De același autor
1) In orice societate exista o zona periferica, de circa 5, maximum 10 procente, care are o atitudine antisistem. Cand popularitatea acestor extremisti creste, regimul politic democratic are de suferit, e in pericol. Ineficienta guvernantilor, demagogia, coruptia, saracia, sunt deseori corect invocate. Acestea creeaza mediul propice pentru grupurile radicale si suporterii lor. Ele propovaduiesc o "dictatura sanatoasa" dupa strangerea adversarilor politici pe un stadion si mitraliera ca solutie finala a tuturor dificultatilor. Trebuie spus ca nu numai saracia ii incurajeaza pe extremisti. In Occident, avem exemplul sub ochi, extremistii fac scor in alegeri, sunt mediatizati insistent si au aderenti mai mult ca oricand in perioada postbelica.
Le Pen, Haider, Bossi sau Fini sunt nume frecventate in anii ‘80 si isi continua si azi carierele. Perioada post-1989 a generat o recrudescenta a extremismului. Cauza a fost nesiguranta noului mediu economic si politic de dupa caderea comunismului. Provocarile noi aduse de societatea deschisa si globalizare au fost in estul Europei mult prea puternice. E o minune ca in nici una din aceste tari nu s-a instalat un regim de dictatura. Dar mai e timp.
Intrarea in NATO nu ne scuteste de amenintarea instalarii unei dictaturi, cum isi imagineaza unii.
Indata dupa ‘89, scena politica s-a umplut de lideri nationalisti, nostalgici ai comunismului, extremisti. Ei au alimentat activ temerile populatiei abia eliberate. Sindromul prizonierului care, abia iesit din inchisoare, doreste sa se intoarca in celula pentru ca nu are deprinderi sa traiasca in libertate, s-a manifestat cu putere. Discursul antidemocratic a fost foarte popular. Era o reactie conservatoare, in fata unei libertati care nu parea sa anunte nimic bun. Mai ales printre cei defavorizati de tranzitie, printre frustratii pietei libere, printre cei care nu isi gasesc un nou loc, cei care si-au pierdut statutul de dinainte de ‘89. Or, ei sunt zeci de milioane in intreg fostul bloc sovietic. Milioane de perdanti fara viitor real. Hannah Arendt nota ca un regim totalitar (putem extinde si la unul de dictatura, dorit de C.V. Tudor) este unirea dintre elitele declasate si gloata. O parte din fosta elita politica (mai ales aparatciki si propagandisti) s-a declasat dupa revolutie si a fost periferizata. Ea a gasit supravietuirea printre frustratii tranzitiei.
Avem aici resortul care pune in functiune partidele extremiste, antisistem, antioccidentale si anticapitaliste din toata Europa de Est. Romania nu face exceptie.
C.V. Tudor nu este asadar un simplu mascarici, un fel de belea venita de aiurea si cu care ne-am trezit pe cap, cum cred unii. El reprezinta un curent important din societatea romaneasca de azi, si anume: perdantii, frustratii tranzitiei. Ei se recruteaza dintre beneficiarii regimurilor comuniste, de la muncitorii de pe platformele industriale la locuitorii periferiilor urbane, de la pensionarii saraciti la intelectualii marginalizati si la fostele structuri ale organelor de ordine ante-’89. Milioane de deznadajduiti care nu se pot insera in lumea noua. Am descris mai sus o schema generala. Dar ea a capatat continut concret prin participarea multor actori politici. Fara aceasta "complicitate", PRM nu ar fi crescut de la 3%, in 1992, la 20% in anul 2000. C.V. Tudor, spre mirarea tuturor, a depasit candidatii democrati in ultima cursa prezidentiala si a trecut in turul doi. Numarul de voturi: peste 2 milioane. Sondajele continua sa il plaseze azi pe Vadim Tudor printre favoriti. El ramane popular, iar partidul sau este al doilea din Parlament. Ce s-a intamplat in anul 2000 nu a fost un accident. Raportul de forte a ramas constant in ultimii doi ani. De ce? Una din cauzele acestei situatii a fost si este pasivitatea clasei politice, dar si a institutiilor menite sa vegheze la desfasurarea unei vieti publice normale.
Acest lucru ne arata ca valorile democratice sunt departe de a fi un bun asimilat. Pasivitatea e una, complicitatea, sustinerea mai mult sau mai putin activa si deschisa este alta.
2) Trebuie spus ca de incurajarea lui C.V. Tudor se fac vinovate toate partidele si aproape toti liderii care au ajuns in pozitii de decizie. Ar fi putut actiona, dar nu au facut-o nici in perioada 1990-1996, nici in 1996-2000, nici dupa 2000. Cand C.V. Tudor s-a dezlantuit, la inceputul anilor ‘90, impotriva Opozitiei si a intelectualilor prooccidentali, liderii partidului de guvernamant l-au sustinut prin toate mijloacele. Cand C.V. Tudor a atacat partidul de guvernamant si liderii lui, i-am vazut pe democrati, aflati in Opozitie si apoi la guvernare, facand exact acelasi lucru. Logica gaunoasa a acestor politicieni a fost rudimentara.
