Cazul Gheorghe Ursu, dupa 20 de ani

Vineri, 25 noiembrie, la sediul GDS a avut loc o conferinta de presa despre cazul Gheorghe Ursu, opozantul anticomunist omorat de Securitate in 1985. La conferinta au participat, printre altii, fiul disidentului, Andrei Ursu, presedintele CA al GDS, Radu Filipescu, istoricul Marius Oprea, membri ai GDS si reprezentanti ai mass-media.
Prezentam in continuare fragmente din aceasta conferinta.

Radu Filipescu: Pe 17 noiembrie s-au implinit 20 de ani de cand Gheorghe Ursu a fost omorat in arestul Securitatii. Vom discuta despre parcursul pe care l-au avut evenimentele, ancheta si ultimele informatii pe care le avem despre procesele in curs si despre eforturile noastre de a actualiza cazul si de a afla lucruri noi. Exista o discutie legata de dosarul crimei, in care au fost anchetati si condamnati Tudor Stanica si Mihai Creanga, si alta discutie pe marginea Jurnalului lui Gheorghe Ursu, care a dus in cele din urma la trimiterea in judecata a sefului Arhivelor SRI, generalul Grigorescu Eugen, dosar care a avut astazi un termen. La termenul anterior (cel de astazi a fost recursul), generalul Grigorescu a fost condamnat la 2 ani cu suspendare. O condamnare cu suspendare e discutabila, pentru ca e cumva o fuga de responsabilizare. Mai e in discutie problema cercurilor de interese care au sustinut si sustin aceasta evolutie a cazului. In justitie au fost si sunt multe persoane care au avut un rol in anchetarea cazului, e vorba de pozitiile procurorilor Tuculeanu si Piciorus, care au avansat in CSM, desi au fost implicati in cazul Gheorghe Ursu in perioada in care functiile lor dadeau un semn clar ca sunt parte a politiei politice.

