Chile se cutremură neîncetat

Dezastrele naturale ocupă încă avanscena actualităţilor latino-americane.

În urmă cu o lună, scriam despre cutremurul din Haiti, dezastrul deceniului. Iată că America Latină reapare în actualitatea internaţională din acelaşi motiv: un cutremur cu magnitudinea de 8,8 grade pe scara Richter a fost înregistrat în data de 27 februarie 2010 în zona centrală a Chile. Cele mai afectate regiuni au fost regiunea VII Maule şi regiunea VIII Biobio, în care a fost declarată starea de catastrofă (Chile este împărţită în 15 regiuni de la nord la sud, plus capitala Santiago). Cutremurul, urmat de foarte multe replici (în jur de 150–200), a fost însoţit şi de crearea unor tsunami ce au ameninţat pe rând toate insulele din Pacific, de la Polinezia franceză la Hawai, terminând cu alerte ridicate în Japonia. Valurile ucigaşe au provocat în unele zone ale Chile, precum Talcahuano sau Constitución, mai multe victime decât cutremurul. Pe lângă casele distruse, bărcile au fost aduse până în centrul oraşelor.

O istorie marcată de cutremure

Numărul victimelor cutremurului din Chile (în jur de 500) este foarte mic comparativ cu cel al cutremurului din Haiti (peste 200.000 de victime). Numărul celor afectaţi de cutremur este însă foarte important: între 1,5 şi 2 milioane de cetăţeni. Acest lucru este explicabil şi prin faptul că Chile este situată într-o zonă seismică activă şi este mult mai pregătită pentru astfel de dezastre. Numai în secolul XX au fost înregistrate 11 cutremure ce au măsurat peste 7 grade pe scara Richter. Dintre acestea, cutremurul din 22 mai 1960, ce a înregistrat 9,5 grade pe scara Richter, a fost cel mai mare cutremur înregistrat în epoca modernă. Acesta a avut epicentrul la Valdivia şi a făcut un număr relativ mic de victime (estimările se situează între 2.000 şi 6.000) şi pentru că a fost precedat, începând cu o zi înainte, de o serie de cutremure de mai mică intensitate. Cutremurul din 1960 a dus, de altfel, şi la crearea unei instituţii responsabile de gestionarea dezastrelor naturale, ONEMI sau Biroul Naţional de Urgenţă al Ministerului de Interne, ce a fost criticată în ultima săptămână pentru proasta coordonare cu Agenţia Marinei chiliene (SHOA), care trebuia, la rându-i, să-i avertizeze pe cetăţeni că se vor forma tsunami după cutremurul din 27 februarie.

Succesiunea cutremurelor (alte cutremure de mare amploare au avut loc în 1971, 1985 în zona Santiago) a dus şi la stabilirea şi, în mare parte, respectarea unor norme de construcţie în acord cu criteriile seismice.

Din această cauză şi comparând cu Haiti, Chile, un stat stabil politic şi prosper economic, a rezistat mult mai bine şi cu costuri umane reduse. Distrugerile materiale sunt însă extrem de importante şi ele privesc mai ales infrastructura: drumurile, podurile au fost în mare parte distruse, ceea ce a dus la întreruperea legăturilor rutiere între nordul şi sudul ţării. În plus, spitalele în marea lor parte au fost distruse. Pe lângă acestea, Chile a fost afectată şi de înteruperea alimentării cu energie electrică, nefuncţionarea reţelelor de telefonie şi telefonie mobilă.

Efectele cutremurului şi situaţia actuală

Mici disonanţe au fost însă înregistrate: alarma pentru tsunami nu a fost lansată la timp şi a dus la eşecul de a anunţa populaţia. Unele erori de construcţie au dus la prăbuşirea unor clădiri nou inaugurate ale căror imagini ce semănau cu castele din cărţi de joc prăbuşite au fost transmise încontinuu de televiziuni. S-a vorbit despre cataclism social, căci cele mai afectate au fost segmentele foarte sărace ale populaţiei.

