Basescu: Romania nu mai este condusa de politicieni, ci de procurori, de magistrati

I. P. | 12.10.2015

Traian Băsescu a afirmat luni seara, la TVR1, că "țara nu mai este condusă de politicieni, ci de procurori, de magistraţi", și că a greșit în privința justiției, din punct de vedere al viziunii.

Pe aceeași temă

"Ţara nu mai este condusă de politicieni, ci de procurori, de magistraţi", a afirmat fostul preşedinte.

După ce 10 ani am susţinut fără rezerve orice acţiune a justiţiei, constat că, din punct de vedere al viziunii am greşit. Că în acelaşi timp, susţinând structurile de forţă ale statului, n-am atenţionat că în paralel trebuie respectate drepturile omului cu sfinţenie", a declarat Traian Băsescu.

 

Fostul şef al statului e de părere că ar fi nevoie de o legislaţie în acest sens.

 

"Aproape nu este zi lăsată de la Dumnezeu ca şefi de parchete, membri CSM, reprezentanţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să nu vorbească, să nu atace politicienii. Cred că ceva este în neregulă. Sigur că politicienii nu au un for care să spună "Domnule procuror şef, doamnă procuror şef, doamnă preşedinte, vedeţi că puterile sunt egale şi. până când mă condamnaţi, n-aveţi dreptul să faceţi aprecieri publice".

Acest tip de aprecieri este continuu din partea procurorilor. Or, aici trebuie stabilit echilibrul de drept. Legea trebuie să stabilească acest echilibru. Există legislaţia care protejează magistraţii, dar nici o legislaţie care să-i atenţioneze pe magistraţi că nu pot să facă aprecieri de dimineaţa până seara la adresa unei alte puteri în stat. Am văzut cum ne ceartă unii procurori pentru foşti miniştri... Eu sunt de acord să fie anchetaţi – dar nu te poţi abţine să faci astfel de comentarii, că tot pe mâna ta ajung?", a spus Băsescu.

 

Despre PSD: Este mult mai puțin credibil cu Dragnea la putere

 

Fostul șef al statului Traian Băsescu a mai spus că PSD va fi un partid mult mai puțin credibil cu Liviu Dragnea ca președinte decât a fost cu Victor Ponta, invocând faptul că în timp ce Ponta nu se află în situația de a fi condamnat în primă instanță, deși are probleme cu justiția, Dragnea a fost deja condamnat în primă instanță "pentru nimic altceva decât fraudă electorală".

 

"Ponta a demisionat din motive legate de justiție (...) și nu este încă în situația de a fi fost condamnat măcar într-o primă instanță. Dragnea, care este condamnat în primă instanță la Înalta Curte, a devenit președintele partidului. S-a schimbat un presupus om care a încălcat legea cu unul care aproape sigur a încălcat pentru că prima instanță l-a condamnat. (...) Cât de credibilă e susținerea luptei anticorupție clamată de PSD, atâta timp cât acest partid in corpore, cu 97% sau 99%, alege în fruntea lui un om care a fost deja condamnat pentru nimic altceva decât fraudă electorală într-o primă instanță?", a afirmat Băsescu, la TVR, citat de Agerpres.

 

Fostul președinte consideră că rezultatului scrutinului intern din PSD îi va oferi lui Liviu Dragnea "o putere incredibilă" nu numai în partid, ci și în raport cu Guvernul și cu premierul.

 

Pe de altă parte, comentând scenariul unei posibile înțelegeri între Liviu Dragnea și Klaus Iohannis în urma căreia premierul Ponta să-și piardă funcția, Traian Băsescu a opinat că actualul președinte interimar al PSD ar refuza să negocieze.

 

"Dragnea va merge, așa cum îl cunosc, nu zic că îl cunosc perfect, dar cât e de alunecos știu precis, chiar dacă e un băiat isteț (...). În mod categoric, dacă i se va întinde mâna unor negocieri, le va face", a arătat Băsescu.

 

Despre votul prin corespondență: PNL face blat cu PSD

 

Solicitat de moderatorul emisiunii de la TVR să dea exemple de blat între PSD și PNL, Băsescu a răspuns: "Uitați-vă la cum șuntează legea votului prin corespondență. Au votat în realitate pentru respingerea legii votului prin corespondență propusă de Eugen Tomac. (...) Era foarte bună. Puteau să o îmbunătățească, dar au eliminat-o pur și simplu. Au avut președinția Comisiei de Cod electoral. Au renunțat la ea".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22