De același autor
Atunci când a făcut pe apărătorul rușilor de la Lukoil în fața procurorilor români, Victor Ponta era doar un premier speriat că 2000 de muncitori intră în concediu fără plată în plină campanie electorală? Sau primul ministru a vrut să le arate oamenilor că el este stăpân pe situație și pe justiție totodată? Sau poate că pur și simplu Victor Ponta, ca un premier slab dintr-o țară cu reflexe vasale, s-a lăsat convins de ruși că nu e bine să se pună cu ei?
Compania Lukoil este cercetată pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul adus statului român este estimat la 230 de milioane de euro, dublu față de suma investită de ruși în Rafinăria Petrotel. Procurorii au blocat conturile companiei și au pus sechestru pe stocurile de materii prime ale rafinăriei, dar după ce ambasadorul Oleg Maginov a implicat „relațiile româno-ruse” în afacerea Lukoil, iar Vocea Rusiei a insistat că probatoriul anchetei trebuie să pornească de la prezumția de nevinovăție și nu de la blocarea conturilor, premierul Victor Ponta a tras concluzia că decizia procurorilor a fost greșită fiindcă „cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia” și nici nu “mutau“ rafinăria din România.
Premierul s-a grăbit să rezolve scandalul Lukoil prin presiuni politice într-o perioadă în care Occidentul a impus sancțiuni drastice Federației Ruse. Gestul lui Victor Ponta îl plasează pe șeful guvernului român alături de omologul său de la Budapesta, care pare să țină mai mult la parteneriatul strategic cu Rusia decât la angajamentele vestice ale Ungariei.
„Prin sancțiunile impuse de UE Rusiei, europenii își trag singuri un glonț în picior” spunea Viktor Orban la o întâlnire consesnuală din acest punct de vedere cu premierul slovac Robert Fico. Țările foste comuniste cu excepția balticelor și Poloniei tind să devină dubitative și să și arunce din nou ancorele spre Rusia. România face parte deocamdată din grupul statelor care au dat răspunsuri dure Moscovei, dar odată cu ascensiunea lui Victor Ponta spre Cotroceni lucrurile ar putea să se schimbe.
Premierul român știe că nu are trecere în cancelariile vestice și că este primul candidat PSD din ultimii 15 ani care nu a făcut o vizită oficială la Washington după anunțarea candidaturii sale. Ion Iliescu, Adrian Năstase și Mircea Geoană au fost primiți la Casa Albă unde au discutat despre proiectele lor. Victor Ponta a demonstrat deja care-i sunt limitele și și-a pus de mai multe ori între paranteze promisiunile.
Nu a reușit să îmblânzească incertitudinile care planează asupra lui și poate chiar le-a adâncit prin politici și semnale confuze: l-a trimis pe ministrul Apărării la Beijing să vorbească despre cooperarea militară româno-chineză, l-a lăsat pe ministrul Transportului să renunțe la autostrada care ar fi urmat să lege țara de Vestul Europei (București-Viena via Budapesta), a vorbit prea mult despre parteneriatul strategic cu China și prea puțin despre cel cu SUA.
Afacerea Lukoil, prin care Victor Ponta i-a determinat pe procurori să retragă sechestrul și să deblocheze conturile companiei rusești, deși reprezentanții parchetului n-au făcut decât să pună în aplicare legea, scoate la iveală nu doar aprehensiunea premierului pentru intervenția în justiție, ci și slăbiciunea lui în fața presiunilor venite fie dinspre o întreprindere privată, fie pe linie „diplomatică” dinspre Moscova.
Procurorii nu ceruseră închiderea Lukoil, ci doar recuperarea prejudiciului, dar afaceriștii ruși au încercat să-l șantajeze pe Victor Ponta atunci când au decis oprirea lucrului și au trimis oamenii acasă. Premierul a devenit prea repede avocatul rușilor de la Lukoil, fără să aibă nici o angoasă, nici o temere.
Indiferent ce l-a dereminat pe Victor Ponta să cedeze, faptul în sine sugerează că nu avem de-a face cu un lider puternic, cu un virtuoz al interselor naționale, ci mai degrabă cu un politician precar, preocupat numai de propria poziție, care se fofiliază în toate cele ca un hoț în mormântul unui faraon.
Articol publicat de Romania libera
