Televiziunea românului „diasporizat“

Ce public ţintă îşi propune să exalte, să informeze, să amuze, să enerveze TVR Internaţional, care are, totuşi, avantajul de a fi vizibilă pe ofertele multor societăţi de cablu din ţările unde trăiesc mulţi români?

Nu sunt o mare consumatoare de televiziune publică. Cu excepţia câtorva realizatori care ştiu într-adevăr să conceapă şi să conducă o emisiune de televiziune – politică ori culturală –, cred că principalul atu al televiziunii publice este că, primind bani de la noi, contribuabilii, ne lasă să vedem filmele – câ­teva seriale bune şi pe val – fără masacrul publicitar obişnuit propus de televiziunile comerciale. Nu amintesc în acest context „divertismentul“, pentru că el a atins de mult – dacă nu chiar de la naşterea conceptului în sine – culmi de suficienţă, de prost-gust sau, pur şi simplu, de penibil. Observaţia are un caracter universal valabil pentru că, precum criza economică sau gripa nouă, divertismentul este, din păcate, un flagel global.

Cum apare în acest context TVR Internaţional, confruntat cu o problemă suplimentară faţă de televiziunea publică-mamă, anume una de situare? Ce public ţintă îşi propune să exalte, să informeze, să amuze, să enerveze această televiziune, care are, totuşi, avantajul de a fi vizibilă pe ofertele multor societăţi de cablu din ţările unde trăiesc mulţi români?

Cuvinte cheie:

Lansez această întrebare pentru că publicul ţintă s-a modificat în ultimii ani. Românii din afara României au trecut de la exil la diasporă şi, mai nou, de la diasporă la imigraţie. Este vorba despre o populaţie eteroclită, foarte mobilă şi ale cărei nevoi, în materie de informaţie şi divertisment, sunt extrem de diverse. Pentru cei plecaţi la lucru prin Europa, şi care reprezintă majoritatea, legătura cu ţara arată cu totul altfel decât acum 10-15 ani.

Pentru ceilalţi, de mai departe, postul TVRi propune, într-o zi obişnuită de lucru, luată la întâmplare, o Trezire la apel cu informaţii meteo, de trafic, de joburi dintr-o ţară-mamă aflată uneori la 10.000 de kilometri depărtare. Continuă cu emisiuni despre românii de afară, plus Tezaur folcloric. Peisajul se întregeşte cu emisiunea Ferma, unde românul din Auckland sau din Los Angeles află, de pildă, cum se cultivă salata şi ciupercile în comuna Leu din judeţul Dolj (emisiunea e preluată de la TVR).

După ce s-a pus la punct cu traficul şi cu agricultura, românul exilat trece la educaţie, într-o emisiune care îşi propune să dezbată „de ce a fost nevoie de atâta timp şi atâtea controverse pentru elaborarea unei legi a învăţământului“! Urmează Lecţia de română, „pentru copiii care nu vor să uite să vorbească româneşte“. Ideea în sine nu ar fi rea deloc, dar realizarea o compromite pe jumătate. Tema „literatură şi istorie“, de pildă, este rezolvată prin lectura unor fragmente din România pitorească a lui Vlahuţă, despre virtuţile geţilor. Tracomania salvează Româ­nia! Şi programul continuă cu o emisiune culinară, unde aflăm de la un bucătar român din Italia cum „blenderizăm“ (sic !) supa cremă de ciuperci. Trăiască limba română à la sauce TVRi.

Producţiile originale amestecă realizatori respectabili, cu o reputaţie deja stabilită, cu alte nume, încremenite în proiectul unei televiziuni marcate încă de formatul tatulician Veniţi cu noi pe programul II - şi de nelipsita Marina Almăşan-Socaciu, veşnic şi inconturnabil „pilier“ al divertismentului la televiziunea publică.

La acest tablou se adaugă alegeri total nefericite în preluările de pe alte canale publice. TVR Cultural este practic absent, deşi, din discuţiile pe multe forumuri din „diaspora“ – toate rezervele faţă de acest termen! –, ar fi loc de câteva emisiuni şi pe TVRi. În loc să folosească, de pildă, capacităţile indiscutabil superioare ale TVR Cultural, TVRi face un soi de agendă a evenimentelor culturale din reţeaua ICR – în principiu utilă, dar insuficient documentată: informaţiile sunt de multe ori incomplete, iar suportul vizual e clişeizat până la extrem.

Exemplele de mai sus nu sunt nişte excepţii. Ele dau tonalitatea generală a postului, care păstrează aceeaşi proporţie între onorabilitate şi semidoctism asumat, între exaltare patriotico-tradiţionalistă şi decenţă, pe care o regăsim la televiziunea publică şi al cărei echilibru prea fragil a fost programatic întreţinut. //

Cuvinte cheie: diaspora, TVRi, emisiune, public, TVR Cultural