Călătorie prin gaura cheii

Lui Dinu Cernescu nu-i displac şaradele deşi, paradoxal ori nu, el nu uită să se joace pe sine. Unele sunt atât de transparente că-şi schimbă condiţia şi în mijlocul ghicitorii se strecoară săltăreţ câte un vrednic personaj de reprezentare în beneficiu propriu. S-ar putea spune, un  "spectacol cu cheie". A nu se înţelege neapărat vreun sens secund când totul pare la vedere, surclasând convenţiile comediei clasice cu artă de prestigitator. O clipă de neatenţie şi maşinăria râsului bine rodată te poate transporta precum roata rugăciunilor dintr-un ritual exotic. Iar din pălăria lui Labiche răsar nu doar porumbei ci, iată,  ditamai elefantul, fie şi de jucărie. Chiar dacă artificiile, la propriu, care trebuiau să explodeze în jerbă la final, nu funcţionează întotdeauna cum s-a întâmplat la ultima dintre numeroasele avanpremiere marcând redeschiderea sălii Izvor, proaspăt renovată în acelaşi stul nou, altfel decât pe vremea lui Liviu Ciulei, care purta patina unei ilustre epoci teatrale, în fine, o altă poveste; se cuvine să o reamintim împreună cu numele artistului deplin care a patronat-o. "Voiajul domnului Perrichon" cam bate pasul pe loc. E un spectacol de gen şi de succes la tot publicul-larg sau mai retrâns. Iar domnul Perrnichon e nimeni altul decât Virgil Ogăşanu şi viceversa. Bătrâior dar tenace, având aici o fiică bună de măritat, curtată  de doi pretendenţi dansând fiecare danţul seducţiei.

Şi cum încurcăturile se ţin lanţ, căci şi fata are o voce "mai bărbată" decât ceilalţi (aplauze bineprimite), efeminatul băiatul de la hotel mereu la "datorie" în jocul ispitirii scoate şi vâră sub şorţ ce nu te aştepţi, chiar şi un magnific con de brad (din nou aplauze, cam împrăştiate), gagul e şi nu e gag în această transpoziţie pleonastică adesea într-o frumoasa scenografie de carte poştală.  Nici călătoria cu pricina nu avansează decât fragmentar, deşi vehicolul era promiţător. Blocaţi între două lumi, împărtăşim ceva din nostalgia poetului – où sont les neiges dantan. Voaieurismul  e oricum ultima dintre tentaţiile ce i s-ar putea atribui lui Eugène Labiche, interesat de moravuri înainte ca să devină năravuri. Idem Caragiale, deşi pe un alt plan lucrurile sunt mai complicate, dar răstălmăcirile cad întotdeauna prost. Se merge pe "poante", în faimosul stil iluzionist tinzând să confişte scenele noastre, spre satisfacţia "criticaştrilor de casă" care au dat tonul modei din lojă până la jurizări. Fiecare, sau în grup, gospodăresc altfel instituţiile de spectacol arondate după ce şi-au marcat teritoriul. Vremuri de criză, plătim preţul, deşi cum spunea bravul nostru RUMÂN, ştiţi dvs., acum se înmulţesc banii. Ceea ce nu ne împiedică să-l iubim pe domnul Perrnichon în traducerea inspirată a Luminiţei Răuţ şi să-l aplaudăm încă odată pe actorul Ion Cocieru pentru remarcabila sa creaţie, prin acurateţea interpretării, expresivitate, bun simţ.  Din păcate, un singur interpret nu poate salva vreo reprezentaţie, este însă o valoare care nu merită ignorată pentru că, nu doar aici, îşi susţine consistenţa.  Departe de cabotinismul consacrat – respectiv bătaia cu pumnul în piept sau ocheade trimise publicului, banale tertipuri de vedetă din orice generaţie.

VOIAJUL DOMNULUI PERRNICHON de Eugène Labiche
Cu: Virgil Ogăşanu, Manuela Ciucur, Ilinca Manolache, Ion Cocieru,Vlad Zamfirescu, George Ifrim, Silviu Geamănu, Dumitru Anghel, Sorin Dobrin, Dragoş Silvestru ş.a.
Traducerea: Luminiţa Răuţ
Regia: Dinu Cernescu
Scenografia: Maria Miu
Muzica: Adrian Enescu
Lighting design: Alexandru Darie
TEATRUL L.S.Bulandra – Stagiunea 2009-2010