prima pagina

Mai mult decât oricare alt interval în istoria modernă a Franţei, regimul de la Vichy trimite, inevitabil, la chestiunea responsabilităţii intelectuale: până la ce punct angajamentul unui scriitor cauţionează Holocaustul sau devine fundalul pe care se articulează istoria unei demisii morale? Severitatea lunilor de după 1944 nu poate fi examinată în absenţa acestei interogaţii fondatoare, de vreme ce Colaborarea este inseparabilă de

Departe de a fi un subiect de dezbatere intelectualmente epuizat în România anului de graţie 2010, marxismul şi posteritatea lui ideologică se află în centrul unui efort de recuperare pe care îl putem asocia, fără riscul de a exagera, tentativei de a imagina o nouă stângă radicală. Şi totuşi, dincolo de (aparenta) inocenţă intelectuală, dincolo de atenţia cu care este citit şi elogiat Slavoj Žižek, dincolo de voga pe

Studiul literaturii sub comunism, rămâne, la douăzeci de ani după decembrie 1989, una dintre provocările metodologice şi intelectuale majore: în funcţie de raportarea la acest obiect proteic , ce descurajează  încadrarea facilă în taxonomii, s-au construit, în tot acest interval, cariere profesionale şi s-au purtat polemici. Invocarea bătăliei canonice a “ revizuirilor” este legitimă în această ordine de idei: căci, în descendenţă

Dincolo de spaţiul cartografiat al istoriei intelectuale occidentale, se află un teritoriu despre ale cărui contururi, decenii de-a rândul, generaţii de cercetători au ezitat să se pronunţe: asociat cu viciul, privit ca un stigmat, evocat cu un amestec de teroare, frică şi admiraţie, narcoticul devine un obiect cu o semnificaţie aparte

O lectură politică a textelor lui Arthur Doyle nu ar fi lipsită de interes, în măsura în care apogeul imperiului este şi debutul declinului. Într-unul dintre eseurile sale, Jorge Luis Borges imagina, în tradiţia propriului său gust pentru paradox, o apărare a povestirii poliţiste. În centrul acestei încercări ce ar fi putut părea lipsită de relevanţă în ochii unui cititor dominat de sensibilitatea literară canonică,

În economia comunismului românesc, procesul lotului Noica-Pillat deţine o poziţie privilegiată: ceea ce îl distinge este accentul pus pe capacitatea ideilor şi a textelor de a submina ordinea socială. Acuzatorii sunt chemaţi să realizeze o operă chirurgicală de o dublă natură, intelectuală şi penală. Prin intermediul cazului evocat, RPR dă un chip precis Duşmanului invocat ritual în documentele de partid. Şefii de

Miza simbolică a marilor bătălii intelectuale purtate în secolul XX ţine de locul acordat memoriei în canonul etic. Între amnezie şi apărarea unui trecut care se încăpăţânează să supravieţuiască, linia de compromis nu mai este posibilă. Totalitarismul are ambiţia de a expropria un teritoriu care este, în egală măsură, privat şi colectiv. Destructurarea comunităţii debutează prin privarea

Unul dintre argumentele invocate, ritualic, în momentele în care se dezbate posibilitatea unei reflecţii demo-creştine în spaţiul românesc, este cel legat de absenţa unei tradiţii. În cazul autohton, creştin-democraţia nu ar fi decât o copie palidă a unei linii fecunde din câmpul intelectual occidental, un alt obiect din lunga serie de imitaţii artificiale autohtone. Ortodoxia, „specificul naţional“ însuşi se află într-o relaţie de

Silueta lui Jorge Luis Borges se desenează ca una marcată de un dublu semn, al izolării şi al paradoxului fecund. Dincolo de o vogă ce pare să fi fost mai degrabă hrănită de propensiunea către venerare necritică a publicului occidental, Borges se propune ca o structură biografică şi textuală ce are prea puţin în comun cu direcţiile dominante ale canonului de după 1930. Zgomotul lumii, angajarea, zelul cu care

Se poate vorbi, în economia istoriei intelectuale şi politice occidentale, de o obsesie rusă. Prin gigantism şi vigoare mesianică, Rusia este unul dintre reperele la care se raportează, invariabil, spiritul occidental. Trasarea graniţelor Europei înseşi nu poate fi imaginată în absenţa explorării acestui vast teritoriu ce sfidează imaginaţia şi impune geografiei o scară cu totul nouă şi un peisaj aproape cosmogonic. În

