Bucurestiul Cultural, nr. 103 - Brothers in arms

Paul Cernat | 16.11.2010

Pe aceeași temă

Prozator român şi matematician american, efervescent, incomod şi debordând de idei, Bogdan Suceavă este, ca romancier, un om al paradoxurilor şi surprizelor. După ce a experimentat, pe rând, satira fantasmatică şi apocaliptică în Venea din timpul diez (cel mai bun roman al său de până acum), fabulosul de extracţie folclorică în Miruna, o poveste şi ficţiunea speculativă de tip SF în Vincent nemuritorul, iată-l abordând decis şi romanul autobiografic – un roman despre revoluţia din decembrie 89 şi armata de dinainte – în recent-apărutul Noaptea când cineva a murit pentru tine. În faţa unei asemenea mărturii confesive, în care „pactul autobiografic“ nu e bruiat de contrafaceri ficţionale, ci doar modelat de tehnicile complexe ale reconstrucţiei retrospective, critica literară se vede pusă într-o anume dificultate. Fie şi pentru că autorul lucrează pe viu, cu propria poveste de viaţă, cu relieful, datele şi, inevitabil, limitele propriei experienţe...

Avem, deja, un număr relativ important de romancieri care au abordat episodul revoluţionar din urmă cu peste două decenii, de la Daniel Vighi la Stelian }urlea şi de la Radu Aldulescu la Mircea Cărtărescu. Romanul lui Bogdan Suceavă este însă primul axat de la un capăt la altul pe latura sa „militară“, chiar dacă privită de la margine. Există două planuri mari ale naraţiunii, care se împletesc precum o bandă a lui Mö­bius. Ambele – relatate din aceeaşi perspectivă auctorială. Primul ar fi cel cuprins, cronologic, între 23 şi 26 decembrie 1989 – în preajma executării de Crăciun a soţilor Ceauşescu –, „filmat“ cu încetinitorul. În centrul acestui palier se află virtualul scriitor, proaspăt student la Facultatea de Matematică din Bucureşti după ce, cu câteva luni în urmă, se eliberase dintr-o armată „la termen redus“ făcută în cadrul trupelor de Securitate. Cele trei zile în care protagonistul străbate, ferindu-se de gloanţe, un Bucureşti sub asediu, pe traseul Dorobanţi-Universitate, pentru a ajunge să participe direct la tribulaţiile înfiinţării Ligii Studenţilor constituie cadrul unor trăiri contradictorii, tensionate. Petrecută în Universitate, „pe baricade“ (dar fără pretenţii eroice, alături de câţiva foşti camarazi de arme şi de o studentă cu lipici întâlnită întâmplător), noaptea din 25-26 decembrie va fi aşezată sub „protecţia“ simbolică a matematicianului Bernhard Riemann, protagonist şi el, în noaptea din 24 martie 1848, al unui episod revoluţionar traumatizant şi revelator... Un ochi avizat va putea sesiza la rigoare tot felul de corespondenţe matematico-existenţiale pe această linie, aşa cum onomastica (i.e. studenta Cristina şi camaradul Cristi) trimite în alt registru la simbolul christic al Crăciunului şi la momentul împuşcării Ceauşeştilor.

Cel de-al doilea mare plan narativ al romanului este cel în care protagonistul rememorează tacticos dinspre momentul decembrie 89 ipostaza sa premilitară şi militară: mai exact, intervalul cuprins între momentul terminării liceului – cu tribulaţiile sale matematice, sentimentale şi... medicale – şi cel al terminării armatei. Strict documentar, acest decupaj autobiografic sau, mă rog, „autoficţional“ îşi are greutatea şi relevanţa lui, iar cei care au trăit experienţe asemănătoare se vor regăsi, fără îndoială, aici. Însă, dacă volumul s-ar fi rezumat la atât, i-ar fi stat mai bine în colecţia „Ego-grafii“ a Editurii Polirom. Din fericire, lucrurile nu stau doar aşa, deşi accentul cade pe autenticitatea trăirilor şi chiar pe autentificarea lor. Bogdan Suceavă rămâne, în felul lui, un estet. Scriitura romanului este una densă şi complexă, nervoasă, dar rafinată, lucrată cu ochiuri fine, cu o bună priză la real şi o componentă reflexivă consistentă (prea abundentă, ce-i drept, spre finalul cărţii, când naratorul se cam lasă furat de patetismul propriilor consideraţii eseistice).

Dacă secvenţele cinematografice ale străbaterii centrului Bucureştiului sub gloanţe – o adevărată cursă cu obstacole – reţin atenţia prin dinamism şi prin acuitatea detaliilor, evocarea armatei şi a preludiilor sale adolescentine, presărate cu olimpiade şi escapade, infuzează volumului, până dincolo de jumătatea sa, o densitate faptică în absenţa căreia risca să se dilueze dramatic. „Evenimentele“ curente, fie ele groteşti, sordide, revoltătoare sau amuzante ale vieţii cazone de la finalul unui ceauşism în derivă, constituie fundalul pe care se proiectează câteva personaje credibile (cinicul sergent Vulpe, camarazii de arme Antiarmată, Faţă şi Tudor, dar mai ales inocentul Cristi, cel mai slab pregătit militar, inutil meditat de narator la matematică: va pica în toamna lui 1988 la ASE şi va prinde astfel ca soldat o revoluţie care-i va fi fatală). Cu o gravitate conţinută, dar şi cu un umor pince sans rire, Bogdan Suceavă reuşeşte să surprindă nu atât „caracterele“ acestora, cât mai ales specificul relaţiilor interumane din epocă, de la ipocrizia schizoidă, pragmatică a superiorilor până la camaraderia soldaţilor, cu toate disputele dintre ei. Această camaraderie conferă tridimensionalitate unui roman compus în jurul a două paralele inegale.

