sprayerea cu DDT si, intr-un interval de timp de 10 ani, numarul persoanelor infectate scade de la 3 milioane la 7.500. Iar moartea din cauza malariei este eliminata complet. In 1964 Sri Lanka mai avea doar 17 cazuri de malarie. La fel se intampla in India. In 1945 aproape 1 milion de persoane au murit de malarie. Dupa introducerea DDT-ului, numarul acestora scade la cateva mii in 1960.
In 1962, Rachel Carson publica lucrarea Silent Spring, una dintre cele mai populare lucrari impotriva utilizarii DDT. Autoarea este un personaj influent in ascensiunea miscarii ecologiste, fiind un fel de Michael Moore al anilor ‘60 si un profet al acestei miscari. Ea avanseaza ideea ca DDT ucide pasari (si listeaza vreo 90 de specii de pasari afectate) si creste incidenta cancerului la copii. Ideea era ca prin utilizarea DDT vom avea o lume fara pasari, fara cantecul acestora, de aici si titlul dramatic si alarmist al cartii. In plus, crede ea, tantarii devenisera imuni la acest pesticid. Stim acum ca aceste concluzii nu sunt insa sustinute de cercetarile stiintifice. Cu toate acestea, DDT este interzis ca urmare a campaniei de propaganda mai intai in statele bogate (de exemplu, in SUA este interzis de Agentia de Mediu in 1972), iar treptat, in urma lobby-ului ecologist, este interzis si in Africa.
Uganda, Mozambic, Zambia etc. sunt tari in care s-a interzis DDT. Ele nu folosesc DDT pentru ca sunt dependente de ajutorul extern, ajutor care poate fi influentat de organizatiile de mediu. De exemplu, in Mozambic, 80% din fondurile pentru sanatate provin din ajutoare externe. Ca urmare, trebuie sa renunte la utilizarea DDT daca donatorii cer asta. Organizatii puternice de lobby, ca Environmental Defense Fund, pot bloca donatiile catre tarile africane in orice clipa. Tarile africane, spun aceste organizatii, trebuie sa foloseasca substitute ale DDT. Usor de zis, greu de facut! Substitutele sunt mult mai scumpe pentru aceste tari sarace si nici nu sunt atat de eficiente. Santajul organizatiilor de mediu nu tine in toate cazurile. Exista si exceptii. Africa de Sud, o tara relativ imuna la ajutoarele externe, a reluat utilizarea DDT, cu rezultate remarcabile.
Restrictiile comerciale sunt un alt factor care descurajeaza utilizarea DDT: UE a amenintat statele africane ca nu va permite importurile de produse agricole daca uzul DDT este raspandit in aceste tari. La interzicerea DDT contribuie si importul de teme si isterii din Apus de catre tarile sarace via intelectualii lor care au studiat in Vest.
Rezultatul este cel asteptat. In 2005, in Uganda, 50.000 de copii au murit din cauza malariei. Aceste morti contribuie fara doar si poate la incetinirea cresterii economice in tarile afectate. Pentru ca exista o stransa corelatie intre malarie si cresterea PIB-ului. Asta, desi unii ecologisti cred contrariul, pe ideea ca victimele malariei sunt in special copii, adica cetateni care nu sunt "productivi".
In cadrul Conventiei de la Stockholm din 2001, organizatiile ecologiste nu au reusit sa obtina interzicerea utilizarii DDT pe plan mondial, cu toate ca Greenpeace, World Wildlife Fund, Physicians for Social Responsability si alte 300 de grupuri de lobbysti au incercat sa impuna asta. Insa, simpla punere a DDT pe o lista neagra a fost suficienta pentru ca productia acestui pesticid sa scada considerabil.
Rezultatul principal al propagandei ecologiste impotriva DDT a fost ca milioane de oameni au murit din cauza malariei in ultimele decenii. Iar ironia suprema este ca insectele care raspandesc malaria ucid pasarile despre care se spunea ca sunt amenintate de DDT.