Anomalii ale justitiei

Andrei Ursu: As vrea sa va aduc la cunostinta ultimele evenimente din dosarul crimei. Din pacate, desi credeam ca justitia a facut un pas inainte in octombrie 2003, cand cei doi colonei de militie, Tudor Stanica si Mihai Creanga, au fost condamnati la 10 ani inchisoare, primul dintre ei a fost eliberat in mod suspect. Nu am aflat nici pana acum motivele, la un an de la eliberare. Am auzit opinia unor jurnalisti sau a unor oameni din justitie care presupun ca a fost eliberat pe motiv de boala, dar asta nu justifica ceea ce am vazut la procesul care inca se mai desfasoara, pe care ei l-au redeschis: Stanica este sanatos, pe picioare, vine, la fel ca si Creanga, la sedinte, unde incearca sa obtina o revizuire a cazului si o achitare. Deci partea vatamata, partea civila nu poate sa afle, nu este parte la aceste decizii, care se fac, din punctul nostru de vedere, pe ascuns. Sunt diverse motive, care mi se par cel putin suspecte, mai ales cand e vorba de o prelungire a acestei eliberari, aparent temporare, dar care se desfasoara de un an de zile, avand deja trei prelungiri. Pe de alta parte, aceasta revizuire a cazului, deci o alta anomalie a justitiei, a fost preluata la Curtea de Apel Bucuresti si apoi la Curtea Suprema in secret, ceea ce este ilegal. Noi nu am fost instiintati, desi suntem parte si, conform legii, trebuia sa participam la dezbaterile cererii de revizuire a cazului. Mai mult decat atat, cererea de revizuire nu are nici o baza legala, nu aduce nimic nou. O revizuire a oricarei condamnari definitive, conform legii, nu se poarte face decat daca inculpatul, condamnatul in acest caz, aduce ceva nou. Si nu au adus nimic nou. Totusi, judecatorul de la CSM a acceptat cererea de revizuire cu foarte multa usurinta, a dispus o noua expertiza, desi erau trei expertize medico-legale la dosar si se dovedise mai mult decat suficient natura mortii - cauzele violente, loviturile, cat a durat de la administrarea loviturilor pana la moarte etc. Deci nu mai exista nici un dubiu cu privire la aceste aspecte si totusi judecatorul Bucur a dispus o noua expertiza medico-legala. Aceasta noua expertiza, e adevarat, nu a adus nici ea nimic nou, a constatat din nou ca moartea a fost violenta si s-a produs ca urmare a loviturilor administrate in timpul detentiei, cu corpuri dure, in abdomen, lovituri repetate care au avut legatura directa de cauzalitate cu moartea. Si totusi, aceasta revizuire este pe rol. Intre timp, judecatorul Bucur s-a recuzat sau s-a abtinut, poate si datorita imprejurarilor, problemelor pe care le-a ridicat faptul ca el a participat si la procesul impotriva lui Clita Marian, primul condamnat pentru uciderea lui Gheorghe Ursu. Cazul a fost preluat de un alt judecator de la Curtea Suprema si este in continuare pe rol. Pe 17 noiembrie, chiar cand s-au implinit 20 de ani de la moartea tatei, a avut loc o sedinta la CSM in acel dosar. Reamintesc ca au mai fost doi tortionari care au participat direct la anchetarea si torturarea tatei, in 1985, Parvulescu Marin si Hodis Vasile, pentru care avem marturii clare ca l-au torturat. Stim cine a fost anchetatorul, Parvulescu Marin. Acest ofiter de securitate, care a participat si la represiunea din 21-22 decembrie ‘89 de la Jilava (am inteles ca s-a distins pentru salbaticia de neegalat impotriva manifestantilor), n-a fost nici pana acum trimis in instanta. Exista un dosar impotriva lui, care a fost disjuns in 2000 si se afla in continuare in lucru la Parchetul Militar. Mi se pare o datorie de onoare a justitiei sa trimita si acest dosar. Ar fi primul securist care ar fi trimis in instanta. In ierarhia de atunci era mult mai usor sa dai intr-un militian decat intr-un securist si se pare ca aceasta regula a ramas, securistii au in continuare un fel de aparare sau exista o frica de a fi trasi la raspundere.

Furtul institutionalizat al Jurnalului lui Gheorghe Ursu

Trec la Jurnalul lui Gheorghe Ursu. Ancheta care s-a facut in legatura cu disparitia sau, mai degraba, cu furtul institutionalizat al Jurnalului a ajuns la Curtea Suprema. Este un proces impotriva generalului Eugen Grigorescu, care a luat Jurnalul probabil in 1990, pe semnatura, cu martori, deci exista un caz foarte solid impotriva lui. Jurnalul nu a mai fost vazut din iunie 1990. De atunci, cazul a mers foarte incet, abia in 1999 a demarat o ancheta, in 2000 dosarul a fost trimis in instanta si, de 5 ani, acest dosar s-a plimbat de trei ori de la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti la Curtea Suprema si inapoi. Acum este in faza finala la Curtea Suprema si ni se pare iarasi o datorie de onoare a justitiei sa-l traga la raspundere pe acest general care nici pana acum nu si-a recunoscut fapta, dar nici nu a incercat sa ofere o explicatie plauzibila cu privire la locul unde ar putea sa fie Jurnalul. E mai mult ca sigur ca il are in continuare. Daca nu el, atunci unul din superiorii lui din anii aceia, Virgil Magureanu sau generalul Stan. Aceasta presupunere apartine anchetatorului care l-a trimis pe Grigorescu in instanta. Jurnalul, asa cum s-a observat si in ‘90, cand a fost vazut de cativa membri GDS si cand au fost publicate chiar cateva fragmente in revista 22, poate sa justifice, prin natura paginilor si a scrierilor tatei, salbaticia cu care a fost torturat si ucis Gheorghe Ursu. Deci este o proba in acest dosar impotriva capilor Securitatii, in care figureaza si Iulian Vlad, alaturi de maiorul Parvulescu si Hodis. E o proba pe care ei incearca cu tot dinadinsul sa nu o faca disponibila, sa o ascunda, pentru a-si proteja fostii colegi care sunt anchetati in cazul de omor.

