Ridley Scott întinde coarda

Gândită ca un soi de prequel la povestea pe care o ştim cu toţii – Robin, haiducul care ia de la bogaţi şi dă la săraci între două tiruri cu arcul -, versiunea lui Ridley Scott suferă de inconsistenţă pe mai multe planuri. În primul rând, povestea e destul de complicată ca să nu poată fi rezumată într-o frază de genul „Robin Hood e arcaş în slujba regelui şi, printr-o conjunctură istorică, ajunge să unească, dintr-o postură nobilă, armatele englezilor şi să respingă invazia franceză, după care e declarat proscris“. Fraza de mai sus are în spate mai multe poveşti – cum a ajuns Robin, printr-o minciună, să devină nobil, cum a reuşit să-i unească pe englezi etc. –, care nu sunt susţinute cum se cuvine de scenariu. Apoi, personajul interpretat de Russell Crowe nu stă prea bine pe propriile picioare. La început e doar un soldat uşor bădăran, apoi e respectuos faţă de un aristocrat care şi-a pierdut fiul în război, ca imediat să fie de-a dreptul şmecher faţă de văduva Marion. Căci, da, Marion e o văduvă aprigă, nu Prinţesa din Pădurea Adormită. Relaţia ei cu Robin e bizară dintru început: arcaşul nespălat, care i-a adus vestea morţii soţului, trebuie să ia numele şi rolul acestuia, iniţial pentru a salva averea familiei. Inutil să spun că cei doi se îndrăgostesc, dar construirea relaţiei lor e expediată în două-trei scene, după care Robin pleacă la luptă declarându-şi iubirea din senin. Nici aşa n-ar fi fost dezastruos dacă, pe câmpul de bătălie, Robin nu s-ar fi trezit cu doamna împlătoşată, cu chef de hăcuit francezi. Şi cu o gaşcă de puştani infractori călare pe ponei – nu mai explic şi povestea lor, că deja e prea mult. Pe scurt, francezii sunt înfrânţi, Robin e aclamat, dar nevolnicul rege îl proscrie, ca să scape de un erou incomod. Aici se sfârşeşte filmul şi începe legenda pe care o ştim.

Russell Crowe e decent în rolul lui Robin Hood, deşi n-are postura din Gladiator. Cate Blanchett (Marion) are mare clasă şi eleganţă, dar nu reuşeşte să salveze prea mult din film, iar Marc Strong face acelaşi joc de „bad guy“ ca în Sherlock Holmes. Singura performanţă remarcabilă e a lui Max von Sydow, care joacă cu naturaleţe rolul unui bătrân nobil ramolit, dar demn.
Scenele de luptă sunt bine realizate, deşi cam obosite. Ridley Scott ştie să filmeze frumos o cavalcadă, păcat că nu ne-a oferit mai multe în cele peste două ore de film. În schimb, e o scenă stupidă cu francezii debarcând, cu bărci răsturnându-se şi cu săgeţile englezilor sfârtecându-i pe invadatorii scufundaţi – Sir Ridley, chiar aşa, Saving Private Ryan vă spune ceva?

După Lord of the Rings, filmele cu săbii, arcuri şi săgeţi au intrat într-o nouă etapă. E adevărat, computerul poate că joacă mai mult decât actorii, dar măcar rezultatul poate fi spectaculos din punct de vedere vizual. Robin Hood nu foloseşte prea multe efecte speciale, dar nici pe actori nu-i pune în evidenţă. Dezamăgitor.

Robin Hood e distribuit în România de Ro Image 2000. A avut premiera în luna mai, dar mai poate fi văzut încă pe marile ecrane.