Bogdan Aurescu va fi noul ministru de EXTERNE

T.d. | 24.11.2014

Pe aceeași temă

Bogdan Aurescu va fi noul ministru de Externe. Presedintele Traian Basescu a semnat decretul de numire la Externe a lui Bogdan Aurescu, se arata intr-un comunicat transmis, luni, de Administratia Prezidentiala, potrivit Hotnews.

UPDATE: Bogdan Aurescu – noul ministrul al Afacerilor Externe si Hegedus Csilla – noul ministru al Culturii au depus, luni, juramantul, potrivit Ziare.com.

La ceremonie au fost prezenti premierul Victor Pontas si presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea. In schimb a lipsit presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

"Va felicit in mod deosebit pentru nominalizarea de la MAE. E un moment in care avem nevoie de stabilitate si seriozitate, mai ales ca functia prezidentiala se afla intr-un proces de tranzitie. Ori de cate ori va fi nevoie de mine pana pe 21 decembrie va stau la dispozitie", a spus presedintele Traian Basescu, luni seara, la depunerea juramantului, potrivit Hotnews.

Decretele prin care Bogdan Aurescu este numit in functia de ministru de Externe si Hegedus Csilla devine ministru al Culturii si vicepremier au fost publicate luni in Monitorul Oficial, potrivit sursei citate.

 
 

Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 24 noiembrie a.c., Decretul prin care se ia act de demisia domnului Teodor-Viorel Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului”, se arata in comunicatul Administratiei Prezidentiale.

Totodata, “domnul președinte Traian Băsescu a semnat luni, 24 noiembrie a.c., Decretul prin care se numeşte domnul Bogdan-Lucian Aurescu în funcţia de ministru al Afacerilor Externe”, mai transmite Palatul Cotroceni.

Niciun oficial nu a explicat pana acum de ce a fost retrasa nominalizarea lui Mihnea Motoc la sefia MAE.

Anterior, surse oficiale au precizat, pentru Mediafax, ca premierul Victor Ponta a revenit asupra propunerii de nominalizare a lui Mihnea Motoc ca ministru la Externe si l-a propus pentru aceasta functie pe Bogdan Aurescu, secretar de stat in minister.

Sursele citate mentionasera ca noua propunere a fost acceptata de presedintele Traian Basescu.

Propunerea a fost inaintata de Ponta la scurt timp dupa ce a revenit la Bucuresti, din Emiratele Arabe Unite.

Saptamana trecuta, presedintele Basescu a mentionat ca, pentru a nu intra in stare de incompatibilitate, inainte de numirea lui Motoc in Guvern, acesta trebuie sa nu mai aiba calitatea de ambasador, fiind necesar un decret de revocare din functia de ambasador la UE.

El a explicat ca acest decret de revocare trebuie contrasemnat de catre premier.

Mihnea Motoc, ambasadorul Romaniei la UE, a fost nominalizat pentru postul de ministru de Externe dupa ce Teodor Melescanu a demisionat din functie, la doar o saptamana dupa ce il inlocuise pe Titus Corlatean, din cauza scandalului votului in diaspora la alegerile prezidentiale.

Ceremonia de depunere a juramantului va avea loc luni seara, la ora 19.00

Presedintia informeaza, intr-un nou comunicat, ca ceremonia de depunere a juramantului de investitura, atat a lui Bogdan Aurescu in functia de ministru al Afacerilor Externe, cat si a Csillei Hegedus in functia de ministru al Culturii si viceprim-ministru, va avea loc luni seara, de la ora 19.00, la Palatul Cotroceni.
 

Cine este Bogdan Aurescu

Diplomat de cariera, Bogdan Aurescu a fost numit secretar de stat pentru afaceri strategice in Ministerul Afacerilor Externe la 4 februarie 2009. In perioada august 2010 - februarie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri europene, coordonand, de asemenea, Directia Politici de Securitate. In perioada martie - iunie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri globale. Din iunie 2012, este secretar de stat pentru afaceri strategice, se arata in CV-ul postat pe site-ul MAE.

Lucreaza in MAE din 1996, incepandu-si activitatea in cadrul Directiei Juridice si Tratate, ca referent relatii. Intre 1998 si 2003 a ocupat succesiv functiile de consilier in cadrul Cabinetului Ministrului, director adjunct al Directiei Juridice si Tratate, director de cabinet, director al Directiei Juridice si Tratate / Drept International si Tratate, director general al Directiei Generale Afaceri Juridice.

