Categorii
Site-uri recomandate
Pariuri sportive online
Camere supraveghere
Poker Online
Anunturi gratuite de mica publicitate
Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania
Oferte Litoral
Inchirieri auto
Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza
Sports Cars
Implants dentaires
Implanturi dentare Bucuresti
Anvelope - de sezon la preturi promotionale
Cadouri
Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari
Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine
Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop
Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara
Revoluţia română: câteva fapte, câteva paradoxuri
Revoluţia română nu este un bloc compact, nu este o mişcare împinsă spre deznodământ de o inspiraţie unică, ci este o rezultantă. În analiza revoluţiei române, trebuie să distingem între partea care ţine de revolta străzii şi partea care ţine de complotul nomenclaturist. Cele două componente ale revoluţiei române sunt ca două fire, din care s-au ţesut atât contrastele ei bizare, cât şi istoria ulterioară, la fel de specială, a României.
Caracteristicile revoluţiei româneşti o fac atipică în raport cu celelalte revoluţii care au dus la prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est.
1. Întâi de toate, Revoluţia română a depins, în declanşarea ei, de modificarea situaţiei geopolitice. Revoluţia română a urmat altora şi, poate, fără efectul cumulativ al acestora, nu s-ar fi produs (sigur nu în această formă).
2. Apoi, ea nu a fost rezultatul unor negocieri între societate şi partid, ca în Polonia şi Ungaria, ci a unei înfruntări sângeroase de stradă, în care o revoltă populară spontană şi haotică a fost reprimată cu mitralierele şi blindatele. Rezultatul: 126 morţi şi 1.107 răniţi (şi mutilaţi: să nu uităm niciodată mutilaţii).
3. Spre deosebire de Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria, mişcarea disidentă românească nu a jucat niciun rol în declanşarea evenimentelor şi nici în gestionarea deznodământului lor. Din punct de vedere retoric, acest fapt a avut drept consecinţă absenţa totală, din imaginarul revoltei străzii, a reprezentărilor revoluţionare clasice (Revoluţia Franceză, Comuna din Paris, Revoluţia din Octombrie, Mai ’68).
4. Revolta populară a constituit pretextul declanşării unei acţiuni de preluare a puterii de către o grupare marginală din interiorul Partidului Comunist Român. Această grupare nu a făcut niciodată disidenţă deschisă în partid, ci a fost marginalizată de Ceauşescu din motive dinastice. Printr-o manipulare de proporţii, executată fără cusur prin fenomenul „Revoluţia în direct la televizor“, această grupare uzurpatoare a reuşit să se legitimeze în ochii populaţiei care nu a participat la revoluţie decât stând la televizor drept „emanaţie a revoluţiei“.
5. Mecanismul legitimării a constat într-o înscenare sângeroasă de proporţii: ca să pară salvatorii naţiunii (ceea ce nu erau: erau doar profitorii unei revolte la care nu au contribuit decât cu frica ori cu laşitatea), noii conducători au inventat teroriştii, presupuşi apărători desperados ai regimului Ceauşescu, proveniţi din trupele de elită ale Securităţii. Împotriva acestora, noua conducere a chemat populaţia în stradă, să apere revoluţia. A urmat un măcel incoerent şi sumbru, care a făcut în şase zile 978 morţi şi 2.214 răniţi (şi mutilaţi). Până astăzi, nu a putut fi găsit, arestat şi judecat niciun „terorist“ al revoluţiei. O originalitate sinistră a Revoluţiei române este că înlăturarea lui Ceauşescu de la putere a făcut de şapte ori mai puţini morţi decât aducerea la putere a noii echipe de nomenclaturişti.
6. Revoluţia română din 1989 este singura revoluţie est-europeană care a condus la căderea regimului comunist prin aducerea la putere tot a unor comunişti, recrutaţi dintre înalţii activişti marginalizaţi de Ceauşescu. A fost ca o revanşă a aspiraţiilor comunismului anilor ’50 asupra mizeriei comunismului anilor ’80, în condiţiile în care, în jurul României, legitimitatea politică a (foştilor) lideri comunişti se prăbuşise. Relegitimarea publică a unor vechi lideri comunişti (unii, odioşi) a fost una dintre urmările cele mai neaşteptate ale Revoluţiei române.
7. Începută în 15 decembrie ca o solidarizare a populaţiei Timişoarei cu un pastor reformat maghiar, supus unor persecuţii în care motivaţiile religioase nu puteau fi distinse de cele etnice1, Revoluţia română nu s-a încheiat odată cu fuga lui Nicolae Ceauşescu, în 22 decembrie 19892, când trupele scoase în stradă pentru reprimarea revoltei de la Bucureşti au fost retrase în cazărmi, iar arestaţii străzii au fost eliberaţi. Ea a fost constrânsă să intre în logica de desfăşurare a „duratei lungi“ de divergenţa de intenţii şi convingeri între: a) oamenii care şi-au învins frica şi au ieşit în stradă să-şi strige revolta împotriva lui Ceauşescu şi a comunismului său, care, cu toţii aveau acest sentiment, nenorociseră România, şi b) nomenclaturiştii care şi-au învins laşitatea, profitând de destabilizarea regimului pentru a-i prelua centrii de putere (pe moment ezitanţi) şi pârghiile de comandă (momentan libere) – operaţiune desfăşurată la adăpostul şi, prin minciună, în numele revoltei străzii, cu care de fapt nu avea nici o legătură.
8. Din aceste motive, Revoluţia română e înscrisă într-o durată lungă. Durata ei poate fi calculată: ea este determinată de intervalul de timp în care s-a manifestat în mod public, cu o putere motrice de natură politică, divergenţa radicală dintre valorile de „revoluţionare“, exprimate de revolta străzii, şi politica de „restaurare“, dusă de puterea „emanată“ la răsturnarea puterii comuniste (ceea ce mai sus am numit „complotul nomenclaturist“).
Revoluţia română, prin urmare, nu este un bloc compact, nu este o mişcare împinsă spre deznodământ de o inspiraţie unică, ci este o rezultantă. În analiza Revoluţiei române, trebuie să distingem între partea care ţine de revolta străzii şi partea care ţine de complotul nomenclaturist. Cele două componente ale Revoluţiei române sunt ca două fire, din care s-au ţesut atât contrastele ei bizare, cât şi istoria ulterioară, la fel de specială, a României. La început, firul revoltei populare şi firul complotului nomenclaturist nu s-au aflat în conflict. Am putea spune că, dacă revolta a declanşat revoluţia, atunci complotul a câştigat-o. Apoi complotul s-a legitimat în faţa populaţiei ca fiind toată revoluţia, ceea ce l-a împins spre o logică a restauraţiei, ceea ce l-a obligat să se ridice împotriva revoltei. Şi cum, după mascarada teroriştilor, complotul nomenclaturist a reuşit să acapareze toată puterea în stat, ocupând tot spaţiul public, revolta a rămas, un timp, fără voce.
Componenta nomenclaturistă s-a identificat spontan cu raţiunea de stat şi cu guvernarea. Din punct de vedere ideologic, aceasta a adoptat, succesiv, mai multe discursuri justificative: primul, în timpul revoluţiei, a fost un discurs de tipul „valorile socialismului au fost întinate de dictatura lui Ceauşescu“; al doilea, în lunile care au urmat revoluţiei, a fost discursul luptei împotriva „capitalismului sălbatic“ (având ca premisă ideea că nu există alt capitalism în afara capitalismului sălbatic); al treilea, adoptat din momentul începerii luptei politice cu opoziţia, în vederea alegerilor, a fost un discurs mimat după discursul socialismului occidental. Din punctul de vedere al politicii externe, componenta nomenclaturistă a adoptat o perspectivă prosovietică până la dispariţia URSS, în decembrie 1991, apoi una de expectativă prietenoasă faţă de evoluţiile din spaţiul rusesc (perioada Comunităţii Statelor Independente) şi, în cele din urmă, o atitudine de prudentă apropiere de UE şi
de NATO (consecinţă oportunistă a presiunilor exercitate asupra puterii de la Bucureşti de către o geopolitică marcată de extinderea acestora). În timpul războiului din fosta Iugoslavie, atitudinea componentei nomenclaturiste a fost net prorusească, prosârbească şi anti-NATO. În economie, imediat după revoluţie, componenta nomenclaturistă a revoluţiei a adoptat o poziţie net anticapitalistă, pe care a moderat-o numai pe măsură ce privatizările se făceau în beneficiul ei, iar primii „capitalişti“ se numărau din sânul său. Pentru nomenclatură, capitalismul este rău dacă şi alţii decât membrii ei câştigă şi este bun dacă numai ei se îmbogăţesc. Din punctul de vedere al spaţiului public, în primii ani de după revoluţie, vocea componentei nomenclaturiste a dominat cu autoritate spaţiul public. Ea a marcat profund mecanismele guvernării şi arhitectura statului postcomunist românesc. Aş risca afirmaţia că statul român, din acest motiv, este fundamental de stânga. Este şi motivul pentru care, după 1989, toate guvernările de dreapta au fost stângace.
Paradoxul forţei celor slabi
Era fatal, pe măsură ce libertatea devenea o realitate tot mai concretă a spaţiului public, ca vocea nomenclaturistă a Revoluţiei române să înceapă să fie concurată de vocea pe care, până atunci, reuşise s-o amuţească: vocea revoltei străzii. Aici intervine primul paradox pe care doresc să îl semnalez. Cum am spus mai înainte, revolta străzii a declanşat revoluţia, în timp ce complotul nomenclaturist a câştigat-o. Odată cu revoluţia, a câştigat şi puterea în stat. Ei bine, paradoxul este că, deşi a avut puterea de a guverna (care a fost, în primii ani, discreţionară), complotul nomenclaturist nu a avut nicio clipă şi puterea de a-i defini natura, atât a revoluţiei, cât şi a puterii sale înseşi. Paradoxul este că, în România, cine a declanşat revoluţia nu a câştigat-o, în schimb, deşi fără nici o putere în stat, a păstrat constant, în ochii societăţii româneşti, dreptul de a-i defini natura. Acest drept a rămas, în mod misterios, privilegiul revoltei străzii.
