Barack Obama: Rusia NU RESPECTA acordul de la Geneva privind Ucraina

D.g. | 24.04.2014

Pe aceeași temă

Președintele american Barack Obama a acuzat joi Rusia că nu respectă acordul internațional de la Geneva destinat detensionării situației din Ucraina și a amenințat cu noi sancțiuni la adresa Moscovei, transmite AFP, informeaza Agerpres.

'Până în prezent, noi nu am spus Rusiei că nu a respectat nici spiritul, nici litera acordului de la Geneva', a declarat Barack Obama, în timpul unei conferințe de presă la Tokyo, unde se află în cadrul unui turneu asiatic.'Continuăm să vedem oameni înarmați care preiau clădiri, agresează pe cei care nu sunt acord cu ei, destabilizează regiunea și nu am văzut ca Rusia să intervină pentru a-i descuraja', a subliniat președintele american.

El a avertizat că dacă Rusia va continua în acest fel, 'vor exista consecințe și noi sancțiuni' americane la adresa Moscovei, precizând că măsurile represive deja în vigoare au 'un impact asupra economiei ruse'.

'Altfel, noi am văzut că guvernul ucrainean ia decizii concrete, introduce o lege a amnistiei și adoptă un spectru larg de reforme în acord cu constituția, care se încadrează în logica discuțiilor de la Geneva', a adăugat Barack Obama.

Liderul de la Casa Albă a amintit încă o dată că nu va exista o 'soluție militară în cazul Ucrainei'.

Acestea sunt primele comentarii ale președintelui american Barack Obama după semnarea acordului de la Geneva în urmă cu o săptămână, acord care vizează în primul rând dezarmarea grupărilor ilegale și evacuarea clădirilor ocupate, atât de către prooccidentali la Kiev, cât și de forțele proruse în estul țării. Rusia a avertizat miercuri că eventuale agresiuni la adresa cetățenilor ruși din Ucraina ar reprezenta o agresiune la adresa Moscovei și ar interveni așa cum a făcut-o în 2008 în Georgia.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22