prima pagina

U

n articol publicat la inceputul lunii februarie in ziarul italian Il Riformista a starnit proteste in mediile filoromane din Italia. Articolul, semnat de Lucetta Scaraffia, prezinta o Romanie in culori mai mult decat sumbre, in contextul deteriorarii imaginii romanilor din Italia.
Publicam in continuare fragmente din articolul controversat, impreuna cu o scrisoare adresata directorului cotidianului Il Riformista de catre profesorul Giovanni Casadio.
In acelasi context, publicam si o scrisoare deschisa adresata autoritatilor romane si italiene de catre Horia Corneliu Cicortas si Giovanni Falsone,
in care este dezvaluita discriminarea asociatiilor italiene care se ocupa de drepturile romanilor.

Nu, nu sunt linistitoare chipurile tinerilor romani violatori si te fac sa-ti vina cheful sa tragi concluzii periculoase, de exemplu, sa te gandesti ca toti romanii sunt niste potentiali agresori. Chiar daca noi toti, de-acum, am cunoscut romani pasnici si muncitori, persoane cumsecade care îndura cu demnitate si speranta situatia lor grea de emigranti. Dar ochii lor te fac sa întelegi multe lucruri: în ei am gasit vidul, raceala, saracia în plan uman pe care le-am simtit într-o recenta calatorie în Romania. Nu ca ar fi vorba despre o tara urata sau despre o tara lipsita de marturii artistice de pret: alta e problema si priveste atmosfera de ansamblu care se respira acolo, o atmosfera de dezumanizare.
Desigur, saracia este mare si evidenta, dar nu seamana cu saracia calda si vie din lumea a treia, unde viata si culorile demonstreaza vointa de a exista si de a spera în ciuda a toate. Ceea ce uimeste este absenta spiritului vital, vointa de a actiona si de a înfrumuseta lumea: desi era luna mai, n-am vazut nicio floare în pamantul care înconjoara casutele însirate de-a lungul drumului în multe regiuni ale tarii, nu am simtit nici macar o data mireasma painii abia scoase din cuptor. O tara în care, la aproape douazeci de ani de la sfarsitul comunismului, painea înca mai este coapta în cuptoare centralizate pentru a fi distribuita în magazine si supermarketuri în pungi de plastic care o fac spongioasa si rea la gust, la fel pentru toti si peste tot, îti ridica dramatice semne de întrebare.
De ce nu a existat o trezire a energiilor, a vitalitatii, la sfarsitul îngrozitoarei dictaturi care a chinuit tara vreme de decenii? De ce romanii sîn orig. „i rumeni“ – n.tr.t prefera sa emigreze – si acumuleaza ostilitate fata de locuitorii bogati ai altor tari europene – în loc sa-si reconstruiasca tara? Poate pentru ca tara nu este doar saraca, ci si disperata. Comunismul lui Ceausescu i-a ucis sufletul: toti îi banuiau pe toti, orice legatura omeneasca era distrusa, orice initiativa si posibilitate de razvratire erau înabusite. In Romania, înca se mai vad urmele unui rau capabil sa distruga tot si sa dureze în timp, sa contamineze orice realitate: pana si relatiile dintre religiile prezente în tara au fost otravite atat de tare, încat pana în zilele noastre o ranchiuna adanca le dezbina si împiedica renasterea lor.
Daca cineva mai are îndoieli cu privire la ce a reprezentat comunismul, o calatorie la tara în Romania constituie fara îndoiala prilejul de a deschide ochii definitiv. Dar toate acestea nu înseamna, dupa cum a scris Ceronetti recent în La Stampa, ca agresivitatea violatorilor s-ar explica prin faptul ca „este vorba despre fii veniti pe lume din pantece fortate sa nasca de catre Ceausescu sub stricta supraveghere antiavort a Securitatii, crescuti în conditii apropiate de cele ale cainilor vagabonzi“. (...)

Il Riformista, joi, 5 februarie 2009

Traducere de Corina Anton