Dacă posteritatea complotului nomenclaturist, prin adjudecarea guvernării, a transformat Revoluţia română într-un discurs de legitimare a propriei puteri, posteritatea revoltei străzii a transformat o insurgenţă înfuriată şi dezordonată, cum fusese încă din primele clipe revoluţia, din punct de vedere empiric, într-o mişcare conceptual coerentă, cu trăsături ideologice clare. Câteva luni, ca urmare a lipsei de acces la mijloacele de presă (monopol discreţionar al complotului nomenclaturist), aceste trăsături au fost articulate public numai în stradă. Este motivul pentru care Revoluţia română a fost la fel de mult făcută de revolta împotriva lui Ceauşescu din perioada 16-21 decembrie 1989, revoltă care a declanşat revoluţia, cât şi de seria de demonstraţii împotriva puterii care a rezultat din revoluţie (puterea complotului nomenclaturist), din perioada ianuarie–iunie 1990, revoltă care a desăvârşit revoluţia, în sensul că i-a fixat identitatea ideologică. Luptele de stradă, soldate şi ele cu morţi, din prima jumătate a anului 1990, fac parte integrantă din definiţia Revoluţiei române. Astfel, Revoluţia română conţine paradoxul de a fi fost câştigată de o forţă care era din capul locului incapabilă să-i confere legitimarea şi să-i furnizeze definiţia. Căci legitimitatea putea fi dată numai de anticomunism, pe care complotul nomenclaturist, în nicio situaţie, nu îl putea invoca. Mai mult, guvernarea instalată de complotul nomenclaturist nu a îndrăznit niciodată să se definească în faţa societăţii în termeni neocomunişti, cum i-ar fi impus-o natura sa veritabilă.
Blestemul complotului nomenclaturist, care avea toată puterea, şi, în acelaşi timp, triumful misterios al revoltei străzii, care nu avea nicio putere, a fost acela că noua guvernare a fost constrânsă de logica anticomunistă a schimbărilor revoluţionare să se definească nu în termenii ei proprii, ci în termenii revoltei străzii. Cu cât era mai puternică guvernarea, cu atât era mai lipsită de legitimitate. Mai mult, cu cât încerca să fie mai legitimă, cu atât era mai mult silită să adopte limbajul revoltei străzii, care o delegitima, încă o dată. De aici o tensiune internă între forţele care au făcut Revoluţia română, tensiune care nu a fost eliminată decât târziu, prin integrarea României în sistemul occidental de alianţe şi prin uniformizarea vieţii politice româneşti în „mediocritatea“ democraţiei şi sub impactul politicianismului inerent exercitării ei româneşti.
Paradoxul vocii care spune adevărul
Spuneam mai sus că posteritatea complotului nomenclaturist a fost simbolic exprimată prin mecanismele guvernării şi că, din acest motiv, tarele guvernării, în România, sunt, genetic vorbind, tarele complotului nomenclaturist. Care a fost, însă, posteritatea revoltei străzii? În ce a constat ea? Lipsită de voce publică, revolta străzii din timpul revoluţiei s-a prelungit după revoluţie, tot în stradă, în opoziţia la puterea instaurată de complotul nomenclaturist. Teza mea este că revolta străzii a fost preluată şi exprimată de figura Intelectualului Public, pe care revolta străzii l-a creat anume pentru a-şi articula vocea. Astfel încât, prin gâtuirea vocii revoltei străzii de către complotul nomenclaturist (o politică, pe termen lung, cu totul perdantă), Revoluţia română, din profunda ei tensiune internă, a născut funcţia socială a Intelectualului Public, pe care puţinii disidenţi români, pe care i-am avut, nu au putut-o naşte, înainte de 1989.
Să mă explic. Spre deosebire de Rusia sau Cehoslovacia, disidenţa din România nu a avut suficient prestigiu în ochii societăţii româneşti, încât să creeze figura socială emblematică a intelectualului public. I-a revenit acest rol Revoluţiei române. Din tensiunea existentă între excesul de voce-vidă al complotului nomenclaturist şi absenţa de voce-plină a revoltei străzii a rezultat configurarea unei funcţii sociale critice, căreia îi revenea serviciul public de a defini natura revoluţiei şi natura puterii. Anume această funcţie socială a impus pe scena publică figura intelectualului critic.
Vorbesc în termeni de funcţie socială, pentru că această figură critică a fost exprimată, în România, nu atât de o singură figură individuală emblematică (precum, în Franţa, într-o anumită epocă, Jean-Paul Sartre ori Albert Camus), ci de o grupare de intelectuali – de fapt, două: Grupul pentru Dialog Social, înfiinţat în decembrie 1989, şi Alianţa Civică, înfiinţată simbolic, printr-o mare demonstraţie, în 15 noiembrie 1990. Fireşte, aceste două grupări au numărat între membrii lor foarte puternice figuri individuale de intelectuali, care, fiecare în parte, şi-a avut rolul său în definirea şi fixarea obiectivelor revoltei străzii. Dar acţiunea acestor intelectuali individuali este mai inteligibilă dacă o privim simbolic ca fiind unitar exprimată prin acţiunea unei figuri simbolice, Intelectualul Public. De aceea, voi numi în continuare această grupare liberă de intelectuali din Grupul pentru Dialog Social şi Alianţa Civică – Intelectualul Public.
De Intelectualul Public este legat al doilea paradox al Revoluţiei române. Deşi Revoluţia română nu a fost pusă la cale de intelectuali, tensiunea care i-a fost proprie a făcut ca anume intelectualii să fie aceia chemaţi să îi definească natura, obiectivele şi agenda politică. În România, nu partidele politice au fixat agenda dezbaterii politice, ci intelectualii publici. Deşi au fost persecutaţi de guvernarea neocomunistă, iar ziarele în care scriau au fost puse la index, în pofida asasinatului moral la care au fost supuşi de către presa controlată de guvern şi a discreditului public, intelectualii critici au fost cei care au reuşit să impună întregii societăţi agenda dezbaterii publice (inclusiv celor care îi persecutau). Paradoxul este că, deşi nu a avut vreo legitimitate ca făuritor al revoluţiei ori ca participant la ea, Intelectualul Public a fost singurul învestit, social vorbind, cu legitimitatea de a vorbi despre revoluţie şi despre obiectivele politice legitime ale României (fireşte, şi oamenii complotului nomenclaturist au încercat să fixeze obiective politicii interne ori externe: dar acestea nu au fost percepute ca fiind cu adevărat legitime nici măcar de susţinători).
În România, ţară cu un popor despre care, în 1990, Corneliu Baba spunea că, între toate popoarele, îşi urăşte cel mai mult elitele, succesul acţiunii Intelectualului Public a fost uluitor. În doar şase ani, figura sa emblematică a reuşit să încline balanţa votului în favoarea partidelor care i-au îmbrăţişat agenda şi programul. Rotaţia puterii, care pentru toate ţările ex-comuniste (cu excepţia României) s-a produs în 1990, a avut loc în România abia în 1996, printr-o radicală schimbare de agendă politică, care, lucru surprinzător, se confunda cu agenda Intelectualului Public şi care, fapt la fel de surprinzător, a fost integral adoptată de societate. Probabil nu există în Europa ţară cu o intelectualitate mai ruptă de „popor“ decât România (nici alta mai bovaric îndrăgostită şi în acelaşi timp dezgustată de el). Cu toate acestea, electoratul popular a îmbrăţişat, în alegeri, agenda politică a Intelectualului Public. În condiţiile în care ţara este mai degrabă de stânga, intelectualitatea publică românească este de dreapta. Şi cu toate acestea, guvernarea neocomunistă, care era de stânga, a fost silită să se plieze pe agenda intelectuală a reformei economice şi politice, care era de dreapta.
Este aici un paradox. Un paradox care ţine de puterea misterioasă pe care o are vocea care spune adevărul. Tot ce putem sociologic constata este că, în ansamblu, mişcarea socială cu cel mai mare succes politic din România a fost mişcarea politică legată de aceste grupări intelectuale, care nu au funcţionat niciodată nici disciplinat (ca un partid, de pildă), nici după criterii manageriale, nici în regim de activism social (cu eficienţa unui ONG profesionist, de pildă) şi al căror succes, din aceste motive, era nu doar improbabil, ci părea de-a dreptul imposibil, în condiţiile în care acestea erau complet lipsite de mijloace, nu aveau acces la resurse materiale publice, fiind supuse unui total blocaj mediatic la televiziune şi fiind, în plus, mereu batjocorite de puterea constituită. Cum au reuşit să-şi impună agenda? Mister. Or, cum spunea Apostolul, Dumnezeu a chemat lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de râs pe cele puternice. Într-un sens, aceasta ar putea fi o cheie explicativă a Revoluţiei române, deoarece, fără niciun fel de bigotism ori de referinţă explicită la religie, sloganul-tip al revoltei străzii, aflat spontan pe buzele demonstranţilor seceraţi de gloanţe, a fost „Vom muri şi vom fi liberi“, slogan care este o parafrază transparentă şi graţios-nonşalantă a cuvintelor lui Hristos din Evanghelie: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi“.
Paradoxul contrarevoluţiei
Aplicat evenimentelor din decembrie 1989 din România, termenul de revoluţie nu este impropriu. Pentru a marca indecizia în evaluarea ei şi a consecinţelor sale, unii dezamăgiţi au taxat Revoluţia română (în mod cu totul neinspirat) drept „loviluţie“, dorind astfel să sublinieze îmbinarea inextricabilă de revoluţie veritabilă şi lovitură de stat. Motivaţiile sunt limpezi: pentru că refuzau să recunoască vreo legitimitate revoluţionară componentei nomenclaturiste a revoluţiei şi pentru că refuzau să accepte realitatea preluării puterii de către „emanaţii“ revoluţiei, identificaţi cu autorii loviturii de stat. În fapt, ceea ce hotărăşte asupra caracterului unei schimbări politice este amploarea şi radicalitatea acesteia. Când schimbările sunt atât de masive încât modifică natura regimului politic, transformă statutul proprietăţii, prefac sistemul juridic şi eliberează relaţiile economice (indiferent de modul în care se produc schimbările ori de opinia actorilor asupra acestora), atunci putem vorbi cu îndreptăţire de revoluţie.
Fireşte, nu o revoluţie după modelul clasic (şi sinistru) al Revoluţiei Franceze, dar nu mai puţin o revoluţie.
Există o carte de convorbiri cu Adam Michnik realizată de Daniel Cohn-Bendit. Undeva, în cuprinsul ei, revoluţionarul din Mai ’68 îi spune revoluţionarului de la 1989, cu nostalgie şi retrospectivă tandreţe: „Nous l’avons tant aimée, la révolution“. Această notă afectivă este extrem de sugestivă şi ea îi separă de o manieră tranşantă pe revoluţionarii clasici de revoluţionarii anului 1989.