In perioada 2003-2004 a detinut, in cadrul MAE, functia de subsecretar de stat - Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar in intervalul 2004-2005 pe cea de secretar de stat pentru afaceri europene. Incepand din septembrie 2004, Bogdan Aurescu a fost Agentul Romaniei pentru Curtea Internationala de Justitie, coordonand - pe tot parcursul procedurilor - activitatea echipei care a reprezentat Romania in procesul cu Ucraina de la Curtea Internationala de Justitie privind Delimitarea Maritima in Marea Neagra, finalizat la data de 3 februarie 2009. In perioada 2010-2011 a fost negociator-sef pentru Romania al Acordului romano-american privind apararea antiracheta si al Declaratiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre Romania si SUA. Are, in prezent, gradul diplomatic de ministru-plenipotentiar.

Este membru al Curtii Permanente de Arbitraj de la Haga, membru supleant in Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia) a Consiliului Europei,  reprezentant supleant al Romaniei la Comisia Dunarii si Arbitru desemnat de Romania in conformitate cu articolul 2 din Anexa VII la Conventia ONU privind Dreptul Marii. Este, de asemenea, presedintele Sectiei de Drept International a Asociatiei de Drept International si Relatii Internationale si al Ramurii Romane a "International Law Association" (Londra), redactor-sef al Revistei Romane de Drept International, membru al Colegiului de Redactie al revistei Curierul Judiciar, precum si membru al Consiliului Stiintific al revistei ACTA Universitatis Lucian Blaga (Sibiu). 

Bogdan Aurescu este, din 2012, conferentiar universitar in cadrul Departamentului de Drept Public al Facultatii de Drept - Universitatea din Bucuresti (unde a predat sau preda Drept International Public, Drept Diplomatic si Consular, Organizatii si Relatii Internationale, Jurisdictii Internationale, Dreptul International al Protectiei Minoritatilor). A debutat in activitatea didactica in anul 1998 (asistent universitar 2002-2004; lector universitar 2004-2012). A mai predat cursuri de Drept International Public si Dreptul Tratatelor si in cadrul altor institutii academice precum Academia Diplomatica/Institutul Diplomatic Roman si Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative. De asemenea, din 2004 este cadru didactic asociat la Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucuresti pentru predarea cursului de Jurisdictii Internationale la programul de Master de Drept International si European. In iulie 2006 a fost visiting professor la Facultatea de Drept a Universitatii din Hamburg, in cadrul mobilitatii ERASMUS Teaching Staff.

Este doctor in stiinte juridice, specializarea drept, cu calificativul "foarte bine" si distinctia "Summa cum laude", cu teza "Conceptul de suveranitate si suprematia dreptului international" (2003). A finalizat programul de cercetare post-doctorala cu calificativul "excelent" in domeniile Dreptul International al Protectiei Minoritatilor, Drept International Umanitar, Dreptul Refugiatilor si Drept Penal, cu tema "Evolutii in relatia dintre stat si individ in domeniul dreptului international al protectiei minoritatilor si al protectiei internationale a persoanelor apartinand minoritatilor nationale" (2011).

Bogdan Aurescu a absolvit Colegiul National "Sfantul Sava" (1992), Facultatile de Drept (1996, cu Diploma de Merit) si Istorie (1998) ale Universitatii din Bucuresti, Institutul Franco-Roman de Dreptul Afacerilor si Cooperare Internationala "Nicolae Titulescu - Henri Capitant" (1996) si Colegiul National de Aparare din Bucuresti (2000).

In 2002 a primit din partea MAE "Diploma de merit pentru contributie de exceptie la activitatea diplomatica a Romaniei". A fost decorat cu Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler (2002), Ordinul Meritul Diplomatic in grad de Cavaler (2007), Ordinul National Steaua Romaniei (2009) in grad de Cavaler, Crucea de Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Polone (2009), Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Ofiter (2013) si Medalia de Aur a Fortelor Armate Poloneze (2013).

Este autor, co-autor sau coordonator al unui numar de 13 volume in domeniul dreptului international, 15 capitole publicate in volume colective, 15 studii publicate in volume ale conferintelor internationale de specialitate si peste 100 de articole, studii, comentarii, recenzii publicate in reviste romanesti si straine, cum ar fi Revista Romana de Drept International, Analele Universitatii din Bucuresti-Seria Drept, Curierul Judiciar, Annuaire Francais de Droit International, The International Journal of Marine and Coastal Law, Helsinki Monitor. Security and Human Rights, European Yearbook of Minority Issues, Revue Hellenique de Droit International, Chinese Journal of International Law. Ca membru supleant (expert independent) al Comisiei de la Venetia, a fost raportor sau co-raportor pentru 22 de rapoarte, opinii sau studii ale acestei institutii.

Bogdan Aurescu vorbeste fluent limbile engleza si franceza.

S-a nascut la 9 septembrie 1973.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22