prima pagina

Se vorbeşte foarte mult, în ultimii ani, de cinematograful românesc, fie la Cannes, fie la Berlin sau alte festivaluri; fie, pur şi simplu, între festivaluri, atunci când câte un film e lansat în cinematografele europene. Chiar dacă anul acesta nu am obţinut niciun premiu notabil la Cannes, filmul românesc e încă „pe val“. Trei filme româneşti de lung metraj au fost selecţionate anul acesta la Cannes. Aurora, de Cristi Puiu, şi Marţi, după Crăciun,

Nu există neapărat o incompatibilitate între limbajul cinematografic şi cel teatral. Totul depinde de inventivitatea regizorului atunci când transpune o poveste dintr-o artă în cealaltă. Acum 15 ani avea să se nască unul dintre cele mai marcante curente din cinematograful contemporan – Dogma 95. Iniţiatorii săi erau Lars Von Trier şi Thomas Vinterberg – doi regizori danezi, cărora li s-au alăturat alţii în anii următori. Capul

România a participat la Cannes anul acesta cu trei lungmetraje realizate de şapte regizori. Cele trei filme fac parte din registre diferite: o comedie nostalgică despre Epoca de Aur, un policier atipic şi o comedie de moravuri. Unul dintre cele mai aşteptate filme din secţiunea Un Certain Regard de anul acesta a fost omnibusul produs de Cristian Mungiu – Amintiri din Epoca de Aur. E scris şi regizat de 5 regizori: Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Răzvan Mărculescu,

Tarantino, Haneke, Pedro Almodóvar, Elia Suleiman, Jacques Audiard, Ang Lee, Lars Von Trier, Park Chan-wook, Jane Campion, Alain Resnais, Gaspar Noé, Ken Loach, Marco Bellocchio, Tsai Ming-liang – sunt regizori care au avut filme în competiţia oficială. Terry Gilliam, Alejandro Amenábar au avut filme în selecţia oficială, dar în afara competiţiei. Iar Hirokazu Kore-eda, Corneliu Porumboiu plus un omnibus românesc intitulat Povestiri din Epoca de Aur au fost câteva dintre

Ambasada Frantei in Romania a organizat, impreuna cu Ministerul Culturii si Cultelor din Romania si cu Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc, Intalnirile franco-romane ale filmului si audiovizualului, in perioada 26-27 septembrie. Obiectivul acestui eveniment a fost de a intensifica schimburile si partenariatul dintre profesionistii francezi si romani din cinema si audiovizual. O serie de conferinte si ateliere au permis exprimarea unor reflectii de fond asupra problemelor si mizelor din

Festivalul Anonimul s-a vrut, inca de la prima editie, acum cinci ani, unul de film independent. A indicat acest lucru si in titulatura oficiala a festivalului (A­­nonimul Independent Film Festival) si a urmarit sa respecte acest principiu de-a lungul tuturor celor cinci editii de pana acum. Nu e un festival foarte mare, asta si din cauza locului in care se desfasoara - Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii, un­de dotarile au fost initial inexistente. S-a construit totul de la zero: un complex

Ca in fiecare an, si la editia TIFF de anul acesta au fost proiectate mai multe filme romanesti in (avan)pre­mie­ra - fic­tiu­ne si documentar. Printre cele mai asteptate au fost cele doua venind di­rect de la Cannes - Boogie, al lui Radu Muntean (de­spre care am scris deja in corespondenta de la Cannes); si Megatron, al lui Marian Crisan, casti­ga­to­rul Palme d’Or pentru scurt-metraj de anul acesta. Megatron e o fe­lie de viata ex­celent jucata si de copil (Maxim Adrian Strinu),

Ca TIFF-ul e cel mai mare festival de film din Ro­ma­nia nu mai e nicio noutate. Ca e si cel mai vizibil, nici asta nu mai e o noutate. TIFF-ul evolueaza, de la an la an, crescand ca numar de filme (anul acesta au fost pro­iec­tate peste 200, din 40 de tari, spun organizatorii), de proiectii, de spectatori, de evenimente speciale s.a.m.d. A ajuns la editia a saptea si a devenit unul dintre fes­ti­va­lu­rile de referinta din Europa Centrala si de Est. Noutatea absoluta

Exista o practica a marilor festivaluri ca, la editiile jubiliare (numere rotunde, care se termina in 5 si mai ales in 0), sa ridice nivelul si al selectiei, si al organizarii, si al glamour-ului, urmand inevitabil editii "de umbra". O astfel de editie a fost anul acesta la Cannes. Si in ceea ce priveste selectia - numele mari care au concurat pentru d’Or au fost mai putine decat anul trecut, fara ca, valoric, aceasta sa fie neaparat mai slaba calitativ decat cea de anul trecut. Si

Anul 2007 a insemnat o scadere a numarului de filme lansate in cinematografe, de la circa 250 in 2006, la doar circa 170, iar tendintele par sa se mentina si in primul trimestru al lui 2008. Este, de fapt, firesc sa se intample asa, caci cresterea de la an la an a numarului de filme din sali nu avea nicio baza reala. Ea venea pe fondul scaderii continue a numarului de spectatori si pe cel al diminuarii constante a numarului salilor de cinema. Sa-si fi corelat distribuitorii politicile? In mod sigur,

