O săptămână decisivă

Pentru cei care s-au întâlnit cu reprezentanţii FMI în zilele acestea a devenit clar că prima săptămână a lunii mai poate fi una decisivă pentru România. O săptămână grea, care poate decide în bună măsură starea unei economii şi soarta unor businessuri.

Cap de listă pe agenda discuţiilor pare să fie o majorare de taxe. Probabil că la finalul săptămânii vom avea deznodământul, dar situaţia de fond nu se va schimba nici în cazul în care vom scăpa fără o decizie de majorare, pentru că evaluarea din toamnă se anunţă la fel de grea. Avantajul, deşi sincer nu cred că ar fi un avantaj, este că atunci, pe final de acord, politicienii şi-ar putea asuma un gest de patriotism fals şi ar renunţa la acord mai degrabă decât să majoreze taxele! Cum arată acum această situaţie, după mai bine de un an de încercări de a echilibra bugetul? Primul trimestru arată, conform Ministerului de Finanţe, că ţinta în termeni neţi de deficit a fost atinsă, 8,21 miliarde lei, ba chiar cu vreo 30 de milioane suntem sub această ţintă. În termeni procentuali asta înseamnă 1,5%. Cifra în sine nu spune mare lucru. Până la 5,9%, echivalentul procentual al ţintei asumate pe final de an, mai este, cu atât mai mult cu cât FMI nu discută în procente, ci în cifre absolute.

Ce înseamnă asta? Că, indiferent de evoluţia PIB-ului, guvernul are voie să cheltuiască fix 32 miliarde lei peste veniturile încasate. Cum aceste venituri depind direct proporţional de creşterea economică asumată, scăderea acestei prognoze cu 0,5%, dacă cumva cu 1,5% (de la 1,3% la... 0), face ca între veniturile încasate şi cele prognozate să apară o nouă diferenţă. Cum se acoperă acest gol? Fie prin creşterea deficitului, fie prin creşterea veniturilor sau scăderea cheltuielilor. Creşterea deficitului pare să fie exclusă. FMI se teme că renunţarea la ţinta de deficit asumată deja după primul trimestru va deschide prea larg vistieria de la Ministerul de Finanţe. Atunci rămân celelalte două opţiuni sau o combinaţie a celor două, în care contează însă unde cade accentul: pe venituri sau pe cheltuieli. În aceste zile, FMI pune clar şi repetat aceeaşi întrebare legată de bani. Cum îşi propune guvernul să recupereze diferenţa de bani care apare din faptul că economia românească nu a pornit? Guvernul va spune că politica de reducere a cheltuielilor funcţionează. Va da exemplele pe care le susţine bugetul: cheltuielile de personal au scăzut cu 8,7% faţă de anul trecut, iar cele de capital cu 36%.

Asta înseamnă că investiţii propriu-zise nici nu vor mai exista anul acesta. Dacă acum au scăzut cu peste o treime, păstrând proporţiile, înseamnă că anul acesta guvernul va cheltui în jur de 2 miliarde de euro. Mai nimic, şi cu siguranţă că FMI se întreabă cât mai pot scădea aceste cheltuieli fără ca funcţionalitatea statului să fie periclitată. În schimb, cheltuielile de personal pot fi în continuare reduse. Extrapolând aceste cheltuieli pentru întreg parcursul anului, ar rezulta că ritmul scăderii acestor cheltuieli trebuie să se dubleze. Va putea guvernul să facă asta? Într-un an întreg nu a făcut decât paşi mici în această direcţie, cu mare greutate. Reforma agenţiilor nu a adus economiile scontate, Legea salarizării unitare se amână şi are o întreagă serie de chestiuni litigioase, pensiile sunt încă în discuţie, în timp ce cheltuielile sociale deja au crescut cu 15% în primul trimestru. Concluzia logică este că reforma cheltuielilor publice se va face extrem de greu şi a miza pe reduceri suplimentare este cam dificil. Guvernul va veni cu promisiuni de creşteri de venituri. De unde?

Reducerea evaziunii fiscale este o măsură pe termen lung, împrumuturile suplimentare nu rezolvă problema decât parţial, mutând o parte a ei în viitor (deja cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 36%), privatizările nu sunt puse în calcul, iar bani pe certificate de CO2, cum se preconizează, sunt în bună măsură o iluzie. Probleme suplimentare nu lipsesc: Rompetrol nu poate da înapoi banii statului român (0,47 % din PIB), Petrom nu dă anul acesta dividende, ba chiar face o majorare de capital!... Dacă Guvernul Boc nu va reuşi să vină în această săptămână cu argumente perfecte, cu o strategie remarcabilă, toate incomparabile cu prestaţia de până acum, va fi extrem de greu de evitat chestiunea majorării taxelor, soluţia la care FMI este nevoit să apeleze de fiecare dată când se intră într-un blocaj. În fond, atât în Ungaria anul trecut, cât şi în Grecia săptămâna trecută, ţări unde FMI a venit cu împrumuturi, majorarea TVA a fost rapid adoptată.

Faptul că guvernul de la Bucureşti a beneficiat de mai mult de un an de toleranţă în această privinţă a fost o mare şansă. O şansă pe care, e clar, nu a reuşit să o valorizeze. E în mare măsură o greşeală de economie politică care trebuie asumată. Guvernului i-au rămas extrem de puţine arme pentru a apăra o politică fiscală existentă. În fond, a compromis-o în mare măsură prin lipsa de reacţie, deciziile întârziate şi incapacitatea de a transmite un mesaj de solidaritate în jurul reducerii cheltuielilor publice, prin abuzurile mari şi mici relevate în ultimul an.

Dacă va urma o majorare de taxe, acest lucru va întârzia cu ani ieşirea din recesiune a României. Va conta şi modalitatea majorării alese: unele pot fi inspirate, altele fatale. Doar cu foarte mult noroc putem spera că discuţia pe aceste teme va putea fi evitată. //

Cuvinte cheie: majorare de taxe, evaluare, venituri, deficit, imprumuturi.