Ford în Focus: Valencia vs. Craiova

(Mai bine mai târziu cu 43 de ani decât niciodată).

Pentru restul lumii, Valencia este cunoscută doar pentru suculentele sale portocale, exportate în toată lumea. Pentru spanioli, însă, această zonă de pe malul Mediteranei a ajuns să fie considerată una dintre perlele ţării: o zonă frumoasă şi prosperă, un centru industrial, cultural şi turistic de renume. Însă nu întotdeauna a fost aşa.

În anii ’60, Valencia era o zonă provincială şi predominant agricolă. Economia era slabă, infrastructura deficientă, iar tinerii plecau să-şi caute norocul fie prin puţinele oraşe spaniole industrializate, fie prin nordul mai prosper al Europei.  În 1973, compania Ford a cumpărat o livadă de 110 hectare la marginea Valenciei. Trei ani mai târziu, compania şi-a început aici producţia modelului Fiesta.

Imensul succes al acestuia pe plan internaţional pare să fi fost direct proporţional cu rata dezvoltării Valenciei pe plan local. Cele 7.500 de slujbe iniţial create de Ford în zonă au ajuns aproape să se tripleze, graţie efectului de multiplicare orizontală a uzinelor Ford, care au stimulat o intensă activitate economică în întreaga regiune. Ca urmare, Valencia a devenit aproape peste noapte un oraş de „imigranţi interni“. Tinerii din întreaga Spanie au început să părăsească în masă zonele rurale, mica provincie de pe malul mării atrăgând tot mai mulţi spanioli din alte regiuni. La numai doi ani după deschiderea fabricii Ford, se estima că 1 din 3 locuitori ai Valenciei nu era născut în zonă.

În timp, infrastructura locală s-a dezvoltat cu rapiditate. Valencia a devenit cel mai important port din vestul Mediteranei. Pe lângă acesta s-a construit şi un aeroport, o amplă reţea feroviară şi alta de autostrăzi. Ca urmare, industria turismului din regiune a luat amploare, regiunea Valenciei devenind, în cele din urmă, una dintre cele mai importante din Spania.

În mod firesc, niciunul dintre aceste proiecte nu se datorează exclusiv fabricii Ford. Au mai existat mulţi alţi factori care au contribuit în ansamblu la acest fenomen de dezvoltare. Aderarea Spaniei la Uniunea Europeană şi fondurile structurale de care a beneficiat ulterior au dat un mare imbold economiei locale. Totodată, exodul de imigranţi de care zona a avut parte în ultimii zece ani a contribuit şi el semnificativ la dezvoltare. Totuşi, merită menţionat faptul că fabrica Ford reprezintă astăzi nu mai puţin de 8% din totalul economiei locale a Valenciei.

La 43 de ani de la inugurarea fabricii sale din Valencia, Ford a început, în această lună, producţia la noua uzină de la Craiova. Ar fi totuşi util să ne întrebăm de ce a fost nevoie de 20 de ani ca România să găzduiască un al doilea mare producător auto. În 1990, această ţară dispunea de o amplă experienţă în producţia auto şi de facilităţi, în comparaţie cu restul regiunii. Aveam Dacia, Oltcit şi Aro, pe când vecinii noştri aveau câte o singură marcă, dacă exista şi aceea... România era o ţară extrem de atractivă pentru marii producători auto din Vest şi tocmai de aceea au curtat-o aproape toţi. Epoca de tristă amintire a lui „nu ne vindem ţara“ i-a făcut însă să-şi piardă răbdarea, deschizând facilităţi în alte părţi, mai ales în Slovacia.

Faptul că Ford a aşteptat ca România să împlinească 20 de ani de democraţie pentru a investi la Craiova este cu atât mai interesant, dacă luăm în seamă faptul că fabrica din Valencia a fost deschisă pe când Spania se afla încă sub dictatura fascistă a lui Francisco Franco, iar acesta îi impusese nişte reguli foarte restrictive investitorului american. A fost, deci, România postdecembristă mai puţin atractivă decât Spania fascistă? Răspunsul, simplu, e da.

Dar „mai bine mai târziu decât niciodată“. Precedentul Valenciei oferă motive de optimism pentru Craiova şi nu numai. Nu mai rămâne decât să atragem şi alţi investitori de talia Ford, în alte regiuni.