Imponderabila fiscalitate românească

Tara nu s-a dezmeticit încă din şocul măririi TVA, însă voci din Cabinetul Emil Boc strecoară în minţile oamenilor ameninţarea măririi taxelor şi amplifică astfel sentimentul de nesiguranţă privind viitorul birurilor.

În fiscalitatea românească totul este imponderabil. Taxele sunt subiect de dezbatere. Ele s-ar putea mări, nu se ştie încă precis când, cum şi care. Contabilii firmelor mici caută soluţii pentru evitarea unor biruri, iar liber-profesioniştii, în fapt, şomeri în mare parte, nu înţeleg deocamdată ce vrea Fiscul de la ei şi caută joburi peste mări şi ţări. Multinaţionalele au îngheţat cheltuieli pe care le pot evita, cum ar fi cele de publicitate, până când se va contura o certitudine în privinţa fiscalităţii româneşti.

Nevoia de bani a statului este perfect explicabilă în miezul acestei crize care capătă din ce în ce mai mult o coloratură autohtonă. Însă responsabilii lasă, uneori, impresia unei mâini nesigure pe butoanele economiei. Desigur, nu este condamnabilă discuţia pe tema fiscalităţii, însă pentru a deveni o dezbatere cu sens ea trebuie purtată într-un cadru mai larg, în care prezenţa specialiştilor este obligatorie. Altfel, astfel de mărturisiri privind posibilitatea unei reforme fiscale profunde, cum ar fi de fapt abandonarea cotei unice, sunt sterile, neprofitabile şi sfârşesc prin a aiuri tot contribuabilul.

Dilema cotei unice

Recenta ieşire la rampă a ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, aceea în care a povestit că actualul sistem fiscal, cu o cotă unică de 16%, nu mai poate susţine un buget calibrat pe o economie încă în recesiune, demonstrează faptul că România este, vorba sloganului turistic, mereu imprevizibilă. Vlădescu spunea că în laboratoarele Finanţelor se lucrează la un sistem de impozit pe venitul global, în trepte mici, cu deduceri pentru pensii şi asigurări de sănătate private. Ministrul Finanţelor a vorbit şi despre controversatul impozit forfetar, luat în devălmăşie de la toate firmele mici, chit că au sau nu profit sau istorie de afaceri, pe care îl consideră încă util. O singură veste bună, din perspectiva filosofiei fiscale a ministrului Finanţelor, şi anume intenţia de a reduce un procent din impozitul pe profitul companiilor, de la 16 la 15%. Cu această măsură, Vlădescu îşi închipuie că păstrează ceea ce el numeşte „competitivitatea fiscală a României“, aşa cum este ea înconjurată de două state, Ungaria şi Bulgaria, unde birul este de 15%. Se înşală.

Criticile adversarilor politici ai guvernului au izbucnit, aşa cum era de aşteptat. Social-democraţii au simţit, probabil, o frustrare, deoarece, în definitiv, aproape singura lor idee de forţă este abandonarea cotei unice în favoarea impozitului progresiv, despre care stânga spune că ar reduce inegalităţile sociale. Pentru stânga românească, nu contează clasa de mijloc, deoarece, mai dezmeticită, nu face parte din bazinul său electoral. Impozitul progresiv nu face altceva decât să atace veniturile clasei de mijloc. Însă la Bucureşti, la fel ca la Caracas, stânga are două repere: marele capital local, pe care îl reprezintă în fapt şi în practică, şi populaţia săracă, pe care nu vrea s-o vadă ieşită din nevoi, deoarece se poate mişca, electoral, către adversari.

Liberalii au contraatacat, sărind în apărarea cotei unice, pe care însă o văd la un nivel egal cu acela al vecinilor, adică de 10%.

Ideea coborârii nivelului cotei unice are sens, însă ar fi putut fi aplicată la începutul lui 2008, când ţara avea afaceri şi bani, nu în recesiune, când nu-ţi permiţi să ai un gol de venituri în buget. De altfel, în conjunctura actuală, cu ochiul vulturesc al Fondului Monetar Internaţional (FMI) prin preajmă, n-ai nicio şansă să te aliniezi cu bulgarii.

Mânuţe liberale în vistieria BNR

Cea mai hazlie soluţie liberală a emanat însă din mintea profesorului de aritmetică Ioan Ghişe, liberalul care s-a gândit nici mai mult nici mai puţin decât să atace rezerva de valută şi de aur a ţării, călcând în picioare, cu această ocazie, independenţa băncii centrale, ignorând reglementările europene şi demonstrând cât de gravă este incultura economică a politicienilor. Probabil, politicianul liberal s-o fi întrebat unde mai sunt bani în România şi, aflând el că banca centrală are rezerve de valută, şi-a zis să găurească sacul pentru a umple bugetul.