De fapt, pe lângă tragedia lăsată în urmă de cutremur, ce a şocat Chile a fost seria de jafuri, devalizări ce au afectat mai ales oraşe precum Concepción, Talca, Constitución, dar şi unele cartiere din Santiago: oameni care furau atât mâncare şi apă, dar şi televizoare LCD. Ca urmare a acestui fenomen, pe străzile din oraşele afectate a reapărut armata. Este pentru prima dată după 1990 (data tranziţiei la democraţie) când se face apel în acest fel la armată pentru a se respecta starea de asediu (interdicţia de a circula după ce se întunecă). Prezenţa armatei, simbol pentru mult timp şi pentru mulţi cetăţeni al represiunii, este acum menită să reasigure că situaţia este sub control – chiar dacă cu o oarecare întârziere. Preşedinta Michelle Bachelet a fost de altfel acuzată în ultima săptămână că a amânat o astfel de decizie din cauza trecutului său de prizonier politic în timpul dictaturii militare. Duminică, hoţii au fost somaţi de poliţie să predea bunurile furate şi aşa s-a întâmplat (conform AP).

Ce a urmat a fost o serie de comentarii privind modelul de societate marcat de inegalităţi şi de individualism, ca efect direct al modelului neoliberal impus în timpul dictaturii militare conduse de Augusto Pinochet (1973-1990) şi urmat de administraţiile democratice ale Concertación (1990-2010). Astfel, dezastrul provocat de natură a redeschis teme centrale ale perioadei de tranziţie la democraţie: rolul armatei, tipul de societate creată de modelul economic, inegalitatea şi injustiţia socială etc.

Printre efectele directe ale cutremurului trebuie menţionate cele asupra economiei. Industria cuprului (materia principală exploatată şi exportată de Chile) a fost afectată doar în prima zi şi pentru că nordul ţării nu a suferit în urma cutremurului; industria vinului (regiunea Maule fiind printre principalii producători), însă, a fost printre cele mai prejudiciate (100 de milioane de litri de vin au fost pierduţi, scria ziarul chilian La Nación). Şcoala, ce trebuia să înceapă miercuri 3 martie - vacanţa de vară se termina în weekend-ul în care a avut loc cutremurul –, a început doar în unele regiuni din nord şi va începe diferenţiat în restul regiunilor, în funcţie de pagube şi necesităţi.

Solidaritate şi reconstrucţie

Deşi comunitatea internaţională a reacţionat imediat şi s-a oferit să trimită ajutor de urgenţă şi resurse financiare, de abia după trei zile Chile a cerut ajutor specific (drumuri mobile, spitale de campanie, instrumente de purificat apa), motivând reacţia tardivă prin nevoia de a estima atât pierderile, cât şi nevoile cele mai urgente.

Hillary Clinton, aflată săptămâna trecută într-un turneu latino-american, s-a oprit şi la Santiago de Chile pentru a se întâlni cu Bachelet şi a o asigura de sprijinul SUA în procesul de reconstrucţie. Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki Moon, declara sâmbătă 6 martie, după ce a vizitat unele dintre zonele cele mai afectate de cutremur, că ONU a deblocat deja 10 milioane de dolari pentru un ajutor de urgenţă şi că pe data de 10 martie va informa Adunarea Generală a ONU privind vizita sa în Chile.
Teledonul Chile ajută Chile, organizat vineri 5 şi sâmbătă 6 martie şi prezentat de legendarul Don Francisco, a avut un rezultat impresionant: peste 30 de miliarde de pesos au fost donaţi de chilieni (echivalentul a peste 57 de milioane de dolari), printre care s-a aflat şi donaţia în valoare de jumătate de milion de dolari făcută de scriitoarea de origine chiliană Isabel Allende.

În acest context, tranziţia puterii între preşedintele în funcţie şi preşedintele ales complică şi mai mult situaţia chiliană: inaugurarea preşedintelui ales, Sebastian Piñera, va avea loc în data de 11 martie. Michelle Bachelet, după un mandat excelent (cu o cotă de popularitate înainte de cutremur de 80%), se pregăteşte să îi cedeze locul candidatului dreptei, excluse de la putere în ultimii 20 de ani1. Reconstrucţia, ce va dura întregul mandat al lui Piñera, conform lui Michelle Bachelet, va deveni cel mai probabil prioritatea sa şi aceasta în ciuda declaraţiilor sale optimiste, conform cărora scopurile anunţate în campania electorală şi incluse în programul de guvernare pot fi menţinute în perioada ce urmează. Costul reconstrucţiei a fost estimat de Bachelet la suma de 30 de miliarde de dolari, dar alte sume vehiculate variază între 12 şi 20 de miliarde de dolari. //

Ca în majoritatea ţărilor din America Latină, preşedintele în funcţie nu se poate prezenta pentru un mandat succesiv.