Atunci cand se vorbeste despre "Noua generatie" din cinematograful romanesc de azi, Nae Caranfil nu e inclus in ea. Asta pentru ca el a debutat in prima jumatate a anilor 1990 (mai exact in 1994, cu È pericoloso sporgersi), deci cu cativa ani inainte de 2001-2002, cand au debutat reprezentantii acestei generatii.  Nae Caranfil e, cu siguranta, cel mai marcant debut al anilor ’90 si unul dintre putinii care au continuat la fel de remarcabil pe cat au inceput. Restul e

IFF e o abreviere generica, in limbajul legat de festivalurile de film, si care inseamna International Film Festival. Cel de la Cairo este un festival international, ba chiar de categoria A, adica de acelasi calibru (cel putin teoretic) cu festivaluri ca cel de la Cannes, Venetia, Berlin, Locarno, Toronto, Montréal... Sunt doar 12 festivaluri de categoria A in lume, iar Cairo e unul dintre ele. Atunci cand mergi la un festival in Orient, trebuie sa fii pregatit pentru Orient, cu toate contradictiile

2007 va ramane, in istoria cinematografului romanesc, drept anul care a adus cele mai importante premii: Palme d’Or la Cannes si Academy Film Awards (pentru cel mai bun film si cea mai buna regie) pentru 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, al lui Cristian Mungiu; respectiv, premiul sectiunii Un Certain Regard, tot la Cannes, pentru California Dreamin’ (nesfarsit), al lui Cristian Nemescu. E greu de imaginat ca cinematografia romana va mai obtine prea curand un alt Palme d’Or. In momentul

Persepolis (2007), de Marjane Satrapi - film de animatie atasant, trist si profund, despre emigratie, dictatura, nedreptate si lupta pentru supravietuire. Hors de prix (2006), de Pierre Salvadori - comedioara usoara, care e drept ca nu plictiseste, dar nici nu aduce nimic demn de mentionat. Les Témoins (2006), de André Téchiné - poate unul dintre cele mai triste si profunde filme franceze din ultimii ani, de la unul din maestrii cinematografului francez contemporan. U

Spre deosebire de teatru, cinematograful cunoaste in Romania, dupa 1989, o situatie disperata. De exemplu, numarul salilor a scazut de la 432 in 1997, la 85 in 2005; numarul de intrari (spectatori) de la 9.456.234 in 1997, la 2.829.563 in 2005; iar frecventa de la 0.41 de intrari pe locuitor in 1997, la 0.13 in 2005, plasand Romania pe ultimul loc in Europa, in urma Bulgariei (datele sunt preluate din anuarele statistice publicate de Centrul National al Cinematografiei). E adevarat ca situatia se

O caracteristica a distributiei de film din ultimele doua luni e incetinirea ritmului de lansare a premierelor la 2-3 pe saptamana, dupa ce se ajunsese la 5-6 anul trecut si in prima jumatate a acestui an. Aceasta incetinire vine pe fundalul scaderii permanente a frecventarii salilor de cinema din Romania, dar are si o cauza conjuncturala - inceputul vacantei de vara. Ca diversitate - nici o schimbare: majoritatea covarsitoare a filmelor vin din SUA, 3-4 din Franta sau Marea Britanie, doar unul

Cele mai importante evolutii din acest an ale Festivalului International de Film Transilvania au fost duplexul Cluj-Sibiu (organizat cu ocazia Capitalei Culturale Europene - Sibiu 2007), numarul inca si mai mare de filme (160) fata de editiile din anii trecuti si, cum era foarte usor de prevazut, numarul extrem de mare de spectatori: 42.000 la Cluj si 13.000 la Sibiu. Atat de mare, incat la multe din proiectii nu puteai intra in sala. Iar asta nu doar la proiectiile de gala sau la filme foarte asteptate,

Festivalul Filmului European a ajuns la editia a XI-a, cu tot mai multe filme (45 anul acesta) si cu sectiuni tematice inca de anul trecut, cand existase o serie de filme care vorbeau despre fotbal (2006 fusese anul Campionatului European de Fotbal din Germania). Pentru editia de fata, tema a fost gastronomia, ocazia fiind lansarea in Romania a curentului Slow Food. Tot ca in ceilalti ani, Festivalul Filmului European a prezentat filme din tari membre ale UE, plus din tari in curs de aderare la

In general, marile festivaluri isi pregatesc din timp editiile cu cifre rotunde, pentru a le da mai multa stralucire. Se spune ca e o politica general valabila de a scadea nivelul (artistic al) festivalului cu 1-2 editii precedente, pentru a pune mai mult in valoare editia "jubiliara", ceea ce uneori se confirma, alteori nu. Oricum, editia de anul acesta - cu numarul 60 - a Festivalului de Film de la Cannes a fost caracterizata prin mai multe nume mari in competitia oficiala decat anul

The Fountain/Fantana (2006) e unul dintre cele mai interesante filme din ultima vreme. E regizat de Darren Aronofsky (Pi, 1998; Requiem for a Dream, 2000), un pasionat de divagatii filozofice. Îi merge foarte bine acest gen si construieste povesti captivante (scenariile scrise de cele mai multe ori tot de el). The Fountain te acapareaza si cu povestea (bazata pe una dintre temele fundamentale ale omenirii: dragostea), dar si cu vizualul. Desi usor spre kitsch uneori, fantezia regizorului e