Un alt atu se dovedeşte a fi personajul narator al cărţii, identic autorului de pe copertă: un fost adolescent gras, cu probleme endocrine şi pe care armata îl scapă de 20 de kilograme, excelent la matematică, dar ratând locul întâi la olimpiadă, fără vocaţie de erou, însă dornic să participe la „istorie“ măcar în plan cultural (şi-i ridică în cap pe studenţii matematicieni, care-l suspectează de marxism pentru că pledează pentru păstrarea istoriei universale în programă), îmbătat de iluziile patriotice ale „apartenenţei“ la o comunitate naţională, dar dezintoxicat prompt, fiu al unui cunoscut colonel de miliţie – trecut de partea „revoluţiei“ –, dar suspectat de camarazi pentru identitatea sa de „privilegiat“, cu avânturi sentimentale amortizate in nuce şi ambiţii scriitoriceşti încă neconsumate... Între conflictul „de clasă“ (iar nu de idei – vezi disputele cu Faţă, fiu al unei familii de „victime“ a regimului) şi camaraderia care trece peste asperităţile apartenenţelor divergente se creează treptat o tensiune ce conferă paginilor o expresivitate pe care n-o aduce, vai, şi uciderea nefericitului Cristi de un glonţ nu se ştie cât de rătăcit (avea să fie, de altfel, singura victimă a unităţii militare 03696, din care făcuse parte şi „teristul“ Bogdan Suceavă...). În treacăt fie spus, studenta Cristina este un personaj cel puţin la fel de bine reliefat ca şi Cristi, având în plus calitatea de a fi plasată în epicentrul naraţiunii. Există însă în romanul lui Bogdan Suceavă şi o tensiune între individ şi comunitate, între liberul arbitru şi presiunea apartenenţei, ce sfârşeşte prin a fisura amintita camaradarie a tinerilor recruţi, plasându-l pe „eretic“ pe o altă orbită. Iată una dintre primele fisuri:

„Credeam în prietenie şi în armată. Îi consideram camarazi, fraţi de arme. Dar nu era aşa. În jurul meu se fura totul, de la mâncare la medicamente şi bocanci şi cămăşi şi bricege. Totul părea destinat unor drumuri paralele percepţiilor.
De ce mi-am adus aminte de asta? A, da, mâncarea. Mi-am amintit de asta atunci când am intrat din nou în Universitate. Mi-e o foame cruntă. M-am întors acasă, adică în Facultatea de Matematică, Strada Academiei nr. 14, singura instituţie din univers a cărei revoluţie realmente mă interesează. Din tot filtrul de la Biblioteca Americană, sunt singurul care a revenit. Ca să ce?“.
Câteva scene, excelente, puteau fi puse mai bine în valoare. Bunăoară, cea în care un superior sătul de propaganda regimului îşi trimite subordonaţii să rezume – extrăgându-le dintr-un depozit dezolant de la marginea de sud a Bucureştiului – sute de pagini cu discursurile Tovarăşului, iar naratorul-protagonist reuşeşte să „salveze“ din colecţia României literare câteva proze ale lui Márquez, ascunse în sân şi citite cu religiozitate, pe furiş. De asemenea – episodul în care sergentul Vulpe „salvează“, într-un parc, o elevă de îmbrăţişările prietenului ei (prins în fapt, acesta fuge ca un laş...) spre a-i servi, în schimbul eliberării, o jalnică partidă de sex. Sau reprimarea grotescă a vizionării „pe bulgari“ de către tinerii recruţi a unui meci internaţional de fotbal, prilej, peste timp, pentru un vehement – şi nedrept – rechizitoriu al lui Faţă la adresa „privilegiatului“ matematician, care nu rămâne totuşi dator:

„– Asta a fost tot timpul marea diferenţă, pentru că pe timp de pace în armata română au existat tot timpul doi poli: cei care erau oile negre, ca mine, şi cei care dansau la trapez cu plasă de siguranţă, ca tine. Eu nu aveam plasă de siguranţă. (…) Poate vrei să-mi spui că tu nu ai avut avantaje şi te cred, pentru că tu nu le-ai observat. Dar exista un avantaj implicit, şi aceasta era pacea minţii, cea pe care tu o aveai şi eu sau Ioşca nu. Mai ţii minte seara meciului cu Sampdoria? Mai ţii minte? Unii dintre noi erau acolo pentru a fi ţinuţi sub observaţie şi pot face pariu că avem şi la ora asta nişte dosare uite-atâta, rămase de atunci. Tu erai acolo cu alte idei în cap, că tu o să aperi ţara, şi o apărai, dar sub un clopot de sticlă.

Răspund imediat, de data asta fără să ridic tonul:
– Am ieşit din casă pentru că m-am săturat să fiu un obiect mutat de acolo-acolo, în condiţii prescrise de alţii. Vreau ca, şi dacă iau un glonţ în ţeastă, să-l iau pe propria responsabilitate. Pe propria prostie. Cât despre cazarmă, adu-ţi aminte toate fazele esenţiale şi întreabă-te, aşa, la câte dintre ele a fost alegerea mea? Acolo se vede măsura cuiva, când alege“.
Prea diluat pe anumite porţiuni şi prea unilateral (sau... bilateral), Noaptea când cineva a murit pentru tine nu este cel mai bun roman al lui Bogdan Suceavă, dar e o carte cu personalitate, care merita să fie scrisă şi care adaugă o dimensiune în plus unui scriitor complex, printre cei mai inteligenţi şi mai consistenţi prozatori ai „noului val“ autohton.

Bogdan Suceavă, Noaptea când cineva a murit pentru tine, Editura Polirom, Colecţia „Fiction Ltd“, Iaşi, 2010

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22