Revoluţionarii tuturor revoluţiilor clasice vor revoluţia, iubesc revoluţia, trăiesc pentru revoluţie. Ei vor revoluţia de dragul revoluţiei, pentru că imaginarul lor este intoxicat de ideea falsă că politica de răsturnare revoluţionară constituie idealul suprem de moralitate politică. Este marota revoluţiilor care şi-au luat model din Revoluţia Franceză. Oamenii anului 1989 nu gândeau în categorii de revoluţie, ci în categorii de societate civilă, de drepturi ale omului şi de stat de drept. La originea atitudinii oamenilor de la 1789, dimpotrivă, stă ideea rupturii violente de trecut; în timp ce la originea atitudinii oamenilor de la 1989 stă ideea revenirii (paşnice) la stările de lucruri capabile să anuleze tocmai violenţa rupturii de trecut, provocată de revoluţiile comuniste ale perioadei 1945-1948. Revoluţiile anului 1989 reprezintă cu adevărat o revenire în trecut, aşa cum etimologia cuvântului „revoluţie“ o cere: o revenire la tradiţiile libertăţii, care, pentru regimurile comuniste, se aflau, toate, în trecut.
Pentru a face o revoluţie clasică (de tipul celei franceze), revoluţionarii trebuie să accepte să ucidă, întrucât scopul, care se identifică cu mijloacele, este de a distruge toate lucrurile de care oamenii se agaţă, pentru că ţin de viaţa lor bună. Paradoxul revoluţiei clasice este că face mai puţine victime pentru a ajunge la putere decât pretinde pentru a revoluţiona societatea, odată puterea câştigată. Revoluţia introduce teroarea, deoarece scopul ei este să impregneze societatea de idealurile ei, care devin criteriu de jurisprudenţă criminală. Pentru a duce la îndeplinire acest „ideal“, revoluţia trebuie să mobilizeze o masă critică de oameni dispuşi să facă orice împotriva oricui. Din acest motiv, în procesul de a realiza ce are omul mai bun, revoluţia clasică scoate la iveală tot ce e mai josnic în el, ilustrând cunoscuta constatare a lui Pascal, potrivit căreia „L’homme n’est ni ange ni bęte, et le malheur veut que qui veut faire l’Ange fait la bęte“. Indiferent de obiectivele ei ideologice, tipul clasic de revoluţie presupune în mod necesar violenţa, iar revoluţionarii clasici acceptă cu entuziasm crima. Revoluţiile din 1989, dimpotrivă, şi-au propus ca principiu nonviolenţa, iar revoluţionarii lor au refuzat cu dezgust crima. Din acest punct de vedere, în 1989, în Europa de Est, s-a desfăcut fără crime ceea ce a fost declanşat în 1789 cu crime, în Europa de Vest. Legitimitatea principiului violenţei politice, montat în minţile noastre de excesele şi succesele Terorii, a fost demontat din minţile noastre de procesele şi succesele Revoluţiilor de catifea. Cel mai blând şi politicos regim politic din Europa acelor vremuri, l’Ancien Régime, a fost răsturnat de violenţele inimaginabile ale Revoluţiei Franceze; cel mai îndelungat şi mai bine consolidat regim politic criminal din istorie, comunismul de tip sovietic, a fost răsturnat fără violenţă, prin invocarea principiilor liberalismului clasic, pe care revoluţia comunistă a încercat, prin toate violenţele imaginabile, să ni le extirpe din minte.
Prima revoluţie de centru din istoria omenirii
Revoluţiile ştim cum sunt: eruptive şi violente. Se rup de trecut eliminându-i cu forţa din istorie pe cei consideraţi a-l reprezenta şi reproduce. Revoluţia instituţională presupune, în catehismul revoluţionar clasic, o schimbare de tip uman. Revoluţiile vor să schimbe lumea încercând să modifice natura umană. Acest lucru se face supraveghind, înspăimântând, înregimentând, ucigând. Cu cât mai radicală este o revoluţie, cu atât mai ucigaşă este forţa ei de schimbare. Specificul revoluţiei este că ucide nu pentru a izbândi, ci pentru a transforma cu forţa. Cei ucişi sunt învinşii. Acesta este modelul clasic, deschis de Revoluţia Franceză, prin Teroare, şi perfecţionat de Revoluţia Rusă, prin tot ce a făcut.
Paradoxul revoluţiilor care au condus la prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa este că, deşi au fost revoluţii radicale, nu au funcţionat după tiparul clasic. Victimele au fost din rândul revoluţionarilor, nu din rândul învinşilor. Dacă revoluţia comunistă a produs victime de ordinul zecilor de milioane, revoluţiile anticomuniste nu au produs nicio victimă din rândul celor înlocuiţi de la putere (cu excepţia notabilă a lui Ceauşescu, executat sumar de foştii săi acoliţi). Au fost revoluţii paşnice, care au pus capăt, fără vărsare de sânge, unor tiranii extrem de perfecţionate, de agresive şi de bine împământenite. Aceste revoluţii nu au fost nişte contrarevoluţii, pentru că atunci ar fi trebuit să se comporte ca nişte revoluţii: au fost contrariul unei revoluţii (argumentul lui Joseph de Maistre). Prin urmare, originalitatea revoluţiilor anului 1989 este de a fi reprezentat contrariul principiului revoluţionar pe care l-a adus pe lume revoluţia anului 1789. Lecţia istorică cea mai interesantă a evenimentelor de acum douăzeci de ani este că originalitatea anului 1989 reprezintă exact contrariul originalităţii anului 1789. 1789 inaugurează era revoluţiilor îndreptate împotriva valorilor centrale ale civilizaţiei europene (să nu trecem cu îngăduinţă peste „comunismul“ Revoluţiei Franceze, de dragul caracterului ei „burghez“). 1989 realizează primele revoluţii în favoarea valorilor centrale ale civilizaţiei europene. Poate de aceea construcţia europeană a înflorit cu atâta vigoare după 1989: naţiunile occidentale au simţit că ceea ce vine dinspre Europa de Est nu este doar o modificare de regim politic: este o revendicare victorioasă, împotriva tuturor deviaţiilor şi radicalismelor aduse în istorie de nebunia Revoluţiei Franceze, a miezului central al civilizaţiei europene.
1989 este contrariul lui 1789. Anul 1989 a înfrânt radicalismele deschise, precum o cutie a Pandorei, de anul 1789, prin revenirea la valorile clasice (pentru că centrale) ale modernităţii europene: stat de drept, ordine socială a proprietăţii private, spirit critic, raţionalism ştiinţific (nu ideologic), echilibru noniacobin între religie şi politică etc.
Paradoxul suprem al revoluţiilor anului 1989 este că, spre deosebire de Revoluţia Franceză, care a avut nevoie de Teroare pentru a scăpa de cel mai blând şi mai politicos regim din istorie, revoluţiile anticomuniste din 1989 au scăpat de cel mai odios şi mai brutal regim din istorie fără violenţă, fără victime, fără represalii, fără lagăre, fără persecuţii, fără reeducare. Pur şi simplu, prin revenirea la normalitatea modernităţii europene, normalitate împotriva căreia s-au ridicat toate revoluţiile sângeroase din trecut şi pe care revoluţiile paşnice din 1989 le-au infirmat, invalidat, demontat şi aruncat la groapa de gunoi a istoriei. În 1989 s-a petrecut prima revoluţie de centru din istoria omenirii.
Text prezentat la Paris, cu ocazia colocviului L’Intellectuel public en Europe 1989–2009 şi preluat din revista Idei în Dialog.
1. Indistincţie standard pentru orice regim comunist, care îşi permite să fie şi antisemit, şi rasist, şi naţionalist, şi orice ar corespunde idiosincraziilor liderilor săi maximi sub pretextul că nu face decât să urmărească logica luptei de clasă – iar stânga marxizantă de oriunde, progresistă fireşte, aplaudă lupta de clasă acolo unde ar fi trebuit de fapt să condamne şovinismul ori antisemitismul comunist.
2. Ceea ce opinia publică nu a ştiut, pentru că noua putere a ascuns, este că Nicolae Ceauşescu şi soţia sa au fost capturaţi imediat, chiar în ziua fugii lor din clădirea Comitetului Central.
Comentarii (34)
- 21.12.2010 | fara perdea a scris:
lovitura de stat organizata de catre puterile vest europene in stransa legatura cu blocul nato a avut o singura directie deschiderea pietii romanesti pentru multinationalele vestice. multi trepadusi de rangul II sau III (securisti si membri pcr ori directori in diverse ministere) au utilizat atat fondurile cat si derularile contractelor romanesti pentru a parveni si a dobandi "licenta" politico-ideologica sanatoasa de dreapta" asa au aparut tot felul de influente in aparatul statal. cu asemenea impostori am ajuns exact unde trebuia "iarna nu-i ca vara" citat dintr-un IDIOT IMBECIL contemporan. incapabili pun azi semnul egal intre dorintele personale egoiste si "revolutia " din romania. asa au confiscat tot, dorinta cetatenilor romani progresul societatii si modernizarea statului roman. legitimitatea a fost pulverizata odata cu aparitia cameleonilor politici (ieri la stanga azi la dreapta).
