Categorii

Site-uri recomandate

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Camere supraveghere

Poker Online

Anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Politica | Editie scrisa

19.01.2010

Un Frankenstein în fruntea Justiţiei

de Andrei Cornea

11 comentarii

Exagerând, dar nu prea mult, am spune că ceea ce este bomba nucleară în raport cu o centrală atomoelectrică, sau drogul în raport cu medicamentul, sau comunismul în raport cu fraternitatea umană este CSM-ul nostru în raport cu principiul independenţei justiţiei: adică un abuz diabolic care răstoarnă pe dos născociri ingenioase şi idei nobile, făcându-le să lucreze împotriva scopului fundamental pentru care au fost, iniţial, imaginate.

Când, pe vremea guvernului Năstase, UE a cerut României, considerată pe drept o ţară coruptă şi cu o justiţie influenţată de puterea politică, să creeze o instituţie aleasă chiar de magistraţi, care, la adăpost de politic, să numească judecătorii şi procurorii, să-i avanseze, să-i sancţioneze şi să-i demită din magistratură la nevoie, ne-am închipuit – cu naivitate, ce-i drept – că lucrurile vor merge mai bine decât până atunci. Am crezut, ca şi UE, că, eliberaţi de constrângeri şi presiuni, magistraţii ţării vor şti să aleagă în CSM persoane – nu perfecte, desigur –, dar măcar oneste şi dedicate binelui public.

Am imaginat fals natura umană ca fiind mai bună decât era sau nu ne-am reprezentat îndeajuns gradul de perversiune la care ea a ajuns după comunism şi postcomunism. Am sperat prosteşte în propriul interes al magistraţilor de a deveni independenţi şi onorabili. N-am înţeles că pofta lor de a avea şi de a prezerva privilegii va bate şi independenţa, şi onorabilitatea. Pe scurt, cu un ochi la Montesquieu, cu un al doilea la Comisia Europeană, n-am înţeles la timp că, prin înfiinţarea CSM, am creat un Frankenstein instituţional: o castă.

Săptămâna trecută, monstrul s-a manifestat: căci ce altceva a fost alegerea d-nei Florica Bejinariu ca preşedinte al CSM? Faptul că această persoană a făcut delaţiuni la Securitate pe timpuri (fiind şi plătită pentru servicii) n-a descalificat-o. Desigur, sub cauţiunea celebrei formule „n-a făcut poliţie politică“, ea avea dreptul formal să fie aleasă; dar blamul moral n-a contat? Uite că n-a contat pentru „elita“ acestei caste. Grav cu adevărat pare să fie altceva: toţi preşedinţii de până acum ai CSM, chiar dacă nu au avut de a face cu Securitatea, au fost antireformişti şi au susţinut interesele de corp închis ale magistraţilor, în dispreţul aproape fără fisuri la adresa societăţii. De fapt, întregul CSM pare să fie „irecuperabil“ şi am senzaţia că, indiferent dacă ar fi fost ales acum sau acum un an, efectele generale ar fi fost identice. Să mai vorbim despre lupta de gherilă pe care a dus-o împotriva Monicăi Macovei? Să mai amintim despre antireformismul CSM, de atâtea ori notat în rapoartele Comisiei Europene?

Să amintim în schimb că CSM a permis şi chiar i-a încurajat pe judecători să dea în judecată statul pentru a recupera sporuri salariale, deşi acestea le fuseseră înglobate în salariu. Judecătorii i-au judecat pe judecătorii care cereau drepturi pentru judecători şi i-au dat câştigători pe judecători, după ce au pus masca dreptăţii pe chipul abuzului. Ar fi trebuit să ne aşteptăm de la altceva din partea unei caste autotelice, dedicată în mare măsură propriei propăşiri?

Dar CSM şi-a arătat cu adevărat faţa monstruoasă – aşa ca să vadă oricine şi să ne îngrozim cu toţii – atunci când nu numai că nu a sancţionat, dar a şi încurajat greva ilegală a judecătorilor din toamna trecută. Mai întâi, judecătorii nu au dreptul legal să facă grevă, iar formula utilizată cu acest prilej, „protest“, a reprezentat o sfidare a justiţiei; venită chiar din partea celor care trebuie să pronunţe dreptul, sfidarea a fost cu atât mai neruşinată. Apoi, cauza - privilegiile salariale – era dezonorantă, atunci când judecătorii erau şi sunt printre cel mai bine plătiţi bugetari. În plus, momentul desfăşurării protestului a semănat cu un şantaj la adresa unui guvern demis, fără susţinere în parlament, mai mult, cu un şantaj la adresa politicienilor în general, aflaţi în luptă electorală. Probabil, numai faptul de a spera în victoria lui Mircea Geoană a determinat CSM să nu susţină ameninţarea unor judecători de a bloca prin neparticipare comisiile electorale. În final, cum se ştie, judecătorii au primit poziţii mai bune în grila unică de salarizare. Iar împrejurarea că ei, chipurile, nu au fost în grevă, ci în „protest“ le-a adus numai avantaje: şi-au primit salariile, deşi, timp de mai bine de o lună, aproape că au blocat justiţia în întreaga ţară, amânând termenele indefinit.

Acum, după circa trei luni, cineva, un membru CSM, a amintit, se pare, preşedintelui Băsescu aflat la şedinţa CSM că „protestul“ a fost numai „suspendat“, nu şi „încheiat“. Personajul folosea categorii de drept pentru ceea ce desfide orice drept! Uneori, monstrul e nu numai teribil, dar şi ridicol! Iar dacă suntem pe teritoriul ridicolului, să remarcăm şi protestul d-nei Viorica Costiniu, preşedintă de onoare a Asociaţiei Magistraţilor, împotriva alegerii noii preşedinte a CSM. Suspectez că între cele două preşedinte există o rivalitate personală. Căci, până acum, mai toate deciziile în spirit de castă ale CSM, inclusiv „protestul“, au fost sprijinite fără fisură aproape de asociaţiile magistraţilor, astfel că mi-e greu să cred într-o deşteptare bruscă a „onoarei“ şi a spiritului civic.

Se mai poate face ceva? Abuzul trebuie să fie oprit sau măcar îngrădit, iar statul e dator să arate, în sfârşit, fermitate: trebuie anunţat că orice nou „protest“ similar va fi sancţionat cel puţin prin reţinerea salariului, iar acest lucru e necesar să fie pus în practică fără şovăială. Nu va fi destul: „Frankenstein“ a devenit prea mare, dominator şi îngâmfat. Mă tem că va trebui să fie, pur şi simplu, demontat.

Cred că CSM trebuie desfiinţat prin lege şi reînfiinţat, dar numai după ce va fi regândit în mod profund, procedând astfel încât cel puţin „elita“ corpului magistraţilor să fie oprită să monopolizeze puterea. Şi mai cred că numai măsuri ferme disciplinare pentru abuzuri vor convinge judecătorii şi procurorii că CSM îi poate apăra, desigur, împotriva intruziunii politicului, dar nu şi de interesele societăţii în ansamblu. În situaţia în care s-a ajuns, cred că ora cedărilor din partea celorlalte două puteri a trecut. „Reforma statului“ trebuie să însemne şi că niciunui grup socio-profesional nu i se permite să devină o castă abuzivă şi privilegiată, condusă despotic de oameni compromişi. Iar judecătorilor, mai puţin decât oricui. //

Comentarii (11)

Adauga comentariu