Categorii

Site-uri recomandate

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Camere supraveghere

Poker Online

Anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Opinii si comentarii | Editie scrisa

18.05.2010

Împotriva noastră

de Cosmin Alexandru

5 comentarii

Lupta crâncenă care se dă acum nu e pentru 25% din salariile bugetarilor, ci pentru 100% din supravieţuirea noastră.

România a încetat să fie un stat modern odată cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Venirea comuniştilor la putere a însemnat nu doar decuplarea de la mecanismele economiei de piaţă, singurele capabile să producă bunăstare pe termen lung. Decimarea fizică a elitelor României a însemnat înlocuirea unei clase sociale care fusese educată temeinic să dea înapoi societăţii cu o adunătură de parveniţi lipsiţi de scrupule, al căror unic scop era să ia. Prin orice mijloace, cu orice preţ, să ia totul de la cei care aveau.

Ăsta a fost modelul fundamental pe care s-a clădit statul român comunist şi ăsta e modelul în care statul român postcomunist încă funcţionează. Doar că, acum, principalul loc din care toată lumea vrea să ia e statul. Mai exact, bugetul statului. El e singurul care pare să aibă resurse nelimitate şi care n-a contenit, în ultimii 20 de ani, să şi facă promisiuni nelimitate.

Pentru că nu există suficienţi români care să dorească sau să poată să-şi croiască un destin financiar independent de bugetul statului, încrengătura dintre instituţii şi cetăţeni a devenit o enormă tumoră care mănâncă încet şi sigur orice urmă de comportament social sănătos.

Aparatul bugetar s-a umflat peste măsură din simplul motiv că doar în acest fel reprezentanţii locali ai partidelor se pot baza pe un număr suficient de voturi. Nu pot controla decât voturile celor pe care îi asistă, îi angajează sau cărora le pot oferi avantaje conexe cu bugetul statului. Acest mecanism face din România un stat condus, la toate nivelele, împotriva lui însuşi. Acest mecanism obligă orice discurs politic sau mediatic românesc la populism.

Acum se pune problema reducerii aparatului bugetar. Felul în care el a crescut conduce la o singură concluzie. Dacă vor fi eliminaţi angajaţi, nu vor fi eliminaţi cei cu performanţa cea mai slabă, ci doar cei cu relaţiile cele mai slabe. Ministerele, administraţiile, universităţile, spitalele, toate au devenit nişte feude înţesate de cumetrii, rubedenii şi interese care sunt dispuse la orice pentru un singur scop - să-şi prezerve posibilitatea de a lua.

Deşi suntem buni, nici măcar aici nu suntem cei mai buni. Modelul grecesc e doar cu puţin, maximum un an, înaintea noastră. Ne-ar oferi lecţii esenţiale, dacă cineva ar avea interesul sau priceperea să le urmărească. Şi Grecia şi-a perpetuat un stat bazat pe capacitatea de a lua. De a lua de la alte state, adică din bugetul UE, cu precădere. Noi n-am mai apucat luxul ăsta. Am fost atât de concentraţi să luăm de la noi înşine, încât nu ne-am mai putut dezvolta în timp util îndemânarea de a lua şi de la alţii. Dacă o vom dobândi cumva, va fi prea târziu. Cei care au de dat şi ar fi fost dispuşi să dea vor fi învăţat deja lecţia şi nu vor mai da decât celor care vor avea, la rândul lor, ceva de oferit.

Ieşirea din această spirală a nesaţului pare aproape imposibilă. Venim după mai bine de 70 de ani de luat. Cei mai mulţi aşa ne-am născut şi aşa am crescut. Auzim în fiecare zi cum cineva nu ne dă suficient. Parlamentul nu ne dă, partidul nu ne dă, primăria nu ne dă, de la serviciu nu ne dă, familia nu ne dă, vecinii nici atât, în general nimeni nu ne dă cât putem noi să luăm. Singurul lucru, pe care, în folclorul popular, cineva şi-l poate lua singur e lumea-n cap. Asta spune că, dacă pleci, mai ai o şansă. În rest, altcineva trebuie să îţi dea.

Cele mai multe încercări de colaborare cu noi sau între noi de aici eşuează. Ne aşezăm la masă preocupaţi excesiv sau exclusiv de ce am putea lua de la celălalt, nu şi de ce am putea să-i oferim înainte. Ascultăm ca să primim, vorbim ca să cerem. Aşa arată şi „negocierile“ din aceste zile între toată lumea şi stat, aşa vor arăta şi următoarele.

După cum se vede la televizor, preşedinţia şi guvernul sunt împotriva tuturor. De la nou născuţi până la vechi pensionaţi. 70 de ani de luat au ajuns la scadenţă. Ar trebui să dăm, în sfârşit, o dovadă că am învăţat ceva, să dăm de înţeles că nu i-am trăit, totuşi, degeaba. Altminteri, nimeni nu ne va mai putea apăra de noi înşine. O să ne luăm şi ultima şansă la un viitor rezonabil. //

Comentarii (5)

Adauga comentariu