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 01.04.2010 | un cetatean. a scris:
Versuri inspirate dupa HEGEL FILOZOFARE Ganduri determinate de bine si de rau, La judecata, ca relatie a gandirii contra unui rau, Cetateni, putere si bogatie, s-au ridicat din cele doua, Spiritul care anima forme ale judecatii din cele doua, Aceasta se intampla cand judecata devine silogism, Miscare mediata va iesi in relief spre umanism, Constiinta nobila se gaseste in judecata, Ea nu este un sine, este substanta Universala ce cata, Scopul si continutul absolut raportandu-se pozitiv, De continutul sau, existenta in fapt lucreaza si este reala spre al nostru apelativ, Universalul uneste existenta, in fapt, in genere, Asa cum constiinta se constituie in fapt , in genere, Fiinta instrainata de sine este insinele, Respectul din partea celorlalti va fi binele, Universalul gandit este cel care exista, Va deveni o putere reala ce coexista, Prin Patapievici Presedinte, Va aduce dubla realitate printr-o minte fierbinte, Ca un om sa spuna adevarul valabil, Marketing politic, cetateni si vointa particulara exteriorizate foarte valabil, Pentru ca deocamdata purul prin fiinta nu s-a sacrificat, Numai el s-a exteriorizat, Sa ne sacrificam pentru altii, Fiinta in fapt isi bucura gandurile cu onoare si prin altii, Patapievici este alesul, acest BINE, spre sfat raspandeste puterea in stat, Bucurati-va de viata reala, O filozofare intr-o lume banala, Ganduri determinate de bine si de rau, La judecata, ca relatie a gandirii contra unui rau, Raul este Comunismul, Prin acest om vom cunoaste binele si pluralismul.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 01.04.2010 | un cetatean. a scris:
Scrisoare deschisa catre domnul Horia Roman PATAPIEVICI. BUCURESTI, 28 january 2010. Stimate domnule Horia Roman PATAPIEVICI, Doresc sa subliniez faptul ca spiritual, natiunea noastra este marginita de ratiunea cu care alegem, intru-cat realitatile pe care le-am trait s-au ridicat la rang de adevar, ceea ce am dorit s-a implinit, spiritul romanesc ne indeamna sa propasim pe un drum fara intoarcere, in sens pozitiv, aceasta poate fi reprezentat de fapt de Lumea in care traim si pe care dorim sa o dezvoltam si depinde de acceptarea dumneavoastra de a candida la alegerile din anul 2014. Sper ca alegerile viitoare sa fie castigate de dumneavoastra, natiunea romana impreuna cu dumneavoastra spera sa ajunga la intelegere si colaborare , speram ca dumneavoastra sa candidati pentru viitoarele alegeri. Spuneam un pic mai devreme ca spiritual natiunea noastra este marginita de ratiune. Spun acum, continui, ca spiritul natiunii noastre, a unor categorii de cetateni, ce cuprinde iubitori de frumos, drept si just are in structura lui observarea unor evenimente, a unor categorii de evenimente care s-au succedat pe parcursul ultimilor ani, evenimente in plina desfasurare, in sensul ca s-au aplicat constituirile de realitati gasite in universul atat de incercat, denumit generic ROMANIA. Romania are nevoie de dumneavoastra. Impreuna, cu speranta am parcurs acest drum, acest Univers, aceasta Romanie. Il vom parcurge in continuare, ne dorim sa preluati Presedintia Romaniei, toate lucrurile intalnite, toate lucrurile gasite a fi adevarate sau false, sa devina din fals adevarat si din adevarat sa devina certitudine, sa suprimam falsitatea, sa nu mai existe acest aspect in viata social politica publica, adevarul sa devina esenta noastra obiectiva , sa ne transformam, sa devina elementele atat de necesare oricarui cetatean din Romania si Uniunea Europeana si repet, in final sa candidati la alegerile din 2014. Ne confruntam cu criza economica mondiala, ne confruntam cu anumite acte ilegale, ne confruntam cu neajunsurile, natiunea romana va cere sa deveniti Presedintele pentru o Romanie moderna, sa determinati faptele pozitive, lucrurile sa devina lucruri precise, gandite intr-un mod pozitiv, sa avem parte de lucruri variate , felurite, dupa gust, aparenta profunda si spirit , sa devenim in acel nou mandat pe care il veti castiga deosebiti ca oameni, sa votam pentru Legi drepte, fiecare dintre noi sa devina ARBITRU, sa posedam si sa cunoastem aceste Legi ca atare si sa le respectam, intr-un cuvant sa fim cei ce judeca, acest lucru fiind reprezentat de Puterea Noastra – RATIUNEA si chiar sa filozofam despre BINE si despre RAU, despre partide de dreapta si despre PSD. Etica noastra de romani, este spiritul nostru atat de obiectiv si curat. Etica noastra este Pritetenia Noastra. Va invit sa fim prieteni cu totii, sa fim prieteni unul cu altul, sa fim impreuna atat in perioada d
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 18.12.2009 | golea pompiliu a scris:
Un reformator chinez spunea ca am deschis larg ferestrele catre soare si o data cu aceasta au patruns si mustele! Revenind la Romania, nu putem sa negam rolul celor care cu intentie sau nu s-au jertfit pentru ca Romania sa aiba o altfel de cale! Este bine sa revedem cateva repere de istorie comunista pentru a nu cadea prada conceptelor elitisto- propagandistice partinice ale unei paturi de intelectuali! Regimul comunist in tara noastra a fost hotarat de cei trei mari conducatori ai coalitiei antihitleriste la Ialta in 1945. Doua tari fiind capitaliste! Regimul comunist instaurat a fost in esenta bolsevic! Si sechele mentale ale sale le vedem prin luarile de atitudine atat ale unor oameni simpli lipsiti de cultura civica cat si ale unor intelectuali aserviti puterii! Din 1945 pana la luarea puterii de catre Ceausescu a fost o perioada de teroare! Din 1965 pana la jumatatea deceniului 7 al secolului recent am avut un regim nationalist comunist cu tenta de liberalism economic si social! Magazine particulare, intreprinderi in regim de autonomie functionala in sistem economic! O tentativa de reabilitare a unor personalitati culturale, politice persecutate din regimul anterior! Poate este bine sa se stie ca 700 de intreprinderi au fost trecute in regim de autogestiune economico-financiara! S-a vazut un inceput de bunastare economica si de dezghet cultural! Economic, perioada a fost depasita de rezultatele din anii 2000-2008! In perioada respectiva sa format o intelectualitate comunista crescuta in spirit modern, periculoasa prin modul de abordare al ideilor dupa revolutie! Pentru ca au experienta a doua sisteme si pot sa compare! Si sa judece! Dupa 1975 Ceausescu singur sau cu ajutorul altora a luat-o razna! A instaurat un regim autocrat care are ceva similitudini cu ceea ce se intrevede astazi!A urmat obsesia platirii datoriilor! Si pentru analiza este bine sa spunem si cat -5 miliarde dolari! Asta a insemnat blocaj in dezvoltare! Oricum a dat ocazia la numeroase critici corecte! Fara lumina, fara mancare, fara caldura! In anii 1988-1989 cineva i-a sugerat sa renunte la un miliard de dolari in contul datoriei si sa dea drumul la ceea ce lipsea romanilor! Ar fi bine de explicat de ce u s-a mai ajuns aici! In mediul extern, Gorbaciov dadea semnul schimbarilor! Si Romania nu putea face exceptie! Dar cum mamaliga trebuia sa explodeze a fost ajutata!Prea multele lipsuri, o propaganda bine focalizata in esenta corecta si alte instrumente, au dus la ceea ce eu, sa fiu scuzat numesc evenimentele din 1990! Am vazut si multe scene chiar hilare pentru a avea curajul sa pot pronunta cuvantul revolutie! Vidul dupa 1990 de putere, in lipsa unei culturi civice si economice de tip occidental a dus la aparitia unor tare in managementul guvernamental! Noi nu l-am avut pe Balcerowitz al Poloniei! De aici toate evenimentele! Anii 1990-1995 au fost dupa mine, anii cu cele mai mari posibilitati de aculturalizare de tip occidental! Au patruns idei nobile, lucrari de valoare
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 07.12.2009 | rizoaicad.arges a scris:
Dle Patapievici! Revolutiile au menirea de a realiza “salturi” in dezvoltarea societatii, adica de a “arde” etape de dezvoltare, implinind mai repede aspiratiile dezmostenitilor soartei si stabilind un nivel de dreptate si echitate ,sociale, cu mult superior celui de la care au pornit! Noua ordine sociala care rezulta in urma unei revolutii este obligatoriu mai dreapta, pentru majoritatea populatiei, decat cea de la care s-a pornit! Care este viziunea dvs. despre revolutii, daca puteti denumi, sau daca puteti accepta ca evenimentele din dec.’89 sa fie denumite cu termenul de revolutie? Pentru ca in 1989 sa fi fost posibile revolutii,TREBUIA sa existe, cel putin teoretic, un tip de organizare sociala mai dreapta decat cea care exista, si evident pentru un procent mai mare de populatie! Neexistand nici teoretic un asemenea tip de organizare sociala, este evident ca nu erau posibile revolutii in Europa anului 1989! Sa presupunem prin absurd ca ar fi existat, teoretic, un tip de organizare sociala, superior organizarii existente si ca s-ar fi produs o revolutie care ar fi impus acea organizare! Dupa 10, 15, sau X ani, prin nu stiu ce minune si cu ajutor “dezinteresat” din afara, niste evenimente, mai mult sau mai putin sangeroase, intorcea societatea LA organizarea sociala din 1989, intorcand-o DE LA ordinea superioara, la care ajunsese prin revolutie dupa X ani. Evenimentele care ne-ar fi intors, dupa X ani, la momentul 1989, IN SENS CONTRAR REVOLUTIEI care ne dusese la ordinea superioara CELEI DIN 1989, le-am fi putut numi revolutie? Sunt stupefiat de papagaliceala in care se complac atat intelectualii nostri cat si cei de aiurea, preferand automatismele in locul RATIUNII! Nu ar fi de datoria intelectualilor sa cheme in fata scaunului de judecata al RATIUNII, tot ce se abate de la logica pentru a fi restabilit ADEVARUL? Cum poate fi acceptata denumirea de revolutie, pentru niste evenimente care au intors societatea romaneasca a anului 1989, la societatea interbelica, IN SENS CONTRAR revolutiei socialiste care o adusese din interbelic in 1989? De ce sa nu fie folosit termenul adecvat, intemeiat si rational, pe care il impune ratiunea nepervertita, si care este CONTRAREVOLUTIE! Caci daca Romania intebelica a ajuns prin revolutia socialista la Romania din 1989, atunci este rational si intemeiat ca Romania din 1989 sa revina prin CONTRAREVOLUTIE la Romania interbelica! Tinerii din 1989 au murit degeaba daca noi ne complacem in MINCIUNA si la 20 de ani de la acele tragice evenimente! Cat vreti sa mai traiti in MINCIUNA stimati intelectuali, care ati renuntat la ratiune si va complaceti in rol de papagali anticomunisti???
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 07.12.2009 | theo a scris:
Daca scadem din 115.831 voturi câte a obtinut Basescu in strainatate 31.045 pe care le-a obtinut Geoana, obtinem ca datorita celor 84.786 voturi de diferenta, Basescu a devenit presedintele tuturor românilor. Va multumim fratilor plecati ca ne-ati ajutat sa scapam de Iliescu si limbricii de pe lânga el. Tot voi ne-ati scos si din rahatul asta in care ne compalcem de 20 de ani si tot voi ne tineti in viata cu banii pe care ni-i trimiteti, bani castigati cu truda voastra in strainatate. Multumim fratilor nostri buni!
