Ca şi cum n-ar fi

„Vă rog frumos, suflaţi aici! Vă rog io frumos, suflaţi în fiolă! Hai domne’, vă rog io frumos, ca să n-avem probleme, vă rog mult suflaţi aici!“ Implorările cu pricina le-am auzit la ştiri, de curând. Cam aşa încerca să-şi impună autoritatea un poliţist de la circulaţie, încercând să convingă un şofer să dea testul de alcool. Şoferul respectiv era finul unui fost ministru, ceea ce, pe standarde româneşti, făcea din el o personalitate. De unde şi abordarea exagerat de culantă a agentului. Între timp, şoferul dădea telefoane.

Imaginile de la noi mi-au adus în minte o întâmplare pe care am trăit-o în America, acum câţiva ani.

Mă plimbam pe faleză, într-o staţiune de pe Coasta de Est. Era destul de aglomerat, circulau şi oameni, şi maşini. La un moment dat, la o intersecţie, un tip foarte macho, dintr-un SUV mare, negru şi tunat, l-a atenţionat prin geamul deschis pe un poliţist că nu dirijează circulaţia suficient de repede ca să treacă el. Poliţistul s-a dus la portiera maşinii şi i-a zis calm, dar foarte hotărât: „Sir, please step out of the car!“ (Domnule, vă rog să coborâţi din maşină). Tipul a început să zică ceva, dar n-a mai apucat să termine. În mijlocul intersecţiei, poliţistul a băgat mâna pe geamul maşinii, i-a scos cheile din contact, a deschis uşa şoferului, l-a apucat de ceafă şi l-a scos din maşină. Imediat ce s-a văzut afară, latino a scos telefonul, să sune pe cineva. Poliţistul i-a spus să închidă telefonul şi să pună mâinile pe maşină. Individul, extrem de înfuriat, nu dădea semne că s-ar conforma. Într-o clipă, omul legii i-a smuls telefonul din mână, l-a aruncat pe jos, l-a pus în genunchi, i-a sucit mâna la spate şi i-a pus cătuşele. Apoi l-a aşezat în fund pe trotuar, s-a urcat în maşina lui şi i-a parcat-o lângă el, ca să nu mai blocheze circulaţia. Totul n-a durat mai mult de 30 de secunde. În final, a venit lângă şofer şi l-a-ntrebat: „Acuma zi, care-i treaba?“.

A doua ştire pe care am văzut-o recent era cu nişte jandarmi prin faţa cărora un grup de bătăuşi a intrat într-un bar cu bâte şi topoare şi a snopit în bătaie câţiva angajaţi ai localului, după care au ieşit şi au plecat bine-mersi, trecând pe lângă aceiaşi jandarmi inofensivi. Totul înregistrat de camerele de supraveghere ale stabilimentului. Şi imaginile astea mi-au adus aminte de o întâmplare la care am fost de faţă, tot în America.

Stăteam pe nisip, pe o plajă, şi admiram surferii cum încălecau valurile şi le îmblânzeau până aproape de mal. Mi-am dat seama că în apă există un fel de ierarhie, în care unii aveau locuri mai prielnice pentru a prinde valurile mari, iar alţii prindeau doar ce mai rămânea de la primii. La un moment dat, din apă au ieşit agitaţi mai mulţi tineri. Ceva se întâmplase în valuri, iar acum păreau că vor să regleze socotelile. Erau vreo 4-5 care îl înconjuraseră vociferând pe un altul ce înainta de la mal spre maşinile parcate la capătul plajei, fără să scoată un cuvânt. Spiritele erau foarte încinse şi aş fi pus pariu că se va ajunge la altercaţii fizice, pentru că gesturile deveneau extrem de elocvente. Când s-au apropiat de locul în care stăteam, l-am auzit pe cel din mijloc zicând în engleză, cu o voce ameninţătoare, doar atât: „Dacă nu vă depărtaţi toţi la mai mult de un metru de mine, chem poliţia!“. Prima mea reacţie a fost să zâmbesc înţelegător şi oarecum trist pentru soarta lui. Apoi, însă, s-a petrecut ceea ce pentru mine a avut alură de miracol. Toată gaşca de înfierbântaţi a făcut un cerc de un metru în jurul tipului şi a continuat să se deplaseze pe lângă el, înjurându-l şi ameninţându-l, până când a ajuns la maşină, însă fără să se apropie mai mult de el. Omul a plecat şi ei s-au întors în apă bombănind şi descărcându-şi nervii. Inutil să spun că, minute bune după aceea, n-am mai urmărit surferii, ci am încercat să integrez ce fel de autoritate are în SUA nu doar poliţistul, ci până şi numai cuvântul poliţist. Şi cum e asta o altă planetă faţă de ce ştiam eu de acasă.

Autoritatea e lucru mare, de aceea se şi câştigă greu. Probabil că se păstrează încă şi mai greu. În lipsa ei însă, statul nu valorează doi bani. Costă bani mulţi, dar nu valorează nimic. Atâta vreme cât mulţi se uită la poliţiştii noştri ca şi cum n-ar fi, Poliţia Română are nevoie urgentă de un transplant de autoritate. Evident, operaţia n-ar trebui făcută într-un spital românesc. //

Cuvinte cheie: autoritate, politist, sofer, trafic, circulatie.