Reţeta Petraeus „reloaded“

În urmă cu numai 3 ani, Irakul era conflictul care ţinea prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Astăzi, războiul din Afganistan domină spaţiul mass-media. Ca şi atunci, SUA se pregătesc de o ultimă lovitură pentru a întoarce în favoarea lor un conflict considerat de mulţi ca şi pierdut.

Ne aflăm într-un moment la fel de important ca cel din ianuarie 2007, când a fost iniţiată celebra „the surge“ (o suplimentare cu 20.000 de militari a forţelor americane din Irak) care avea să schimbe decisiv dinamica internă a societăţii irakiene. Atunci, ca şi acum, regia şi scenariul îi aparţin generalului David Petraeus. Să revedem, aşadar, ingredientele succesului.

Spre sfârşitul lui 2006, Irakul se afla în plin război civil. Competiţia pentru putere şi pentru supravieţuire identitară defineau raporturile dintre comunitatea sunită şi cea şiită.

Armata irakiană devenise ea însăşi o victimă a logicii sectare, fiind incapabilă să asigure credibil securitatea comunităţii sunite. Efectul acestui vacuum de securitate i-a aruncat pe insurgenţii suniţi în braţele Al Qaeda (AQ), considerată a fi singura forţă credibilă care le putea garanta în acel moment supravieţuirea. În acest context, intră în scenă David Petraeus. Obiectivul său era reducerea climatului de teamă existenţială dintre cele două comunităţi - motorul care alimenta această spirală a violenţei sectare. Era ultima şansă pentru o soluţie politică, negociată a conflictului care ameninţa să sfâşie teritorial Irakul. Miza nu era doar restabilirea încrederii suniţilor în comunitatea şiită şi guvern, ci şi edificarea unui contract social care să stabilească un nou echilibru între comunităţile constitutive ale societăţii irakiene. „Filosofia din spatele suplimentării a fost aceea că o soluţie politică nu putea fi dezvoltată atât timp cât nivelul violenţei nu putea fi coborât la o cotă acceptabilă social. Pe fondul violenţelor din 2006, era imposibil ca grupările irakiene să realizeze compromisuri politice pe probleme de natură existenţială.

Suplimentarea a fost în parte gândită să reducă decisiv nivelul violenţei etno-sectare pentru a crea spaţiul politic necesar partajării resurselor şi a puterii“, ne-a declarat colonelul Peter Mansoor, unul dintre principalii arhitecţi intelectuali ai reţetei Petraeus.

Şi totuşi, reţeta stabilizării Irakului nu poate fi redusă exclusiv la o simplă dimensiune matematică. Suplimentarea forţelor americane a fost o componentă necesară, chiar decisivă, dar nu suficientă în sine. Aceasta s-a aflat într-o relaţie de interacţiune interdependentă cu aşa-numita mişcare de „Deşteptare Sunită“ din Al Anbar „pe care a consolidat-o, a accelerat-o, dar nu a creat-o“ (Stephen Biddle). Deşteptarea sunită a fost în mare măsură o reacţie organică de respingere a barbarismului practicat de AQ. Treptat, însă, ruptura dintre insurgenţa sunită şi AQ a fost grăbită de prăpastia dintre agenda locală a insurgenţilor suniţi (preocupaţi de securizarea unui nou statut politic în Irakul post-Saddam) şi obiectivele AQ (interesată de transformarea Irakului într-un stat islamic guvernat de sharia). O scurtcircuitare decisivă a legăturilor cu AQ nu ar fi fost însă posibilă în absenţa trupelor americane care au protejat comunităţile sunite din Al Anbar în faţa represaliilor AQ, aplicând clasica tehnologie a contrainsurgenţei prin securizarea populaţiei civile 24 de ore din 24. Intuind potenţialul reproducerii modelului din Al Anbar pentru celelalte regiuni devastate de insurgenţă, generalul Petraeus devine un fervent promotor al cooptării şi reconcilierii cu cea mai mare parte a insurgenţei sunite. Treptat, rebeliunile locale se transformă într-o revoltă tribală de respingere a AQ. „Una dintre cele mai importante consecinţe ale suplimentării a fost aceea că pentru prima dată am văzut ridicarea comunităţilor sunite împotriva ideologiei şi barbarismului Al Qaeda. Deşi nu a creat primele rebeliuni tribale, suplimentarea a fost catalizatorul expansiunii şi al succesului lor. Pe fond, triburile sunite, împreună cu inserţia forţelor americane adiţionale au fost cele care au distrus AQ în Irak“, a concluzionat colonelul Peter Mansoor. //