Tragedia de la Katyn, de acum şaptezeci de ani,  poate fi privită ca un semn al secolului XX. Noutatea acestei crime de stat nu  rezidă atât în capacitatea ei de a ţinti către anihilarea unei colectivităţi, cât în  asocierea violenţei etatice cu o voinţă de  a confisca victimelor demnitatea propriei lor memorii. Refuzul  sovietic de  asumare a responsabilităţii ţine de o logică pe care regimurile de

Ca şi în cazul lui Mihail Sebastian, editarea integrală a textelor lui N. Steinhardt are semnificaţia unei revelaţii. Ceea ce până atunci apărea drept minor sau fragmentar este inserat, acum, în rama unui destin. Departe de a fi legat doar de o carte ce are statutul unei capodopere, Jurnalul fericirii, N. Steinhardt devine parte din istoria unei jumătăţi de veac de interogaţii şi dileme intelectuale. Vocea sa încetează de a mai fi una monocordă,

Bolşevismul, naţional-socialismul, diferitele variante de fascism şi corporatism sunt, înainte de a fi obiecte ale istoriei moderne, parte a unei genealogii intelectuale. În cazul acestor biserici totalitare care îşi organizează fidelii şi îşi extermină ereticii, rolul ideologiei este unul determinant. A ignora poziţia pe care o deţine structura ideatică în economia gestului politic este o dovadă de cecitate fatală. În relaţia

Elogiul pe care Virgil Nemoianu îl aduce unei viziuni conservatoare adaptabile şi suple este o manieră de a descrie propriul său angajament de natură politică. Unul dintre paradoxurile anilor postdecembrişti este legat de statutul deţinut de reflecţia conservatoare românească. Închizând un cerc istoric şi reluând o tradiţie ce urcă până la gestul fondator al criticii Revoluţiei de la 1848, ea reapare în spaţiul cultural,

Există, dincolo de epiderma postcomunistă a consumismului şi sincronizării kitsch, un nivel al memoriei, traumei şi tiraniei ce trimite la epoca în care, cu jumătate şi mai bine de veac înainte, lumea nouă a socialismului real se făurea. Din acest interval al naşterii celei mai drepte dintre orânduiri au supravieţuit, mai mult decât o colecţie de fotografii reunind imaginile celor care nu mai sunt, o gramatică a umanului şi o fizionomie

Nicio genealogie a modernităţii intelectuale nu poate fi imaginată fără a invoca spectrul fondator al romantismului literar şi politic. Mai mult decât oricare dintre momentele de inflexiune din spaţiul occidental, romantismul este cel ce furnizează Europei şi lumii un set de imagini şi comportamente fondatoare. În egală măsură, semnificaţia romantismului este legată de ambivelanţa sa originară: din trunchiul său

Reinventarea americană a filosofiei conservatoare, în secolul XX, nu poate fi imaginată în absenţa unor cărămizi fondatoare reductibile la moderaţie şi prudenţă politică. Cum poţi să fii conservator? La peste două secole de la gestul fondator al lui Burke, răspunsul la această interogaţie nu este mai puţin delicat. Atunci, ca şi acum, condiţia conservatoare se definea prin marginalitatea ei asumată.

Una dintre dimensiunile centrale ale ultimilor ani este constituirea, graduală, a unei noi identităţi a reflecţiei de centru-dreapta. Deloc paradoxal, în intervalul ce a urmat catastrofei politice a Convenţiei Democrate, un sens al urgenţei istorice a impus unui grup de intelectuali imperativul regândirii manierei în care spaţiul românesc se raportează la setul de valori şi instrumente definind liberalismul, conservatorismul sau creştin-democraţia.

Se poate imagina o întreagă regândire a manierei în care operează istoria literară având ca punct de pornire poziţia pe care o deţine în economia schimbării intelectuale un set de concepte. Graţie investigării ţesutului care se naşte în jurul acestor repere, o epocă poate fi restituită / reconstituită ca prin efectul unui joc elaborat de puzzle. Istoria literară se întâlneşte cu teritoriile istoriei ideilor, studiilor politice

Orice investigaţie pe marginea anului revoluţionar 1989, în Europa Centrală şi de Est, devine, prin forţa împrejurărilor, o meditaţie asupra poziţiei pe care ideile o deţin în ecuaţia schimbărilor politice. Mai mult decât oricare alt moment al modernităţii recente, anul 1989 relevă capacitatea libertăţii de a supravieţui şi, prin simpla ei supravieţuire, de a submina edificiul unei tiranii ce se definea