ATAC TERORIST FRANTA. Comunitatea internationala condamna atacul asupra publicatiei Charlie Hebdo. Reactiile SUA, Germaniei, Marii Britanii, Romaniei, Rusiei

T.d. | 07.01.2015

Pe aceeași temă

Comunitatea internationala a reactionat la atacul terorist asupra redactiei saptamanalului satiric francez “Charlie Hebdo”, in urma caruia cel putin 12 persoane au fost ucise, iar alte cel putin 20 sunt ranite. Presedintele SUA, Cancelarul German, liderul rus, secretarul general al NATO, dar si presedintele si premierul Romaniei au transmis condoleante victimelor atacului si au condamnat cu fermitate manifestarile teroriste.
 

Presedintele Klaus Iohannis

Atacul asupra sediului saptamanalului de satira francez “Charlie Hebdo” este “un act terorist crud si las”, a transmit presedintele Klaus Iohannis. Seful statului roman isi exprima “compasiunea pentru familiile victimelor”, potrivit Hotnews.

Mesajul lui Iohannis:

"Atacarea redactiei saptamanalului francez Charlie Hebdo reprezinta un act terorist crud si las. Imi exprim compasiunea pentru familiile victimelor precum si solidaritatea fata de natiunea franceza atat de lovita astazi. Ii asigur pe toti partenerii Romaniei de intregul sprijin in lupta impotriva terorismului si a extremismului de orice fel. Comunitatea internationala trebuie sa aiba o atitudine ferma in fata incercarilor teroriste de distrugere a statului de drept, de incalcare a drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Libertatea de informare este un drept fundamental al omului. Atat toleranta religioasa si etnica, cat si dreptul la libera expresie sunt fundamentele civilizatiei moderne, construita pe principiile democratiei”, a transmit Iohannis.
 

Premierul Victor Ponta

Seful Executivului de la Bucuresti a avut o reactie publica in contextul atacului din Franta. Victor Ponta a condamnat, miercuri, “actul de terorism” si a transmis ca Romania este solidara cu Franta, potrivit Agerpres.

"Sunt profund șocat de atentatul care a avut loc la Paris în urma căruia mai multe persoane și-au pierdut viața sau au fost grav rănite. România este solidară cu Franța și condamnă ferm actul de terorism care afectează libertăți fundamentale. Condoleanțele noastre familiilor victimelor și poporului francez", a declarat Ponta, potrivit unui comunicat de presa.
 

Secretarul general NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat “cu fermitate” atacul terorist asupra revistei franceze “Charlie Hebdo”, se arata intr-un mesaj postat pe pagina oficiala de Facebook a Aliantei.

Mesajul lui Stoltenberg:

Condamn cu fermitate atacul terorist asupra redactiei revistei Charlie Hebdo in Paris. Este un act barbar si un atac scandalos asupra libertatii presei. Imi exprim compasiunea pentru victime si familiilor lor. Suntem complet solidari cu aliatul nostru francez. Toti aliatii NATO sunt decisi in lupta impotriva terorismului. Terorismul in toate formele si manifestarile nu poate fi tolerat si justificat niciodata”, a transmis secretarul general NATO.
 

Cancelarul Germaniei

Angela Merkel, Cancelarul Germaniei a declarat ca: "Acest act abominabil nu este doar un atac asupra vietilor cetatenilor francezi si securitatii lor. Este si un atac asupra libertatii de expresie si presei, elemente fundamentale ale culturii democratice libere. Nu se justifica in niciun mod", potrivit Hotnews.
 

Presedintele SUA

Barack Obama a condamnat “atacul terifiant” comis, miercuri, in Paris. Liderul de la Casa Alba a confirmat disponibilitatea autoritatilor americane de a colabora cu omologii francezi pentru prinderea teroristilor, potrivit Mediafax.

"În aceste momente dificile, gândurile noastre sunt la victimele acestui atac terorist şi la poporul francez", a declarat Obama.

"Franţa şi minunatul oraş Paris, unde a avut loc acest atac scandalos, reprezintă o referinţă atemporală care va dăinui dincolo de percepţia odioasă a acestor criminali", a adăugat preşedintele SUA.

"Franţa este cel mai vechi aliat al Statelor Unite şi a fost alături de noi în combaterea terorismului care ameninţă lumea", adaugă Obama.

"Trebuie să fim foarte vigilenţi în privinţa acestor duşmani ai libertăţii", a reacţionat si John Boehner, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor.
 

Premierul britanic

O reactie a venit si de la Londra, unde premierul britanic David Cameron a condamnat atacul terorist “revoltator” comis asupra redactiei saptamanalului satiric “Charlie Hebdo”. Cameron si-a exprimat solidaritatea cu Franta in lupta impotriva terorismului, potrivit AFP, citata de Gandul.

"Crimele comise la Paris sunt revoltătoare. Suntem alături de poporul francez în lupta împotriva terorismului şi pentru apărarea libertăţii presei", afirmă Cameron într-un mesaj postat pe Twitter.
 

Presedintele Federatiei Ruse

De asemenea, si Kremlinul a avut o pozitie fata de acest atac, potrivit Hotnews.

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a denuntat terorismul "sub orice forma", potrivit purtatorului de cuvant al Kremlinului, citat de agentia de presa Tass, preluata de AFP.

Rusia "condamna cu fermitate terorismul sub orice forma", a declarat Dmitri Peskov. "Suntem convinsi, la Moscova, ca nimic nu poate justifica actele teroriste", a adaugat acesta.
 

Presedintele Parlamentului European

Martin Schulz, presedintele Parlamentului European (PE), s-a declarat profund socat de “aceasta crima oribila”. Schulz a transmis condoleante familiilor victimelor atacului terorist din capitala Frantei, potrivit Agerpres.

Suntem profund șocați de această crimă oribilă, de această lovitură dată societăților noastre civilizate și condamnăm astfel de violențe”, afirmă șeful legislativului comunitar.

Schulz adaugă că “noi, europenii, nu vom ceda niciodată în privința valorilor libertății presei și de exprimare, ale toleranței și respectului reciproc pe care acest atac a vrut să le pună sub semnul îndoielii”.

Este un moment de mare tristețe, dar nu trebuie să reacționăm inconștient. Dincolo de opiniile noastre, convingerile noastre religioase, trebuie să fim uniți împotriva unor astfel de acte. Fac apel la toți cetățenii să ne apărăm împreună valorile”, a mai afirmat Schulz potrivit sursei citate.
 

Secretarul general al ONU

Secretaru general al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) a denuntat atacul impotriva publicatie franceze “Charlie Hebdo”. Ban Ki-Moon s-a declarat “consternat” de atentatul terorist care a avut loc miercuri in capitala Frantei, potrivit Romania Libera.

"Sunt consternat de atentatul comis la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo; este un atac la adresa libertăţii de expresie şi a libertăţii presei, doi piloni ai democraţiei", a spus Ban Ki-Moon.

"Acest atac are obiectivul de a ne diviza, dar nu trebuie să cădem în capcană", a subliniat Ban Ki-Moon, declarându-se "profund bulversat de un act abominabil şi nejustificat".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22