Site-uri recomandate

Gourmet Gift - oferte cadouri de craciun corporate
TGG - usi interior
Adauga rapid anunturi gratuite de mica publicitate

Magazin online cu ceasuri de mana

---
| Editie scrisa
02.02.2007

Capitalism si autocritica

de VICTOR RIZESCU 

465 afisari din 21.02.2013 | Nu exista comentarii

Atunci cand problema cresterii economice este discutata in conexiune cu cea a ideologiilor nationaliste, miza este, de obicei, aceea de a identifica un set de factori cu o raza de actiune locala ce pot perturba evolutia normala a unui fenomen istoric de extensie planetara. Altfel spus, daca este ca nationalismul sa determine in vreun fel soarta capitalismului, o poate face doar in sens negativ, ca o forta de inhibitie. Chiar daca se stie si ca nationalismul a putut fi folosit ca un mijloc de mobilizare sociala in competitia economica dintre state, se apreciaza ca aceasta politica a avut, pe termen lung, mai mult rezultate negative. Suntem obisnuiti sa concepem capitalismul - si de cele mai multe ori aceasta teza este considerata atat de evidenta, incat ne dispensam de reluarea sa explicita - ca pe un fapt prin excelenta international. Consideram deci ca de la sine inteles ca el are, mai mult decat orice alte curente de dezvoltare ale lumii moderne, o vocatie universala. Stim, desigur, ca s-a nascut intr-o arie istorica particulara - coltul nord-vestic al Europei la sfarsitul Evului Mediu si inceputul epocii moderne - si, ca atare, cateva natiuni isi pot revendica meritul de inovatori in materie. Este insa tot atat de bine cunoscut ca, de la primele sale etape, el s-a intemeiat pe schimburi si transferuri operate peste granitele politice, care, de altfel, abia atunci incepeau sa capete contururile si fermitatea statelor nationale. Ulterior, el a penetrat toate frontierele si a contribuit major la uniformizarea tuturor culturilor, chiar daca unele dintre acestea au cultivat adversitatea si dispretul pentru spiritul mercantil si materialismul plat al popoarelor aflate in avangarda prosperitatii economice.

Desi cativa patrioti entuziasti ai epocii victoriene au putut sustine contrariul, faptul ca unele natiuni au jucat rolul de pionieri in saga mondiala a capitalismului este - se crede indeobste - o simpla contingenta. Aceasta pentru ca dinamica dezvoltarii inegale a lumii ce a conferit Occidentului pozitia sa excentrica din ultimele cateva secole trebuie explicata printr-un amplu mozaic de cauze, printre care caracterul national nu a putut juca decat, cel mult, un rol marginal. De altfel, chiar faptul ca, in ciuda caracteristicilor in mod inevitabil diverse ale culturilor nationale, toate popoarele care au participat la plamadirea capitalismului s-au aflat concentrate in aceeasi regiune geografica este o dovada ca altceva decat virtutile lor specifice le-a plasat in primul val al schimbarii economice. Daca exista o relatie cauzala intre cultura subiacenta dinamicii capitalismului si mecanismele sale de dezvoltare, atunci aceasta nu poate fi stabilita decat prin raportare la unitati culturale mai largi decat cele nationale. Cu o multime de nuante pe care prezentarile sale rezumative nu au izbutit, de regula, sa le redea in mod convenabil, teza lui Max Weber despre "etica protestanta si spiritul capitalismului" a incercat sa descifreze astfel de interdependente intre o anumita viziune religioasa si acel comportament al actorilor vietii economice care a devenit atat de larg raspandit, incat avem tendinta de a-l privi ca pe o constanta umana. Si daca natura spectaculoasa a succesului economic japonez, prin comparatie cu regula generala a inapoierii specifica lumii neoccidentale, i-a facut pe unii sa examineze valabilitatea conceptiei weberiene cu referire la sinteza religios-culturala din cadrul unui spatiu national, experienta ulterioara a celorlalte cateva miracole economice din Extremul Orient sau de aiurea a ridicat serioase semne de intrebare in legatura cu indreptatirea unor asemenea tentative.

Nimeni nu a sustinut deci in mod serios, pana acum, ca nationalismul a putut influenta intr-o maniera pozitiva nasterea capitalismului. Prin contrast, inversul acestei relatii de dependenta a devenit de mult un loc comun al studiilor istorice si - inca mai apasat - al sociologiei istorice a modernizarii. Din motive lesne de inteles, marxistii au deschis drumul, prezentand constructia nationala ca decurgand din procesul de integrare economica a unor zone tot mai largi in piete regionale capitaliste. Tot ei au fost si primii care, atribuind statului national rolul "instrumental" de a zdrobi provincialismul economic, i-au profetizat declinul, odata ce, misiunea sa fiind indeplinita, urma sa se transforme el insusi intr-o reactionara relicva de provincialism. Marxista sau nu, cea mai mare parte a teoriei modernizarii a plasat dezvoltarea economica printre factorii primordiali ai schimbarii si nationalismul in clasa "epifenomenelor": chiar pus in relatie cu "societatea industriala", si nu cu capitalismul, chiar raportat la imperativele "comunicarii sociale", si nu la cele ale functionarii pietei, statul national isi face aparitia pe firul unor transformari preexistente de alta natura; un vector important al modernizarii, el este nu mai putin un produs al acesteia. Teoria modernizarii este obligata sa consacre un capitol nationalismului; dar acesta nu poate fi, in nici un caz, capitolul initial.

