22 PLUS, nr. 293 - VIRGIL NEMOIANU: Noua şcoală de gândire a dreptei

În ultimii ani, la început cu timiditate, iar apoi din ce în ce mai puternic, un nou curent intelectual şi-a făcut simţită prezenţa în dezbaterea publică şi în viaţa politică. Reprezentanţii săi sunt, în marea majoritate, oameni tineri şi foarte tineri. O nouă generaţie. Dacă vocile lor nu au rămas izolate este pentru că, pe de o parte, ideile pe care ei le exprimă şi valorile pe care le apără sunt complementare şi au un fundament comun, iar pe de altă parte, deoarece Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI) şi Institutul de Studii Populare (ISP) le-au oferit un cadru instituţional de regrupare doctrinară. S-a articulat astfel ceea ce eu numesc noua şcoală de gândire a dreptei din România. Este nouă întrucât ea nu se revendică de la dreapta interbelică, neavând nicio legătură intelectuală cu derapajele radicale ale acesteia. Dimpotrivă, toţi reprezentanţii acestei şcoli de gândire, indiferent dacă sunt de orientare clasic-liberală, creştin-democrată sau conservatoare, au ca numitor comun moderaţia ideatică şi eleganţa discursului, fiind conectaţi la mişcările de idei ale dreptei din Occident şi din Statele Unite.

Cum se explică însă complementaritatea şi care este fundamentul comun al principiilor pe care le apără aceşti tineri? Mai exact, au existat în România rădăcinile unei noi gândiri de dreapta care să îmbine afirmarea curajoasă a centralităţii demnităţii omului în structura de valori care dă coerenţă societăţii şi moderaţia retoricii puse în slujba acestei afirmări? Puteau aceşti tineri să evolueze intelectual şi să devină solidari, în absenţa unor modele asumate explicit sau cel puţin implicit? Răspunsul la aceste întrebări s-a cristalizat într-un demers instituţional. ISP a inclus în programul său pe anul 2010 un proiect de omagiere a gânditorilor care, chiar în condiţiile regimului comunist, iar apoi în mediul tulbure al tranziţiei, au creat o tradiţie intelectuală care a făcut posibilă, într-un fel sau altul, apariţia noii şcoli de gândire a dreptei.

Avem speranţa că în anul următor vom putea continua proiectul nostru cu alte personalităţi reprezentative pentru gândirea de dreapta în economie, istorie, drept etc. Departe de a se constitui într-un bloc ideologic, aceste personalităţi ilustrează în mod strălucit principiul pluralismului cultural în sfera de idei a dreptei. Proiectul beneficiază de sprijinul generos al Fundaţiei Hans Seidel şi este realizat în colaborare cu revista 22. Vom dedica fiecărei personalităţi omagiate un supliment al revistei şi o dezbatere organizată în cadrul ISP.

Nu este deloc întâmplător că inaugurăm acest proiect cu omagierea lui Virgil Nemoianu. Calmul valorilor nu este doar titlul volumului său de eseuri publicat în ţară înainte de a-şi începe prestigioasa carieră academică din Statele Unite. Este o sintagmă definitorie pentru o personalitate care a aderat, încă din tinereţe, la ideea că spiritul întemeietor de cultură trebuie să se structureze în jurul unor valori centrale, dintre care cea mai importantă este demnitatea omului. Dar nu este un paradox să vedem în Virgil Nemoianu un exponent al gândirii de dreapta, când întregul său demers cultural, cum rezultă şi din interviul luat de Cristian Pătrăşconiu, afirmă cu perseverenţă centralitatea valorilor? Paradoxul este numai aparent. În realitate, termenii dreapta şi centralitate nu se exclud.

Mai mult, în contextul noii şcoli de gândire a dreptei din România, ei sunt indisolubil legaţi. Dreapta este un concept acreditat de logica procedurală a democraţiei liberale. Această logică impune o structură bipolară a puterii. Printr-o convenţie stabilită încă de la sfârşitul secolului XVIII, actorii politici principali care se confruntă în această structură bipolară au fost diferenţiaţi prin termenii dreapta şi stânga. Cine se apleacă însă cu atenţie asupra principiilor şi valorilor pe care dreapta şi le-a asumat de mai bine de două secole în Occident şi în Statele Unite nu poate să nu observe că acestea ocupă un loc central în ţesătura intelectuală a democraţiei liberale. Din această perspectivă, de cele mai multe ori, valorile şi principiile asumate de stânga au fost marginale. Altfel spus, dacă avem în vedere criteriul naturii valorilor şi principiilor asumate, dreapta este centrală, iar stânga este marginală. Această perspectivă face convingătoare opinia lui Virgil Nemoianu din acelaşi interviu, în sensul că extrema dreaptă interbelică, inclusiv nazismul, s-a situat mai degrabă la stânga decât la dreapta. Într-adevăr, dreapta radicală interbelică a fost marginală, iar nu centrală. Aici este punctul de ruptură categoric dintre mişcarea de idei din perioada interbelică şi noua şcoală de gândire de dreapta din zilele noastre.