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 06.12.2009 | alexandru a scris:
Cu asemenea dejectii de gândire monosinaptica ŕ la Patapievici, rafinatul scolastic Becali devine intelectual public pur-sânge prin KO in runda intâi. Pardon, monser dar - ne caciulim tie - miluieste gloata asta castratoare de elite care sunt rumânii cu niscaiva raze de lumina asupra - ne serait-ce que - catehismului revolutionar si ale geneticii tarelor complotului. Shto eta ? Mâ ni panimaiem. Carevasazica rivaliutzîia, gaspadin Patapievici, e o religie ? Mono- sau politeista ? Ia uite, dom’le cum aflam in anul al douazecilea cum de fapt in noaptea din 21 spre 22 undrea leat 1989 sau in zilele premergatoare ne inchinam noi la mai stiu eu ce zeitati absconse. Neputinciosi a face exegeza textelor dumitale clarvazatoare, hai sa zicem ca-ti putem acorda exercitiul extrapolarii definitiei catehismului – si catehezei – catre varii dogme si conceptii – dar spune-ne si noua din ce carti de capatâi isi trageau bietii români invatamintele. Si cum preparau ei sârguincois, cu intrebari si raspunsuri, marea rasturnare populara care avea sa ia viata atâtora din ei ? Mai aflam, batându-ne cu palma pe frunte si intrebându-ne cum de nu ne-a mângâiat lumina cunoasterii pâna azi, ca uneltirile – recte complotul – sunt niste aberatii cromozomiale (geneticianul public care esti le-ar fi putut num mutatii). Carevasazica, revolutia a fost fructul indeletnicirii unor mutanti. Frankenstein ar fi fost in al noualea cer sa-ti citeasca descifrare codului acidului dexoxiribonucleic si-mi pare rau ca pe vremea emisiunilor lui Andrei Bacalu inca te mai jucai cu puta-n tarâna, caci ai fi fost un hit national. Ce zic eu, mondial ! Sic transit...
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 05.12.2009 | Patapievici si intelectualul p a scris:
Dupa cum nu stiu toti fanii cuprinsi de un extaz sideral ori de câte ori Patapievici screme câte o cugetare, notiunea de Intelectual Public nu-i apartine. Si n-a fost nici o creatie a revolutiei române. Capete cu adevarat gânditoare polemizau pe tema asta cu multa vreme in urma. Sa-l amintim pe Ralph Waldo Emerson (en passant, marele sau eseu, The American Scholar dateaza din 1837), pe Richard Posner ( Public Intellectuals: A Study of Decline) sau pe Russell Jacoby, ori pe Edward Said. Dupa Sartre, pe care Patapievici nu se sfieste sa-l aminteasca, intelectualul "se męle de ce qui ne le regarde pas", adica se amesteca unde nu-i fierbe oala. Poate se gândea deja la pseudo-intelectulul Patapievici. Oricum, Intelectualul Public este un pleonasm (ideea nu-mi apartine ci este de inspiratie franceza) caci functia lui este prin definitie publica. Dar asta e Patapievici. Un ersatz.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 05.12.2009 | bmarian a scris:
Noroc că cititorii nu comentează aşa cum scriu câţiva ... nu vreau să-i numesc, mi-e jenă. Dar nimeni nu-i profet în ţara sa. Domnule Patapievici, mergeţi înainte, spuneţi ce credeţi de cuviinţă, nici când nu aveaţi în totalitate dreptate, nu am renunţat în a vă stima cu sinceritate.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 05.12.2009 | Dogaru a scris:
GLOBALIZAREA a fost mentionalta in mai multe comentarii. Incep acum sa se vada roadele globalizarii, iar unul dintre cele mai izbitoare este GLOBALIZAREA SARACIEI. Apparent, a profitat China, dar profitul Chinei se masoara in dolari virtuali, care se pot oricand volatiliza aducand dupa sine acutizarea saraciei globalizate.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 05.12.2009 | Adam a scris:
Vasazica pana la urma am avut noroc. Revolutionarii, nomenclaturistii, mass media, multimea nedumerita si un pic mai tarziu, miliardarii de carton si Intelectualul Public au reusit sa dea o rezultanta nesperata: Revolutia Romana. Ideea asta, acum in preajma aniversarii inceputului imi da asa o mandrie patriotica, incat uit, ca ani de zile n-am facut nimic si n-am inteles nimic.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 05.12.2009 | alexandru a scris:
Horica Er Patapievici, tu când vrei sa scrii ceva de duh parca pui asa laolata cuvintele precum cuburile sau caramizile de Lego… când vei vrea sa construiesti vreun camion, dar iese tot un borcan de zacusca. Au poate talentul dumitale de condeier descinde de-a dreptul din scriitura automata a suprarealistilor, zmângalind transfigurat de beatitudine necum baliverne incomprehesibile de creatura terestra, ci revelatoare defulari subconstiente de fiinta astrala comunicând superior cu entitati dezincarnate. Andre Breton ar fi cel putin fericit de un asemenea descendent, pe cinstea mea telurica de plebeu absolvent al claselor I – IV ale scolii din cartier. Stai oleaca, rogu-te, si tradu in româneste pentru natia asta de români grobieni avida de intelectuali publici (al caror exponent de vaza esti) axioma revolutiei române ca rezultanta, cu care jonglezi atât de imponderabil. Dumireste-ne, carevasazica nu e bloc compact, adica poate fi un bloc dispersat, atomizat (brownian ?), sau e doar ceva compact dar amorf, caci neintruchipat in bloc ? Mai deapana-ne parinteste si câte ceva despre revolutia ca rezultanta, caci noi ii spuneam ca ignarii revolutie, in lexiconul nostru de balta. Ne vom adresa unul altuia « mai, tu unde erai pe vremea rezultantei ? », sau « ce faceai inante de rezultanta ? ». Vor trebui transcrise si certificatele de revolutionar in certificate de rezultant ? N-ar fi rau, ca tot intelectualul public ne-nvata cuvinte savuroase, precum « agabaritic », « dizabilitati », « mentenanta » sau « locatie ». Adica un revolutionar ranit in timpul revolutiei, olecuta trupes si care se duce la administratorul blocului si-si plateste intretinerea, va deveni « dupa facultati » (o, tempora ! o, moromete !) un rezultant agabaritic cu dizabilitati accesând plata mentenantei… Aha, si complotul nomenclaturist altoit cu bal masqué-ul teroristilor a lasat deci revolutia afona (ori poate vrusesi sa scrii afazica ?). Auzi, tare ma tem ca firele cu contraste bizare sunt acelea cu care ai « accesat » niste electrosocuri cu inspiratie unica, adecatalea polarizata. Incearca grafismul automat dupa metoda frecusului pe parchet a lui Max Ernst, ca zau impingem deznodamântul si te atârnam pe simeze. Parol !
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 04.12.2009 | Dem. O. Cratu a scris:
Domnule HAD GAUNESCU, aveti in mare parte dreptate. Iliescu era deja preselectionat titular pentru un contract( initial scurt), intr-un rol asemanator cu al succesorului lui Honnecker. Mica tranzitie de la comunism total spre liberalism. O etapa din parcursul trasat, un mic intermezzo destinat a face sa fie acceptat mai usor supozitorul trecerii de sub oprimarea bâtei sub dictatura fioroasa a banului. Putini din români stiau de numarul de prin 1986 sau 1987 al revistei TIME (aceea cu chenar rosu), unde erau prezentati in avanpremiera posibilii (probabilii) succesori ai dictatorilor rosii est-europeni. Eu l-am avut in mâna la scurt timp dupa aparitie, iar in dreptul României, « dauphin »-ul ceausescului era… ati ghicit. Sa fi fost oare pronosticul atât de vizionar si just ? Oricum, teza complotului nomenclaturii locale cade, sau e redusa cel putin la sterilitate si neputinta. Cei mai multi construiau scheme ale salvarii propriilor piei. Modificarea geopolitica era demult decisa, iar România facea parte din ea, nu a depins de altii. Toate steguletele erau deja infipte pe harta schimbarii. Scenariul la noi continea simulanti, simulatoare si s-a incheiat cu simulacrul inscaunarii noului lider ca emanatie, cu multa actorie si cu adevarati actori, când in fapt a ajuns in fata camerelor de luat vederi pe ocolite, si nu purtat de cei de pe baricade. Vacs. Multi nici nu-l cunosteau. Inceputurile loviturii de stat planuite au generat in paralel o adevarata uriasa convulsie populista spontana (pe care insa lovitura a manipulat-o si pe care si-a insusit-o). Scopurile celor doua fenomene erau divergente, dar fara voia si stirea ei « revolutia » a facut albia loviturii, legitimând-o. Ba a si pecetluit-o in doi timpi: unu, in momentul in care locul ceausescului era luat pe platouri de stim noi cine. Doi, de Craciun, gratie plutonului de executie. Oameni de bun simt (nu neaparat intelectuali) au dibuit repede impostura (ianuarie 1990), dar era prea târziu. Reactia poporului a fost cât se poate de fiziologica, vrând sa-si apere cu orice pret libertatea proaspat câstigata si frageda « democratie » instalata de cei ce o atacau deja pe buna dreptate, dar care erau priviti ca destabilizatori periculosi si suspectati de interese contrare tarii.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 04.12.2009 | Had Gaunescu a scris:
As dori sa fac cateva observatii. In primul rand ca exista diferente remarcabile intre pseudorevolutiile din blocul tarilor comuniste din Est si cea romaneasca care este o ridicare, o razmerita dar in nicun caz o revolutie.O revolutie pentru a putea fi clasificata astel necesita unul sau mai multi conducatori perceputi ca atare de revolutionari, un program manifest si o justificare ( de cele mai multe ori sociala), un moment favorabil,"copt" in istorie si in multe cazuri - o pregatire intelectuala si o formare a avangardei revolutionare.De altfel nu toate revolutiile au succes dar pot duce la o evolutie pozitiva a istoriei ce va sa vina (vezi anul 1848) imblanzind regimurile autarhice si reaprinzand flacara nationalismului.Pe de alta parte cuvantul revolutie este folosit deseori dincolo de contextul sau si tiparul sau ce presupune amploare.Astfel termenul e uzurpat in folosul rescrierei istoriei (vezi " Revolutia Antifascista , bla, bla de la 23 August 1944) sau amplificarii ei (Revolutia de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu) Dar sa revin.Se uita ca in 1989 in statele satelit ale URSS, fostele regimuri comuniste sunt inlocuite tot de regimuri de stanga, care treptat, urmarind atit reactia Moscovei cat si pe cea a popoarelor lor in fata primelor libertatii se adapteaza si accepta democratizarea.Astea nu sunt revolutii ci tranzitii. In Romania unde regimul Ceausescu nu se da clintit se profita de o razmerita, o ridicare a maselor (fara lideri adevarati, fara un program ci doar cu un ideal: Jos Ceausescu.Faptul ca apoi protestul antiCeausescu este amplificat la unul anticomunist tine de desteptarea a doua a Romaniei latente) si vezi paranteza deci nu o revolutie in sine.De altfel dupa incetarea carnagiului si in Romania se desfasoara scenariul din cele state socialiste cu marea deosebire ca tranzitia va fi mult mai lenta,ceea ce e explicabil tinand cont de masiva manipulare a televiziunii, de disparitia simtului critic istoric in popor si in general de reactia ( pe care s-a mizat de altfel) ca un popor ce a suferit atita degradare se va multumi cu marfuri in magazine si blugi pe tarabe. ( trupul fara spiritul platonian)
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 04.12.2009 | Virgil a scris:
Excelenta analiza....dar unde este acum "Intelectualul Public"?Unii au disparut in ceata,altii s-au dedulcit la avantajele slugii de lux.Felicit si cu aceasta ocazie nucleul revistei "22" ce are inca puterea de a rezista prostitutiei generalizate din media!
