Serviciile, bâtă politică

Schimbul de replici dintre Videanu şi Vanghelie pe tema serviciului secret al Internelor pare să identifice miza demiterii lui Dan Nica: controlul asupra DGIPI.

Celebrul Doi ş-un sfert, strămoşul DGIPI, este rodul incestului dintre emanaţii lui decembrie ‘89 şi Securitate. Aflat adesea în centrul unor scandaluri politice, despre serviciul secret al Internelor se afirmă că este de fapt cel mai puternic serviciu de informaţii.

Francheţea din ultimele luni a politicienilor confirmă cele mai sumbre temeri. Miron Mitrea vorbea despre faptul că Hrebenciuc şi Vanghelie doreau „să controleze anumite dosare care se produc“ la DGIPI. Vanghelie se lăuda la Şcoala de vară a PSD că arhiva DGIPI este „pe mâini bune“ şi că ar putea folosi de acolo informaţii compromiţătoare pentru preşedintele Băsescu.

Videanu tocmai a declarat că Vanghelie avea acces la notele informative primite de ministrul Nica de la serviciul secret. În replică, Vanghelie a detaliat, precizând că PD-L se teme de înregistrări legate de Omar Hayssam, o înregistrare privind-o pe Elena Udrea şi o alta cu fiica preşedintelui, Elena Băsescu.

La vreme de campanie electorală astfel de declaraţii sunt, de regulă, privite cu multe rezerve. Schimbarea a 6 şefi ai DGIPI (Petru Albu, Virgil Ardelean, Ionel Georgescu, Cornel Şerban, Gelu Drăjneanu, Ştefan Zaharia Pop), în doar 10 luni, indică faptul că nu avem de-a face doar cu declaraţii politicianiste cu parfum de Dâmboviţa, ci cu o luptă serioasă pentru controlul secretelor de la Interne.

Informaţiile care circulă pe diverse bloguri, potrivit cărora structuri ale Internelor erau controlate de reţele PSD conectate cu lumea interlopă sunt prea grave ca să fie adevărate. Totuşi, noul ministru de Interne ar trebui să răspundă măcar la câteva din temerile exprimate.

România are o tristă istorie a interferenţei dintre politică şi servicii secrete. Prea multe sunt datele care confirmă ingerinţele serviciilor de informaţii în viaţa publică încă din vremea fondatorului Moruzov şi a succesorului său Cristescu. Rezultatele au fost cel mai adesea dezastruoase.

Democraţia din România are doar de pierdut de pe urma intruziunii politicienilor în activitatea serviciilor. Chiar şi numai suspiciunea privind utilizarea informaţiilor secrete distorsionează viaţa politică. Singure, noile legi de funcţionare ale serviciilor nu vor putea schimba mare lucru, însă ar fi un prim pas. Esenţial ar fi ca politicienii să renunţe la tentaţia de a mai folosi structurile informative pe post de bâtă împotriva adversarilor. //