Categorii

Site-uri recomandate

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Camere supraveghere

Poker Online

Anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Economie | Editie scrisa

27.04.2010

Iluzia bogăţiei într-o ţară săracă

de Dan Suciu

14 comentarii

Dintre toate ingredientele care duc la încredere în evoluţia economică a unei ţări, României i-a rămas încrederea în capacitatea decidenţilor de a conduce redresarea. Din păcate, este cel puţin la fel de precară cu cea a revenirii creşterii veniturilor sau a pieţei imobiliare.

Au existat şi români fericiţi! Şi cum altfel ar putea fi exprimată această stare, în timpurile de azi, decât prin creşteri salariale şi de venituri? Dacă privim graficele de creştere salarială medie în economia românească, cifrele impresionează. Evident, erodate cu ratele de inflaţie ridicate, ele devin consistente abia după 2005, când inflaţia a scăzut sub 10%, dar şi aşa cifrele rămân impresionante.

Creşterea decembrie 2005 – decembrie 2009 este de peste 40% şi chiar dacă în bună măsură aceste creşteri au fost mâncate de inflaţie, chiar dacă au fost sub rata de creştere a bunurilor care s-au aliniat rapid la nivelurile europene, ele au rămas consistente şi au trimis un semnal puternic populaţiei: un semnal al aşteptărilor optimiste în legătură cu anii care vin, al direcţiei unice de evoluţie a veniturilor, adică în sus. Dacă la aceasta mai adăugăm şi aprecierea monedei naţionale din perioada 2005–2007, de peste 15%, rezultă un cadru remarcabil de iluzie a îmbogăţirii, în care cea mai mare parte a populaţiei a intrat cu repeziciune, susţinută de şi mai rapida creştere a valorilor bunurilor imobiliare pe care le deţinea.

Anii în care aceste cifre au evoluat constant în aceeaşi direcţie au dus la concluzia logică că aceasta este singura direcţie de evoluţie posibilă, iar ritmul în care România va recupera decalajele faţă de Vest este unul rapid. O asemenea concluzie mai are însă nevoie de o nouă premisă pentru a fi susţinută: existenţa unei încrederi în capacitatea politică de gestiune a perioadei de convergenţă faţă de nivelurile de trai ale Vestului. Dacă, în perioadele de creştere, această încredere a fost ignorată în bună măsură prin legarea veniturilor familiale de alte repere, date de rudele aflate la lucru în străinătate sau de participarea la investiţiile rapide ale multinaţionalelor din ţară, acum această încredere este singura stavilă în faţa panicii produse de prăbuşirea tuturor celorlalţi indicatori ai fericirii din anii trecuţi. Iar prăbuşirea a fost rapidă. Primul a fost cursul leu/euro.

În patru luni, la sfârşitul lui 2008 şi începutul lui 2009, a prins nivelurile din 2005. Apoi, piaţa imobiliară, cu blocajul şi căderea de pe tot parcursul anului 2009. Veniturile, acolo unde nu a apărut şomajul, au început şi ele să scârţâie puternic din ianuarie anul trecut, dar pasul decisiv în această evoluţie a fost făcut în noiembrie anul trecut. Atunci am avut prima scădere de venit net faţă de luna precedentă care nu a ţinut cont de ciclicitatea veniturilor (anual, creşteri şi scăderi apoi rapide după decembrie, aprilie şi iulie). În noiembrie 2009, prin scăderea de 9 lei pe venitul mediu net, am avut prima descreştere de acest gen din istoria salarizării postdecembriste. A doua premieră a venit în decembrie anul trecut, când am avut prima lună în care venitul mediu pe economie a fost mai mic decât cu un an în urmă! Niciodată nu s-a mai întâmplat asta, iar faptul că am avut o inflaţie mică în această lună nu explică complet întreaga situaţie şi în niciun caz nu remediază ceva din şocul pe care populaţia îl suferă de la o lună la alta, după experienţele bogăţiei iluzorii din anii trecuţi.

În perioada aceea, băncile au exploatat la maximum aceste sentimente. Sau raţionamente, de vreme ce atunci când ani de zile principalele repere ale finanţelor proprii se îmbunătăţesc, concluzia (mereu greşită) este că se vor îmbunătăţi în continuare. Aproape un sfert din populaţia României a luat credite în această perioadă (aproximativ 4 milioane de persoane). Este vorba de cei care au beneficiat din plin de cei trei factori de propagare a încrederii: creşteri de venituri, de curs, de valori ale proprietăţilor. Creditul neguvernamental s-a dublat în 6 ani, iar creditarea persoanelor fizice a ţinut pasul cu această expansiune. La sfârşitul anului trecut, românii împrumutaseră 34 de miliarde de lei şi 20 de miliarde de euro, sume acceptabile ţinând cont de scăderea garanţiilor salariale şi imobiliare pe care le-au oferit. Şi chiar dacă cifra celor care au restanţe la credite este foarte mare (aproape 700.000, adică unul din 5, unul din 6 creditaţi) cifra restanţelor la nivelul populaţiei este încă mică, undeva la 3,5 miliarde de lei, peste 1% din credite. (La nivelul companiilor, situaţia este cu totul alta, iar restanţele mult mai mari.)

Ţinând cont de unde am plecat, de la strălucitoarea iluzie a binelui financiar, situaţia este nesperat de rezonabilă. Dar odată ce am înregistrat premierele salariale de la sfârşitul anului trecut şi odată cu pregătirea atingerii a noi recorduri de şomaj în lunile următoare, e greu de crezut că situaţia nu se va înrăutăţi şi mai mult. Băncile nu mai pot ascunde creditele neperformante (nu au niciun interes să le declare pentru că presupun provizionare, de aceea o fac atunci când nu au efectiv altă soluţie), iar economia nu dă niciun semn de revenire. A vorbi despre încredere în capacitatea decidenţilor de a gestiona această stare ar fi minunat. Nu avem indicatori credibili în acest sens, dar e greu de crezut că această încredere mai există pe undeva. Va urma, de aceea, cel mai greu an pentru finanţele românilor: veniturile vor scădea, şomajul va creşte, restanţele se vor înmulţi, iar decidenţii nu par a avea capacitatea de a răspunde cumva acestor constrângeri individuale. Chiar dacă „lăsaţi orice speranţă“ sună prea cinic, este expresia corectă pentru lunile care urmează. //

Cuvinte cheie: credit, marcat, guvernamental, garantie, imobiliar.

Comentarii (14)

Adauga comentariu