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 04.12.2009 | Dem. O. Cratu a scris:
Globalizarea a fost deci scopul ascuns, premisa de seama a preschimbarii Europei de est a anului de gratie 1989, disimulata intr-un cuvânt poleit cu false virtututi de progres si bunastare. Capitalismul, dupa cum se stie si dupa cum se vede, este extremist prin menirea si finalitatea sa, acela de a concentra bogatii in mâinile unor minoritati, adâncind inegalitatile sociale. Capitalismul unde toti se imbogatesc si prospiteaza e o cioara la fel de frumos vopsita ca si manifestul partidului comunist. A functionat bine doar pentru (marea) burghezie - si a fost proslavit si jinduit din afara - cât a fost alimentat gratie dominatiei altor state si, cu precadere, resurselor din colonii. Capusite, exsanguinate si lasate in paragina. Treaba care a durat cam inca vreo treizeci de ani dupa al doilea razboi mondial (faimoasa perioada « des trente glorieuses » in Franta, spre o pilda). Când coloniile si-au dobândit independenta, a-nceput sa se vada ca fara perfuzii capitalismul e ineluctabil falimentar, si economiile « dezvoltate » au cam inceput sa scârtâie. Somaj, mizerie, deh. Delocalizarile au venit deci ca o consecinta fireasca pe la inceputul anilor saptezeci, iar globalizarea nu inseamna decât o zbatere disperata de a prelungi agonia capitalismului, prin cautare de mâna de lucru ieftina, piete noi de desfacere, resurse noi de supt (dupa care, potopul). Radeti voi productia voastra ca sa nu fiti la concurenta cu noi, inlocuiti-va activitatea agricola, industriala cu filiale de multinationale delocalizate si când o sa vreti salarii mai mari delocalizam mai departe, in alte tari), cumparati voi produsele noastre pe bani grei (produse gratie resurselor voastre vândute noua ieftin) si pe urma vedeti voi ca nu va mai auto-intretineti (ca functionati in pierdere), deci luati pe datorie miliardele noastre. Si cum aveti datorii la noi si tot saraci sunteti, pai ascultati de conditiile noastre. Schema e de o simplitate dezarmanta. Iar toate acestea s-au facut – cu siretenie si multe complicitati interne – darâmandu-se frontiere, vami si mai presus de toate, in numele liberei circulatii, a oamenilor, dar mai ales a marfurilor, a banului. Uneori treaba a necesitat si interventii straine in tari strategice (chipurile, pentru instaurarea sau salvgardarea democratiei), in acele tari in care regimurile protectioniste voiau sa instaleze sisteme economice cu caracter distributiv – catre populatie - a unei parti a profiturilor economice, si nu catre buzunarele patronilor). Iran, America de Sud… Piata estica ramânea insa o potentiala prada uriasa, si urma sa asigure perpetuarea sistemului (a se citi concentrarea de averi si mai mari in mâna minoritatii restrânse de mari patroni) vreme de ani buni de zile, si asa a si fost, dar efectele sunt aceleasi catastrofe economice si sociale. Blocul comunist era insa de neatins pâna la expirarea termenului impartelii. Odata scadenta sosita, s-a intâmplat anul 1989
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 04.12.2009 | a scris:
Premisa de seama a preaschimbarii estului european in anul de gratie 1989 era deci globalizarea, disimulata intr-un cuvânt poleit cu false virtututi de progres si bunastare sub liberalism. Capitalismul, dupa cum se stie si dupa cum se vede, este extremist prin menirea si finalitatea sa, acela de a concentra bogatii in mâinile unor minoritati, adâncind inegalitatile sociale. Capitalismul unde toti se imbogatesc si prospiteaza e o cioara la fel de frumos vopsita ca si manifestul partidului comunist. A functionat bine doar pentru (marea) burghezie - si a fost proslavit si jinduit din afara - cât a fost alimentat gratie dominatiei altor state si, cu precadere, resurselor din colonii. Capusite, exsanguinate si lasate in paragina. Treaba care a durat cam inca vreo treizeci de ani dupa al doilea razboi mondial (faimoasa perioada « des trente glorieuses » in Franta, spre o pilda). Când coloniile si-au dobândit independenta, a-nceput sa se vada ca fara perfuzii capitalismul e ineluctabil falimentar, si economiile « dezvoltate » au cam inceput sa scârtâie. Somaj, mizerie, deh. Delocalizarile au venit deci ca o consecinta fireasca pe la inceputul anilor saptezeci, iar globalizarea nu inseamna decât o zbatere disperata de a prelungi agonia capitalismului, prin cautare de mâna de lucru ieftina, piete noi de desfacere, resurse noi de supt (dupa care, potopul). Radeti voi productia voastra ca sa nu fiti la concurenta cu noi, inlocuiti-va activitatea agricola, industriala cu filiale de multinationale delocalizate si când o sa vreti salarii mai mari delocalizam mai departe, in alte tari), cumparati voi produsele noastre pe bani grei (produse gratie resurselor voastre vândute noua ieftin) si pe urma vedeti voi ca nu va mai auto-intretineti (ca functionati in pierdere), deci luati pe datorie miliardele noastre. Si cum aveti datorii la noi si tot saraci sunteti, pai ascultati de conditiile noastre. Schema e de o simplitate dezarmanta. Iar toate acestea s-au facut – cu siretenie si multe complicitati interne – darâmandu-se frontiere, vami si mai presus de toate, in numele liberei circulatii, a oamenilor, dar mai ales a marfurilor, a banului. Uneori treaba a necesitat si interventii straine in tari strategice (chipurile, pentru instaurarea sau salvgardarea democratiei), in acele tari in care regimurile protectioniste voiau sa instaleze sisteme economice cu caracter distributiv – catre populatie - a unei parti a profiturilor economice, si nu catre buzunarele patronilor). Iran, America de Sud… Piata estica ramânea insa o potentiala prada uriasa, si urma sa asigure perpetuarea sistemului (a se citi concentrarea de averi si mai mari in mâna minoritatii restrânse de mari patroni) vreme de ani buni de zile, si asa a si fost, dar efectele sunt aceleasi catastrofe economice si sociale. Blocul comunist era insa de neatins pâna la expirarea termenului impartelii. Odata scadenta sosita, s-a intâmplat anul 1989
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 04.12.2009 | C-VB a scris:
Exceptionala clarviziunea dv., d-le Patapievici
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 04.12.2009 | Luca Deleanu a scris:
Omule Patapievici, nu banuiam ca ai sa impingi confabulatia pâna la un asemenea grad de ridicol. In propria dumitale « analiza » inepta nu dai dovada dacât de ignoranta, superficialitate si naivitate. Chiar iti lipseste in intregime simtul ridicolului ? Chiar nu-ti crapa obrazul de rusine, domnule, când balmajesti fara jena asemenea baliverne si pseudo-deductii scrise intr-un stil de repetent amarât une natii intregi ? Românii astfel de pseudo-elite de mucava dispretuiesc. Si nu pe gânditorii de seama.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 04.12.2009 | bmarian a scris:
Revoluţia română nu a început, suntem în plină pre-revoluţie, care nu are încă un făgaş, în schimb turbulenţe şi vuiet şi jertfe, da.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 04.12.2009 | Dem. O. Cratu a scris:
Dupa cum stii, gaspadin Patapievici, perdeaua de fier a avut dintru inceput un termen de valabilitate de vreo jumatate de veac. Cam la atât se intelesesera puterea din est si cea din vest. Domino-ul rasturnarilor din estul Europei in acel sfârsit de an 1989 nu a insemnat decât aplicarea acestei clauze de ragaz limitat a invoielii. Adica perdeaua de fier s-a dat la o parte pentru ca i se implinise sorocul. Nimic spontan si nimic cumulativ sau catalizator. Orchestrarea darâmarii zidului Berlinului (ca atare si ca simbol al prabusirii blocului estic) s-a facut cu binecuvântarea prealabila – si prestabilita - a celor doua tabere. Nebun sa fii sa crezi ca daca unii nu erau de acord, o puteau face de capul lor ceilalti. Mizanscena le-a apartinut celor doi care se aflau, de ochii lumii, la comanda suprema. Privind cu douazeci si doi de ani in urma, faimoasa fraza a lui Reagan catre Gorbaciov : « Mister Gorbatchev, open this gate ! Mister Gorbatchev, tear down this wall ! » suna ca o repetitie, un preambul la ce urma sa se intâmple. O fi fost Reagan mare actor, dar aici cam avea aerul de cabotin. Zidul insa n-a fost butaforie, si nici poporul o adunatura de figuranti. Numai ca cei care l-au darâmat, odata lumina verde aprinsa de sus, nu stiau ca traiesc doar iluzia ca-si iau destinul in propriile mâini, in timp ce foaia de drum prevedea doar extinderea globalizarii, a « liberalismului ». Cu aceeasi iluzie s-au napustit si românii in strada, cu ea au murit multi, din sincera dragoste de tara si pentru un trai mai bun – nici « capitalist », si nici comunist, fara sa stie ca deznodamântul era dinainte pecetluit. Schimbarea ocârmuirii fusese deci planificata si declansata, iar bravii români au scris cu sufletele si cu sângele lor una din cele mai zguduitoare si mai inaltatoare pagini din istoria neamului nostru. Sunt bucurestean, domnule, iar la amintirea zilelor de atunci, traite in direct, inca mai plâng cu aceleasi lacrimi care ma podideau când vedeam steagurile tricolore cu gaura in mijloc. Si inca mai plâng mortii si ranitii nevinovati si de buna credinta. In steagul ala stau inmanuncheate, gaspadin Patapievici, sufletul si nazuintele românilor. Românii si-au cerut pur si simplu tara inapoi, fara planuri capitaliste si nici mai stiu eu de care directie ori culoare. Cu aceeasi iluzie a stapânirii propriului destin national se mai hranesc multi români si azi, din pacate, scârbiti ca extremele trecutului au cedat locul, fara voia lor, altora, pe care nu si le-au dorit si pe care nu le pot, deocamdata, controla. Nu stiau insa ca Iliescu era dinainte uns, si nici ca fac revolutie pentru servirea tarii pe platoul hidosului liberalism « globalizat ».