 Atunci cand, in cartea sa din 1992 intitulata  Nationalism: Five Roads to Modernity, socioloaga Liah Greenfeld a sustinut contrariul, nimeni nu s-a indoit ca se afla in fata celei mai pure ambitii de "rasturnare copernicana". Nationalismul, spune Greenfeld, este fenomenul primordial al modernizarii, iar cele cinci varietati principale ale sale pe care le examineaza - englez, francez, german, rus si american - reprezinta tot atatea cai diferite catre modernitate. Transformarea ce a propulsat omenirea pe o noua traiectorie a rezultat dintr-un fapt eminamente accidental: criza identitara a unui grup social in circumstante foarte specifice. In secolul XVI, la capatul unui indelungat razboi nobiliar, serios primenite si confruntate cu o radicala schimbare dinastica, elitele engleze si-au redefinit identitatea colectiva intr-o maniera revolutionara, in raport cu tendintele tuturor grupurilor conducatoare premoderne de a semnala prin marcaje simbolice cat mai pregnante diferenta de rang social. "Plebea" engleza a fost "innobilata", iar notiunea de "popor" si-a facut aparitia ca o forma de identificare a aristocratiei cu noua entitate care - inaintea formularii teoriilor politice ale suveranitatii populare - a inceput sa fie perceputa de ea ca principal obiect al "loialitatii". Primordialitatea sa planetara i-a conferit nationalismului englez astfel nascut caracterul "civic" si individualist si, ca atare, calitatea de creuzet al democratiei liberale. Atunci cand, raspunzand unor stimuli asemanatori, elitele sociale franceza, germana si rusa au trecut prin faze similare de redefinire identitara, ele a trebuit sa incorporeze in compozitia culturilor nationale respective comparatia invidioasa cu natiunile mai precoce evolutiv. Rezultatul combinat al intarzierii in reconfigurarea profilului identitar si al competitiei mimetice cu alte grupuri nationale a fost, in toate cele trei cazuri, cristalizarea unor discursuri dominante ale identitatii colective, ce deviau de la modelul englez initial: civic si colectivist in Franta, nationalismul devine etnic si colectivist in Germania si Rusia, deschizand prin aceasta noi traiectorii catre modernitatea sociala si politica, pe parcursul carora autoritarismul a revenit periodic sau a domnit netulburat. Daca insa geografia nationalismului inregistreaza aceasta panta descendenta catre Est, pornind din epicentrul englez, ea cunoaste, din fericire, si o panta ascendenta spre Vest, unde modelul anglo-britanic este consolidat si desavarsit pe teritoriu american. Ca majoritatea teoriilor modernizarii provenite de peste ocean, cea a lui Greenfeld isi incheie periplul istoric si comparativ printr-o meditatie asupra lumii americane. Revolutionara sau nu in alte privinte, opera emigrantei ruse ce a poposit vreme indelungata la Harvard apartine, in aceasta ultima chestiune, genului apologetic.

 Oricat a fost de contestata, teoria lui Greenfeld s-a bucurat de suficient succes incat sa-i permita editurii de la  Cambridge/Massachusets publicarea, dupa zece ani, a unui volum tot atat de gros ce continua si elaboreaza acelasi demers. Putini vor fi crezut ca autoarea va avea atata perseverenta in spiritul de sistem, iar faptul in sine - parca tot mai rar intalnit astazi - este, inclin sa cred, de apreciat. Castigul provine, daca nu din altceva, atunci macar din posibilitatea de a intelege implicatiile unei optiuni teoretice fundamentale: daca modernitatea este un produs al nationalismului, si nu invers, cum se credea, atunci economia capitalista a fost si ea propulsata de aceleasi mecanisme de schimbare localizate in sfera identitatii sociale. Accentuand caracterul weberian al abordarii sale, Greenfeld o detaliaza intr-o carte, care, de aceasta data, isi asuma inspiratia teoretica prin titlul-pastisa: The Spirit of Capitalism: Nationalism and Economic Growth (2001), unde plaseaza rationalitatea proprie capitalismului nu in descendenta eticii calviniste, ci in cea a nationalismului englez. Excursul comparativ urmeaza un traseu intrucatva diferit - Anglia, Olanda, Franta, Germania, Japonia si America - pentru a surprinde nu nasterea fiecarei identitati nationale, ci momentul in care ea incorporeaza si interiorizeaza competitivitatea economica. Ceea ce istoricii capitalismului considera de obicei a fi fost cauzele sale nu trebuie vazut, spune Greenfeld, decat ca un set de conditii exterioare care ii fac posibila existenta. Adevarata cauzalitate trebuie cautata in sfera motivatiei - dezideratul maximizarii castigului -, iar aceasta din urma, inainte de a deveni un postulat al comportamentului individual in epoca moderna, a aparut ca o dimensiune a identitatii colective. S-a intamplat uneori ca o tara sa evolueze in circumstante externe foarte propice dezvoltarii economice, care au dus la o crestere ametitoare, urmata de un declin rapid: este cazul Olandei secolelor XVI-XVII, devenita pentru putina vreme liderul economic al Europei, inainte de a fi fost inzestrata cu o identitate colectiva de tip nationalist capabila sa disemineze rationalitatea capitalismului in profunzimile corpului social. Un alt caz, mult mai frecvent, este cel al statelor care, evoluand intr-o lume unde acelasi tip de rationalitate a devenit o norma universala la nivel individual, sunt prinse in continuare in plasa unor forme de constiinta sociala ce a atribuit intotdeauna activitatii economice o pozitie simbolica inferioara: este cazul Rusiei postsovietice, discutata in cateva pagini sumbre ale capitolului de concluzii.

