Autism politic

Poate că eroarea cea mai mare pe care au făcut-o „puciștii“ este că au procedat în așa fel încât adversarilor le-a fost foarte ușor să le lipească imediat chiar această etichetă infamantă de „puciști“, preluată de presa internațională și chiar de unele oficialități ale UE.

Privind retrospectiv la evenimentele din iulie-au­­gust, unul dintre lucrurile care mă intrigă mult es­te ceea ce aș numi autismul politic al celor ca­re au plănuit și au vrut să execute destituirea pre­ședintelui. Ei s-au comportat ca și când nu ar exista decât ei pe lume - și când spun „ei“ mă refer la Antena 3 cu moderatorii și publicul res­pectiv. Nu numai că au ignorat cu totul (sau și-au făcut o imagine complet eronată asupra posibilelor reacții internaționale), dar au tratat cu completă nepăsare și posibilele obstacole in­terne.

În ansamblu vorbind, acești oameni se pare că au neglijat că România rămâne o țară de putere economică și politică redusă, dependentă de îm­prumuturile internaționale, de piețele de export din UE, inclusă în NATO și considerată de SUA un reper european important în strategia sa de apă­rare – vezi „scutul“ de la Deveselu. În acest caz, părea evident că nicio acțiune radicală, ca­re să sugereze o „clătinare“ a României de pe li­nia euroatlantică, urmată consecvent de Bă­ses­cu, nu va trece fără alarme și presiuni. Or, cum poți să te lansezi într-o astfel de aventură, când știi că numai denunțarea unilaterală a acordului cu FMI (dependent de americani), UE și BM ar ri­dica dobânzile plătite de statul român la un nivel inacceptabil, aducându-l pe acesta în ge­nunchi în două sau trei luni? În mod evident, „puciștii“ au omis total această posibilitate.

O mare prostie ținând de acelaşi autism (su­fi­ci­entă pentru a-i impune demisia) a fost și ame­nințarea făcută de Crin Antonescu, într-o emi­siune de la Antena 3, că trei judecători ai Curții Constituționale trebuie demiși. Amenințarea a dezvăluit în prealabil intenția de „puci“, în si­tu­ația în care judecătorii CC sunt inamovibili. Că această declarație a stârnit de îndată reacția CC, care s-a plâns apoi Curții de la Veneția și a alar­mat dintru început cancelariile, nu a fost decât normal. A face un „puci“ dinainte anunțat la te­levizor nu poate trece drept act de inteligență po­litică și nici măcar drept unul de inteligență pur și simplu.

Tot o eroare considerabilă a fost convingerea că opi­nia internă ar fi într-o proporție covârșitoare atât de pornită împotriva lui Traian Băsescu, în­cât – cu mici și nesemnificative excepții – ea va sta hotărât în spatele „puciștilor“, închizând ast­fel gura criticilor externe. Nu s-a întâmplat așa. Un număr semnificativ, nu numai prin poporţii, dar și prin calitate, de persoane, publicații și organizații ale societății civile au criticat as­pru acțiunea „pucistă“ nu atât fiindcă ar fi ur­mă­rit să-l „salveze“ pe Traian Băsescu, cât fi­ind­că au considerat că statul de drept este în pe­ricol. Du­pă care a urmat boicotul re­feren­du­mului, ac­țiune politică inteligentă, urmată de un număr de oameni hotărâți și bine in­formați suficient de mare, încât să-l facă să eșueze în pofida fra­u­de­lor, se pare, imense.

De fapt, poate că eroarea cea mai ma­re pe care au făcut-o „puciștii“ este că au procedat în așa fel (viteză, suc­cesiunea tactică a operațiilor, li­mi­ta­rea prerogativelor CCR), încât ad­ver­sarilor le-a fost foarte ușor să le li­pească imediat chiar această etichetă infamantă de „puciști“, preluată de presa internațională și chiar de unele oficialități ale UE, precum comisarul Viviane Reding și, implicit, chiar de președintele Comisiei, Barroso. Cred că este clar pentru toată lumea că ori­ce confruntare politică, strategică, mi­litară este dublată de o confruntare simbolică, care se referă la in­ter­pre­tarea de ansamblu a faptelor. Altfel spus, fiecare parte vrea ca istoria „să se scrie“ din perspectiva ei, iar dacă „lumea“ adoptă una dintre versiuni în detrimentul celeilalte, câștigul stra­tegic al primei este esențial. Or, ad­versarii USL (și mă refer aici în spe­cial la câțiva europarlamentari PDL precum Monica Macovei sau Cristian Preda, la câteva ONG-uri și la câteva publicații și jurnaliști –, iar per­so­na­lități precum Sorin Ioniță și Laura Ștefan trebuie neapărat amintite aici) au reușit foarte repede să impună pe plan european și internațional o vi­zi­une anti-USL asupra evenimentelor, anume că a fost un „puci“ par­la­men­tar sau ceva apropiat, a cărui intenție fundamentală a fost subordonarea completă a justiției și blocarea pro­ce­selor de corupție împotriva politi­ci­e­nilor. Cum „puciul“ venea la o lună de la condamnarea definitivă la în­chi­soare a lui Adrian Năstase, inter­pre­ta­rea a părut extrem de plauzibilă. Ne­pregătită să se confrunte cu acest pa­lier al „prelucrării simbolice a fap­te­lor“, USL a cedat un imens avantaj ina­micilor săi, iar mai vechiul său discurs despre „dictatorul Băsescu“ a eșuat lamentabil chiar și pe plan in­tern. (Pe de altă parte, discursul de tip „Înalta Poartă“, chiar dacă are ceva succes în interior, fiind însă con­fruntațional pe plan extern, nu poate convinge acolo.) Adversarii USL sunt cei care „au scris“ și vor „scrie“ în con­tinuare „istoria“ evenimentelor res­pective în context european și in­ternațional, dar și pentru un public in­tern deloc neglijabil. Controlul „pre­lucrării simbolice“ le-a scăpat „puciștilor“.

Incapacitatea autistă a USL de a în­țelege chiar și acum cât de important este palierul simbolic european s-a vădit încă o dată, când s-a aflat că din delegația USL ce se va duce la Parlamentul European, pentru a par­ticipa la o dezbatere pe tema Ro­mâ­niei, va face parte și Dan Șova. Nici acesta, nici primul ministru nu în­țeleg că, atunci când ai eticheta co­lectivă de „pucist“, nu o poți des­prin­de prin serviciile unui (fost) negator al Holocaustului, altminteri membru al guvernului. Oricât de abile vor fi „demonstrațiile“ d-lui Șova, valoarea lor va deveni zero, dacă un singur eu­roparlamentar (se) va întreba: „de ce ar trebui să vă credem acum, atunci când dvs., deși absolvent de istorie, ați declarat ritos că în Ro­mânia, în perioada războiului, au fost uciși doar 24 de evrei? Ați spus lucruri mincinoase atunci, poate spuneți și acum. A, pe acelea le-ați regretat? Foarte bine. Atunci poate că le veți regreta și pe acestea de acum în viitor“. //