Special, adjectiv cu tâlc

Omul „special“, înţelegând prin asta o persoană cu însuşiri deosebite, este definit până la urmă de o ecuaţie complicată în care intră multe ingrediente în diferite proporţii. În cultura socială, s-au inventat nişte categorii profesionale speciale: parlamentarii, militarii, magistraţii, diplomaţii şi poliţiştii. Ce-i face pe aceştia speciali în comparaţie cu arhitecţii sau economiştii? Legea! Membrii acestor caste profesionale sunt privilegiaţi de aşa-numitele legi speciale.

Un pumn de legi care îi favorizează, în raport cu ceilalţi români, de trei ori: o dată pentru că sunt mai bine plătiţi, a doua oară pentru că dau biruri mai mici şi a treia oară pentru că, în ciuda unei contribuţii mai reduse la bugetul de pensii, la retragerea din activitate primesc lunar între 60 şi 80% din salariul brut. Unii dintre ei primesc chiar pensia egală cu salariul. Privilegiile se transmit şi postmortem: dacă moare un parlamentar pensionar, partenerul de viaţă primeşte jumătate din pensie, în contrast brutal cu omul obişnuit. Dacă moare un pensionar care primeşte pensie potrivit Legii 19, partenerul poate primi o pensie limitată la 350 de lei.

România nu este singura ţară unde unele categorii profesionale au primit privilegii. Ele au existat şi, într-o anumită măsură, mai există, şi în Italia sau în Franţa, însă bine temperate. Acolo nu există un raport absolut năucitor între cea mai mare pensie specială, de peste 32.700 de lei (7.850 de euro) şi pensia medie din sistemul public, de 648 de lei (155 de euro)! Argumentele castelor privilegiate sunt stresul, presiunea, uneori politică, în care lucrează. Dar o Românie întreagă lucrează sub presiune şi, deseori, dincolo de limitele sănătăţii. În esenţă, lucrurile sunt însă mai simple: actualul sistem a mers ce a mers, dar a intrat în faliment mai devreme decât se aştepta toată lumea, din cauza crizei. România nu-şi poate permite să finanţeze sute de mii de pensii pentru care nu se plăteşte decât a cincea parte din contribuţia de asigurări.

Cel mai hazliu aspect al poveştii mi se pare confuza utilizare a cuvântului „special“, în limbajul pensiilor. Potrivit Legii pensiilor, contribuţia pentru „condiţii speciale de muncă“ este de 41,3%, mult mai mare decât cea aşa-zis normală, de 31,3%. Cui i se aplică oare? //