Castigatorul imoral

Inca din seara zilei de 30 noiembrie, PSD si-a clamat dreptul de a forma viitorul guvern - intai pe baza unor exitpoll-uri eronate, apoi incurajati de diferenta (infima) cu care a castigat votul popular, iar in final stimulat de faptul ca insusi presedintele Basescu l-a declarat "castigatorul moral" al alegerilor. Fara indoiala, seful statului urmarea sa proiecteze imaginea de presedinte impartial, situat deasupra partidelor politice si totodata sa-i avertizeze pe liberali ca este dispus sa accepte o coalitie PD-L-PSD daca PNL nu renunta la pretentiile sale maximale, cum ar fi numirea premierului.
Calitatea de castigator moral al alegerilor este discutabila in cazul PSD, avand in vedere faptul ca, desi scrutinul a fost programat in asa fel incat electoratul din clasa mijlocie, care nu-i este favorabil, sa fie absent, participarea electoratului rural nu a fost suficient de convingatoare pentru a-i asigura o victorie clara. In final, PSD a obtinut mai putine voturi decat in 2004, ceea ce numai castig nu este, iar PD-L si-a dublat numarul de mandate de unul singur. Ca rezultatele alegerilor au fost sub asteptari s-a vazut pe fetele cenusii ale liderilor pesedisti in seara de 30 noiembrie. Luptele care s-au desfasurat, apoi, la scena deschisa, intre factiunile partidului au scos la iveala cele doua obsesii ale pesedistilor: accesul la putere si dusmania fata de Traian Basescu.
Pornind de la premiza ca telenovela negocierilor in trei, care a ocupat ecranele tot weekend-ul, a fost doar o operatiune de imagine pe care fiecare a desfasurat-o cum a stiut mai bine, independent de negocieri, constatam ca, in aceste zile, PSD a facut cele mai multe volte si a pendulat intre o curte aproape comica pe care Mircea Geoana, Miron Mitrea, Ilie Sarbu, Marian Oprisan si Liviu Dragnea le-au facut-o presedintelui Basescu si PD-L, pe ai carui lideri i-au urmarit pana si in toaleta restaurantului unde luau masa, si atitudinea sfidatoare la adresa lui Traian Basescu si a PD-L afisata de Radu Mazare, Marian Vanghelie si alti lideri locali, sustinuti din off de Adrian Nastase si Ion Iliescu. "Aripa dura" a creat destule dificultati celor dispusi sa negocieze cu PD-L participarea la guvernare.
Daca-l credem pe Viorel Hrebenciuc, socotelile initiale ale partidului au fost incurcate de PNL, care ar fi trebuit sa se alature PSD in seara alegerilor si sa anunte existenta unei coalitii in vederea formarii noului guvern. Aceasta tentativa de a-l pune pe Traian Basescu in fata faptului implinit prin presiuni publice si mai ales mediatice a esuat, insa, din motive neclare. Poate ca liberalii au socotit ca ea era oricum sortita esecului, deoarece nu avea nicio baza constitutionala, iar presedintele nu se lasa usor intimidat si, in plus, are posibilitatea de a provoca alegeri anticipate daca se ajunge pana la respingerea celui de-al treilea premier desemnat.
Ramas mofluz in seara alegerilor, Mircea Geoana a intrat in panica si a lansat semnale de impacare spre PD-L, pentru ca se temea sa nu fie sacrificat daca nu duce partidul la guvernare. Nu degeaba a declarat Ion Iliescu, pe 30 noiembrie, ca nimeni nu poate spune ca a castigat alegerile daca nu formeaza guvernul. PSD este un partid care nu stie sa traiasca decat pe seama bugetului de stat, din care baronii sai locali sunt obisnuiti sa obtina alocatii consistente. In consecinta, daca nu au acces la resursa bugetara, liderii locali se razbuna fara mila pe presedintele care nu i-a dus la victorie - adica le-a taiat accesul la banii publici. De aceea devenisera atat de concilianti, imediat dupa alegeri, domnii Mitrea, Oprisan, Dragnea si alti lideri din teritoriu.
Tabara "colaborationistilor" a intampinat, insa, rezistenta "intransigentilor", cu dosare grele la DNA, condusa de Radu Mazare si Marian Vanghelie. Acestia l-au dezavuat public pe Miron Mitrea si au declarat ca prefera intrarea in opozitie, pentru a-l dizloca pe Traian Basescu de la Cotroceni. Daca initial declaratia parea doar o mostra de teribilism tipic pentru primarul Constantei, dupa aparitiile televizate ale lui Adrian Nastase si Adrian Severin, a reiesit ca intransigentii pregatisera o strategie diabolica: retras in opozitie, PSD ar urma sa se concentreze asupra alegerilor prezidentiale din 2009, cautand un candidat (Sorin Oprescu?) care, valorificand banii si trusturile media detinute de moguli, sa-l invinga pe Traian Basescu. Ar fi, apoi, o joaca de copil sa fie rasturnat guvernul PD-L printr-o motiune de cenzura, iar noul presedinte pesedist sa numeasca un premier social-democrat, care ar forma un guvern PSD-PNL-UDMR. S-ar evita, astfel, costisitoarele alegeri anticipate pe care nu le doreste nimeni, iar PSD ar ajunge la guvernare fara sa faca nicio concesie politica. Pentru reusita acestui plan este importanta colaborarea cu PNL, care ar urma sa renunte la participarea la guvernare si sa se alieze cu PSD, in baza promisiunii ca i se vor oferi portofolii si fonduri in ipoteticul viitor guvern. Din aceasta perspectiva trebuie inteleasa si interventia lui Dinu Patriciu, care a cerut PNL sa nu se alieze cu PD-L si sa ramana in opozitie, alaturi de PSD. La negocieri, liberalii au urmat linia trasata de finantatorul lor, ceea ce i-a obligat pe pedelisti sa regandeasca ideea unei colaborari cu PSD. Actiunile colaborationistilor au crescut dintr-odata. Duminica seara, Miron Mitrea declara sibilinic ca PSD "poate merge cu PD-L la guvernare sau cu PNL in opozitie" - deci, in nici un caz cu PNL la guvernare - iar jurnalistii vorbeau deja despre o un guvern paritar si chiar despre posibilitatea ca Miron Mitrea sa devina presedintele Senatului.
Un eventual guvern PD-L-PSD se constituie, insa, ca un castigator imoral al negocierilor. In orice varianta nu ne mai ramane decat sa inventariem concesiile la care vor fi obligati oamenii lui Emil Boc si avantajele pe care le vor obtine parteneriii. Oricum, lupta anticoruptie va deveni istorie - caci portofoliul destinat teoretic Monicai Macovei a fost scos la mezat de PD-L. Iar istoria ultimilor 19 ani ne-a invatat ca pesedistii castiga intotdeauna.