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 04.12.2009 | Dem. O. Cratu a scris:
Mare intunericit esti, gaspadin Patapievici. S-ar rascoli Petre Tutea-n mormânt daca te-ar putea auzi. Afla dumneata de la bun inceput ca eu îmi iubesc saraca tara asta pâna dincolo de cele mai indraznete inchipuiri ale dumitale. O iubesc sincer, curat, cu sufletul meu de român si nici o suta de inimi nu mi-ar fi de-ajuns s-o iubesc macar un dram, o frântura din cât as vrea s-o iubesc. Or sa ma spurce invataceii si tuterii dumitale, care se simt mângâiati de vazduh când le mai slobozi câte-un panseu semi-doct, dar nu-mi pasa. Mai afla ca nicoidata nu s-a lipit de mine nici cea mai mica eticheta politica, sectara sau partinica, n-am nici o astfel de apartenenta si ma feresc laolalta – atât cât pot - de extreme, nesabuinta, beatitudini tâmpe sau mânii oarbe. Dimpotriva, caut mereu sa ma apropii cât mai mult de echilibru, de bunul simt românesc ce se trage din dreapta socotinta a duhovnicilor nostri. Iti mai aduc la cunostinta ca nu fac aici apologia nici unuia dintre cei doi candidati la presedintie pe care-i socotesc deopotriva neputinciosi si zevzeci. Cât despre români, cutez sa nu dau dreptate marelui artist de care amintesti, caci sunt un popor de mare mare tinuta morala care-si proslaveste mai-marii. Isi disprestuieste doar pseudo-elitele, fatarnicii si lichelele care s-au cocotat pe spinarea credulilor in amvonul imposturii. Avis aux intéressés. Deci, gaspadin Patapievici, eu respect capetele luminate ale neamului, si neamul insusi, dar când vad atâta sminteala in scurtul dumitale anti-tratat de fantezie geopolitica ma umplu de revolta. Rastalmacirea dumitale atât de strâmba si naiva a premiselor dramaticelor intâmplari din decembrie 1989, a desfasurarii si a urmarilor lor sunt atât de pline de aiureli si ma intreb daca esti nauc, smintit sau rauvoitor. Ori pur si simplu ignorant. Cât despre 1789, afla cine-a-nfaptuit revolutia franceza si de ce, si ai sa te dumiresti ca de acolo si trage radacinile si 1989. A bon entendeur, salut !
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 03.12.2009 | dusu a scris:
eu numesc altfel revolutie>schimbare brusca in mediul social,economic,moral al unei societati,sa se fi intimplat astea?ceea ce sa intimplat a fost o lovitura de palat,folosirea denumirii de nomenclaturist mi se pare de asemenea restrictiva,tot directoru de unitate socialista,tot secretarul de organizatie de baza a sustzinut numita revolutie,ei de altfel sint viitorul acestei tari,ei stiu sa vorbeasca comunitatzii dresate in anii dictaturii,care reactzioneaza la fel ca ciinele lui Pavlov
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 03.12.2009 | CHITU a scris:
Nicaieri si niciodata "strada", ca sens abstract al multimii dezlantuite, nu s-a putut coagula pentru a da o directie cat de cat coerenta actiunii ei. In subcapitolul comentariului "paradoxul vocii care spune adevarul", unde sustineti neincrederea ne-intelectualilor(ca sa inventez si eu un eufemism) in intelectuali, este adevarat, dar nu se datoreaza exclusiv celor din urma. Un intelectual, ca sa fie credibil, are nevoie sa-si probeze convingerile prin fapte de curaj. Or, la noi, sa ma ierte Dumnezeu!, n-am prea vazut intelectualismul insotit de atributul convingator al faptelor. Poate ca e adevarat si ce spune Corneliu Baba, dar ele se explica prin ce-am spus mai devreme, pe de o parte, sau ca rod al invidiei, pe de alta parte. Aristocratia intelectului, poate singura aristocratie naturala, daca nu de origine divina, nu e tocmai pe masura spirituala a poporului roman. Un roman prost nu se simte bine langa unul destept, tot asa cum o femeie urata nu se simte bine langa una frumoasa. Dar cred ca asa e natura umana in general, nu a romanului in special. As vrea sa precizez, la acelasi subcapitol al comentariului, adevarul marturisit de Hristos: Veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi" Libertatea de care vorbea Mantuitorul, cunoscand adevarul, era libertatea de "lanturile fricii de moarte". Cum spunea Petre Tutea: un crestin adevarat se plimba prin cimitir ca printr-un parc, in promenada. Altfel spus, era vorba de eliberarea omului, a spiritului uman, din stransoarea "fricii de moarte". Deci, nu moartea in sine ne face liberi, cum strigau tinerii revolutionari, sau cel putin eu asa inteleg, ci era vorba de o libertate in viata de aici; nu de dincolo. In Romania anilor 89 n-a fost nicio contrarevolutie, cum sustineti dv in "paradoxul revolutiei". Eu judec adevarul, daca putem spune ca exista un adevar in afara celui relativ, in functie de finalitate, nu in functie de "piesele umane", nomenclaturiste, ramase sa conduca tara dupa revolutie.Chiar daca oamenii au fost aproape aceiasi, din linia a treia, a patra s.a.m.d., totusi schimbarea a fost si este de fond. Daca reforma a fost sau este benefica tarii, e o alta problema, oricumd discutabila, dar e este evidenta. Schimbarea n-a adus nicio imbunatatire reala vietii omului, in afara ideii de libertate si democratie. Numai ca omul nu se hraneste doar cu idei, fie ele bune sau rele, ci si cu produse concrete. Omul, fiind trup si spirit, dupa spusele lui Platon, si urcate de Hristos pe un piedestal divin, nu traieste doar ca saracul care, cumparandu-si o bucata de paine, si mancand-o in mirosul de mititei, sa traisaca iluzia ca mananca mititei. Revolutia e revolutie, in sensul de schimbare, dar nu si in sensul mai cuprinzator al vietii, in multilatelaritatea ei, ca sa spun astfel, ca ridicare a calitatii viatii pe o treapta superioara. As spune ca dimpotriva, la acest capitol Revolutia e restanta si datoare.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 03.12.2009 | horia marinescu a scris:
superba "Puterea misterioasă a vocii care spune adevărul"! repunerea in drepturi a Intelectualului Public, tocmai in aceste zile in care tara e mai roasa ca oricand de cele mai stranii si mai murdare uri, e binevenita si importanta! Pledoaria pentru Intelectualul Public ar trebui sa ne dea incredere in pozitiile noastre independente de pana acum, si mai ales curajul de a nu abdica in fata manipularii concertate din mass-media.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 03.12.2009 | cornelia si ioan petrescu a scris:
Felicitari si multumiri dlui Patapievici pentru acest text. El reuseste sa clarifice si pentru noi, romanii din exil, multe intrebari referitoare la "revolutia romana" ramase pana in prezent fara raspuns. Speram ca el sa trezeasca un ecou in toti romanii de buna credinta care nu accepta ideea reintoarcerii tarii spre comunism. Cornelia si Ioan Petrescu, Franta
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 03.12.2009 | radu a scris:
Judecati definitive date de sus. Dar revolutia are nevoie de schimbari de mentalitate, de intrarea in modernitate. Intelectualul Public judeca scirbit de pe gard sau indemna la o revolta totala (e.g. votul alb). Inteleptul cetatii este printre semenii ei, ii intreaba socratic, ii aduna in jurul sau dar mai al ales al unor obiective clare si realiste subsumate idealurilor si scopurilor revolutiei. In Polonia declicul nu a fost Solidaritatea ci KOR, la Praga nu Revolutia de catifea ci Carta 77 a ingropat comunismul. Unde sint initiaitivele care sa valideze lideri ai revolutiei. unde sint sfetnicii care sa dea finalitate nemultumirilor, unde sint proiectantii solutiilor alternative, nu personale de sertar ci iesite din dezbatere publica si asumate de toti participantii? Contrarevolutia nu este tinuta in friu de Intelectualul Public, care ca si cel pre-1989 este mai curind un produs de vitrina pentru Vest si snobii locali. Pur si simplu trebuie sa astepte vremuri mai bune pentru ca, in absenta unui sistem ca cel din Rusia, Coreea de Nord ori Iran victoria sa nu poate fi viabila. Piata interna si FMI ii obliga sa joace comedia pluralismului si economiei de piata. Insa conjunctura se poate schimba. In schimb, Revolutia sonticaie pentru ca ii lipsesc institutiile. 20 de ani pierduti, cel putin ultimii 5, cind un membru al elitei politice a fost dispus sa faca apel la societate in lupta politica (dupa Tismaneanu, inceputul sfirsitului comunismului in Polonia, Ungaria, etc.). Este cazul ca Intelecutalul Public sa se desfaca in profesionistii din care este constituie si sa caute, sa formeze, sa consilieze sau sa fie acei lideri care sa dea structura, corp, Revolutiei romane. PS Ar fi bine sa precizati lungimea maxima a unui mesaj. Sa constat dupa atita timp ca s-a pierdut o bicata este extrem de neplacut. Pe de alta parte mi-as fi dat mai usor seama ca m-am labartat nepermis cu comentariul meu si, la nevoie, as fi reusit sa il sparg in mai multe unitati logice.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 03.12.2009 | radu a scris:
Scriu cele de mai jos din respect si cu durere. Va propun o grila usor retusata. Revolta este o stare de moment, revolutia este un proces. In 1989, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, RDG isi incheiau revolutia - rasturnarea comunismului - si intrau in etapa reformelor, de construire a noilor institutii. Romania de-abia isi incepea revolutia ei, prin destalinzare. Stalinismul, totalitarismul complet functional, zdrobise orice opozitie organizata, colectiva. Doua categorii puteau oferi o alternativa la modelul comunist: intelectualii de vitrina, pentru uzul Occidentului, tinuti sub supraveghere in rezervatiile uniunilor de creatie sau ale institutelor academice etc. si supravietuitorii fostelor partide democratice, niste venerabili batrinei, atent izolati de societatea romaneasca printr-un strat gros de ofiteri si informatori ai Securitatii, menit sa filtreze nu doar mesajul lor catre societate ci si sa le deformeze perceptia asupra noii societati. Acesti mosuleti, pensionari slabiti de ani de temnita sau sleiti de exil au fost singurii care au reusit construirea unor structuri de putere alternative la Frontul comunist. Dizidentii romani autentici nu au fost lipsiti de respectul poporului dimpotriva, insa ei au fost putini si de regula nepregatiti sa isi asume functii de decizie. Intelectualul Public s-a nascut prin contopirea acestor opozanti pasivi cu intelectualii necomunisti care au evadat din bantustanele lor. Cred ca este momentul sa atrag atentia ca termenul de intelectual ar trebui sa fie unul de ocara, oarecum echivalent cu cel de revolutionar de profesie. Oamenii trebuie sa munceasca, sa genereze valoare, si deci un manager, un lider, un comunicator au o contributie utila pentru societate, insa un om care nu face decit sa gindeasca si sa emita cuvinte este inutil sau de-a dreptul nociv. Intelectualul Public a refuzat sa intre in murdaria - adevarat, cumplita - din politica, inclusiv din politica democrata. Oricum, politica democrata nu se poate face fara un spatiu civic. Asa ca Intelectualul Public a fondat GDS, AC si alte astfel de platforme de la inaltimea carora sa se adreseze societatii cu judecati de valoare. Aici s-a gripat revolutia romana. Revolta de strada este singura cale de protest intr-o societate anomica. Ea este insa cea mai mica amenintare petnru un regim totalitar sau autoritar pentru ca este cel mai usor de dispersat. Fara dezertarea esalonului doi, panicat, revoltele din 1989 ar fi fost inecate intr-o baie de singe mai rapida sau mai indelungata. A fost normal ca intelectualii eliberati din turnurile de fildes sa inceapa prin a fi parte a acestei miscari nestructurate. Intelectualul Public, inainte de a se fi legitimat prin actiuni si rezultate concrete s-a cocotat insa imediat pe un peidestal, un nou turn de fildes, pontificind. Sfaturi docte date unor oameni care nu au avut ocazia si nici motivatia sa inteleaga diferenta dintre democratie si libertate, dintre statul de drept si aplicarea legii. Judeca
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 02.12.2009 | FAULKNERS a scris:
HORIA, ABIA ASTEPT SA PICE BASESCU PENTRU CA LIBERTATEA TA SA TRIUMFE! Astept macar douazeci de pagini care sa faca un pic de ordine in epistemologia actuala! Sa intelegem cata fanta de adevar putem sa taiem in foarfecele vorbelor noastre, acolo unde doar subtirimea ei poate marturisi despre lumea traita de noi! Horia , hai inapoi la demonstratia despre existenta lui Dumnezeu, vom priveghea impreuna!