Vinovati in CSM

Un alt aspect pe care vreau sa-l amintesc sunt ultimele evenimente din cazul Piciorus-Tuculeanu. Am facut multe demersuri pentru a dezvalui opiniei publice modul in care au participat acesti doi procurori la musamalizarea cazului in 1985, modul cum au facut jocul Securitatii atunci. Cazul politic al lui Gheorghe Ursu a fost deturnat intr-un caz de drept comun. Tatei i s-au gasit 16 dolari, a fost arestat si inchis pentru acestia. Chiar d-na Monica Macovei, care era procuroare in anii aceia, a spus ca nu a existat niciodata un caz in care un om sa fie arestat, ca pericol public, pentru 16 dolari. Deci a fost un abuz vizibil acest dosar facut de Securitate, concomitent cu dosarul facut lui Gheorghe Ursu pentru propaganda impotriva oranduirii socialiste, care incepuse in ianuarie 1985. Faptul ca ancheta incepuse pentru propaganda impotriva oranduirii socialiste figura la dosarul care a fost inaintat lui Piciorus si Tuculeanu. Deci Piciorus si Tuculeanu au stiut ca este un caz politic. De asemenea, au stiut ca este un abuz, pentru ca nici macar conform legislatiei de atunci nu se trimitea un om la inchisoare pentru 16 dolari. Mai mult decat atat, Piciorus si Tuculeanu i-au prelungit arestarea preventiva pentru inca o luna, evident, ca sa continue torturile, pentru ca Securitatea nu reusea sa scoata de la Gheorghe Ursu ce voia. I-au prelungit durata de detentie preventiva pentru cei 16 dolari, desi ofiterii de militie de atunci, care intre timp au dat declaratie in dosar, au spus ca nu prezenta nici o dificultate cazul legat de valuta. Mai mult decat atat, acesti doi procurori nu i-au luat niciodata nici o declaratie tatei. Dupa ce tata fusese ucis, Piciorus l-a trimis in instanta post mortem, fara sa fi solicitat o audiere a inculpatului. O formula, iarasi, unica, chiar si pentru acele vremuri cand procurorii incercau macar sa se acopere de forma cu o declaratie a inculpatului, pe care sa o ataseze la dosarul de trimitere in instanta. Deci nu exista nici un dubiu ca acesti procurori au facut jocul Securitatii. Si totusi, dupa toate plangerile si articolele care au aparut in presa in acest sens, CSM nu a catadicsit sa ne raspunda, decat intr-un tarziu, cu pretextul ca de fapt vina lor ar fi fost prescrisa, fiindca au trecut atatia ani. Daca este vorba de prescriere, deci se poate presupune ca au fost vinovati, atunci nu mai au ce cauta in pozitia de elita a justitiei, in corpul CSM, unde ne asteptam sa fie oamenii cei mai integri din justitie.

