AVEREA lui Nicusor Constantinescu a fost PUSA SUB SECHESTRU

T.d. | 24.10.2014

Pe aceeași temă

Toate bunurile detinute de presedintele suspendat al Consiliului Judetean (CJ) Constanta, Nicusor Constantinescu, au fost puse sub sechestru. Magistratii Tribunalului Bucuresti au luat aceasta decizie, vineri, pentru a fi recuperat eventualul prejudiciu cauzat statului in dosarul in care Constantinescu este acuzat ca nu s-a supus controlului Curtii de Conturi, potrivit Gandul.

Tribunalul Bucureşti a decis să pună sechestru asigurător pe bunurile menţionate în ultima declaraţie de avere de către preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, publicată pe site-ul instituţiei pe care acesta a condus-o.

Tot în şedinţa de vineri, avocatul lui Nicuşor Constantinescu a cerut recuzarea magistratului care judecă dosarul în care este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi. În acest dosar, el a fost trimis în judecată în luna mai, sub acuzaţia abuz în serviciu, alături de el fiind deferit justiţiei directorul RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, pentru aceleaşi acuzaţii, după ce niciunul dintre cei doi nu a s-a supus controlului Curţii de Conturi.

Instanţa urmează să se pronunţe cu privire la acest aspect în 31 octombrie, potrivit sursei citate.

Cercetat de DNA în mai multe dosare, Nicuşor Constantinescu se află de mai multe luni în SUA, la tratament pentru cancer de prostată.

Tribunalul Bucureşti a dispus, în 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele suspendat al CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Decizia a fost menţinută în 7 august de Curtea de Apel Bucureşti, care a arătat, în motivarea deciziei, că apărarea lui Constantinescu nu s-a bazat pe înscrisuri medicale credibile care să arate că "inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York", la momentul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În 29 august, tot Curtea de Apel Bucureşti a admis o contestaţia în anulare a procurorilor anticorupţie, stabilind astfel ca Tribunalul Bucureşti să emită mandat european de arestare pe numele lui Nicuşor Constantinescu şi să-l dea pe acesta în urmărire internaţională.

Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internaţional de arestare, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma unei operaţii făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.

Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, declara, la începutul lunii septembrie, că există informaţii cu privire la locul în care se află Nicuşor Constantinescu, dar procedurile de extrădare nu sunt publice şi "orice risc de formă sau de fond riscă să prelungească procedura sau să o anuleze".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22