prima pagina

U

nul dintre cele mai hilare, poate chiar absurde aspecte ale recent încheiatei campanii mi s-a părut continua asociere a lui Mircea Geoană cu Barack Obama. Asocierea între Geoană mi s-a părut atât de ridicolă   încât mi-am luat inima în dinţi să scriu acest articol.

În 2008 am votat cu Obama după opt ani de guvernare George W Bush, după opt ani de proliferare a ignoranţei (într-o ţară care excelează prin instituţiile sale educaţionale) şi a populismului ieftin (vorba preferată a lui Bush era folks), a patriotismului orb (America rezolvă singură problemele lumii), a dispreţului faţă de valori şi de elite (în favoarea oamenilor acţiunii care nu stau mult pe gânduri, oameni care gândesc cu viscerele), a superstiţiei şi fanatismului (un discurs pseudo creştin de factură fundamentalistă), a măsluirii datelor pentru a influenţa opinia publică (vezi luarea deciziei pentru invadarea Iracului), a încălcării flagrante drepturilor omului (schiungiirile din închisorile secrete CIA), a minciunii  (cu privire  la starea încălzirii globale), nedreptate socială (avantajarea corporaţiilor mamut). Guvernarea lui Bush a transformat America într-o ţară a fricii şi neîncrederii reciproce, o ţară unde convorbirile telefonice ale cetăţenilor erau ascultate în mod secret în numele unui ideal de siguranţă himeric.

Am votat pentru Traian Băsescu de aici de departe alături de alţi plecaţi dar nu înstrăinaţi (cum a sugerat celălalt corifeu PSD, Adrian Năstase) , pentru că am vrut să votez cu un om, în adevăratul sens al cuvântului, cu calităţi şi cusururi, nu cu o mască în spatele căreia erau ascunse o sumedenie de feţe. Am votat cu Băsescu pentru că într-o ţară a opacităţii funciare a adus un dram de transparenţă în justiţie, a ridicat instituţii aproape defuncte prin numirea unor oameni de calitate în administrarea lor : Horia Patapievici la Institutul Cultural Român, Mihai R. Ungureanu la Ministerul de Externe şi Monica Macovei la Ministerul Justiţiei. A iniţiat reforme demult necesare precum cea a justiţiei, a funcţionarilor statului, a învăţământului. Din păcate, reformele iniţiate de preşedintele Băsescu au fost frânate şi împiedicate de inerţia şi reaua voinţă a unei clase politice care şi-a iubit mult apa caldă a cloacei.

Campania lui Obama a fost un exemplu de noblesse oblige; el nu s-a lăsat târât într-o retorică a acuzelor ci a încercat să menţină o conversaţie decentă. Campania lui Obama a excelat prin profesionalism, prin serioziatea conversaţiei despre probleme si principii (issues cum spun Americanii) şi nu prin atacul impertinent la persoană.  Asta în pofida adversarilor care mereu au încercat să introducă atacul la persoană prin strategii de prost gust.

Campania lui Geoană, şi coaliţia pestriţă din spatele lui Geoana a excelat prin lipsa de identitate politică bazată pe principii adevărate : alături de Geoană  s-au raliat atât partide de extremă dreaptă precum PRM  cât şi  cele de dreapta, PNL; moguli, oligarhi, baroni şi baronesse de toate speciile şi culorile. Cei din marea coaliţie au fost toropiţi de dorul de linişte încât au uitat toate principiile politice : singurul lucru de care şi-au mai amintit—ca prin vis--a fost  spectrul preşedintelui. Geoană, profetul pacificator, s-a făcut frate cu oricine si orice numai să treacă puntea spre paradisul liniştii si păcii.   A fost  o alianţă a păcii şi liniştii care ar fi permis aligatorilor si crocodililor din jurul hipopotamului să îşi vadă de treabă mai departe în opacitatea mlaştinii căldicele.

Prin reintroducerea idealului liniştii, Geoană s-a dovedit un demn urmaş al sloganelor arborate pe pancartele demonstraţiilor de la 23 August. În viziunea celei de a doua  mari cruciade a păcii, (urmaşi ai primei cruciade a păcii: Miron Cosma şi minerii săi) Traian Băsescu a devenit un huligan în tradiţia mişcărilor huliganice de la Timişoara (Decembrie şi Iunie 90) şi Piaţa Universităţii. Sfidători faţă de ipocrizie şi în memoria tuturor huliganilor  nu ne rămâne decât să cântăm din tot sufletul imnul Pieţii Universităţii: « Mai bine huligan decât securist, mai bine golan decât activist. »

Discursul lui Obama si faptele sale de până acum adeveresc o atitudine care nu se sfiişte să tulbure apele acolo unde ele trebuie tulburate. Ceea ce se profilează în aceste zile în Statele Unite se aseamănă cu revoluţia socială iniţiată de reformele lui Franklin Roosevelt pentru a contracara criza anilor 30. Reforma sistemului medical, reforma energiei (pentrua a elibera economia şi industria Americană de dependenţa de petrol si cărbune), reforma în educaţie, o nouă lege a imigraţiei, regularizarea sistemului bancar (pentru a evita o altă criză financiară de anvergura celei pe care o trăim acum) sunt diferitele fronturi ale schimbării. Toate acestea au ca scop transformarea unui status quo rigid anchilozat si învechit, desţelenirea unor mentalităţi împotmolite de practici ce par perene şi de neschimbat.

Prestanţa publică a lui Geoană se caracterizează mai degrabă prin servilism si lipsă de caracter (vezi scrisoarea trimisă lui Emil Constantinescu în 1996) decât prin viziune politică bazată pe principii morale sau politice. Prestanţa intelectuală a lui Geoană a lăsat mult de dorit. El mi-a amintit mai ales de Sarah Palin prin modul aproape automat de a răspunde. Mi-a mai amintit şi de limbajul de lemn al unui epoci care excela prin opacitate. Discursurile Geoană vădesc o scurt-circuitare a raţiunii, a spiritului analitic şi critic. Era evident că ceea ce spunea era spus mecanic, repetitiv ca după o sesiune cu antrenori pe diferite domenii.

Marea coaliţie în frunte cu Geoană se situează pe o poziţie diametral opusă administraţiei Obama cu privire la politica externă. Uverturile secrete catre Moscova şi teoria parteneriatului cu Rusia nu fac decât să trezească îndoieli cu privire la serioziatatea anagajamentului coaliţiei liniştii şi păcii faţă de Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică.

De asemenea social-democraţia predicată de Geonă cred că este o simplă propagandă populistă. Nu este puţin paradoxal că Geoană, socialistul, apărătorul celor nevoiaşi, a fost susţinut de cei mai bogaţi oameni din România? Prin  neverosimil lor, primisiunile sale au frizat bunul simţ şi onestitatea şi s-au remarcat mai ales prin nerealism şi lipsă de concret.

Din această perspectivă pretenţia  lui Geoană de a-l emula pe Obama nu poate fi decât o vorbă goală. În afara vârstei şi a vorbirii limbii engleze nu cred că exista alţi termeni de comparaţie cu Obama. Mai degrabă Geoană s-ar putea compara cu Sarah Palin.

Geoană nu ar fi fost şi nu este un al doilea Obama ci  un promotor al liniştii si păcii (în marea tradiţie Ceauşisto-Sovietico-Comunistă), cel care ar fi avut cele mai bune şanse să repopuleze parcul Cotroceniului cu specia aproape dispărută a  cucuvelelor.

* Student Drd. Istoria Ştiinţei la University of Chicago