Guvernatorul Mugur Isărescu a trebuit să explice pe larg şi în detalii de ce avem nevoie de rezerva de valută şi aur, cât de importantă este dimensiunea acesteia pentru ca ţara să se poată împrumuta din pieţele financiare, ocolind însă, din prudenţă, realitatea dură a bătăliilor zilnice duse cu banii din rezervă pentru a proteja leul de căderi brutale care ar arunca în ghearele sărăciei milioane de datornici, ar spulbera economiile şi ar injecta inflaţie.

Lucrurile s-au calmat relativ după ce premierul Emil Boc a fost nevoit să limpezească încă o dată apele tulburate de declaraţiile membrilor propriului Cabinet. Lămuririle sale au fost însă suficient de evazive, deoarece a admis că se lucrează la diferite scenarii fiscale şi s-a referit la momentul actual. Discuţia era însă despre viitor, şi anume despre fiscalitatea din 2011. Premierul a clarificat chestiunea cotei unice, pe care democrat-liberalii vor continua să o susţină. „Nu am avut şi nu avem în acest moment o discuţie despre majorarea cotei unice. În acest moment cota unică e de 16%, scenarii sunt în discuţie, dar în acest moment, repet, cota unică este 16%“, a declarat premierul. Impozitul minim va fi eliminat începând cu această toamnă, iar cota unică va fi menţinută şi nu va creşte, a precizat premierul Emil Boc.

În faza aceasta a discuţiilor generate de lipsa de bani a unui stat european care trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile constituţionale, aşa cum sunt ele înţelese de toată lumea, mai puţin de interpreţii cărţii de căpătâi a ţării, apar controversele.

TVA vs. cota unică

Dezbaterile pro şi contra măririi taxelor continuă. Unii, cum ar fi ministrul Economiei, Adriean Videanu, susţin reducerea cotei unice cu 1% şi compensarea acesteia prin menţinerea nivelului actual de TVA. Om de afaceri, Videanu ştie că taxa este suportată de consumator, şi nu de companii. Mai lucid, preşedintele Băsescu întrezăreşte o mare problemă în buzunarele românilor în această iarnă, când facturile de gaze, electricitate şi de întreţinere se vor mări dincolo de limita suportabilă.

Deocamdată, efectele creşterii taxei pe valoarea adăugată nu sunt deplin simţite în buzunarele românilor. Este însă limpede că măsura stânjeneşte economia şi nu va aduce bugetului câştigurile scontate. În plus, a mări o taxă pe un consum care scade nu ajută pe nimeni. Dimpotrivă, poate avea efecte perverse asupra economiilor populaţiei şi asupra afacerilor care nu depind de piaţa externă. Creşterea cu 5% a TVA va inflama inflaţia şi va afecta anul viitor venitul disponibil al românilor, care va scădea cu 0,8%, sugerează analiştii de la Erste Bank. Tocmai această tendinţă de continuă scădere a consumului ar trebui să îi îngrijoreze pe oamenii de afaceri din politică. Cum băncile nu mai sunt dispuse să finanţeze consumul şi nici oamenii nu mai au curajul să cumpere pe credit, este de aşteptat ca scumpirile detonate de bomba TVA să susţină rămânerea economiei noastre în recesiune.

Dincolo de toate gafele din declaraţiile unor miniştri, transpare însă un lucru bun, anume faptul că guvernul s-a decis să lucreze pe mai multe scenarii economice, inclusiv fiscale, aşa cum se petrec lucrurile şi în economiile dezvoltate, unde nu se cocoaţă nimeni la putere pe pomeni, promisiuni inaplicabile şi unde orice decizie se ia cu o perfectă cunoaştere a efectelor. Totuşi, guvernul ar fi trebuit să trimită parlamentului proiectul de buget pentru 2011 până în data de 1 iunie, care să includă clar reperele fiscale, aşa cum cer reglementările legale în vigoare. Criza nu este o scuză pentru amânarea prezentării bugetului, dimpotrivă, căci, iată, declaraţiile nesăbuite abundă şi pot amplifica problemele economiei. //

* * *

Iluzia fiscală a stângii

Corectarea inechităţilor din veniturile populaţiei de către impozitul progresiv este o iluzie, deoarece, în realitate, bogaţii profită mai mult de încrengătura de deduceri asociate impozitului, avertizează avocatul Gabriel Biriş. „Impozitul progresiv are deductibilităţi şi excepţii pentru cei care sunt capabili să facă lobby“, explică Biriş. Nici cota unică nu a fost ferită de excepţii, una dintre ele fiind neimpozitarea câştigurilor din tranzacţiile speculative imobiliare.

Cota unică rămâne

Theodor Stolojan spune că nu se poate renunţa la cota unică de impozitare, deoarece ar fi afectate şi investiţiile în economie. „Nu susţin renunţarea la cota unică. Dacă mă apuc să impozitez venitul, nu stimulez investiţiile. Sunt pentru impozitarea consumului, nu a venitului“, a spus Stolojan. Creşterea TVA a fost o decizie luată „pe picior“, dar ea s-a datorat unor constrângeri de timp şi nevoii de a menţine acordul cu FMI, şi, implicit, a credibilităţii ţării, adaugă Stolojan.