Biocombustibilii si subventionarea lor

Prin subventionarea biocombustibililor, ecologistii sugerau ca se pot atinge doua obiective. Pe de o parte, se lupta cu incalzirea globala si se amana sfarsitul lumii. Pentru ca biocombustibilii emit mai putin CO2 in atmosfera decat combustibilii fosili: petrol, carbune etc. Pe de alta parte, se asigura independenta energetica, de exemplu, este redusa dependenta SUA de petrolul importat din Orientul Mijlociu. Politica subventionarii biocombustibililor este acum la moda atat in UE, cat si in SUA. Sa luam cazul etanolului, un biocombustibil subventionat agresiv in SUA. Etanolul este facut din porumb sau din zahar si are asadar avantajul ca emite mai putin CO2 decat combustibilii fosili. Una dintre lectiile lui Milton Friedman era ca trebuie sa judecam o politica nu dupa intentii, ci dupa rezultate. In cazul de fata, un prim rezultat al subventionarii productiei de biocombustibili a fost cresterea preturilor la alimente la nivel global. Astfel, conform unui studiu secret al Bancii Mondiale publicat de The Guardian (studiu care a circulat si in media romaneasca), preturile la alimente au crescut cu 140% intre 2002 si februarie 2008 din cauza productiei de biocombustibili. Suprafete agricole insemnate si resurse au mers catre productia de biocombustibili, distorsionand astfel piata alimentara, pentru ca s-a redus oferta de alimente. Conform legii cererii si ofertei, era normal, predictibil sa creasca preturile la alimente daca a scazut oferta. Acest studiu contrazice analiza guvernului SUA, care aproxima o crestere doar cu 3% datorita biocombustibililor si care vedea drept cauza a cresterii preturilor la alimente cresterea cererii din China si India. Pe fondul crizei alimentare, au avut loc demonstratii de strada in state ca Bangladesh, Egipt, Etiopia, Coasta de Fildes, Senegal, Filipine etc. Un rezultat neanticipat de initiatorii acestor masuri bine intentionate. Este de la sine inteles ca primii afectati de cresterea preturilor la alimente sunt saracii, pentru ca acestia cheltuiesc cea mai mare parte a venitului pe mancare. Acesta este un aspect neplacut pentru o miscare de stanga cum este cea ecologista, stanga agitand in mod clasic preocuparea si ingrijorarea pentru saraci. Pe viitor, odata cu intensificarea luptei cu incalzirea globala, este usor de prezis cresterea pretului la energie, precum si protestul populatiei impotriva acestei cresteri.
Ceea ce este si mai interesant este ca etanolul nu serveste scopului ecologist pentru care a fost promovat. Este adevarat ca aceeasi cantitate de etanol emite cu o treime mai putin CO2 decat benzina. Dar, daca luam in calcul costurile implicate in productia, distributia si transportul etanolului, dar si faptul ca avem nevoie de un litru si jumatate de etanol pentru a produce aceeasi energie ca unul de benzina, ajungem la concluzia ca etanolul emite mai mult CO2 in atmosfera decat benzina. Conform unui studiu citat de Iain Murray, etanolul utilizeaza mai mult cu 29% energie din combustibili fosili, in productia sa, decat inlocuieste. Cu alte cuvinte, costurile depasesc beneficiile. Politicile care vor sa substituie energia din combustibilii fosili cu energie regenerabila prin subventionarea biocombustibililor sunt un esec.
A doua generatie de biocombustibili anuntata - biocombustibili din celuloza - mosteneste pacatele primeia (de exemplu, va distorsiona piata alimentara, pentru ca fermierii vor merge acolo unde sunt subventiile, ca in cazul etanolului facut din porumb), plus dezavantajul ca tehnologia necesara pentru a produce energie pe scara larga nu este accesibila. Dincolo de orice analize cantitative, ne putem intreba pur si simplu cum suna pentru un ecologist ideea de a taia paduri pentru carburanti? Nu erau padurile un aliat sigur in lupta cu incalzirea globala?
Nu doar ca subventionarea aduce cu sine cresterea taxelor si creste preturile la alimente. Ea descurajeaza obtinerea unui produs mai bun, pentru ca producatorul subventionat are o piata asigurata, fiind astfel mai putin dispus sa inoveze si cerceteze. Lucru valabil pentru toti producatorii de energie verde. Pe masura ce statul creste, antreprenorii investesc mai mult in lobby si in coruptie decat in obtinerea de produse mai bune. Aparitia de alternative este franata si de posibilitatea ca inovatia sa fie confiscata de stat, pe motiv ca industria energetica este strategica. In asa fel incat inventatorul va trebui sa imparta cu statul si functionarimea de acolo beneficiile inovatiei.
Si in cazul biocombustibililor, exista asadar efecte negative, consecinte neintentionate si neanticipate, chiar daca intentiile acestor politici - de exemplu, salvarea planetei - au fost nobile. Nu intotdeauna intentia conteaza!

Concluzii

Ce ne spun cele de mai sus despre ecologism? O politica publica nu poate ignora consecintele sale neintentionate. Interzicerea DDT duce la moartea a milioane de copii, un lucru poate mai important decat protectia pasarilor de preerie. Subventionarea biocombustibililor creeaza foamete si nu este un instrument eficient pentru a lupta cu incalzirea globala. In plus, reduce inventivitatea in elaborarea de energii alternative. Pentru orice politica publica trebuie sa detectam si sa evaluam costurile ascunse. Altfel, leacul poate fi mai rau decat boala. Vedem astfel o carenta fundamentala a discursului ecologist: prea multa emotie si propaganda si prea putina gandire critica si pragmatism. Dar ne putem intreba: nu este tocmai asta reteta succesului stangii?