Ideea a fost ca lovirea adversarului, chiar cu mijloace nepermise, serveste cauzei proprii. In plus, cand C.V. Tudor joaca rolul personajului negativ, al politicianului murdar, ceilalti pot sa para niste persoane publice decente si respectabile. Ei isi fabrica astfel o imagine pozitiva. Beneficiarii atacurilor de acest tip isi fac un calcul meschin si valabil pe termen scurt. Adevarul este ca toti au platit pe rand orbirea lor, fiind tintele unor atacuri imunde. Fara contributia lor interesata, cariera lui C.V. Tudor ar fi fost limitata. PRM ar fi ramas la periferia vietii politice, ca un partid extremist, antisistem, restrans la cateva procente.
Ascensiunea lui putea fi oprita la timp in stadiile incipiente, cand era o voce neauzita, dar si mai tarziu. La ultimele alegeri, de exemplu. Succesul neasteptat la prezidentiale a fost efectul unei conjuncturi in care Opozitia si Puterea "au conlucrat". PDSR a facut un calcul simplu. Daca C.V. Tudor trece in turul doi, Ion Iliescu castiga. Electoratul se va coaliza sa blocheze candidatul PRM. Iliescu va juca rolul personajului pozitiv, iar C.V. Tudor pe cel al personajului negativ. Daca in turul doi ar fi trecut Stolojan sau Isarescu, Iliescu devenea personajul negativ, "candidatul expirat" inca din 1996. Oricare din cei doi, Stolojan sau Isarescu, ar fi putut coaliza electoratul. Realegerea lui Ion Iliescu devenea astfel nesigura.
Concluzia a fost ca C.V. Tudor trebuie sustinut, ceea ce s-a si intamplat. Puterea de atunci nu este nici ea inocenta. Anii 1996-2000 au fost anii complezentei vinovate fata de PRM si C.V. Tudor. Retragerea lui Constantinescu din cursa prezidentiala a deschis calea lui C.V. Tudor spre turul al doilea si a dus la scorul PRM in alegerile parlamentare. Sigur, proasta guvernare a dus la acest rezultat, dar, in vara anului 2000, un comportament politic rational ar fi limitat mult proportiile infrangerii.
Debandada in care s-au retras cei care au condus tara dupa 1996 l-a propulsat practic pe C.V. Tudor, beneficiar al votului negativ exprimat atunci. O parte din voturile din 1996 pentru Constantinescu & CDR s-a indreptat surprinzator spre C.V. Tudor si PRM.
Din pacate, nu invatam din lectiile istoriei. Si astazi aceasta relatie ambivalenta continua. Colaborarea Opozitiei democratice (PNL, PD) cu PRM este aproape regula. Sunt pozitii apropiate, cand nu chiar comune, exprimate in mass-media si in Parlament. Avem acum acelasi parteneriat la Consiliul Primariei Municipiului Bucuresti. Liderii Opozitiei legitimeaza astfel PRM-ul si pe liderul sau. Toxicitatea acestor colaborari este evidenta, riscurile la care e expus regimul democratic nu sunt luate in calcul. A continua in aceasta directie mi se pare fatal, intai de toate chiar pentru partidele in cauza, PNL si PD. Relatia cu PSD este la fel de complicata si ambivalenta. Calculul din anul 2000 se afla la baza scenariilor electorale pentru 2004. Cu C.V. Tudor in turul doi, candidatul PSD, oricare ar fi el, e deja castigator. Prezenta de 20 de procente a PRM impiedica constituirea unei Opozitii democratice puternice si a unei alternative reale. Nemultumirile provocate de guvernarea PSD trec, electoral, o parte insemnata, in beneficiul PRM.
Voturile se risipesc, si asa PSD ramane sa domine scena politica, sfidand cu succes inevitabila eroziune produsa de guvernare. PSD abordeaza pe C.V. Tudor si PRM cu doua masuri. Una pentru Occident, in care se condamna extremismul. Alta pentru uz intern, care tinteste conservarea capitalului politic al lui C.V. Tudor pentru 2004. Vezi controversa de saptamana trecuta, cand Dancu, Hrebenciuc si Nastase s-au aflat pe pozitii diferite in privinta atitudinii pe care PSD ar trebui sa o aiba fata de extremismul politic reprezentat de C.V. Tudor. Avem aici explicatia ezitarilor PSD in chestiunea mai veche a imunitatii parlamentare si a proceselor impotriva lui C.V. Tudor. Ce e mai important, forjarea unui sistem politic democratic, echilibrat sau victoria in alegerile din 2004? PSD stie sau nu stie ce vrea?