Reactiile fata de noua piesa din sistemul lui Greenfeld au fost pana acum mai mult negative. In orice caz, noi, romanii, ar trebui sa avem un cuvant greu de spus aici. Desi obisnuim sa subscriem, ca unui fel de articol al corectitudinii politice locale, tezei lui Lovinescu sau Alexander Gerschenkron, dupa care formele sociale si economice pot fi adoptate prin imitatie, mult mai puternic e reflexul de a dispera pe marginea handicapurilor antimodernizatoare ale spiritului national. Cu siguranta, va fi greu de gasit pe viitor cineva care sa aduca apa sociologiei istorice comparative internationale la moara simtului comun romanesc, in aceeasi masura in care o face Liah Greenfeld. Exista totusi un impediment care ingreuneaza o asemenea intalnire: in paginile lui Greenfeld, esecul sau ratacirile modernizatoare sunt regula, in timp ce reusita apare, de departe, ca o distinsa exceptie. Iar daca descoperim ca dezastrul este atat de raspandit la nivel mondial, s-ar putea ca fetele sale autohtone sa se banalizeze considerabil. Se pare ca exercitiul comparativ este un acid dizolvant teribil de periculos pentru dulcea autocritica nationala. Dar, cum ne-am obisnuit atat de mult cu ea, e posibil ca, indiferent ce ne vor spune unii sau altii, sa nu o putem abandona.

 

Liah Greenfeld, The Spirit of Capitalism: Nationalism and Economic Growth, Cambridge, Mass., Harvard University Press, 2001

 

Comentarii (0)

>>> ADAUGA COMENTARIU <<<

Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
Nume:
Email: (nu va fi publicat)
Comentariu:

    Nu exista comentarii la acest articol.

    De acelasi autor

    Dubii identitare

      Inainte de a arbora drapelele ideologiilor radicale din secolul XX, Romania a fost propulsata pe traiectoria modernizarii ...


    Geografii ale inapoierii

    Se spune uneori ca, mai mult decat vecinii lor din aceeasi regiune, romanii s-ar fi obisnuit de mult sa denunte realitatile ...


    Cornul, laptele si democratia

    De cativa ani, istoria stangii marxiste europene are o noua carte de referinta. Teza sa centrala este enuntata in titlu. ...


    Inrudiri conflictuale

    Pentru marxistii epocii interbelice, fascismul era o unealta a capitalismului decadent, asediat de miscarea muncitoreasca. ...


    Psihologie sociala cu accente de stanga

    Asa cum bine se stie, falsele profetii risca sa prinda viata printr-o repetare staruitoare. Tot astfel, aprecierile gresite ...


    Toate articolele (10)

    Editie scrisa | Traian Ungureanu & T.R.U.

    Cine nu stie sa taca trebuie sa taca (Wittgenstein redus la Becali)

    Despre ce nu poti vorbi trebuie sa taci - spune decizia filozofului ajuns la capatul limbajului si mult in afara nevoii de ...


    Editie scrisa | Erwin Kessler

    Motofizica

    Motofizica este metafizica facuta in graba, pripita si pretentioasa, asa cum este expozitia lui Roman Tolici, de la MNAC. ...


    Editie scrisa | TRAIAN UNGUREANU & T.R.U.

    Parveniti, parveniti, parveniti! (schema nationala de evolutie involutiva)

    Adevarata viata a anilor ’80 a inceput dupa 1989. In stat, unde neprielnica domnie a Partidului Comunist ...


    Editie scrisa | TANIA RADU

    Cum ajungi american

    Ador libertatea cu care scriu in romaneste autorii nostri plecati peste granita. Departe de terorismul ...


    Editie scrisa | RADU F. ALEXANDRU

    Dansul marionetelor

    Deosebirea esentiala intre Antigona lui Anouilh - ultima premiera la Nottara, pusa in scena de Claudiu ...

    Recomandarea editorilor

    Subiectele zilei