Lantul de complicitati cu Securitatea

Marius Oprea: Dupa parerea mea, ce se intampla in CSM este varful aisbergului, pentru ca justitia, ca si multe altele, este bratul de acoperire pentru fosta Securitate, transformata dupa 1989 in SRI. Hodis si Parvulescu au lucrat in SRI, contrar legii. In Legea de organizare si functionare a SRI se spune foarte clar ca din aceasta institutie nu pot face parte ofiteri ai fostei Securitati care au facut politie politica. Or, este evident ca participarea lor in acest dosar, ca si in altele, a fost un act nemijlocit de politie politica. Faptul ca ei au fost incadrati cu incalcarea legii in SRI, ca multi alti fosti ofiteri de securitate, si nu doar in SRI, ci si in celelate servicii de informatii din Romania, incearca sa fie ascuns acum. Este acelasi caz si cu Marian Ureche, care a ajuns chiar seful unui serviciu de informatii, al Ministerului Justitiei, desi se dovedise ca el facuse politie politica. El nu putea fi incadrat ca sef al SIPA, fara avizul SRI. Tocmai asta este, dupa parerea mea, ceea ce serviciile secrete din Romania incearca cu obstinatie in continuare si in ziua de azi sa ascunda: faptul ca exista un lant intreg de complicitati, creat imediat dupa 1990, menit sa ascunda, sa camufleze cat mai bine crimele comunismului. Ca si inainte de 1989, justitia este o unealta in acest joc. Faptul ca au fost condamnati cei doi fosti militieni nu trebuie sa ne mire foarte tare, pentru ca si inainte de 1989 Militia facea treburile murdare ale Securitatii. In acest caz, insa, implicarea a fost una evidenta, probele erau prea multe si ei nu aveau cum sa scape. Va aduceti aminte ca, pana sa fie efectiv prinsi si bagati in inchisoare, a durat foarte mult, iar in inchisoare au avut un tratament cu totul preferential. Exista un lant intreg de complicitati ale unor institutii ale statului roman, care sunt practic indreptate impotriva spatiului public, impotriva cetateanului. Se intampla, e drept, cu unele nuante, ceea ce se intampla si inainte de 1989: statul se dovedeste ca functioneaza nu in interesul cetateanului, ci, in foarte multe cazuri, impotriva lui. Si nu este doar cazul Ursu. Exista foarte multe dovezi, din pacate, care arata aceste adanci complicitati cu radacini in trecut, in anii ‘70-’80. Ce incearca ei sa acrediteze in continuare? Faptul ca in timpul national-comunismului nu s-au petrecut crime. S-au petrecut, e drept, crime, facute de Militie, de Securitate, dar in anii ‘50, cand cu colectivizarea, si nu romanii au fost implicati, ci evreii, ungurii, nu noi. Daca discutati cu cei doi militieni sa nu credeti ca vor avea un sentiment de culpa, ci vor spune ca si-au facut datoria. Un asemenea caz, in cea mai buna situatie, ar fi recunoscut ca a fost un accident. Ei nu se simt deloc vinovati pentru moartea lui Gheorghe Ursu. Sa ne aducem aminte ce eforturi mari au trebuit facute pentru accesul la dosar. Si, pana la urma, dupa o sedinta pe care am avut-o la GDS, cu Zoe Petre, s-a fortat predarea dosarului. Pentru ca dosarul mortii lui Gheorghe Ursu se incheia prin ‘95. Iata ca un dosar de urmarire operativa in cazul unui om care a fost anchetat de Securitate este continuat de SRI. Sub ce motiv? Nici unul legal.
R. Filipescu: Familia Ursu a facut cerere pentru primirea Jurnalului in 1990. Generalul Dan Voinea a preluat cererea, l-a adus aici, la revista 22, si l-a prezentat intr-o zi, dupa aceea l-a cerut inapoi. Noi n-am stiut ce sa spunem, nici nu ne asteptam ca o sa-l ceara inapoi, pentru ca luasem legatura cu Andrei Ursu sa ia Jurnalul. Dar s-au facut cateva copii dupa primele pagini ale Jurnalului, care s-au prezentat in revista. Dan Voinea a venit si a luat Jurnalul, spunand ca e nevoie de el pentru cercetare in dosarul legat de moarte. Dupa aceea Jurnalul a fost cerut de SRI, care l-a preluat de la Procuratura. Explicatia poate sa fie ca se incearca ascunderea unor documente ale unor oameni care au scris diverse materiale in acea perioada. Acel Jurnal e echivalent cu o carte, cu opera unui om care a fost omorat pentru acea carte. Jurnalul a fost luat abuziv si ilegal, si de Procuratura, si de SRI, fara sa faca copii. Distrugerea lui poate fi echivalata cu un furt.

A consemnat Razvan Braileanu