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 02.12.2009 | Anni a scris:
Ce s-a intimplat cu Intelectualul Public?Unde este el acum?Eu vad doar citeva figuri penibile(ex.Dinescu,Diaconu,etc) disperati sa-si apere sefii din umbra,carora ei stiu ce le datoreaza,iar restul,cu mici exceptii,disparuti de pe scena publica,neavind curajul de a se pozitiona in aceste momente critice pentru istoria Romaniei!
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 02.12.2009 | theo a scris:
Domnule Patapievici, Sunteti o referinta a intelectualitatii noastre românesti, o flacara vie. Când sunt deznadajduit, ma gândesc la Dumneavoastra si la cei care, spirite deosebite, din rasputeri incearcati sa mai tineti aprinsa flacara adevarului si onoarei in Romania anului 2009. Permiteti-mi un punct de vedere: Eu vad poporul român ca pe un imens gratar(tot sunt electorii morti dupa fripturi si mititei) ... Ei bine acest gratar, daca are un jar bun iese o friptura perfecta. Dar pentru a iesi un jar bun ai nevoie de o flacara, o flacara permanenta la care sa poti face apel pentru a aprinde carbunii... flacara Romaniei prezente e cam pe drojdie D-le Patapievici. Iar carbunii, acele spirite care trebuie aprinse pentru a perpetua flacara neamului, pentru ca la rândul lor sa aprinda alti carbuni întru dainuirea neamului ... acesti carbuni, inmagazinatori de energie atemporala pleaca în strainatate lasând în urma flacara dumneavoastra, incapabila de a aprinde sterilul pandemic românesc, obisnuit doar cu pâlpîri care niciodata n-au fost în stare sa faca o "friptura" care sa-i placa si lui Dumnezeu. In 1990 Iliescu a generat un cataclism mai odios decat cel din ani 1947-1960 ... Toti "carbunii" nostri de excelenta calitate care existau dupa Revolutie au fost trimisi la export de nesimtirea sterilului care a confiscat puterea. Iar acum acesti carbuni din fiinta patriei noastre întretin flacara vietii altor tari. Iar noua ni se sting "flacarile", iar sterilul .. vai sterilul ... va vota pe 6 decembrie si va lege dupa chipul si asemanarea lui ... Si istoria se repeta, de data asta subliminal, fara calai la vedere fara martori dar cu un rezultat infinit mai dureros ... Oare se doreste întoarcerea fostilor carbuni dati la export, actuale flacari vii ??? ...
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 02.12.2009 | bladd a scris:
Ader la tezele articolului in ce priveste revolutia romana si in general cea est-europeana. In ceea ce priveste revolutia franceza, fara a nega excesele si crimele ei, nu pot sa fiu cu totul de acord cu autorul. Pe linga aceste excese si crime, aparute si ca efect al refuzului clasei conducatoare de a respecta monarhia constitutionala, revolutia franceza a raspindit larg in lume ideea de libertate si de egalitate in fata legii, de drep la proprietate privata la care astazi adera toata partea civilizata a omenirii. Sincer sa fiu, ma intristeaza aceasta inversunare a autorului, precum si a altor intelectuali de marca din Romania, impotriva a tot ceea ce e de stinga. Stinga nu e numai comunismul si post-comunismul iliescian... acestia sint uzurpatorii stingii. Iar in ce priveste caracterizarea facuta fostei monarhiei absolute franceze ca fiind cel mai bun regim din istorie - sa fim seriosi. Am avut in mina la un moment dat o carte veche care descria o reprezentatie a unei piese din Moliere, la care asista Regele Soare. Intre acte, erau adevarate "spectacole cultural-artistice" in gloria Regelui, in fata carora Ceasusescu ar fi palit de invidie... sa fim totusi lucizi fata de trecut.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 02.12.2009 | PETITparis a scris:
apel pentru sustinerea unui nou mandat al preseduntelui TRAIAN BASESCU pentru continuarea proiectului de modernizare a ROMANIEI pe blogul DOMNULUI VIOREL PADINA http://viorelpadina.wordpress.com/apel-pentru-sustinerea-presedintelui-traian-basescu/#comment-6332
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim! - 02.12.2009 | Andrei Bunu a scris:
Incet, incet aflam opinia sau lipsa de opinie, fie ea si separata, a unor membri de marca din Alianta Civica (Intelectualitatea Publica) vizavi de ziua de 6 decembrie 2009. Dar unde e vocea, opinia Aliantei Civice ca atare? Sa nu uitam ca "lingura este buna, daca e servita la pranz" nu dupa.
Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
De acelasi autor
Bucurestiul Cultural, nr. 103 - Eugeniu Carada, nonconformistul care a creat instituţii
Se ştie, o naţiune poate fi bine înţeleasă examinând galeria personajelor istorice cu care se identifică. ...
22 PLUS, nr. 306: România a ratat complet ideea statului minimal
Cum definiţi conceptul de identitate politică?Pentru că am o aversiune din ce în ce mai mare faţă ...
Bucurestiul cultural, nr. 97 - Caracter şi putere
În numerele anterioare ale Bucureştiului Cultural am prezentat intervenţiile domnilor Mugur Isărescu, Radu ...
Scurgere de dosare de la CNSAS?
Logica de tip cadrist Saptamana trecuta, ziarul Curentul a publicat in doua numere diferite articole care, citand date ...
Preambul "Pana la aparitia socialismului, opusul conservatorismului era liberalismul." Cu aceasta fraza lapidara, Friedrich ...
Toate articolele (6)
Perspective
Editie scrisa | Codrut Constantinescu
George Bernard Shaw: de la negaţionism la prostie
G.B. Shaw este reprezentantul tipic al călătorului ideologic care pleacă chiar din ţara sa natală ...
Editie scrisa | Octavian Manea
Anatomia totalitarismului: top 10 autori
Revista The Newyorker a publicat la sfârşitul anului trecut un top 10 al celor mai îndrăgiţi ...
Editie scrisa | Vlad Solomon
Marcel Iancu - mărturie inedită despre Pogromul din Bucureşti
În tot acest timp, se continua cu furie „ridicarea evreilor“ de pe străzi, fără distincţie ...
Editie scrisa | Peter Manu
O ascensiune nemeritată în Academia Română
Academia Română ar trebui să repare nedreptatea făcută prin alegerea lui Ioanel Sinescu şi, ...
Editie scrisa | Mirel Banica
Internetul, oglindă şi umbră a lumii reale
Cartea Zenobiei Niculiţă constituie o bază solidă de plecare, de la care se pot construi o mulţime ...
Recomandarea editorilor
Editie online | Andreea Pora
Ungureanu, motiv de divorţ între Ponta şi Antonescu
Daca ne raportam la mizerabila viata politica si la cum se creiona in prima faza Guvernul Ungureanu, finalul este ...
Editie scrisa | Rodica Palade
A ajuns cel mai hulit dintre toţi premierii pe care i-a avut România în ultimii 22 de ani, deşi ...
Editie scrisa | Andrei Cornea
...
Editie scrisa | Cosmin Alexandru
Asistăm la o pervertire galopantă a realităţii celei mai mundane, în care publicul devine captivul ...
Editie scrisa | Andrei Cornea
De unde să ia naştere o cultură politică de fond la aceia pentru care Internetul e zeu, televizorul ...
Subiectele zilei
Discursul lui Victor Ponta din parlament, prilejuit de votul pentru investirea noului guvern, ...
Cabinetul Ungureanu a depus juramantul. Basescu: Numele noului premier era cunoscut de multa vreme
Numele noului premier era cunoscut de multa vreme, atat de mine, cat si de fostul prim-ministru ...
"L-am rugat pe dl. Ponta sa vorbeasca in Parlament in numele USL, dar nu am vorbit ...
PNL, deranjat de discursul lui Ponta. Liberalii s-au adunat in sedinta
Discursul lui Victor Ponta de la investirea guvernului Unugureanu, i-a nemultumit pe liberali, ...
In discursul tinut in fata Parlamentului, Victor Ponta a intins mina cabinetului Ungureanu, ...












